joi, 26 februarie 2009

Prin ochii sarpelui... (II)

Cand am pus postarea precedenta, o inspiratie de ultim moment mi-a tras mana si am scris acel (I), ca si cum as fi stiut ca urmeaza un II... :))
Dar chiar asa a fost.

As putea numi ceea ce urmeaza
BRUIAJ TOTAL
Sau
KOBRA (SIC!) SE INTOARCE




















Aseara am fost la un spectacol, cu invitatie, ca dar din partea unei prietene.
Ne-am revazut cativa dintre “peruani” si am povestit un pic...

Si am avut apoi o mare surpriza. Am revazut o femeie, tare draga mie, pe care am vazut-o si o vad frumoasa. Acum multi ani, mi-a prilejuit intalniri minunate, cu ea, cu oameni stralucitori. Apoi timpul meu liber s-a micsorat de nu-l mai zaream nici cu lupa, si am pierdut unele drumuri. Pe urma, cand timpul iara a crescut, deja trecusem de dependenta de a frecventa unele cercuri, desi uneori dorul de a vedea acei oameni mai vine pe dupa gat, spre urechi, si ma cam trage...

Pe femeia asta frumoasa am vazut-o ieri si m-am bucurat. Am salutat-o plina de fiorul placut al revederii, si ma pregateam sa spun si sa ascult povesti de “ce-a mai fost”, cand... m-am trezit sub un suvoi rece de vorbe dureroase, tasnite dintr-un adanc nebanuit al gandurilor ei. Ca si cum ar fi asteptat momentul sa sparga buba, supararea mocnita de mult i-a tasnit de pe buze si m-a izbit in fata, in ochi, in piept... Am inceput sa spun ceva,surprinsa de ce era acolo, pe urma m-am oprit. Muscase din plex pumnul ce-l stiam candva, luat in plin la cate un atac. Inca atenta la ce simt, cum ma-nvatase sarpele, am urmarit ce simt si am fost trasa inapoi, spre spate, de ceva, ca o mana uriasa care m-a ridicat de ceafa, ca pe pisoi, si mi-a aratat tabloul. Eu, mica, ma ghemuisem la picioarele ei, ca sa o pot privi si sa ma bucur. M-am ridicat usor,si in timp ce faceam asta, in mine am vazut, inca naucita, cum se inalta o... cobra. Era cobra ce se unduia in dans. A aruncat o cortina invizibila intre vorbele ei si mine, caci auzeam ca-n apa... Difuz. In acelasi timp, a iesit din piept si a urcat in urechi... neasteptat, uluitor, fantastic, melodia ce o ascultam de doua zile: Axtu Leman Sumix - The Sacred Mountain. Melodia in care mie mi se impletesc doua mari iubiri : Oliver Shanti si Alborada. Amitaba Buddha, “the Lord of the Lotus”, si vulturul andin...



Mixtura asta magica din care sorb de doua zile ma umple si ridica trupul serpuitor al cobrei, care priveste, se leagana inauntru pe ritmul placut si rotitor, si asculta.

Ascult. Urmaresc ce simt. Pumnul din plex a disparut de mult, simt doar rotirea cobrei, cu capul ridicat, privind. Ma intreb daca nu am devenit rece ca sarpele. Mi-e stranie propria mea reactie. Ma las bruiata de muzica si astept. Nu prea stiu ce. Probabil sfarsitul curgerii vorbelor. Apare un moment in care tensiuna “cade”. Nu de tot, dar rispirea se simte. Doi tineri vin din spate si saluta pe femeia cea frumoasa. Inteleg ca numarul s-a terminat si pot sa ma retrag in spatele cortinei.

Ma asez pe scanul meu, privesc spectacolul de pe scena, ma bucur de ce e de ales acolo. Unele reactii noi ma fac sa ma privesc mai atent. Din cand in cand, in pauzele “umplute” de chitaristi, imi revine in urechi melodia mea vrajita, vrajitoare.

Imi simt, imi pipai, vibratia la muzica din concert. E altfel decat asteptam, cu totul altfel. Inteleg iar si iar si iar ca asteptarea-i fum si eu “fumam”...

Nu-i “duh” in muzica asta. Ciudat, muzica fara duh? Doar duhul e esenta ei...
Nu-mi canta inima. Aleg sa nu pierd vremea, am cerul de vazut afara si pomii mei inmuguriti. Ma strecor usor, serpeste, atenta sa nu rup atentia celor doi tineri de langa mine. Ies pe furis, serpuit, si totusi amicii mei din grupul "peruan" ma vad. Iesim impreuna. Pe hol, si alta lume parasea spectacolul. Si prietenii mei spun ca le-au cazut asteptarile pe undeva, sub scaune...
Cautam sa gasim ce ne-asteptaseram sa fie si n-a fost. Gasim ca n-am gasit acelasi “lucru”: duhul din muzica. Stralucire, stele, miscare frumoasa de tot, ritm vesel, voci de inger, dar nu-i duh... Prefer pe batranul acordeonist de pe bancuta de la “Cafe Lavazza”, la Universitate. Anul trecut, pe acordeonul lui, m-am oprit si am cantat cu el, in strada, Cielito Lindo. Tare, vesel, cald. Si le-a placut si tinerilor din taxiul oprit atunci la semafor. Era duhul muzicii care cantase prin noi. Si acea “morena”, linda, Cielito...

