joi, 9 iulie 2009

Si vine o zi...

...
foto

Si vine o zi in care obosesti. Gata. Stai asa, pe pamant, si privesti in zare. Ziua-i inca intre gene... O vreme, taci. Iti tac si gandurile. In sfarsit! Moara lor, obosita si ea de atata tocat, se opreste. Nu mai are ce macina...

In zare, departe, vanturile pot invarti lumea cum vor. Aici, pe pamant, e liniste. Albastru de liniste. Blandetea linistii te patrunde de peste tot. Intai inconjoara, cald, ca o mantie, apoi furnica pe piele, pe urma intra prin pori si curge inauntru... Gaseste toate cotloanele tale, si alea stralucite si alea prafuite. Daureste tot si lasa praf de aur in toate odaile tale.

Umplut de liniste te uiti la cioburile din fata ta. Pe pamant, cazute si imprastiate, cioburi ale viselor sparte. Da, asa e, unele vise au fost candva purtate de tine, tinute sus, azvarlite in luna... Rostul neimplinirii lor nu il stii. Te-ai trezit cu ele asa, cazand din nu-se-stie, si facandu-se zob... Iata-le aici, facute mici faramici... Si ai obosit sa tot iei iar si iar visele astea si sa le arunci iar in luna...
Gata. Timpul pierdut isi cere rasplata.

Ca si un luptator ostenit, ingenunchiat langa propria umbra... Stai si privesti. Ce poti face? Nu poti dezlega misterul si stii ca nu cu asta ai a-ti umple timpul.
Doar stai si respiri... Asteptarea isi face simtita chemarea. Incepi sa astepti. Sa asculti, sa adulmeci... Ce? Ce vine dupa ultima spargere si risipire?
Iata, cioburile sunt aici. Tu la fel, in stare, in asteptare...

Inauntrul linistii dinauntru, de pe apa limpede si nemiscata ce ai devenit, undeva, pe mijlocul ei, o fluturare. Abia simtita, abia vazuta, o tremurare. Credeai ca vei ramane asa, nemiscat, fara puterea de a clinti macar un gand, pentru totdeauna. Ca te vor prinde ploi si te vor usca arsite aici, in mijlocul campiei, inradacinat in nemiscare, in neputinta...

Si totusi... Nestiuta, neghicita, nemaivazuta si nemaiauzita, acea tremurare acolo, inlauntru linistii dinauntru apare... Usor-usor, ca o parere, tresare si face sa miste interioara mare... Apoi tot mai miscat, tot mai mult fluturat, se isca vartej in mijlocul apei. Ca un buric pe burta uriasa a Mamei. Vartejul trage apele interioare spre adanc, adanc de care nu stiai. Bolboroseste acum tot mai tare, roteste din ce in ce mai mult si mai invloburat intreaga ta interioara mare... Te cuprinde cu totul si roteste in tine, atat de puternic incat trupul pe pamant abia se mai tine. Si deodata, asa, din mijlocul pieptului tasneste vartejul in sus, spre inaltimi, facandu-te sa dai capul pe spate si sa ridici ochii. Vezi cerul. Albastru intens, enorm si nespus de dens... Clocotul launtric iti cuprinde intreaga fiinta, hranind-o cu atata Viu, ca te ridica in picioare.

Din toate partile vantul apare... Cuprinde tot si matura intr-o suflare intreaga campie. In cele patru zari toata faramitarea viselor sparte dispare. Ramane un singur bob, unul mic, stralucitor... poate cel ce a stat in mijlocul viselor. Il ridici in plama. E usor, usor ca un fulg... Pui cealalta palma peste el, sa acoperi si sa ii dai un ultim gand. Intaiul ce-ti apare dupa atata liniste. Ii soptesti ramas-bunul, intelegand ca rosturile implinirilor si neimplinilor stau doar in Mana Care A Scris. Si ca aceste rosturi fac viata sa fie o minunata si uluitoare simfonie. Spui micului bob: "Ridica-te si umbla".
O clipa uriasa sta. Sta mult, inainte de a trece.
Simti intre palme fluturare calda, blanda, usor tematoare. "Nu te teme", ii spui, si desfaci palmele. Un fluture mic, cu aripi de cer, prafuite auriu, isi incearca aripile. Un tremurat, inca unul... Iata, aripile deja isi stiu zborul. Iute ca o dragoste, fluturele albastru isi ia zborul, aratandu-ti ca departe soarele si-a luat in stapanire crestele muntilor.

Te infasori in mantia umbrei tale, asezi privirea spre rasarit si pornesti.
La urma urmei, sunt atatea vise de urmat...

La orizont, o fluturare intre cer si pamant, o aripa de vis... Soarele rade...

23 de comentarii:

Miriam spunea...

