Darul acestei zile...

.

foto

.
In aceasta zi mi se petrec multe. In timp ce mama trecea printr-o chirurgie pe trup, urmaream, in timp ce mergeam spre birou, firul povestii ei. De acolo, din firul asta, trageam una dupa alta ate mici si subtiri, desfacand cat putem din intelegeri, din intrezariri...
Nimic nu-i intamplator. Tot in timp ce metroul ma ducea vreo trei statii, citeam o poveste de drum, una din care vedeam cum se face sa vezi firele povestilor noastre, alea care ne tot leaga.
Pentru mama, presupuneam si puneam cap la cap cate ceva. Dar erau doar "vedeniile" mele. Cu adevarat, complet, numai ea stie. Si daca va vrea sa vada, voi fi cu ea, sa vedem impreuna si sa dezlegam mai departe.
Si asa va putea iar sa mearga.
Trist e ca mai toti ajungem, nu din atat din nemiscarea trupului cat din impietrirea inimii, sa ne miscam din ce in ce mai greu. Iar restrangerea mersului fizic, ca si restrangerea tuturor miscarilor noastre, chircirea si intepenirea, astea tin de minte si de inima mult mai mult decat credem.

In timp ce citeam, mi-am gasit acolo, in acea povestire a altcuiva despre drum si descoperire, un capat de ata si pentru mine. Firul meu calauzitor pentru o chirurgie. Una pe suflet, ce mi se va face in curand. Si brusc mi s-a luminat iar ceva si am vazut.
Am vazut departe. Undeva, intr-o insula a vietii mele, unde ma trasesem sa fug de tot si de toate. La vremea aceea fuga a fost buna, dar atat de departe ma dusesem ca nu mai aveam forta si curaj si nici macar barca sa ma intorc. Se sparsese in frutuna...
Culmea e ca in timp ce citeam despre ce si cum ne facem singuri, despre cum uitam sa mai desfacem ori nu mai putem si nu mai vrem, ascultam si o muzica. Una de aia, de trecut cu corabia ori cu barca cu panze printre stancile uriase, ca sa iesi in larg. Aveam acolo, in cantec, si barca si vaslasi si pe cel care canta si tine ritmul, si puterea bataii tobelor.
Si vedeam deschiderea drumului... Cerul inrosind marginea diminetii si alunecarea semeata pe apa. Inaintare usoara si puternica. Drum tare bun!

Si mi-am dat seama ca acel fir va fi de urmat si ca pot acum sa merg cu putere, cu curaj si cu cantec chiar acolo, in zona aceea de care n-am mai vrut sa stiu. In insula aia, unde o parte din mine a ramas, fugita din lume.
Si inca interesant a fost ca fix cand am fost gata, cand am inteles si mi-am asumat drumul, printre cei care ieseau de la metrou a trecut cineva cu un chip foarte asemenator cu al... cuiva. Si am stiut ca e imi este iar data in dar o vedere. O intelegere si o atingere magica. Inca o dezlegare.

Nu stiu cand voi ajunge acasa, dar cand va fi o sa pun muzica aia de vaslit. O sa-mi iau o para de foc, ca in basme, si o sa calatoresc, vaslind catre insula aia indepartata, unde o parte din mine asteapta sa o gasesc, sa o iau la inima si sa o iubesc.
.