Ma duce acasa cu masina o prietena din grupul “peruan”. In masina, frig. Da drumul la muzica, spunandu-mi ca ei ii place sa asculte de un an de zile aceeasi melodie. Si chiar de-i zice lumea ca-i nebuna, ea tot pe asta o asculta. In timp ce vorbeste, rasuceste butonul si muzica inunda micul spatiu. Sunetul vrajit intra in trup si face iar din mine fluier andin miscand in Taichi pe creste... Zambesc si mainile umbla grabite prin rucsacel. Scot Mp3 playerul, dau drumul si-i pun prietenei micuta casca in ureche. Rade si ea, ca mine. Muzica ne scalda in placere, in bucurie impartasita. Acelasi cantec, chiar acelasi!
Melodia ne poarta impreuna, inapoi, in locurile dragi, pe mine intinsa ca o panza uriasa peste China si Peru. Pe micul ecran al radioului de masina, literele scriu numele cantecului:
Axtu Leman Sumix – The Sacred Mountain...




Promit, cand merg acasa, sa caut a aseza melodia in playlist. Acuma scriu de la birou, “serpeste”, pe furis...

duminică, 22 februarie 2009

Vultur-condor si colibri





Vultur-condor si colibri.
Iubire si iubire.





Povestea asta nu-mi apartine. Doar scrib, asez pe masa sulul cu semne si desene, spre bucuria cititorilor...

In ultima seara petrecuta in Peru am avut o alta surpriza. Doar daruri, tot drumul asta...
Si printre ele, o seara la un restaurant, pe malul Oceanului Pacific.

Suntem cu totii la o masa mare, alba, intre alburile altor mese. Mallku a rezervat un salon intreg la un restaurant scump din Lima. Ne simtim ca intr-o poveste.
Pe mese, mancaruri care mai de care mai indraznet alese, cu fantezii de culori care-si urca sclipirile spre noi, printre arome de tot felul... Pisco sour, mate de coca, deja sunt obisnuinte. Dar azi ne vom desparti - pentru o vreme, doar, asa vreau sa cred - de lumea asta.
Si, ca in vremuri vechi, in jurul focului, ne asternem la povesti. Cautam sa furam cat putem timpului, aruncandu-ne in valtoare si tesand fire multe-multe pe minut, ca se ne legam mai bine unii de altii.
In capatul opus al mesei, Alanna Aisha si Mallku stau si ne privesc. Noi vorbim, radem, ciocnim pahare, apoi din cand in cand privim si vedem cum ne privesc si ei.
Deodata, glasurile devin mai putine, se desira panza lor, si ramane doar un fir.

Alanna povesteste... povestea lor.
Cum s-au cunoscut, cu cinci ani in urma.
Fiindca ei ne-au transmis-o curat, deschis, cu sufletul lor, asa transmit si eu. Acolo am invatat ca darul e facut sa fie dat.

Cautatoare inca din copilarie a firelor luminii, Alanna adusese un grup din Brazilia, sa parcurga, ca si noi, o calatorie de suflet in Peru.
"Venisem sa facem un drum aici. Sa ne facem partea ce se cerea facuta din lucrarea interioara". S-a pregatit de-acasa, si avea deja clar in minte un plan, locuri unde stia ce vrea sa faca, ce ritual sa lase sa se desfasoare, dupa cum va simti.
Pornita pe drumul ei, vedea ca cel care ghida calatoria, Mallku, avea ceva plin de duiosie, de blandete, ca un mic dar, mai tot timpul, pentru ea.
"Aici imi dadea mana sa trec o piatra, desi ma descurcam prea bine, ca si calator, aici imi oferea o floare"...



Acuma, trebuie sa vedeti imaginea: Mallku este exact vulturul-condor. Nu degeaba e el omul muntilor, in Anzi. E chiar expresia clara a zburatorului liber, neinfricat, si-i om de munte.
Si sa vezi cum ofera, ca un adolescent, o floare, e ceva!
Dar floarea? Adica Alanna?
Pai, Alanna e colibri-ul. De care chiar Mallku zice:
"Esenta condorului este colibriul. Esenta fortei libertatii este blandetea iubirii".
Cum ar fi putut face altfel?
"Cand a venit grupul din Brazilia", spune Mallku, "Oscar, prietenul din Lima ce intampinase grupul care urma sa vina in Cusco, mi-a spus la telefon: "E ok, grupul a ajuns cu bine. Stii, e cineva aici care cred eu ca..."
"Si, cand au sosit in Cusco, i-am numarat. 1, 2, 3, ...20, 21! Cine o fi?... Si pe urma a aparut ea. Aha! Da! Ea era!"
"Ma straduiam sa fac in asa fel incat sa ii ofer ceva. O explicatie privind spre ea, o mana intinsa... Ea, nimic! Nu ma vedea, si la urcus se descurca singura."
"Vedeti, fetelor, - zice Alanna razand spre noi-, asa sunt ei, cred ca noi nu bagam de seama. Da' de unde, stiam tot, vedeam tot..." Si rade iar. Apoi, zambind, continua:" Dar eu venisem hotarata sa lucrez pe ce stiam eu ca e de lucrat in Peru. Sa ma hranesc cu ce am de primit. Sa nu ma abat de la program."

