.
Ca sa traiesc, am fost sa mor putin.
Si am trecut podul-curcubeu...
... si acolo, prinsa intre lumi, asternuta cumva, intinsa cumva ca o palma desfacand portile cerului, o trecere.
Nu era parca de atins, te sorbea cumva intr-insa, ca intr-un zbor dulce.
Peste valul matasos de lumina curcubie, adieri aurii... Ca intr-in praf de aur, asa se trecea trecerea.
Si apoi... tot ce se vazuse se deschidea cumva ca un evantai mare, maaare, si nu se mai vedea decat auriu. Pulsa lumina aurie peste tot si stateam in mijlocul ei, plutind cumva ori fiind cumva un punct luminos din praful acela.
Si apoi a venit iar langa mine El. Ingerul. Cu ochii lui in care alunecau ape viorii-argintii, stralucind de sa ma doara ochii.
- Ce faci aici? m-a intrebat cu glasul de fluier. M-am bucurat ca era glasul ala. Stiam si de glasul de tunet... Acum era fluier, picurand inauntru-mi o miere blanda.
- Ce sa fac? Am murit un pic... Stiai ca o sa vina si asta.
- Stiam. Cum iti este?
- Nu stiu...
- Asta e bine. Asa si este sa fie. Nu stii...
Am stat asa in tacere amandoi, pret de cateva falfairi de ape din ochii lui. Simteam cumva trecand falfairile astea desi imi inchipuisem trecerea in fara-timp. Poate simteam doar o curgere...
I-am simtit zambetul. Cand zambeste se deschide cumva ceva peste capetele noastre si parca se face un soare aproape de tot, peste noi... Ca si cum soarele ar sufla cumva, peste umerii nostri, privindu-ne ca un tata ce este...
M-am intors, l-am privit in ochi si... mi-am strans usor pleoapele. Era atat de viorie-argintie apa aia care mi se scurgea in ochi... Imi trebuia picurata mai bland.
- Daca ma mai uit mult la tine ma fac si eu... ma fac...
- Inger. Cam asa. Dar nu e inca acum.
- Dar mi-ai curs din lumina deja. De ce?
- Ca sa vezi. In fiecare din cei de acolo, de pe munti si campii si dealuri si mari, cauta asta. Cauta in ochii lor apa asta pe care noi ingerii o picuram noaptea, cand ei viseaza. Ea creste lumina pe care ei o au inauntrul lor si o ajuta sa curga, ca apa a noastra si-a lor... E aceeasi.
- Dar cum faceti? Ca doar oamenii dorm cu ochii inchisi.
- Picurii se toarna in inima, nu in ochi. Noaptea oamenii inchid ochii si deschid inima. Sunt putini cei care umbla si ziua cu inima deschisa.
- Si apoi? Cum ajunge lumina...
- Se curge prin ochi.
- Cum...?
N-am apucat sa mai intreb. Ma tragea inapoi firul intins de departe, imi era sa ma introc inapoi in lumea cunoscuta mai mult, lasand abia cunoscuta lume...
Poarta m-a supt cumva in afara si am lunecat inapoi in cuprinsul vechiului trup care a tresarit la revenire.
Am deschis ochii si am vazut chipul plecat deasupra mea. Si in jur, cercul de oameni dragi, asezati pe podea, cumva plutind pe stratul acela de minunare care ne tinea in tacere si cald. Un cald ca de foc... un foc bun, un foc darnic. Focul de viata.
Am privit chipurile acelea. Barbati si femei cu fete luminate si luminoase. Ochii lor scanteiau in lacrimi, ca si ai mei... Si cu fiece rasuflare curgea inspre mine... curgea... Da! Curgea aia, lumina aia a lui. A Ingerului. Apa lui si a lor... Aceeasi.
Si asa a curs si raspunsul la intrebarea ce ar fi fost sa fie intre lumi: lumina Ingerului vine din inima fiecarui om, suflandu-se prin ochi, ca suflarea Celui Ce Ne Respira.
