Incercuirea

...

Stiam ca ai sa vii. Veniri din astea au mai fost de cateva ori...
Casa asta e facuta si pusa in deal, sa indraznesti sa vii... Intre dealuri nu-i nimeni sa caute, sa scotoceasca, sa barfeasca...
Ti-ai purtat aplecarea sovaind pe poteca, dar ai ajuns... Asta-i bine.

Nu stii de ce ai venit. Sufletul tau stie, el te-a adus, tu inca nu stii... Si asta-i bine. Totul era sa ajungi.
Ai vrea sa stai asa, sa sorbi o cana de ceai si sa ti se indrepte spinarea, sa-ti stea fruntea iara in lumina, sa-ti curga libera viata prin firele tale.

Inca nu stii de ce, cum si unde s-au innodat firele, de nu aluneca toate usor, asa cum au fost facute, sa curga...
Nu te lasi inca intins pe masa si desfacut. E prea mare efortul asezarii, in strangerea singurului stalp care te mai tine in picioare, cel al suferintei...

Stai inca drept, rigid, in aplecarea ta, abia intinzand mana spre cana, tremurandu-ti tararea umbrei printre ierburi. Umbra stie, incearca din toate puterile sa se furiseze, sa scape. Stie ca i s-a venit ceasul descresterii ca umbra si cresterii luminii.
Oricum, umbra isi stie bine rostul ei...

Bine... Vad ca oricat ti-as canta, inca e prea grea ascultarea.
Oricat as aspune ca mi-e atat de cunoscuta poteca pe care ai umblat - doar eu am ajuns prima aici si am facut casa asta, fir cu fir - tu nu-ti lasi clatinat stalpul de care te tii cu amandoua mainile, de atatea vieti...
Stiu si asta. Mi-am carat stalpul asta, catarg al corabiei mele, tot de atatea vieti, si inca iara...
Oricat as desena harti ale calatoriilor tale posibile spre miezul luminos din vartejul vietii tale, inca nu ti-s gata toate, sa pleci cu toate ca sa te aduci Acasa.

Ma plec insa in fata indraznirii tale de a te aduce aici, in locul in care se va incepe iesirea ta dintr-o lume si intrarea in intre lumi, in locul de mijloc din care pornesti oriunde te va duce puterea ta, cand o sa-i dai drumul, pe drum...
Mai mult decat stiai ca stii, vei vedea...

Gusta, gusta din ceai...
Eu o sa fac cercuri-cercuri in jurul tau, cu pasi de tango, cu toti pasii de dans din tarile sudului, unde soarele face si muntii sa se roteasca, purtandu-si in cerc si paduri si ape si tot ce sufla viu peste creste. Unde oamenii danseaza in saracia caselor lor, beti de soare, de fericire, de multa dragoste, simtindu-se stapanii lumii lor, pe care o vad atat de frumoasa...

Cercuri-cercuri, incet... lunecat din varful piciorului, din varfurile degetelor, firele de lumina tes tortul de raze al noului tau cocon. Cantecul tese si el, luminand curcubeele invelisului tau.
Cand va fi gata, voi trece prin el - lumina trece usor prin lumina, voi lasa umbra mea afara, n-ai teama - si voi pune mana pe inima ta, asteptatoare a singurului impuls de care are nevoie ca sa-si indrepte bataia.
O voi impinge usor inauntru, si mai inauntru, pana va intra cu totul in INIMA.
Atunci vei fi inundat de Iubire.

Dupa aia nimic nu va mai conta, decat sa-ti respiri, liber, fluidul asta, care ne sufla pe toti.

Si te vei iubi...