Si, totusi...
"In ultima zi, povesteste Alanna, el s-a apropiat de mine, si m-a intrebat, direct:
"Vrei sa vii diseara in apartamentul meu?"
"Sa facem, ce? am intrebat eu". Alanna rade cand ne spune asta. Fusese si ea foarte directa...
"Sa ne uitam la poze."
(Noi zambim in "colt" de guri cascate).
"Si ne-am uitat la pozeeeee... toata noaptea! Fiecare pe laptop-ul lui." zice Alanna, zambind iar.
"Pe urma, m-am intors brusc cu fata spre el si i-am spus:
-Tu ai sa-mi spui ceva. Daca ai de spus, spune acum. Este ultima ocazie. Maine plec acasa.
Atunci el m-a privit si mi-a spus:
- As vrea sa mai ramai. Daca vrei sa mai stai, sa faci urmatorul tur cu mine, sunt gata sa asigur tot ce trebuie pentru asta. Tot: costuri, aranjamente peste tot. Doar daca vrei..."
Alanna a primit invitatia asta asa cum a fost:directa, neprevazuta, tare.
Pana la plecare s-a gandit tot timpul. Urma sa puna bagajele la avion, in Cusco, pentru Lima. In aeroport, Mallku a strans pentru tot grupul toate bagajele si astepta ca ea sa-i spuna ce sa faca: le lasa pentru a fi puse in cala avionului spre Lima, sau le scoate, ca sa ramana in Cusco? Alanna a intrat douazeci de minute in meditatie si in viziune: doua porti. Doua porti mari, in fata ei: acasa si Peru. In stanga: Acasa, cu reactia alor sai, cu tot ce urma ca proteste deja stiute; in dreapta, Peru, cu o lumina a noului. Nestiut, dar luminos.
In douazeci de minute a ales. A deschis ochii: Mallku o privea cu sufletul - chiar ca era cu sufletul la gura - si astepta aproape fara sa respire decizia ei. Un semn, cu mana, cu degetele in jos: "Aici." Fericit, el a scos dintre bagaje pe ale ei.
Alanna a plecat cu grupul ei spre Lima, i-a urcat apoi pe toti in avionul care-i ducea acasa, si s-a intors in Cusco. Acolo, impreuna cu Mallku, a pasit din nou printre frumusetile din Machu Picchu, prin Valea Sacra, pe Titicaca... Dar a fost altfel. Acum primea intinderile de mana, si florile. Si dragostea.
S-a intors apoi acasa, a inchis clinica ce o avea de zece ani, a venit in Peru, s-au "luat" si se iau acum prin munti.
El arata locurile, ca om al locurilor si ca saman, ca astronom, scriitor si pictor, ea arata muzica, dansul, pasul pe munte facut din tot trupul si din tot sufletul.
El, barbatul ce si-a deschis inima plin de tandretea Mamei Pamant, a Mamei Divine, imbratisand principul feminin in causul fortei si libertatii masculine, ea, usoara, femeie in toate cele, plina de curajul luptatorului masculin turnat in inspirul femeii, atunci cand a ales, in douazeci de minute, sa-si joace toata viata pe o carte. Dar a castigat, caci a ales iubirea. A ales ce-i spunea inima ei, care stie. O femeie care urca acum muntii ca un barbat.

I-am multumit Alannei, atunci, in noaptea aia, pentru ca a ales acum cinci ani asa cum a ales. Alegerea facuta nu a facut-o doar pentru ea. Darul primit de noi, cei din grupul celor saisprezece, a fost mai mult decat ne-am asteptat, de multe ori mai mult. Dincolo de iubirea vazuta in tot ce creste pe pamant si respira sub soare, vazuta nou acum, de noi toti, a fost aceasta poveste de dragoste implinita, in care ne-au ghidat cei doi: Mallku si Alanna. O poveste care ne-a aratat ca exista implinirea iubirii, cand crezi in inima ta. Ca exista, ca se poate...

Ca poti pastra frumos aceasta, ca o poveste vie.
"Impartasind", a spus Alanna. "In viata mergem impreuna, impartasind. Fiecare are zborul sau. Il facem si impreuna, mai si lucram noi singuri, apoi iar impartasim. Nu cautam a face schimbari in celalalt. Nici nu se poate. Fiecare are stralucirea lui, si impreuna stralucim mai tare, mai frumos. El are felul sau de a vedea, eu vad poate altfel, sau la fel, dar facem toate impreuna, cu drag, cu spatii aerisite in timpul nostru, fara a ne lega cu lanturi unul de altul. Ne cladim relatia pe incredere. In noi, in celalalt, vazut ca tot din noi. E mult de lucru cu sine, dar e frumos si mai ales hranit cu dragoste. Cu enorm de multa dragoste. Daruita si primita cu drag."

Am mers cu oamenii astia pe munti. Am facut impreuna ofranda catre Pachamama si TataInti, cu dorintele noastre pentru viata planetei intregi. Au lucrat impreuna. Au cantat impreuna. Impreuna si-au luat ramas bun de la noi si conduc acum, ca ghizi, pe alti calatori prin lume.



Drum bun, dragi oameni dragi, si fie-va toate cararile pline de iubirea pe care o aratati atat de minunat si altora!

Multumesc pentru povestea voastra adevarata si vie!
Munay-ki!


Povesti ale lor, pe site:
http://www.andes007.com/aboutMALLKU.html
http://www.andes007.com/AlannaAisha.html

http://www.pachamamajourneys.com

luni, 16 februarie 2009

... Si tot cafea. Tot cu dragoste. Kahlil Gibran......

..... Mmmmmmmmmm............. Arrrrrroma de cafffffffeaaaaaaaa!!!!
Dintre aburii calzi, generosi si buni ca insasi caldura Pamantului, de unde a urcat seva ce a dat viata bobului magic, adusi spre mine din caldura focului ce a extras puterea apei, ma las iar in bratele delirului muzical...

Muzica ma inspira sa scot dintre minunile mele, primite cu atata uimire si bucurie, una de mare pret si mare drag inimii mele:

"DESCHIZATORUL DE DRUMURI", de Kahlil Gibran.




















sursa foto: http://www.flickr.com/photos/angelikirk/385910671/in/photostream (Sinai Mountain)



Asez aici cu veneratie aceasta minune.
Singura mea contributie este asezarea ei in acest spatiu, spre a fi sorbita de cui ii va canta...