Numele ei este iubire...
Am sa privesc cu ochii in care ea mi-a fost cursa, ca sa o vad in ochii tuturor.
Si daca va fi cate un om care-si va fi pierdut visul, voi merge impreuna cu el in adancuri si in inalturi, ca sa il regasim, deschizand inima. Ca sa ii curga lumina prin ochi. Sa ii curga iubirea...
.
sâmbătă, 20 noiembrie 2010
vineri, 19 noiembrie 2010
Sa mori, ca sa traiesti...
.
.
"Nu credeam sa-nvat a muri vreodata"...
Si totusi... Ce mare invatator despre viata e moartea!
Cel mai credincios tovaras de drum. Acela care iti sufla mereu langa tine, aratandu-ti minunatiile vietii. Acel "ca si cum asta ar fi ultima zi, ultima clipa"...
In noul meu mod de a invata viata, partea de incununare a doi ani de drum transformator a fost asta: Trecerea. Trecerea prin moarte.
Nu stiam cum e. Imi trecuse candva, aproape, o umbra. Credeam ca e aia, strangerea aia de inima... atat de tare ca se opreste draga de ea si gata.
Dar nu a fost asta. A fost... Da. Cum au zis si tovarasii mei de drum, e fara cuvinte.
E coplesitor zborul acela acolo, Acasa. Usor, pe fir de lumina, de duci putin acolo, in locul nesfarsitei iubiri... De unde nu prea vrei sa mai vii... dar te trage tot bland inapoi, firul intins, tinut de cel care te asista in trecere.
Am invatat cum sa te speli de tot. Spalatul trupului celui plecat e un gest simbolic. Am invatat spalatul sufletului, al mintii, a tot ce mai ramasese agatat, incrustat in memoria celulelor, ca traire. Nu ca informatie, ci ca traire.
Am stat unii in fata altora limpezi, aprinsi ca niste lumanari, amintindu-ne si lepadand una dupa alta toate poverile. Toate durerile care mai ramasesera, spuse si nespuse. Tot ce ar fi fost de neiertat si de iertat lor si noua.
Asa ca atunci cand ne-am ales locul si patul de moarte si cei pe care ii vrem la capatai au fost numai revarsari de iubire. Si prin gura celor ce au fost acolo - noi, cei ce inconjuram pe calator eram guri deschise si canale limpezite prin care se turna inspirul - au iesit lucruri ce nu se spusesera niciodata sau lucruri ce s-au mai auzit. Numai iubire. Nimic din arsura nu mai ramasese. Niciun repros. Impacarea parca nu se mai lega, nu-si mai gasea rostul, fiindca era doar glasul iubirii acolo. Si au fost parinti si copii, iubiti si iubite, frati si surori si prieteni dragi. De peste tot primeam mesaje de dragoste si vedeam.
O, Dumnezeule, ce vedeam! Amaraciunile disparusera, durerile se topisera, pana si regretul de a nu fi trait altfel, de a fi privit astea in loc de frumos se topise.
Si cand a fost trecerea... a fost. Dulce si blanda, ca un vant cald care te poarta pe brate iubitoare in Iubire. N-are rost sa zic, e fara cuvinte asta.
Ne-am intors luminosi, privind oamenii luminosi care respirasera cu noi pana cand se stinsese respirul. La revenire, un "Bine ai venit!" plin de lumina, in soapta de duh. De suflet. De respir dulce, de viata.
Si ne-am ridicat, pretuind fiecare suflare. Si ni s-a facut limpede vedera vietii, a fiecarei nervuri pe frunzele marelui arbore. Si am vazut jocul vietii, asa cum ni-l arata Marele Jucator.
Si am plans tot timpul... rauri intregi, pana s-au dus toate cioburile care urateau felul in care vedeam tot ce e aici, in lumea in care umblam acum.
