vineri, 17 iulie 2009

Am avut o jumatate de barca...

...foto

Nu stiu cum a fost, dar asa a fost, jumatate. Pe tarmul meu unde fusesera candva ramasite din alte naufragii, printre plase si odgoane, farame de catarg si de panze, mi-a venit, nu se stie de unde, o jumatate de barca.
Parca fusese taiata pe lung cu un cutit urias, era fix jumatate... Frumos lucrata, cu jumatate de sirena de lemn in capat, data cu straturi de lac transparent si colorat...

M-am uitat la ea multa vreme.

Stau deseori pe tarmul meu, privind la mare... In fiecare dimineata si aproape in fiecare seara. Tarmul asta e fermecat. M-am prins de asta acum vreo douazeci de ani, cand am ajuns prima oara pe el... Fugisem mult, muuuult, fara respir aproape, si am alunecat intr-o scorbura de copac. Trecand prin ea, am intrat in apele de sub pamantul padurii, care m-au scos in cele din urma aici, pe tarmul asta linistit, unde imi urmaresc rasariturile si uneori apusurile Soarelui meu.
In locul asta mai ajunge cate cineva, naufragiati din cine stie ce furtuni, ori fugari ca si mine, si atunci am tovarasi de poveste si de narghilea...
O, da... Am adus pe tarm o masuta sculptata din lemn de cires, cateva balansoare, o mica etajera cu cartile mele preferate, un ochean formidabil, cu care pot privi si vedea bine pe Luna, si bineinteles narghileaua... Uriasa pipa de apa din Egipt...
Mai am si samovarul enorm pentru ceai si canile de pamant pentru cafea. Din cand in cand prietenul meu de aici, un papagal albastru, mai aduce cate ceva, sa ne imbogatim ziua. Flori, fructe, pene, tot felul de chestii pe care el le gaseste, cine stie unde...

Ei, si am avut si acea jumatate de barca. M-am chinuit s-o tarasc mai sus pe mal, sa vad ce si cum. Primul gand, acela ca-i doar jumatate, m-a infiorat... Putea sa pluteasca, evident, fiindca ajunsese asa la tarm... Dar nu era firesc, pentru o barca...
M-am hotarat sa o ajut. Nu-s deloc o persoana puternica, n-am forta prea multa, dar am ajutoare. Am suflat in micutul fulg ce-l tin la gat, impreuna cu alte minuni, si a venit Regina Albinelor. A vazut si, cum ea e regina, a priceput din prima. Indata roiurile de albine au intunecat zarea, s-au invartit un pic si au disparut, spre muntii din spatele nostru. Apoi papagalul a preluat cea mai dificila sarcina: aducerea lemnului pentru jumatatea ce trebuie refacuta. M-am trezit si cu pescarusii ca pipaie bine nisipul cu piciorusele lor langa barca si apoi o iau catre larg, comentand ei stiau ce cu tipetele lor, atat de dragi mie...

S-au intors solii mei care cu ce a putut. Mii de albine au venit cu fire de in, si au tesut panze o noapte intreaga. Papagalul a venit manand din urma niste ursi mari cat muntii, care au adus lemnul gata taiat si au asezat bustenii frumos unul langa altul, alaturi de barca. Iar pescarusii au purtat in cioc, invelit in frunze necunoscute mie, clei de cel bun, sa prindem bine lemnul... Si lac au adus, din indepartata China.
Ei au facut tot intr-o zi si o noapte, eu am mesterit saptamana intreaga la taiat si lipit... Dar mi-a spus tot, cum sa fac, Omul din Luna. El stie, de la pescari, cum se face, doar i-a privit de atatea ori...
La sfarsit, cand a fost gata, am impins-o un pic in apa, sa vedem daca nu sunt sparturi. Nu, tocmai bine! Barca lucea ca noua, desi o jumatate era veche si deja purtata prin furtuni. Am fost tare mandra de ea. As fi incercat sa vad cum e, dar nu ma pricepeam sa vaslesc.

