Print nobil, noapte buna

...
foto

"Acum se frange-o inima aleasa. / Printul meu bland, noapte buna" (William Shakespeare )

Unui print drag, poate va deschide si va citi. Desi stiu ca nu comenteaza pe blog...


"Print nobil"... Intrebai de ce iti spun asa si nu altfel. "Prea multe dulcegarii. Ce, e tot asa frumos? Nu vezi cat praf, cat moloz, cata funingine? Cata greata... Strazile pline oameni care se clatina, se tin de pereti si-si varsa fierea. "
Asta voiai sa-ti spun, nu? Sa-ti amintesc, sa-ti subliniez cu markerul galben ceea ce deja vezi peste tot.
Sa ma alatur tie, sa ne urlam sub luna unul altuia tenebrele, sa ne lingem ranile...

Imi pare rau, nu mai stiu limba asta. Nu-i nici o pierdere, e plina strada de altii care o vorbesc. Ti-o indeasa pe gat, ca stai cu gura deschisa pentru asa ceva. E hrana ta de toate zilele. Te umpli, apoi te asezi pe marginea bordurii si iti plangi de mila, cersindu-ti libertarea de la "aia" care ti-au luat-o.
Ti-au luat-o in timp ce tu erai plecat... Vorba mamei, copil de tarani: "Erai plecat la razboi"... Bunicul chiar a fost, si povestea de intamplari adevarate, de ti se incretea carnea pe tine.
Nu am de gand sa-ti fac asta. Povesti de razboi sunt pe toate drumurile. Nu-i nevoie sa ceri, ti se toarna in ochi, in urechi, in nari... Crezi ca respiri inca aer???

Nu o sa vorbesc limba asta. Nu e a mea. Ce sa fac, eu sunt chinez... Am ales sa hranesc altceva in mine. Sa refuz blidul de otrava. Mi-am dat seama de el destul de tarziu, dar am facut-o. Mi-am ridicat fundul de pe bordura, am tras de mine si m-am tarat pe iarba. Am stat acolo in ploaie si in vant si in soare pana cand puterea macinatoare a gandurilor s-a risipit. Mi-am lins si inchis ranile, fara sa mai urlu la nesfarsit. Mi-am avut prima noapte neagra si am iesit din ea. Eu am ales calea, sa rup odata cu cersitul. Exact cand am facut asta, a venit prima mana alba. Mi-a aratat primul fir de poteca. Mic, ingust, dar era. Pe urma, inca o mana. Alta parte de drum. Si tot asa.

Acum am langa maine tovarasi de drum si colindam crestele. Nu ma mai uit de mult la vanzatorii de strambatati. Da, strambatatea exista, dar eu sunt chinez... Eu imi aleg locul privirii. Si daca vreau sa vad, vad acolo rostul strambatatii. Nimic nu e fara rost. Nu mai injur pe hotii de libertate. Nu-mi pierd timpul si energia cu asta (vezi, m-au invat bine chinezii). Nu mai injur, pun mana si o iau. Imi croiesc drumul meu, sa respir. Ce sa fac eu cu limba aia, pe care vrei sa vorbim? Sa te ajut sa te simti mai rau? Parca asa, daca te simti rau, esti viu, si daca te simti bine, nu... Ca si cum bine e atat de imposibil incat sigur e fals...

Uita-te la incaltarile mele. Am praf, dar e de la multimea drumului, nu de la cenusile si baltile de langa ziduri. Alea, desi le trec si eu, ca si tine, nu-mi stau prea mult pe incaltari, fiindca eu dansez. Uneori dansez si desculta. Cand mi se lasa umerii, obositi – sunt om ca si tine, obosesc si eu, sa stii – ma asez pe pamant pret de un sfert de ceas, si ma golesc de oboseala si ma umplu de bine. De mii de ori mi-a dat mai mult pamantul asta pe care stau si pe care calc decat aia pe care ii injuri si pe urma ii astepti cu mana intinsa.

Poftim? Ai vrea sa incerci si tu? Sa stii ca nu o sa iti fac prea multe desene... "Dulcegariile" sunt invatari pe pielea ta. Sa inveti sa vezi frumosul acolo, in gramada de gunoi, nu e greu, daca vrei, dar poti sa te alegi cu alergii. Nu la miros, ci la dulce...

Ei, ce ai hotarat?

Pana imi spui, iti zic dulcegareste
"Print nobil, noapte buna"
dorindu-ti nu sa ti se franga inima, Doamne feri, ci doar cercurile de fier din jurul ei...
.