Si s-au vazut luminati parintii si bunicii si fratii si surorile si copiii si vecinii si sefii si amicii si pana nu demult inamicii. In toti se simtea suflarea, caldura iubirii.
Si ne-am lasat sa trecem in noua viata, aia in care avem altele de pretuit.
In primul rand timpul, in care alegem sa vedem puterea nemarginita a iubirii.
In secunda se schimba tot, in secunda. Cand stai pe pamant ca pe Mama si ti-e mintea luminata si limpede ca cerul insorit, cand stai asezat in inima ta ca pe o piatra calda si vie, care e si foc si inalt de cer si izvor al inspirului si miezul din care curge in lume nesfarsita iubire, lumea se roteste in jurul tau si tu doar... tu doar... tu doar sufli. Si aia, suflarea aia face tot jocul. Esti aici si acolo, esti si nu esti... Nu mai conteaza decat asta: Iubirea. Din care abia acum stim sa gustam. Si pe masura ce o gustam, o varsam inspre lume...
Si legamantul facut noua insine a fost sa ne daruim asa cum suntem, spunandu-ne "te iubesc"- urile si iertarile si binecuvantarile catre toti si catre noi insine acum. Acum cat ei sunt in viata, cat noi suntem in viata.
Fiece clipa poate fi ultima. Vreau sa fi spus "te iubesc" inainte de a iesi tu pe usa, inainte de a iesi eu pe usa, inainte de a adormi, inainte de...
Vreau sa traiesc cum imi este drag, inainte de trecere.
Multumesc vietii ca m-a adus la acest prag. Multumesc mortii ca m-a trecut peste el, aratandu-mi stralucirea de-Acasa si tinandu-ma in iubire. Multumesc de renasterea daruita.
Si ma plec in multumire Tie, Mama si Tata ce-mi esti, pentru aceasta calatorie care deschide viata!
Si ma rog sa fie pentru tot omul acel ceas, fara spaima si tremur, in care sa se limpeazeasca atat inima si ochii lui incat sa vada ce e cu adevarat de trait.Si sa fie risipirea prafului din ochi, al necazului si otravirii de sine, al mizeriei care apasa si umple venele luminoase ale fiintei noastre, scuturarea de prostii si fleacuri, astfel incat fiecare clipa sa fie traita asa cum ne este ea data: un dar de iubire.
Fiindca viata insasi e o forma a nesfarsitei Iubiri...
Si peste toate, din toate sufla Iubirea.
Invartind roata vietii, invartind toate lumile...
In miezul suflarii ingenunchem spre a simti atingerea vietii:
Pamantul viu sub noi, vantul mangaindu-ne trupul, sarutandu-ne chipul,
Dulceata luminii solare...
Rasetul copiilor alergand liberi si visand indraznet
Culorile curcubeului in ochii celui iubit,
Lumina stelelor peste noapte
Starea de zbor cand ma las sa plutesc in oceanul de dragoste
Care-mi misca pieptul cand suflu,
Starea de imbratisat si iubit cand ma las sa simt asta...
E atata minune in viata, atata minune!
Multumesc!
.
.
"Nu credeam sa-nvat a muri vreodata"...
Si totusi... Ce mare invatator despre viata e moartea!
Cel mai credincios tovaras de drum. Acela care iti sufla mereu langa tine, aratandu-ti minunatiile vietii. Acel "ca si cum asta ar fi ultima zi, ultima clipa"...
In noul meu mod de a invata viata, partea de incununare a doi ani de drum transformator a fost asta: Trecerea. Trecerea prin moarte.
Nu stiam cum e. Imi trecuse candva, aproape, o umbra. Credeam ca e aia, strangerea aia de inima... atat de tare ca se opreste draga de ea si gata.
Dar nu a fost asta. A fost... Da. Cum au zis si tovarasii mei de drum, e fara cuvinte.