Am tinut-o asa, pe tarm, privind-o cum straluceste, frumos lacuita, in soarele diminetii. Femeia-sirena din capat era frumoasa-frumoasa, cu plete valurite – muncisem mult la "amanuntul" asta – si sani rotunzi, cu care sa sparga apa...
Imi urmaream Soarele iesind din ape in zori... Ma leganam in balansoar, uneori cu un cantec, alteori sorbind din cafea... Printre valatucii de fum al pipei de apa, albastrul cerului se rasfata, intinzandu-si nuanta perfecta peste toata plaja, pe mare, pana haaaat! Departe de tot.

Intr-o zi a venit... Pe o pluta mica-mica, doar cu o carma dintr-un bustean, cu o ramura inverzita infipta intre lemne. Un marinar. S-a apropiat de tarm si a vazut barca trasa pe nisip. Intai a ramas asa, nemiscat, purtat doar cu tot cu pluta pe ape... Apoi a inceput sa gesticuleze, sa strige, sa rada...
A ajuns la tarm si a coborat. A alergat la ea, a pus mainile, a mangaiat-o, a pipait-o, insistand mult peste parul de lemn, cu valurite fire sculptate migalos.
I-a dat ocol de cateva ori. Apoi a venit spre mine. Il vedeam asa, in soare, cu pletele lungi, ude si pline de sare, cu pielea bronzata, si ii simteam mirosul marin. Venise din mare, de acolo de unde am venit si eu, cand am venit...

Am citit in ochi intrebarea, l-am poftit pe balansoarul de langa mine. Cana de ceai era gata, aroma i-a mers la inima, stiu eu... A ras inca o data, cu ochii marini spre narghilea. I-am intins mustiucul, si a tras cu nesat aburul, cu un oftat de usurare...
Am stat asa pana seara, leganandu-ne pe balansoare si povestind incet, bland, intre ceai, cafea si fum de narghilea... Venise de departe si avusese multe furtuni de infruntat. Barca fusese taiata odata cu inima lui... Ii trebuise mult timp, enorm de mult, sa-si refaca inima. Dupa ce reusise, pornise iar pe ape, cautandu-si barca. Stia ca este inca, si ca o va gasi.
Si iata, o avea, aici, si inca refacuta. Era atat de fericit!
A vrut sa plece, pe lumina lunii. L-am rugat sa mai stea. Dupa atat timp, ce mai conta o noapte? Si-apoi e bine sa pornesti pe ziua... A stat. Am vorbit cate-n luna si-n stele. Ne-am impletit povesti atat de asemanatoare... Desi nu fusesem pe mare atat, furtunile lui fusesera si ale mele. Ne-am gasit cantece pe care le stiam, la fel, si am cantat pana la ziua.

In zori, l-am insotit pana la barca. Am impins-o amandoi in mare si el a intrat in ea, clatinand-o fericit, sa o simta sub talpi.
S-a intors cu fata spre mine si mi-a facut semn sa intru, sa facem o tura de-a lungul tarmului. Am urcat si am primit cu mare incantare darul... Un drum, cu barca aia... Tare blanda a fost marea atunci. Drumul lung, lung... Au venit pe langa noi si albine, si pescarusi, si papagalul albastru s-a tot fatait pe micul catarg, ciocanind din cand in cand panza...
Intr-un tarziu, am revenit pe mal. Marinarul trebuia sa plece. Mi-a promis ca mai vine, sa mai facem cate o tura cu barca.

I-am promis ca-l astept. Oricum, diminetile si unele seri sunt aici, pe tarm, in locul asta in care linistea si lumina solara, un papagal albastru, albinele, pescarusii, narghileaua mea si cu mine ne pricepem iata, atat de bine, sa reparam barcile-jumatate...

.