Cu toata dragostea, pasesc incet-incet pe varfurile degetelor pe tastatura, sa nu tulbur dantelaria asta de matase, frumusetea asta, atat de fragila si totusi puternica, in stralucirea ei:


.......................... Pictura realizata de Kahlil Gibran...................


DESCHIZATORUL DE DRUMURI


Tu insuti esti deschizatorul tau de drumuri, iar turnurile ce le-ai inaltat sunt doar temelia sinelui tau deplin. Si sinele tau va fi el insusi o temelie.
Iar eu, la randu-mi, sunt propriul meu deschizator de drumuri, caci umbra cea lunga ce se intinde inaintea mea in zori se va strange sub pasii mei la ceas de-amiaza. Apoi un alt rasarit imi va asterne o alta umbra la picioare, iar acea umbra se va strange, si ea, in miezul zilei celei noi.
Mereu ne-am fost deschizatori de drumuri si vom continua mereu sa fim. Iar tot ce-am adunat si ce vom aduna vor fi seminte pentru pamanturi inca nearate. Noi suntem pamantul si tot noi plugarii; noi suntem cei care culegem si tot noi suntem cei culesi.
Pe cand erai doar o dorinta ratacind prin ceata, si eu eram pe-acolo, un dor ratacitor.
Apoi ne-am cautat unul pe celalalt si, din dorirea noastra, zamisliram vise - vise ce nu incapeau in timp, vise ce nu incapeau in spatiu.
Iar cand erai abia o vorba nerostita pe ale vietii buze frematande, si eu eram prin preajma - inca o vorba nerostita. Apoi viata ne-a rostit si am alunecat prin ani, in freamat de-amintiri ale lui ieri si de tanjiri catre un maine, caci ieri insemna moartea nebiruita, iar maine era renasterea ravnita.
Acum suntem in mainile lui Dumnezeu. Tu esti un soare in mana lui cea dreapta, iar eu pamant in mana lui stanga. Cu toate astea, nu stralucesti mai mult decat primesc eu stralucire. Iar noi, un soare si-un pamant, suntem abia-nceputul unui alt soare mai stralucitor si unui alt pamant mai roditor. Si intotdeauna vom fi un inceput.
Tu insuti esti deschizatorul tau de drumuri, chiar tu, straine care treci prin fata portii si a gradinii mele. Iar eu, la randu-mi, imi sunt deschizator de drumuri chiar daca par stand nemiscat la umbra arborilor mei.

(din vol. Darul Iubirii - Kahlil Gibran, Ed. Herald, 2008)

duminică, 15 februarie 2009

... Si cafea. Cu dragoste de dragoste


Am sa spun si o poveste cu cafea. Ceai am baut, si inca mai incape. Dar dulceata cafelei are alta vraja.

Azi m-am reintalnit cu Rumi.
Un iubit al meu, asa de drag... Mi-as fi dorit sa-i pot atinge umbra pa pamant. Dar cine stie, pe unde a umblat el, poate am umblat si eu...

Stau si sorb cafeaua de dupa-amiaza. Imi beau cafeaua la orice ora, caci e in sangele meu, poveste dulce ametitoare din tara povestilor cu Harun-Al-Rashid...
Aroma imbatatoare ma umple de vis si aud iar cum canta el, Rumi, o cantare a cantarilor, atat de vie ca ma trage incet din fotoliu, ma ridica pe varfuri si ma roteste in dans.
Pe muzica asta ma prinde in brate un alt iubit, Nusrat Fateh Ali Khan, Cantaretul, care imi umple ochii inchisi de imaginile caselor mele din desert, dune adapostind bogatii de povesti la foc... Ma poarta plin de iubire pe apele iubirii. Dincolo de granita pasirii noastre in lumi diferite - el e deja plecat in alte zboruri -, ne intalnim in muzica, dans si iubire. Si cu noi, Rumi...


Rotirea dansului urca incet, apoi cantecul qawwali prinde viteza si rotirea imi impinge din ce in ce mai mult flacara in picioare, in umeri, in brate. Sunt un vartej si fac punte intre pamant si cer, rotind, rotindu-ma...




Ma opresc apoi, lasandu-ma sa ascult mai departe versurile lui Rumi:




Uimit, dansatorul aude o tamburina inlauntrul sau,
Ca un val care se intoarce in spuma marii,
din inaltimea lui, la inceput.
Poate tu nu auzi acea tamburina,
sau frunzele copacului care fosnesc usor
marcand trecerea timpului.
Acopera-ti urechile care asculta mai ales minciuni si pacaleli sinstre.
Exista alte lumi de auzit si de vazut:
Muzica dansului si taramul stralucitor dinlauntrul sufletului.



Mai sorb un pic din bunatatea asta aromata, atat de plina de mister, si pret de cateva clipe ascult iara:

A fi sau a nu fi
Nu este o dilema pentru mine.
Sa renunt la tot
Nu este mare lucru.
Sa fiu inconstient de minunile
Care exista in mine -
ACEASTA - da,
Este curata nebunie!


Ma las in umbra flacarilor care canta in fata ochilor mei aceasta clipa, ma aplec in fata Marelui Inspir si sorb ultima picatura de pe fundul cestii. Nu inate de a privi hieroglifa desenata acolo, a Frumusetii care se afla peste tot, doar sa o vedem...


sursa foto: http://www.rumi-turningecstatic.com/about.html

Bucuresti. 1000 tone de bucurie/minut



N-as vrea sa credeti ca doar acolo, in Peru, mi-a fost bine si atat...
Acolo am invatat sa simt binele peste tot.
Asa ca de aia consider ca am facut "o investitie buna" :)), caci am luat cu mine asta, si pot sa imi fac portia mea de bucurie cand si unde vreau. Nu doar sa o iau, ci chiar "sa o fac". Permitandu-i sa vina la mine, permitandu-mi sa o simt, caci ea este mereu, eu nu sunt cu ea tot timpul...

