luni, 21 mai 2012

Sehrazat

. Din Povesti, se desprinde din nou...

                                                                  SEHRAZAT 
.
.


Intre umbrele serii, umbrele oamenilor lunecau peste pietre, transformand rosul zidurilor in cafeniu.
Flacarile focului jucau tragand de umbre in sus, latindu-le intr-o parte si-n alta.
Murmurul noptii, adunat in nor miscator de soapte, rasete, latrat de caini si fornait de cai, torsese fuior des peste cetate, strecurandu-se in fasii groase pe ulitele prafuite, pana in odaile caselor mici si scunde.
Doar acolo, in fata vechiului han, pe spatiul generos de langa fantana cu margini de piatra albastrie, nedormitii cetatii se stransesera roata in jurul batranului. Acesta povestea.
Vorbele batranului curgeau lin, intrerupte din cand in cand de oftatul multimii ori de rasul si plansul cuiva. Impletite cu vorba, sunet de fluier si cate un zuruit de toba. Baiatul si fata insoteau povestea cu sunet, sa-i dea mai usor ascultatorului gustul dorit de povestitor.
Cand si cand batranul privea in multime si ochii-i sclipeau usor, incretind in colturi cate un zambet ori impingand cu barbia, ca semn.
Zambet si semn erau culese de privitorul din umbra. Infasurat in panze, privitorul parea a fi femeie. Doar ochii i se vedeau, lasand sa se amestece in ei cate o izbucnire rosiatica a flacarilor . Focul din mijlocul cercului veghea ascultatorii si dansa.
Peste capetele multimii, printre umbrele noptii, cei doi, batranul si privitoarea teseau panza unui nume...

Si iata ca fluierul se lasa alaturi de baiat, iar toba micuta cobori in poala fetei.Copiii plecara capetele spre multime, care izbucni in vociferari si batai de palme. Destul de iute ascultatorii se risipira spre case, lasand langa fantana doar batranul si privitoarea. Copiii se strecurara si ei spre caruta ce avea sa-i adaposteasca pana in zori.
Privitoarea se apropie de batran, ajunse, se ghemui si se pleca spre picioarele lui.
Mana zbarcita se strecura de sub haina si atinse usor valaul matasos.
Ridicand capul, femeia lasa valul pe spate, lasand sa i se vada fata. Zambea.
Se strecura intre palmele calde ale batranului, care o mangie usor pe frunte.
- Sehrazat...
- Bunule...
- Ai lipsit doua nopti. N-a venit mahnire... doar o unda: se facea ca aveai iar de lucru...
- Bunule, tu stii. Am lucrat iar la limpezirea viselor. Ce sa-i faci, inca nu-i usor somnul domnului meu. Acum este insa mult mai bine.
Bunul stia.
Cand venise prima data, Sehrazat era o copila. se imbracase baieteste si ajunsese in cerc, pana in primul rand. Copiii de atunci o primisera langa ei si ea alesese toba, nu fluierul. Batranul stiuse atunci ca e fata. O lasase in jocul ei, asa, pana cand vraja o stapanise asa de mult, o legase de ochii batranului care in timp ce o privea ii indeparta acoperamantul capului.
Fata era insa in vis:
- Si...? si...? Ce a facut Zein?
- Zein, frumoasa Al-Mawassif, a scos lauta si a inceput a stihui si canta. Iar tanarul isi potoli furtuna din suflet si se intoarse cu pace spre fratele sau. Lupta inceta si plecara cu totii in liniste.
"Slava lui Allah!" strigara din multime ascultatorii, trezind pe fata din reverie Si atunci isi daduse seama ca batranul o descoperise.
Pe urma au stat de vorba, iar batranul a inceput sa o invete multe, si stihuri si cantece, nu doar povesti.
Si ascultatul dincolo de vorbe, in tacere.
Si mersul stelelor si statul pamantului...
Vezi bine, Batranul era un adevarat Povestitor.
Cand fusesera noptile cele lungi, cele o mie si una, Sehrazat se strecurase ziua in caruta batranului, adunand si slefuind povestile cu care-si hranise barbatul si isi salvase viata. A ei si a altor fete ce ar fi picat sub blestemul maniei celui tradat.
Incet, Sehrazat bortelise armura acelei manii, lasand-o sa iasa si sa se duca. Incet, povestind, inlesnise curgerea veninului pana la limpezirea omului pe care ajunsese sa-l cunoasca si sa-l iubeasca.
Povestile schimbasera multe. De atunci, ea venea in fiecare noapte pret de un ceas ori doua, sa mai asculte. Batranul era fericit ca acum ea faurea la randu-i povesti minunate.
- Acum ce mai croiesti? intreba el.
- Hmmm... Ti-am luat Pasarea Roc. O sa fie in calea unui calator pe mare, un visator, un indraznet ce va descoperi comori si prieteni. Domnul meu nu a calatorit, dar isi doreste mult. O sa-l ajut sa o faca intai asa, in poveste. Prietenii... si-i va gasi si pe ei cand va incepe sa-si caute iar credinta, pe care si-a pierdut-o.
- Aha! Sa-mi aduci si mie povesti cu calatorul asta. I-ai pus nume?
- Pus. Sinbad, asa o sa-i fie numele.
- Sinbad. Frumos...
Batranul privi peste capul tinerei femei, desfacand undeva, in timp, fasiile vremii si vazand:
In linistea noptii, intre perdelele de matasuri subtiri, Sehrazat tese povesti si vraja pentru omul ei. Acesta asculta, sorbind si visand si el, cu ochii deschisi, calatoriile curajosului Sinbad.
El o priveste si asculta. Sehrazat simte topindu-se si mai mult bulgarele strans in inima lui si se bucura. Ea stie ca povestile vindeca si deschid drumuri.
Si mai crede ea ca el o asculta doar pentru povesti...
Dar batranul vede in inima ascultatorului si stie. Nu doar povestea o soarbe ascultatorul. Ci si mierea ochilor aurii...
Acolo, in mierea aceea se va scufunda in curand, descoperind comori mai mari decat ale lui Sinbad...
.

duminică, 6 mai 2012

Povestea Povestitorului . Partea intai: Inceputuri.