23 de comentarii:

ajnanina spunea...

buna dimineata...
am vazut titlul si poza si m-am retras o vreme.
m-am dus sa vad daca aveam ceva de baut. sirop de visine... nu, mai rau decat deloc.
m-am intors, am respirat profund si am citit.

n-am mai plans de data asta. am invatat sa citesc povestile scrise cu partea asta a sufletului, zambind.
cel care a fost, nu avea inima intreaga. ramasese tot jumatate, indiferent ce-ar fi crezut. inima si-ar fi intregit-o refacandu-si singur barca, cu inima lui.
sau poate ca nu...

cred ca avea nevoie sa lupte. dupa ce isi termina lupta, abia atunci se va intoarce. intre timp, partea de barca facuta de tine ii va intra incet in inima...

Mikka spunea...

Oaaah! Ajnanina draga, mie imi place muuult siropul de visine.:)))

Am scris cu mare senin si bucurie partea asta, mi-a placut ca stiu sa repar barci. Si inimi, uneori.

Am constatat ca nu doar ma pricep, ca-mi place, dar si ca-mi face bine sa vad cum se intampla minunile.
O, nu, isi refacuse inima, omul din mare...Poate ceva fineturi ar mai trebui, la cicatrice... Insa marinarii se mandresc cu ele.
Nu gasise firul sa intregeasca povestea lui mai veche. A mers de minune refacerea. Inca nu stie, dar va reveni sa guste linistea...

Poate va mai lupta. Dar stiu ca i-am strecurat in ceai gustul linistii. Stie ea, baba, ce stie...

Mai stiu ca inima lui va canta iar...

ajnanina spunea...

mi se pare atat de nedrept totusi...
vine, isi ia barca refacuta si pleaca...

la un moment dat lemnul din paduri de va termina...

Mikka spunea...

Oooo, si tu... :)))))

Las ca facem asa: Cand vine, zic sa aduca puieti de brad de unde o sti. Ca si pescarusii au stiut de unde aduce clei si lac.

Iar despre plecare... Nu stie ca ceaiul e de la Calypso...

C spunea...

foarte buna cafeaua in dimineata asta, a avut o aroma exotica, am stat undeva pe margine si v-am privit, v-am privit devotamentul si munca si imi parea rau ca nu puteam sa va ajut si numai sa va sustin din umbra, am vazut cum ati terminat munca iar la sfarsit aveati din nou o inima intreaga si un marinar fericit.
Multumesc pentru cafea, revin data viitoare si pentru o narghilea, sper sa ai cu aroma de cirese :)

Mikka spunea...

Cristina draga, Ma bucur ca ti-a placut... Am simtit eu o privire care ne sustinea efortul :)) Placut efort, dealtfel...

Avem narghilea, si cu aroma de cirese, si cu capsuni.

cafea e cu multe arome...

Geanina Codita spunea...

Întregul trebuie să fie întreg, draga mea!

Am mers pe firul jumăţăţii de barcă, barca asta era ruptă, se desprinsese ceva de acolo şi oricâts-ar încerca reîntregirea, chiar dacă se face, tot jumătate rămâne...

Întrerup comentariul, mama se află în vizită la mine şi are un chef nebun de vorbă.

Mi-e greu să mă mai concentrez...pentru moment...

Anjanina, draga mea, mi-e dor şi de tine cum îmi este de Mikka.

Vă îmbrăţişez pe amândouă, cu mare drag!

Mikka spunea...

Ajnaninaaaaaa!
Mooor de ras! Si m-am topit, m-am induiosaaat de toooot!

Pentru cand o sa poti vedea filmuletele bine, uite aici, tocmai ce am vazut epi asta din He who can/t marry
http://www.dramaclick.com/view.php?id=112147&category=1&part=67

E mortala faza cand ea intreaba, dupa ce el zice ce fain ar fi fost sa mearga ei doi pe o insula nelocuita : De ce vrei sa mergem pe o insula? Ce ar fi acolo si nu e aici, unde vede toata lumea?
Tipul - o figura si trei sferturi, e dulce de tot - zice: Pai am vedea un apus de soare care numai de acolo se vede frumos...
Ea: Apus de soare? Bah!...

