miercuri, 29 iulie 2009

Cantec de drum

...



Arsita asta era cam prea mult, nu-i asa?
Am vorbit ieri cu o vantoasa sa treaca pe la tine, sa-ti mangaie visele.
A fost, a mangaiat, s-a intors.
- Ce facea?
- Era in vise...
- Stiu, dar cum?
- Cum stii...
- Tot in ghioc?
- Tot.

Am vorbit azi dimineata cu Zana Zorilor, sa faca ea deschiderea zilei, pentru tine...
Nu stii, dar ea a dat culorile alea pe care le-ai sorbit, cand ai deschis fereastra...
A fost, a colorat, s-a intors...
- Ce facea?
- Inca intre ape...
- Cum era colorat?
- Inca tulbure... Parca - parca se asternea un pic de albastru, asa, peste umeri. Gatul inca infasurat... Vorba nu-i inca sloboda...

Am rugat soarele sa-ti luce pe fata, sa stearga ceturile, sa puna lumina in arc peste drumurile tale, sa-ti arate poteca si sa te incalzeasca atat cat sa-ti fie bine. Nici prea multa arsita...
A fost, a luminat, si mi-a spus...
- Cum era?
- Fusese in ceata, plecase pe drum si pierduse poteca. L-am prins pe inclinarea drumului, cobora si nu stia inca de vartejurile de sub stanca. Am luminat si a vazut, a manat calul in sus, pe carare...
- Cum vede acum?
- A inceput a vedea... inca slab, nedeslusit, dar o sa tina drumul si va gasi pe cale tot ce s-a pus in ajutor.
- Stie mana bine calul?
- Stie. Mana buna, vointa este, doar vederea...
- Cand?
- Doar Luminatorul stie, eu am doar ziua...
- Cum e pasul?
- Inca sunt umbre acolo, inca se clatina in el, dar puterea ii este mare. Va sti si va lasa sa iasa.
- Cand?
- Doar Luminatorul...

Stau in rascrucea drumurilor si zic, pentru calator:

Luminatorule, Mangaietorule, Vazatorule,
Adu-i lumina in inceptul drumului,
Pune-i culorile curcubeului,
Aseaza-l in linistea mintii si in pacea sufletului
Da-i puterea si ascutimea vointei, sa taie apele cu latul palmei
Si sa-si vada calea, la cotul cararii, inainte de a merge mai departe,
Sa-si cearna bunele si nebunele,
Sa-si asculte inima si sa simta Rasuflarea,
Sa-si gaseasca pe cale tovarasii buni
Sa invete vorba pamantului si a traitoarelor,
Sa citeasca in curgerea norilor...
Limpezeste-l, hraneste-l, in caldul Viului inveleste-l...

Si, dupa cum vei voi, da-mi de stire...
.

6 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

"Luminatorule, Mangaietorule, Vazatorule,
Adu-i lumina in inceptul drumului,
Pune-i culorile curcubeului,
Aseaza-l in linistea mintii si in pacea sufletului
Da-i puterea si ascutimea vointei, sa taie apele cu latul palmei
Si sa-si vada calea, la cotul cararii, inainte de a merge mai departe" - minunat... Sunt lipsit de cuvinte, aşa că mai bine tac... Şi recitesc acest descântec...

Mikka spunea...

Citeste si bucura-te, draga Chris.
E pentru tot calatorul din noi...

Mariana spunea...

Mikka, nu ştiu de ce un astfel de text nu îl poţi citi decât într-o stare foarte înaltă...poate că aşa a fost scris, adică mai mult ca sigur...
Nu-l pot citi târându-mă...trebuie să fiu neapărat în zbor...

Nu predomină un anumit mod de expunere...este o împletirea dintre descriere, naraţiune şi dialog...şi totuşi, gradul de abstractizare e aşa de mare! E un cifru aici, pe care abia îl pot descoperi...

Mulţumesc, Mikka! Îmi pui inima şi mintea la treabă!

Mikka spunea...

Mariana draga,
Da, e scris si trait intr-un anume fel...
Pentru calatorii mei dragi. Mi-e asa de drag de ei... Si stiu cum e drumul si cat de bine prinde ajutorul la deschiderea lui, in Lumina.
Cifrul?
Calatorul meu inca nu stie ca este calator... Inca nu vede. E prins in ghiocul iluziilor. Stiu, nu il pot scoate eu, asa ca stau la raspantie si ma rog de Luminator...
M-as ruga si o mie de ani...
Numai Luminatorul stie clipa desfacerii ghiocului si luminarii drumului.

orianda spunea...

o postare cu simt!

fotografia, m-a ajutat sa privesc in urma mea, pe vremea cand bunicul inca se bucura alaturi de noi, si de lacramioarele din gradinita de flori, cu mirosul lor extraordinar!!!

multumesc de amintirile frumoase!

Mikka spunea...

Draga Orianda, ma bucur de trezirea acestor placute amintiri.

Si mie lacaramioarele imi plac mult, si le am in suflet tot anul, nu doar in primavara. Mirosul lor m-a insotit astazi...