Mikka, te aşteaptă ,,Zâmbete" în dar pentru răspunsul tău superb, aici.
http://psalmdedor.blogspot.com/2009/07/zambete-in-dar-pentru-raspunsurile.html


PS. Am citit doar finalul postării..mă cheamă înapoi..revin curând! Acum împart ,,zâmbete" :)

Mikka spunea...

Mariana draga,
Sa vezi frumusetea... Eram exact la tine in gradina, bucurandu-ma si multumindu-ti pentru dar...

ajnanina spunea...

...
si dupa toate acestea, mai exista inca mantia umbrei?

de cate ori ardem, de cate ori mai trebuie sa fim imprastiate de vant, de cate ori ne intoarcem ?

noi credem ca acesta este drumul real. am pornit spre viata, spre implinire... vii, nu mai avem cum sa ne spargem...

noi, visele tale

Mikka spunea...

Oooo, vis frumos!
Bine ai venit si bine-ai grait...

Da... Calatorul (alergatorul) de cursa lunga stie ca mantia umbrei este mult timp cu el. Pe masura ce o sterge,o arde, o destrama, apare alta, mai veche, venind din Nu-se-stie, pe care iar o va destrama... Dar puterea asta a stergerii, a arderii e din ce in ce mai mare. Si vine o zi in care ramane doar curat, clar, cristal, numai calatorul. Dezgolit de umbra. Mai este inca, dar vine si acea zi...

Visele pastrate asa, fara rost, de cand era o alta umbra, si calatorul "altul", se sparg, pentru a lasa loc celor care sunt de hranit acum.
Sunt vise ce au fost facute doar pentru a invata sa visam. Acum fac loc altora, acelea de putere.
Sunt vise nascute din neimpliniri, iar neimplinrile ce le-au nascut s-au dus demult... E timpul sa se creasca visele nascute din impliniri.
Miezul viselor e insa acelasi. Dorinta de intregire. Mereu cu alta forma, ea e acolo, si calauzeste in zbor pe visator. Aratandu-i calea insorita catre Acasa. Cuibul Inimii lui...

C spunea...

de cate ori citesc povestioarele scrise de tine si de ajnanina,am senzatia placuta de a fi acoperita cu inocenta, ma transpun in mijlocul povestioarelor si cand imi revin am o stare atat de buna.

ajnanina spunea...

Cristina :)
nu reveni, noi te pastram in povesti :)

ajnanina spunea...

Mikka,
in miezul viselor suntem atat de aproape unii de altii...

si totusi, trebuie sa dam atatea straturi jos pana sa ajungem la nivelul acela...

una peste alta sau de sub alta, ca o ceapa inlacrimata, ca o varza infoiata, ca un trandafir...

da, ca un trandafir, cu petale rosii ca o rochie de femeie a desertului...

o ia razna, sar dintr-o poveste in alta, dar daca-s atat de aproape...

Mikka spunea...

Cristina draga,
Ce minune! Cel mai placut feed-back pentru povestitor e sa vada cum cititorii traiesc povestea in felul lor si ca aceasta le este de folos...

Inocenta e in sufletul tau, care se oglindeste in poveste.

Ma bucur ca ti-a placut, mai pofteste prin gradina. Ea este mereu deschisa si bucuroasa de prieteni!

Mikka spunea...

Ajnanina draga,

Ce straturi gasim... da, si ceapa inlacrimata, si varza infoiata, dar si trandafir...
Femeia rosie... si mie mi-a placut povestea.

Suntem intr-adevar, atat de aproape, in vise... si in miezul lor.
Las' ca sambata vom fi foaaaaaarte aproape! :))))

Miriam spunea...

Mikka, m-am întors...am citit...am făcut linişte...am simţit vârtejul acela interior...am ţinut în palme bobul acela mic, sperând mereu că va fi un fluturaş :) Ador fluturaşii...Mâine dimineaţă vei vedea de ce...
Dragă Mikka, m-ai nâucit de atâta frumos din povestea ta, cu teribila călătorie în sufletul tău care are putere de a se agăţa de un ciob de vis...Felicitări!

Şi nu uita: Visele nu dispar...se duc un pic în luminş pentru a se întoarce cu o floare...

Mikka spunea...

Draga Mariana,
Multumesc de vizita si de frumoasele cuvinte si imagini. Si de fluturas. :))))

Visele... Alea noi le-am pus deja in corabia care a urcat in luna luni noapte. De ceva vreme invat sa le implinesc si indraznesc a spune ca pasesc pe drumul visarii curajoase. Visele sunt si fluturi, si flori, si praf de stele, si inimi, si vulturi rotind peste muntii inalti de mii de metri.
Au unele vise aripi uriase de lumineaza zarile, altele sunt flori diafane, abia atingand pielea visatorului...

Multumesc de vizita si te invit sa treci prin gradina de cate ori poftesti, sa sorbi ceai si cafea si un pic de muzica. Sufletul tau frumos le recunoaste.
Bucura-te!