Scuze de scriere, n-am ghilimele la pC si nu le caut... Bah!

Mikka spunea...

Geanina draga, o sa povestim mai pe indelete despre intreguri si intregiri...
Se pot face multe si uneori cei ce se simt doar jumatate descopera prin propria putere ca erau mult mai intregi decat credeau...
Da lasa, filosofam noi la o cafea uriasa. Pentru tine, ceai, draga mea!

O sa fac si drumuri, pana mai spre seara... O zi minunata sa ai!

Cristisan Lisandru spunea...

Mikka, impresionant text... Spun doar atât, reflectă tot ceea ce aş mai dori să adaug... Am servit şi o cafea delicioasă. Poate voi îndrăzni să iau şi un ceai... O jumătate de barcă - da, o idee de vis...

Mikka spunea...

Draga Chris, ma bucur ca ti-a placut ideea... Vezi, in Tara mea se pot repara pana si jumatatile de barci. Totul e sa indraznim. Habar n-avem ce putem face. Eu nu stiam ca ma pricep la asta, dar, cu aliatii mei, a iesit de minune.

Mai pun de cafea, sa fie numa buna.
Ceaiul... Hm... e si unul de la Calypso. Atentie la ceai!

mirey spunea...

Daca tu ai disparea

Daca tu ai disparea
Intr-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
As pleca nebun pe mare.

Cu un sac intreg de lut
Si-o spinare de nuiele
Sa te fac de la-nceput
Cu puterea mainii mele.

Lucru lung si monoton
Sa te inviez femeie
Eu, bolnav Pygmallyon
Hai, si umbla Galatee.

Daca tu ai disparea,
Fi-ti-ar moartea numai viata,
Dulcea mea, amara mea
As pleca in tari de gheata.

Sa te fac din turturi reci
Sa te-mbrac in promoroaca
Si apoi sa poti sa pleci
Ori si unde o sa iti placa.

De-ai cadea intr-adevar
In momentul marii frangeri
As veni la tine-ncet
Sa te recompun din ingeri.

Si pe urma voi pleca
Umilit si iluzoriu
Unde este casa mea
O mansarda-n purgatoriu.

Daca tu ai disparea
Si din rasu-mi si din plansu-mi
Te-as gasi in sinea mea
Te-as zidi din mine insumi.

Adrian Păunescu


mikka , aceasta poezie ti se potriveste perfect ,iti place?cred ca pana si Paunescu ar fii incantat de reconstructia barcii tale ,ba, chiar cred ca ar da si el o mana de ajutor daca ar stii de barca ta!

mirey spunea...

o zi de vis iti doresc am uitat sa specific asta .sarutari de lumina

Mikka spunea...

Mireyyyyyy! Ce mi-ai facut! Ai trecut prin perdelele metaforei, ajungand la miez, atat de frumos, si atat de metaforic, la randul tau!
Poezia asta a lui Adrian Paunescu este intr-adevar minunata! Spune tot-tot, mult mai maiestrit decat as fi putut spune. M-ai prins, asta voiam, sa fiu un fel de Pygmalion pentru o Galatee, dar invers, adica ea socotindu-l pe el din lut...
Cat despre marele poet care imi este tare drag, tinand seama ca in anii frumosi ai primelor iubiri, cu mult talent ne invata sa spunem ce nu stiam a spune, ar fi fost o mare onoare si incantare sa fie de fata, macar la refacerea barcii. Lira lui ar fi inspirat pe oricine sa faca nu o barca, ci o corabie pentru iubitul/iubita ei/lui.

