Mi-am ales...

foto

Mi-am ales culorile mele de lume. Le-am pus peste alb si negru - stiu, astea nu sunt culori, am tinut minte, doamna profesoara - doar pe astea le am din femeie si din barbat, cei din care m-am intrupat...
Am pus fasii din curcubeu... Multe si in tot felul.

Intai am racait cu batul in pamant. Cand eram mica, aveam chiar o lingura. Copii, scobeam cu lingura pamantul din fata blocului, sa gasim gargaunii. Ii scoteam de prin gauri, cu o sfoara cu gogoloi de smoala la capat... Am racait si am pus pamantul negru, cafeniu, galbui, rosiatic...

Pe urma, verdele, desigur... Zeama de iarba tocata de coasa, cu mirosul ei cu tot, din capitele in care ne urcam, pana in varf, si ne aruncam apoi in iarba scapata, pentru o noapte, de la macel... Mirosul verde de fan, peste culoare, o face mai deasa, mai patrunzatoare, mai vindecatoare.

Pe iarba stateam - si mai stau si acum, deseori - cu fata spre cer. Albastrul, acoperindu-ma pana nu ma mai vedea nici o umbra. Ma inveleam in albastru, si intre mine si soare ramaneau doar treceri pufoase, albe sau roz, sau sidefii, norii mei incepatori...

Aaaa, si Marele Nor, cenusiul ala care mi-a spalat prima alunecare spre pustiul sufletesc. Norul ala, asa de crunt, a venit intr-o toamna si m-a adus acasa de la aeroport, de unde plecase el, pentru totdeauna. A facut atata zgomot si atata stoarcere de apa, ca mi-a taiat firul lacrimilor si cand a ramas doar un pic din el, mic-mic, mi-a adus primul hohot de ras. Cenusiul meu drag. Buna, apa ta...

Pe urma, am avut trandafirii. Astia au venit cu o armata de culori si au intrat pana in fundul sufletului. Nimic nu i-a oprit, nici impietririle, nici panzele de paianjen, nici orbirea, nici surzenia... Au intrat cu tot cu spini si cu parfum imbatator. Cu galbuie-lamaie, cu portocaliu, cu galben de ou, cu rosu de foc, visiniu de catifea groasa si grea, rozul de dulceata, albul de neatingere, si culorile vinului, in feluri nemaivazute... Mi-au facut in suflet gradina mea de trandafiri. Incet, am invatat a-i iubi, a-i creste si a-i altoi...

A fost si rosul de sange. Primit si dat, in atatea sariri ale inimii. Ca o caprioara, alerga inima prin padure, prin camp, in intampinare... Venea sangele in obraji si facea acolo dovada celei mai ascunse simtiri, si-mi parea rau ca nu-s chinezoaica, sa am fata de portelan... Prostii... da' frumoase prostii, si-ale mele...

Mi-am luat de prin campiile dorului aur de miere. Dulce, curata, calda imbratisare de miere. Dulceata lui impreuna...

Mi-am pastrat primul buchet de violete, asezat intr-o carte, cea pe care o citeam cand mi le-a daruit el...

Si pe urma, cand am invatat zborul, am adus aur de soare si argint de luna, le-am impletit si mi-am facut cununa.

M-am tavalit prin nisip, sa ma umplu de sablu, culoare spusa in tara Moldovei...

Cu toate culorile astea am urcat pana sus-sus, la peste 2600 de metri, in Orasul Curucbeu. Pe Machu Picchu... Si apoi si mai sus, in Altiplano, la peste 4200... In locurile alea culorie s-au amestecat, facand o roata intre cer si pamant.... Pe roata aceea, ca un lut, m-am rotit pana ce Mana mi-a dat noua forma, de amfora, in care imi sta plina ochi toata curgerea inimii, in cantece si povesti...

Cine trece, daca vrea, se opreste, se apleaca si bea. Unii ma vad albastra, altii rosie, altii verde ori aurie.
Nu mai sunt doar culorile mele. Cum nu mai sunt eu doar racaind pamantul, colindand pe campii si urcand pe inaltime. Sunt acum in acestea toate, batand, odata cu vantul, pustiuri si mari deopotriva.
Eu, dintre toate culorile, mi-am ales pe toate.