Leo spunea...

Buna dupa-amiaza, draga Mikka !

Mi-e cunoscuta si oboseala de la inceput, si avantul din final. Asta-i binecuvantarea si blestemul noastru, sa o luam mereu de la capat si sa nu renuntam la vise.

Unknown spunea...

scri foarte bine... mia placuta povestioara...

Mikka spunea...

Cam asa, draga Leo, cam asta e cu visele. Intr-un fel, cu viata noastra...
Doar ca acum o vad doar ca pe o binecuvantare... Partea cu blestemul a fost consumata...
Pe veci, vreau sa cred eu.
Mi-ai amintit de Mahabharatha, de raspunsul lui Yudhisthira la intrebarea Duhului Lacului: "Care e cea mai mare minune?"
"Cea mai mare minune e omul. Desi moartea poate lovi in fiecare zi, noi traim ca si cum am fi nemuritori."

Noapte buna, draga Leo, cu vise frumoase implinite!

Mikka spunea...

Draga Handesion, ma bucur ca povestioara ti-a oferit ceva bun. Conteaza mult cateva clipe de bine...

Paul spunea...

"Si un dia me faltas no sere nada
y al mismo tiempo lo sere todo
porque en tus ojos estan mis alas
y esta la orilla donde me ahogo."

Ca sa vezi ce fac o noapte fierbinte de iulie, un pahar cu gin si Carlos Varela...

Mikka spunea...

Draga Paul, chiar ca da...
Cautam "the long hot summer" si nu gasesc, sa-mi pun melodia in lista.
Deja am obosit. M-am incalzit de tot...

Un pahar de gin, caldura verii si...
Carlos Varela? Nu stiam...

Stai sa vad...
Aaaaa!

DA

"una mirada no dice nada
y al mismo tiempo lo dice todo
como la lluvia sobre tu cara
o el viejo mapa de algun tesoro"

Ce curat canta! Ca un copil... Cu inima de adult... Ori invers.
Multumesc de dar.

Noapte buna, Paul, viseaza frumos si implineste ce-ai visat...

Paul spunea...

Toti suntem purtati pe mantia deznadejdii ce ne ravaseste de multe ori sufletul de cioburile durerii si cu toate acestea, acel bob al sperantei dainuie in suflet incercand sa incolteasca acel dram de mai bine ce incearca sa se agate spre mangaierea inimii noastre.
Am parcurs-o(postarea ta) cu placerea de-a mangaia cuvantul ce frumos alinta durerea si speranta, increderea ca albastrul din sufet este mai puternic decat cioburile ce amintesc trecutul

Mikka spunea...

Asa este, draga Paul... Bucuria renasterii in speranta sterge orice umbra a deznadejdilor. Miezul de vis, acela din suflet, e cel mai puternic. El ne duce spre impliniri.
O zi minunata si cu multe bucurii iti doresc!

Cristian Lisandru spunea...

"Liniştea dinuntru" - frumos spus. Şi eu o caut câteodată. Dar descopăr d emulte ori o mare gălăgie în mine. Atunci îmi astup urechile, ca să nu mai aud cum ţip din interior...

Mikka spunea...

Draga Cris,
Sa-ti spun? Da, doar de aia e blog.
Linistea aia o gasesti cand cazi si mai mult. E mai adanca decat lumea tipatului. Desi uneori credem ca aceasta din urma e adancul. Paradoxal, dar - exact cum spun taoistii - ca sa ajungi in sus trebuie sa o iei in jos... Strapungand tipatul ajungi in liniste. Poate vom povesti mai mult candva.
Sa-ti spun ca esti pe calea ce buna? Ai rade... Si eu am ras, da' pe urma am inteles. Aveam nevoie sa inteleg.
Vorba unui om care e OM: "Continua sa practici"... Ce? Tipatul. Acolo, trecand prin el, dai de liniste.

Da, daca ai intreba, ti-as spune: exista si alta cale...

Haaaa, rade de mine viata, de sus din colt, privind la mine cu ironie si cu mare dragoste...

CELLA spunea...

cred că ştii bine, sunt aici
în tăceri ...
bucurii noi spală cu lacrimi, în amintire, tristeţile
nu-ţi abandona niciodată visele
îţi eşti datoare cu asta ţie şi sufletului tău :)

Mikka spunea...

Multumesc CELLA,
Stiu ca esti aici, in taceri. De fapt aceasta este limba noastra, lumea noastra...
Multumesc, draga mea, din lumea ingerilor violeti.
Stiai ca aceste cuvinte ale tale, si cele rostite si cele nerostite, vin exact cand trebuiau sa vina.
Iti multumesc si pentri ele si mai ales pentru ca stii...

Nu ma las. Merg inainte, chiar de toate vanturile vor sta impotriva. Pana la urma, imi vor fi aliati...

O zi stralucitoare, draga mea!