Multumesc de darul atat de frumos, atat de neasteptat, venit atat de bine in aceasta zi! Nu stii cat de bine!
Sarutari de lumina si imbratisari in Inima, draga mea!

Geanina Codita spunea...

Mikka,
în cazul acesta te rog să deschizi magazinul "Jumătate de barcă", unde vor veni toţi plini de speranţe să le întregescă, stând la poveşti, ceai şi cafea.

Mă bucur dacă se poate realiza acest lucru, iar la final toată lumea este mulţumită.


Abia mai scriu, n-am dormit...nu mai ştiu de când, nici nu voi adormi curând, aştept adormirea instantaneea, nu ştiu unde se va produce, în bucătărie, în baie sau de ce nu în barcă.

Te pup pe obrăjori.

flavius spunea...

servus...
o jumatate de barca... poate fi uneori umbra unei... barci intregi? :) da...
toate cele bune!

Mikka spunea...

Geanina draga,
Iata o minunata idee! Tot ma gandeam sa ma apuc odata de facut ce-mi place si doar asta. Reparatul barcilor - jumatati imi este acuma pe masura si da, ar fi grozav.
A, da... si cu ceai si cafea, si muzica... Cred ca as gasi pana la urma mesteri sa lucreze si noi am sta doar sa povestim si sa cantam, spre marea veselie a intregului "sat".

Draga mea, cred ca cel mai bine dormi in hamac. Am pus saltea de puf dedesubt!!!

Pupici magici si imbratisari pentru un somn lin, draga mea!

Leo spunea...

Robinson in varianta feminina.
Marinarul sigur va reveni, si de data asta nu va mai pleca.

Atat apetit pentru povestit n-am mai pomenit, Mikka. Cred ca e o placere sa stai la o cafea cu tine... Ajnanina si Geanina pot confirma.

Un sfarsit de saptamana cum ti-l doresti ! :)

Mikka spunea...

Draga Leo, da, un Robinson... Eu si papagalul albastru...
Da, am ceai de la Calypso, data viitoare il ofer marinarului, dar ii voi spune cinstit ce fel de ceai este. Sa aleaga stiind...

Leo draga, eu asta sunt acum, Povestitor... Ma-ndrept spre Cantaret, dar mai am inca drum de facut.

O cafea, da... este placerea maxima a diminetilor si a serilor mele. In fine, una, caci am mai multe bucurii.

As vrea sa bem una impreuna, intr-o zi. Why not?

Si tie, draga mea, imbratisari vesele si un final de saptamana senin, bun si taaaare vesel!

Mikka spunea...

Servus, draga Flavius,
bine-ai venit prin gradina.

Da, jumatatea poate fi umbra unei barci intregi.
Asa cum si oamenii umbla inca prin lume, crezandu-se doar jumatati.
Pana sunt luminati de intelegere si-si rasfira aripile, ca intreguri... Ori panzele, ca barci intregi...

Seara si noapte de minune, draga Flavius!

gabi spunea...

Fascinanta poveste.
Si are mult talc...si multa inima. Un aluat cum numai tu te pricepi sa faci atat de bine.
Ce sa mai zic ?
Te pup !

gabi spunea...

Ah,
ar fi trebuit sa mai zic ca el se va intoarce cand o sa te astepti mai putin...c-asa-i in viata...avem parte de orice mai putin de ceea ce asteptam foarte mult.
Ma rog, nu stiu de ce-am dat-o pe pesimism, care de altfel nu ma caracterizeaza :))...sau e doar o umbra de scepticism ca nu mai vine odata concediul ala odataaaa ... :)))

Mikka spunea...

Gabita draga,
Ma bucur ca ti-a placut. E o incercare de poveste mai asa, mai de vacanta... Nici eu n-am vacanta. dar mai fur cate o zi de bine, destul de des... Ma fac a lucra, si uneori imi iese... :)))))

Iti doresc o vacanta lunga si buna si care sa vina Acum!