Prin ochii Celui Fara Trup

...

glitter-graphics.com

Prin ochii Celui Fara Trup...

Through the eyes of Nobody...

Ah, ce mi-a placut asta, mai demult, cand o descoperisem... Nobody. No-Body... Fara trup... Cel ce nu e cuprins...

Azi am primit o noua renastere. Am mai avut cateva. De fiecare data altfel...
Cand invatasem iesirea din pielea cea veche si innoirea, ca sarpele, a fost un fel foarte puternic...
Azi a fost altfel...
Intr-un fel foarte firesc sa fie asa. Azi am fost altfel.

Am avut bucuria sa fiu iar intre oameni care lucreaza cu ei insisi, facand pasii si pentru ei si pentru cei din jur. Cum spunea o Frumoasa, ghid mie pe drum, cei ce-si asuma propriile treceri, arderi si tranformari sunt plini de curaj. In fata lor mereu imi tremur prezenta, ca un copil ce-si vede rasarind Soarele datator de viata... Uimire si recunostinta si dragoste...

De o dulce blandete si de o puternica prezenta, Maestrul, care, asa cum spune si el, este oglinda noastra ce ne reflecta fara a ne judeca, ghideaza in aceste zile calatoriile noastre catre noi insine. Catre noi InSine.

Culcat, deschis si vulnerabil, cel care-si asuma calatoria in el insusi, isi gaseste cu curaj zonele de umbra. Nu doar umbra, ci dureri, sfasieri, traume, caderi, plangeri. Sunt si flori de soare, si ceruri in curcubee, si bucurii si nasteri, iubiri, multe iubiri... Dar pentru ca zborul sa-i fie clar, limpede, inalt, liber, cu aripi puternice si intregi, cel care se azeaza la pamant isi face intai drumul prin abisuri. Si cu curaj, gaseste izvorul durerii celei mai dureroase. Localizat in trup. Aici este invitat sa priveasca nu cu ochii lui, al celui doborat, al celui care se simte in trup, care isi stie istoria suferintei, ci cu ochii Celui Fara Trup... Aici, pe muchea intre intuneric si lumina, e zbaterea, trecerea in a vedea cu ochii Lui... Si vazand asa, tot ghemul care este acolo, toata suferinta, printr-un exercitiu de respiratie, se desface, se dizolva. Se risipeste. Omul ramane curat si luminat... Privindu-se cu blandete, intelegandu-se si iubindu-se.
Privindu-se cu ochii plini de iubire ai Celui Fara Trup...

Intre mainile mele, care asist pe cel ce-si face calatoria, simt fluturarea... Momentul trecerii in acea privire. Momentul vederii si al prezentei Vazatorului. Cand am astfel de daruri, cand asist, ma cutremur de maretia acestei faceri, a des-facerii mai bine zis, cand omul isi atinge si isi strapunge limita, si privirea e a Celui Fara Trup... La fel de uluitoare ca si experienta mea, cand imi este data, aceasta sansa, acest privilegiu si mare dar de a asista la o noua nastere e ca o pasire in pragul Marelui Mister... Pasirea asta se face nu doar cu picioarele goale, nu doar cu mainile goale, ci golit de orice gand al judecatii. De fapt, golit de ganduri... Si cu smerenie, cu multa smerenie, privesc miracolul si primesc apoi darul intelegerii, atat cat imi este dat, cat pot eu sa il duc...

Paradoxal, in vederea noastra cu ochii Celui Fara Trup, tot trupul ne ajuta... In el se simte si el reda curat, sincer, fara nici un ecran, tot. Toata calatoria. Tot zborul. El stie si te face sa simti, desi nu simti exact corpul, asa cum il stii, ci cu totul altfel, o multime de minunatii. Stii, prin simtit, cum e sa zbori... Oooo, sunt atatea nuante si feluri de zbor... Zborul la firul iebrii – asta imi place grozav, mai ales ca il practic in varianta la firul apei, peste marea insorita - zborul planat, inalt, peste munti, cel in vartej, picajul, vria... Pe urma, cum e sa te simti lac. Diferit de cum te simti ocean sau mare sau rau... Tot apa, dar e altceva... Ori sa te simti vant... Ah, ce-mi place! Imi place teribil sa spulber zapada, sa bat spre picurii de ploaie pana-i duc pe orizontala – stiu, neplacut de tot pentru trup, dar pentru vant e al naibii de bineeee!
Cum e sa te simti brad...
Ori nisip de desert...

Oh, toate astea le simti cumva in trup, desi te-ai relaxat atat de bine ca nu il mai simteai deloc cand a inceput calatoria...
Experienta e uluitoare si in toate etapele ei, cel care da semnalele multiple, cel care traduce emotiile in simtit, cel care aduce la suprafata zonele noastre de lumina si intuneric este trupul.

Iar a vedea cu ochii Celui Fara Trup, lucrand totusi cu trupul, este o experienta fascinanta. In fata acestor minuni dezvaluite, asa, ca-n poveste, dar perfect palpabile, sunt ca un copil incantat si ma plec cu recunostinta tuturor celor care m-au ghidat pana aici, Maestrului de azi, tovarasilor mei de drum si mie insami, precum si Celui Fara Trup, pentru tot miracolul implinirii...

Grazie, Gratiei!
.