Dupa un week-end de minune in Carpatii nostri, mi s-a deschis si mai mult roata asta in inima si intra si mai multa bucurie.
Ieri am avut o super-incarcatura de bucurie in Bucuresti. Poate "banalul", poate "iubitul" poate "uratul", dar, pentru mine, e Bucurestiul care imi contine drumurile zilnice. Imi aduce toate momentele zilei si noptii, din care pot sa-mi tes firele si sa-mi desfac nodurile. E locul prin care ma port prin lume, si inca invat cum sa ma port cu el...

Ieri dimineata am plecat la... cumparaturi. Da, mai am si de-astea... :))

Pe drum, traversez un parc.
Eu, cu castile in urechi, cu muzica Alboradei, desigur... Tatanka. Ma topeste bataia asta de tobe, ritmul inimii Mamei. Merg si cant, mai ales la refren. Imi place grozav vocea cantaretei, care , in fata ochilor mei, deschide perspectiva asupra Vaii Sacre, unde se inconjoara unul pe altul cercuri-cercuri verzi, terasele vechi incase.
El, parcul, cu un mic teren de tenis in drapta mea, ingradit, pustiu la ora zece dimineata. Ma mir, caci de obiei e lume peste lume dimineata de sambata, cu copiii scosi la soare. Si azi, sambata, e un soare fantastic!
Asa de fantastic ca ma trage de maini si de picioare si ma opreste pe marginea terenului, ma intoarce cu fata le el. Stau cu mainile desfacute, privind la soare. Ma umple de blandetea si focul sau, ma incalzeste si imi saruta pleoaple, inchizandu-le. Ma trage apoi in respirul Soarelui, cel in care absorb pe inspir lumina, si pe expir o risipesc in trup. Incet-incet, Soarele respira inauntrul meu, invatandu-ma iar cum sa il primesc. Prin ochi si prin toti porii, ma umplu de soare. Tata Inti ma hraneste, ma alapteaza cu lumina, cu forta vitala. Imi hranesc centrii de putere ai trupului. Prima roata, apoi a doua, si tot asa, pana la a opta, care e coroana ce mi se dechide apoi in mantie, pana jos, la pamant. Din cer pe pamant, lumina soarelui se varsa in mine, prin mine, si respir in incantare. In fiecare roata, animalele de putere au primit lumina si s-au miscat, s-au simtit iubite si mi-au dat iubire. Deschis in inima, vulturul si-a falfait aripile si a strigat victorios spre lume. Toate astea, in cateva minute.
Timp in care nu a fost nimeni langa mine. Mi s-a oferit aceasta portie de Gratie, in liniste. Abia acum apare o mamica, langa care merge cu pasi inca mici-mici si pipaiti, un copilas. Ma depasesc, in liniste. Sunt inca in contemplarea tesaturii solare care s-a facut in mine si in jur. Privesc cerul, un perfect albastru senin, cu miez de lumina. Ma simt invadata, din mijlocul pieptului catre tot, de o imensa bucurie. Mi se umple tot ce pot percepe de o uriasa incantare. Imi vine sa stau jos, dar si sa plutesc, nu stiu. Respir cat pot, gata-gata sa explodez.
Mai patisem asta cu ani in urma, pe o noapte cu luna plina, pe malul marii. Prietena cu care impartaseam atunci experienta, si acum tine minte cum ziceam : Mamaaaaaa! Plesnesc de bucurieeeee!"
Acum e o zi, cu soare. In Bucuresti. Cinci minute, in parcul meu din cartier, in care m-am umplut de bine, prin Soare.
Nu a costat nimic, doar un pic de timp lasat in mana Soarelui. Care m-a hranit, m-a intinerit, m-a invatat iar sa respir cu el, si a aruncat peste mine 1000 de tone de bucurie pe minut.



(Cum imi place sa pun poze, aici am asezat cateva, dar nu de ieri, ca nu am avut aparat la mine. Un pic din rasaritul de soare la Poiana Tapului)

joi, 12 februarie 2009

Mate de Coca (9). Spiritul Dansului (III).

Din colectia de "luminosi" dansatori, cateva poze care ne arata ce bucurie a dansului a fost cu noi...









Dedic acest post prezentarii orburilor, fiintelor luminoase din globurile care se lasa uneori prinse in poza.

In seara aceea, in dansurile din Cusco, multe lumini s-au lasat prinse de un aparat foto obisnuit, pe care eu il manuiesc cu stangacie, caci mai degraba sorb in ochi si uit sa fac poze.

A fost o superba efervescenta si toti am simtit vraja dansului, dar nu am vazut magia care umpluse spatiul. Un pic de tehnica, ceva bunavointa de la blogspot.com, si iata, vedem si noi "cine" mai era cu noi acolo. Cred ca tot timpul am fost acompaniati de dansatorii de lumina, dar nu am stiut pana nu am vazut cu ochii fizici, in poze.

I-am vazut si in week-end-ul trecut, in muntii nostri, dupa o sesiune de lucru cu noi insine, imbratisati de forta si iubirea Mamei, si dupa o portie zdravana de ras de aproape o ora. In intunericul camerei noastre, in casuta de pe munte, erau atat de multi luminosi incat imi "pocneau" in ochi. Pacat ca pe aparat se lasau "culesi" doar cativa din ei. Dar de data asta ochiul s-a bucurat, fara sa fie nevoie de poze...