E coplesitor zborul acela acolo, Acasa. Usor, pe fir de lumina, de duci putin acolo, in locul nesfarsitei iubiri... De unde nu prea vrei sa mai vii... dar te trage tot bland inapoi, firul intins, tinut de cel care te asista in trecere.
Am invatat cum sa te speli de tot. Spalatul trupului celui plecat e un gest simbolic. Am invatat spalatul sufletului, al mintii, a tot ce mai ramasese agatat, incrustat in memoria celulelor, ca traire. Nu ca informatie, ci ca traire.
Am stat unii in fata altora limpezi, aprinsi ca niste lumanari, amintindu-ne si lepadand una dupa alta toate poverile. Toate durerile care mai ramasesera, spuse si nespuse. Tot ce ar fi fost de neiertat si de iertat lor si noua.
Asa ca atunci cand ne-am ales locul si patul de moarte si cei pe care ii vrem la capatai au fost numai revarsari de iubire. Si prin gura celor ce au fost acolo - noi, cei ce inconjuram pe calator eram guri deschise si canale limpezite prin care se turna inspirul - au iesit lucruri ce nu se spusesera niciodata sau lucruri ce s-au mai auzit. Numai iubire. Nimic din arsura nu mai ramasese. Niciun repros. Impacarea parca nu se mai lega, nu-si mai gasea rostul, fiindca era doar glasul iubirii acolo. Si au fost parinti si copii, iubiti si iubite, frati si surori si prieteni dragi. De peste tot primeam mesaje de dragoste si vedeam.
O, Dumnezeule, ce vedeam! Amaraciunile disparusera, durerile se topisera, pana si regretul de a nu fi trait altfel, de a fi privit astea in loc de frumos se topise.
Si cand a fost trecerea... a fost. Dulce si blanda, ca un vant cald care te poarta pe brate iubitoare in Iubire. N-are rost sa zic, e fara cuvinte asta.
Ne-am intors luminosi, privind oamenii luminosi care respirasera cu noi pana cand se stinsese respirul. La revenire, un "Bine ai venit!" plin de lumina, in soapta de duh. De suflet. De respir dulce, de viata.
Si ne-am ridicat, pretuind fiecare suflare. Si ni s-a facut limpede vedera vietii, a fiecarei nervuri pe frunzele marelui arbore. Si am vazut jocul vietii, asa cum ni-l arata Marele Jucator.
Si am plans tot timpul... rauri intregi, pana s-au dus toate cioburile care urateau felul in care vedeam tot ce e aici, in lumea in care umblam acum.
Si s-au vazut luminati parintii si bunicii si fratii si surorile si copiii si vecinii si sefii si amicii si pana nu demult inamicii. In toti se simtea suflarea, caldura iubirii.
Si ne-am lasat sa trecem in noua viata, aia in care avem altele de pretuit.
In primul rand timpul, in care alegem sa vedem puterea nemarginita a iubirii.
In secunda se schimba tot, in secunda. Cand stai pe pamant ca pe Mama si ti-e mintea luminata si limpede ca cerul insorit, cand stai asezat in inima ta ca pe o piatra calda si vie, care e si foc si inalt de cer si izvor al inspirului si miezul din care curge in lume nesfarsita iubire, lumea se roteste in jurul tau si tu doar... tu doar... tu doar sufli. Si aia, suflarea aia face tot jocul. Esti aici si acolo, esti si nu esti... Nu mai conteaza decat asta: Iubirea. Din care abia acum stim sa gustam. Si pe masura ce o gustam, o varsam inspre lume...
Si legamantul facut noua insine a fost sa ne daruim asa cum suntem, spunandu-ne "te iubesc"- urile si iertarile si binecuvantarile catre toti si catre noi insine acum. Acum cat ei sunt in viata, cat noi suntem in viata.
Fiece clipa poate fi ultima. Vreau sa fi spus "te iubesc" inainte de a iesi tu pe usa, inainte de a iesi eu pe usa, inainte de a adormi, inainte de...