Dragii mei, am sa va spun o poveste...
O poveste adevarata. Povestea unui vis care se implineste. Ceva ce tot visez de vreo trei ani - mai tare, mai cu foc de vreun an: Sa fiu ce "ma vedeam" si inca nu stiam ce vad: Povestitor( Povestitoare...)
Da, incep in sfarsit seri de spus povesti...  

.



Am fost odata, iaca, si eu pe lumea asta.
Visam sa fiu una si alta, sa fac una si alta...  Ooo, visam...

De copil imi croiam sfarsituri diferite la povestile si filmele care nu aveau ceea ce mai incoa' am aflat ca se zice "happy end".
Ca si cum povestile s-ar sfarsi vreodata... Pana si cea mai "simpla" poveste zice  "si or mai petrece inca si astazi"... "traind si nemurind"...
(asta, cu nemurirea – vezi ca e un verb, mai draga! infinitivul lung de la "a nemuri" - e alta poveste)

Si m-am tot urcat si coborat eu prin lumea asta si prin altele, incercand si eu sa aflu ce-i cu mine.
Nu, la inceput n-a fost de fapt asa. Incercam sa fac ce s-ar fi cuvenit sa fac, dupa cum "e legea firii". Dar vezi ca firea  - tot verb, mai draga, infinitivul lung de la "a fi" , adeca de la "ocupatia" noastra de baza  (paradoxal, nu? ),  nu era sa fiu asta sau aia dupa cum zic unii si altii.
Asa ca mi-am luat de cateva ori cate o lume in cap si am pornit unde vedeam cu ochii... De cateva ori de la inceput, "de la zero". Ca acum, de pilda...

Si uite ca intr-o buna zi m-am trezit... M-am trezit, adica, si mi s-a luat un val de pe ochi. (Nu zic ca vad perfect acum, dar ceva ceva tot s-a facut...)
M-am vazut pe mine in feluri nemaivazute pana atunci. Si am inceput sa inteleg asta, cu "da-te la o parte si lasa sa faca pe Cel care face".
Eh, grea trebusoara!  Dar izvorul Iubirii a udat bruma asta de intelegere si a iesit timid, incretita si rasucita de efort, o micuta si firava plantuta. Care a inceput sa creasca, mai udata, mai neudata...
Of, de fapt chiar a fost udata cu lacrimi multe, daca ma uit bine in urma. Ca nu pricepeam yo de ce sunt purtata inspre cate ceva, de ce fugeam de altceva...
Iarba asta a crescut, alimentata si de focul pasiunii, care crestea si crestea. Udata cu apa si foc, draga de ea... Si s-a facut maaare, mare, ca si vrejul de fasole fermecata. Si a ajuns... unde, Doamne? in Lumea de Sus. Tocmai acolo a ajuns, unind Cerul si Pamantul...
Aducand Cerul pe Pamant... Aducand inSpir(it)ul in biata cana de lut vorbitoare...

Si asa a aparut acea zi din viata mea cand m-am asezat frumusel  jos, langa micuta flacara a lumanarii si am chemat Povestea. Si am lasat-o sa iasa si sa faca ce vrea, cum vrea ea. Si oamenii din jur au tresarit, caci au simtit... Oooo, daaa,  AU SIMTIT!  Au dat de miezul ala fierbinte si gros si puternic si bun, care ne hraneste pe toti. Forta Vietii, Seva, Apa Vie, Focul... fiecare cum a simtit el acolo, in trupusorul lui.

Asta, asta e ceea ce incerc eu sa zic ca-i Povestea. Si Povestitorul.
Ca si la Dansator si Cantaret... Fiecare – Cantaretul, Dansator, Povestitorul – chipuri ale Spiritului- vine si umple omul, care e un receptacul, un primitor . Acesta, daca sa goleste pe sine si se da la o parte, lasa sa vina in lume, curat, neatins, limpede,  Spiritul... Inima. Sufletul Lumii. Sub felurite feluri: Cantec, Dans, Poveste... se tese vraja care ne aduce pe toti inapoi, in linistea inimii noastre. In Locul-unde-totul-e-posibil. Fantana din care tasnesc in lume toate: lucruri, fiinte, idei. Viziuni. Magie.
Locul ala ca o maneca ce infasoara Mana Care A Scris. Locul baghetei fermecate. Locul unde ne putem aminti de "Indrazeste! Eu am indraznit si am cucerit lumea"...

Ei, si iaca ca acum sunt aici, asezata pe marginea cercului, langa flacara micuta a lumanarii, ori din cand in cand langa focul din mijlocul cercului.
Si in sfarsit, spun Povesti...

 (Undeva, in Bucuresti...)

 .