Asez cateva poze din multele in care ne vedem "partenerii" de dans.
Bucurati-va!

Mate de Coca (9). Spiritul Dansului (II).



Magia dansului nu poate fi prinsa in cuvinte.

Dar asta stie toata lumea...

Daca ne-am lasa in mana ei, si am avea indrazneala de a o face in fiecare zi, lumea asta s-ar scutura de multe, si ar dispare mai incet sau mai repede multe fabrici de medicamente, farmacii, cozi la medic, canapele de pshianaliza, cocoasa din spatele oamenilor, griul de pe fete, alergiile, bolile de tot felul, iar intre noi ar fi multa bunavointa.

Asta se intampla insa cand lasam Spiritul Dansului sa ne locuiasca si sa ne invete sa gustam viata, alaturi ce ceilalti mari invatatori: pamantul, marea, muntii, cerul, ploile, soarele, vulturii, oamenii de langa noi si de departe, Cantaretul, Povestitorul, Culegatorul de Vise, multi altii.

In seara aceea, in Cusco, avea sa ne viziteze iar Spiritul Dansului. Urma sa avem o seara de vis la unul din restaurantele din Plaza de Armas.
O camera calda, cu cantaretii care ne iau in primire de cum intram. Ceva muzici cunoscute. Sa auzi Habanera din Carmen, cantata la fluierele lungi andine, e ceva grozav!
Dansatorii vin, isi fac numerele pline de bucurie si de nou, intra printre randuri si se fotografiaza alaturi de noi. Masti, culori, flacara de ras, sentimentul exoticului, al iesirii din cunoscut...

Deodata Mallku ne spune ca urmeaza un moment de magie. Se pregateste in liniste, pregateste linistea, caci asezarea lui in asteptare ne aduce pe toti in calm, in tacere, in suspans. Si apoi incepe magia.
Alanna patrunde in incapere, in costumul de colibri. Aripi-evantai de matase aurie, unduiri, lunecari, zbor... Mladiere, zambet, inaltimi pe varfurile picioarelor, pe varfurile degetelor de la maini, impinse spre cer. Fluturari de aur, lunecari de matase, usorul prins in miscari line sau aruncari de aripi... Rotiri, rotiri, invartejiri aurii, serpuirea taliei, deschiderea pieptului. Respiram usor, cu grija, sa nu tulburam aerul plin de zbor.

Incet, zborul se opreste. Alanna dispare usor spre iesire. Alti dansatori intra in joc, ne aduc un pic aproape de tumultul apei, al Urubambei. Dar se face din nou pauza de respir, si de data asta ne pregatim de Alchimie. Asa va fi dansul care urmeaza, Dansul Alchimic.


De data asta, Loreena McKennitt, o iubita de-a mea, umple incaperea cu glasul ei, cu culorile noptii din Marrakech Market...
Culcata pe podea, Alanna isi unduieste trupul usor, ridicandu-se pe fiorul muzicii si pasind in rotiri voluptoase ale taliei, pieptului si umerilor. Tot trupul e o unduire, si vad mainile ei mangaind rotund aerul, ridicand vartejul sevei, in cercuri-cercuri, prin fiecare roata de putere. Sarpele, puma, colibriul, vulturul, toate, pe ranad, isi trec puterea prin trup, si lasa loc apoi Celor de Sus, cand bratele se deschid si cuprind inaltul, fruntea se inalta, barbia luneca arabeste pe linia orizontala a umerilor, palmele rotunjesc in varful degetelor mici spirale, spre sus, spre Soare. Alchimie. Trecerea fortei vitale, primita de la Pachamama, prin trup, prin cei sapte centri de putere, deschizandu-se apoi in al optulea, luminat de Tata Inti, de Soare. Omul, poarta prin care Cerul saruta si hraneste Pamantul, “locul” unde se face iubirea Mamei cu Tatal. Ca si in taoism, in alta casa a mea, gasesc in Anzi, la Inka, aceeasi viziune: omul, manifestare a coborarii Divinului in forma, a unirii dintre cer si Pamant. Totul este sacru. Tot respirul, in dans, se lasa sa se risipeasca, precum Iubirea, in tot, in toate.

Pe ultimele clipiri ale muzicii, Alanna se coboara din nou, culcata pe podea, in aceeasi pozitie de inceput, cu bratele incrucisate pe piept, multumire adusa vietii, care lasa dansul sa se intample.

Primim apoi invitatie sa dansam. Mallku ne imparte esarfe colorate, sa ne aduca mai usor in contact cu Spiritul Dansului, cu undiuirea.
Abia apuc sa imi infasor una in jurul taliei, ca muzica a si inceput. Ritm arab, din alta casa a mea, din poezia noptilor lui Harun-al Rashid si ale Seherezadei. Ma trezesc in mijlocul micului ring de dans, luata de vartejul muzicii. Nu imi dau sema decat tarziu ca sunt singura care a pasit acolo. Mie imi urca sarpele prin picioare, trece prin abdomen, vartejeste prin piept si tasneste prin maini, sus-sus... Ritmul ma trage de umeri, simt in piept bataia tobelor, bataia inimii Mamei. Soldurile zvacnesc pompand forta din ce in ce mai sus, picioarele ba plutesc, ba lovesc podeaua, apasat.
Nu mai vad in jur. Imi rotesc prin fata ochilor lumini si culori. Doar un pic, cu coada ochiului, apus sa “sterg” fata unui dintre tovarasii mei de drum, si prind un soi de mirare. Ma si vad: in blugi, cu adidasi, esarfa galbena, cu miscari de belly dance si ochii inchisi. Departe de orice tinuta de dansatoare... :))
Si totusi, eu sunt deja in flacara Dansului. Sarpele mi-a urcat prin gat, pulseaza in piept, gat si frunte, sunt un vartej si habar nu mai am unde pun piciorul, ce fac, cum fac...
Ma simt aidoma... mie insami, cand am dansat in jurul focului, femeie africana, barbat cu piele rosie, femeie persana, egipteana, irlandeza, chinez sub pielea de matase a dragonului viu colorat, batran in taiga dansand si tragand din pipa, adolescent sarbatorind prima mea barca de lemn, cu maorii mei...

In ultime palpituri, muzica se opreste si raman un pic dezorientata, rupta cam brusc din vis. Pasesc spre locul meu la masa si pipai scunul. Zambesc un pic stramb, revin la figura mea de-toate-zilele. Paulio imi arata poze cu mine dansand. Mult galben valurit, esarfa de sub care apare o mana, un pic de obraz, blugii albastri. Nu prea ma vad in poze. E si firesc, acolo eram si nu eram “doar” eu...

Ma opresc un pic sa respir si multumesc Mamei, Tatalui si Spiritului Dansului. Si ma asez iar sa visez spatiul acela in care, impreuna cu noi tovarasi de drum, invatam sa ne lasam in mana Dansului, care sa ne umple de tot ce este el, de Frumusete. Da, vom face asta, candva, undeva... Astept sa vina spre noi sala noastra de dans. O visez si o trag spre mine... Si veti fi si voi acolo, daca veti vrea. Bucurandu-va, bucurand-ne...

Dragii mei toti, fie ca tot drumul vietii voastre sa va calauzeasca Dansul si sa pasiti in Frumusete...

joi, 5 februarie 2009

Mate de Coca (8). Spiritul Dansului (I)


In calatorie am primit daruri nenumarate. Si inca mi se dau, caci drumul e abia la inceput.
Una din seri s-a umplut mai mult de magie, prin dans.
Aguas Calientes. Inca nu am dat cu ochii de Machu Pichhu, de Orasul de Cristal. Dar deja sarbatorim.
Cantareti si dansatori totodata, trei magicieni ai muzicii: doi barbati si o femeie, canta despre zbor despre ape, despre foc, cer, si dragoste. E atata bucurie ca nu avem loc pe scaune, in mica sala de mese din hotel. Fata rade si danseaza cu toba in brate. Suntem vrajiti si purtati in lumile cerului plin de vulturi, condori, pescarusi... E atat de usor, cand te prinde Spiritul Dansului...
Alanna, maestra in dans sacru, ne inviza cu un zambet insorit sa lasam locul la masa si sa ne daruim muzicii si magiei. Ne leganam in dans, ne prindem in hora. Femei in cerc, ne simtitm curentii de forta care trec dintr-o mana in alta, ne privim, parca suntem zanele padurii si ale muntilor. Magie si taina. Bucurie.

Muzicantii fac o pauza si ne risipim spre mese. Alanna ne intreaba: "Ati vrea sa cantati si voi la un instrument?" Ma uit mirata si foaaaarte ispitita. Fluierul atat de dulce si in acelasi timp puternic nu mi-e chiar cunoscut. Chitara, veche dorinta a mea, atinsa doar ce cateva ori, stangaci... N-apuc sa gandesc prea mult, maiini vesele ma prind si ma trag, ma trezesc cu uriasa toba in brate, prinsa pe dupa gat, si cu cateve perechi de ochi care clipesc simultan, zambind la mine: "Ei? Ce faci acum?" In mana mea cele doua bete cu capete invelite in material colorat devin instrumente de putere. Stanga mea loveste tare, cu batul, si aud un sunet grav, puternic, adanc. Incepe bataia inimii. Bum-Buum! Bum-Buum! Bataie de inima. Toti au ramas incremeniti. Si eu, dar eu nu pot sta mult, mainile bat ritmul. Cantaretii dau drumul unui cantec vesel, plin de forta, si ma trezesc miscand spre dreapta si spre stanga, cu toba in brate, care e vie si bate in ritmul inimii Mamei, a Pachamamei. Sunt prinsa de vraja, rad, radem cu totii, e magie, foc, dragoste, bine. Fluierul aduce in sange fiorii zborului, chiotele fetei si vocea calda a unui dintre barbati ne invata din nou cum e sa ne simtim iubiti prin muzica.
Urmeaza iara dansuri, apoi alt cantaret dintre noi incearca puterea tobei.
Suntem vrajiti si sarbatorim solstitiul la poalele lui Machu Pichhu.
Inca nu stiam ca magia abia incepe...
A fost o noapte de vis si de visat.

Pun aici o poveste adevarata, a lui Maud Sejorunant, din cartea ei "Cercul Vietii", care ma fascineaza nu doar cu ce aduce in viata mea, legat atat de mult de drumul meu, cat si cu dragostea de viata ce rasare din fecare rand, si chiar dintre randuri:

"Astfel l-am intalnit pe Maestrul de dans. N-am avut niciodata un alt nume pentru el. Nici nu cred ca i s-ar potrivi un altul.
Are o statura marunta si corpul ii e tanar, iar fata fara varsta, mai ales sub stratul de vopsea. Trasaturile sale ascutite, ca taiate din piatra, tipice triburilor din Est, sunt indulcite de ochii limpezi si luminosi ce emana un soi de blandete calda. Acestea sunt cuvintele care imi vin pentru a-l descrie. Simt in el o mare forta spirituala, ma face sa ma gandesc la unul din cavalerii Mesei Rotunde, pornit in cautare. Insa dansatorul itinerant este mai mult decat atat: e insusi Spiritul Dansului. Iata istorisirea pe care mi-o va spune mai tarziu, atunci cand increderea ne va fi apropiat unul de altul.
Pe vremea cand era inca adolescent si traia in casa parintilor sai, i s-a intamplat intr-o zi sa-si auda numele strigat dindaratul unei portite ce ducea spre o gradina mica. A iesit imediat, dar n-a vazut pe nimeni. Intamplarea s-a reluat pe parcursul mai multor luni, pana cand intr-o zi a vazut, la cativa metri in fata sa, un oval imens de lumina galbena care s-a ridicat la o inaltime de peste doi metri.
A fost foarte surprins si a banuit ca este prada unei halucinatii. Si-a frecat ochii, i-a ridicat in zare, apoi a privit din nou in fata lui: lumina era tot acolo.
Cum, din fericire, credinta in spirite mai facea inca parte din traditia lui, a intrebat aparitia:
- Cine esti?
- Sunt Spiritul Dansului.
- Si pentru ce ai venit aici?
- Am venit sa-ti spun sa dansezi.

Si adolescentul a inceput sa danseze acolo, pe cararea batatoria din gradina, rasucindu-se si facand tumbe in aer. Asta a durat zile intregi. Apoi a gasit un dansator deosebit de inzestrat, caruia i-a cerut sa-l invete arta sa. Astfel a invatat dasnul cu cercuri. Cateva luni mai tarziu s-a auzit din nou strigat pe nume. A iesit si a vazut acelasi oval de lumina care s-a apropiat de el, a patruns in corpul lui printr-un punct aflat in apropierea ombilicului. Dupa aceea tanarul a devenit dansator itinerant, sosind peste tot unde era chemat si dansand la sarbatori, la reuniuni rituale, la petreceri.
“Stiam ca Spiritul Dansului danseaza acum prin corpul meu”, mi-a spus el.
In aparenta, acest Spirit ii daruise nu numai o mobilitate exceptionala, un talent deosebit al miscarii si ritmului, ci il facuse sa inteleaga ca viata intreaga este un dans si ca nimic nu poate opri sau imobiliza acest dans cosmic.
Asta e ceea ce mi-a povestit. Intr-un fel imi era greu sa cred ca o persoana ce parea atat de tanara putea sa aiba deja o viziune asa de justa si de profunda asupra lumii. Dar poate ca nu avea varsta...
“Viata este un dans urias care nu se opreste niciodata, care inainteaza, se rasuceste, se invarteste; care ne cheama in fiecare clipa sa ne miscam impreuna cu el, sa il urmam la brat pentru a-i urma cadenta. Viata apartine bunilor dansatori, celor care stiu sa pastreze ritmul, sa tina cadenta, sa improvizeze miscari noi pe baza celor deja cunoscute.”

“De mici copii suntem invatati sa pasim, insa nu intotdeauna de catre Spiritul Dansului. Pasii ni-i arata parintii nostri, mai mult sau mai putin inzestrati in acesta privinta. Ai mei au fost buni dansatori ai vietii si au reusit sa ma invete ritmul. Dar alti parinti, dupa cum am vazut in cazul multor prieteni de-ai mei, sunt putin stangaci si nu si-au putut deprinde copiii cu gratia pasilor, uneori nici macar cu ritmul. Unii nu stiu decat sa se roteasca spre dreapta, altii nu stiu decat sa se roteasca spre stanga si nu le trece prin cap sa inverseze sensul. Sau, si mai des, se multumesc sa urmareasca urmele intiparite pe pamant, fara sa inteleaga ca ar fi suficient sa urmeze Spiritul Dansului. De aceea incep sa se simta mai bine in sir, impreuna cu altii, si repeta miscarile fara incetare – caci de asta, cel putin, sunt siguri. Daca se impiedica, fiindca nu stiu sa se lase dusi de dans, atunci incep sa se judece si sa se dojeneasca pentru stangacia de care au dat dovada, ba merg pana acolo incat ajung sa se lege de Spirit si sa-i faca reprosuri! Dar Spiritul rade, desigur. Daca se izbesc de alti dansatori aflati in preajma, sau daca altii se izbesc in ei, sunt furiosi si fac pe ceilalti cu ou si cu otet. Asta poate sa conduca la conflict, la cearta, ba chiar la moarte. In general insa sunt multumiti sa se razboiasca cu ei insisi sa se considere greoi, stangaci, lipsiti de talent sau ridicoli. Se dojenesc de fiecare data cand nu reusesc sa evite gropile sau cand se lovesc de pereti. Asta ii umple de resentimente si atunci isi fac rau, in spritul lor, in inima lor sau chiar isi provoaca suferinta fizica. N-au lasat Spiritul Dansului sa le calauzeasca pasii...
Dar avem intotdeauna timp sa invatam “, conchide el cu un suras amuzat.
Pe atunci nu-mi dadeam seama ca acest Maestru al dansului ma va face intr-o zi sa inteleg esenta activitatii mele. Abia mai tarziu, cand am invatat sa echilibrez aura, am inteles ceea ce voia sa spuna."
(Maud Sejournant- Cercul vietii)


Voi mai in canta in ... vorbe despre dans.
Acum imi iau o frunza de tei, zornaitoarea din Peru, piatra din cercul din Moray si una de la picioarele Sfinxului din Egipt si fug repede sa intalnesc Spiritul Dansului in calatoria pe care o continui in Carpatii nostri. Va fi data asta, intre brazi. Iubitii mei, viiiiiin!