Vreau sa traiesc cum imi este drag, inainte de trecere.
Multumesc vietii ca m-a adus la acest prag. Multumesc mortii ca m-a trecut peste el, aratandu-mi stralucirea de-Acasa si tinandu-ma in iubire. Multumesc de renasterea daruita.
Si ma plec in multumire Tie, Mama si Tata ce-mi esti, pentru aceasta calatorie care deschide viata!
Si ma rog sa fie pentru tot omul acel ceas, fara spaima si tremur, in care sa se limpeazeasca atat inima si ochii lui incat sa vada ce e cu adevarat de trait.Si sa fie risipirea prafului din ochi, al necazului si otravirii de sine, al mizeriei care apasa si umple venele luminoase ale fiintei noastre, scuturarea de prostii si fleacuri, astfel incat fiecare clipa sa fie traita asa cum ne este ea data: un dar de iubire.
Fiindca viata insasi e o forma a nesfarsitei Iubiri...
Si peste toate, din toate sufla Iubirea.
Invartind roata vietii, invartind toate lumile...
In miezul suflarii ingenunchem spre a simti atingerea vietii:
Pamantul viu sub noi, vantul mangaindu-ne trupul, sarutandu-ne chipul,
Dulceata luminii solare...
Rasetul copiilor alergand liberi si visand indraznet
Culorile curcubeului in ochii celui iubit,
Lumina stelelor peste noapte
Starea de zbor cand ma las sa plutesc in oceanul de dragoste
Care-mi misca pieptul cand suflu,
Starea de imbratisat si iubit cand ma las sa simt asta...
E atata minune in viata, atata minune!
Multumesc!
.
Ploua-ti iubirea peste oamenii pe care ii iubesti...
.
Prima rostire, dupa trecerea prin moarte:
Ploua-ti iubirea peste oamenii pe care ii iubesti...
.
...SI FA-O ACUM.
ACUM, CAT EI SUNT IN VIATA!
Shower the People
James Taylor
You can play the game and you can act out the part
Though you know it wasn't written for you
But tell me, how can you stand there with your broken heart
Ashamed of playing the fool
One thing can lead to another; it doesn't take any sacrifice
Oh, father and mother,and sister and brother
if it feels nice, don't think twice (yes)
Shower the people you love with love
Show them the way that you feel
Things are gonna work out fine if you only will(do as i say, yeah)
Shower the people you love with love
Show them the way that you feel
Things are gonna be much better if you only will
You can run but you cannot hide
This is widely known
And what you plan to do with your foolish pride
When you're all by yourself alone
Once you tell somebody the way that you feel
You can feel it beginning to ease
I think it's true what they say about the squeaky wheel
Always getting the grease.
Better to shower the people you love with love
(Yes and) show them the way that you feel
(I know) Things are gonna be just fine if you only will
(what i'd like to do to you)
Shower the people you love with love
Show them the way you feel
Things are gonna be much better if you only will
Shower the people you love with love
Show them the way that you feel
They say in every life
They say the rain must fall
Just like the pouring rain
Make it rain
Make it rain
Love, love, love is sunshine oh
Oh yes, Make it rain
Love, love, love is sunshine yeah
Oh, right, Everybody, everybody, everybody, everybody
Prima rostire, dupa trecerea prin moarte:
Ploua-ti iubirea peste oamenii pe care ii iubesti...
.
...SI FA-O ACUM.
ACUM, CAT EI SUNT IN VIATA!
Shower the People
James Taylor
You can play the game and you can act out the part
Though you know it wasn't written for you
But tell me, how can you stand there with your broken heart
Ashamed of playing the fool
One thing can lead to another; it doesn't take any sacrifice
Oh, father and mother,and sister and brother
if it feels nice, don't think twice (yes)
Shower the people you love with love
Show them the way that you feel
Things are gonna work out fine if you only will(do as i say, yeah)
Shower the people you love with love
Show them the way that you feel
Things are gonna be much better if you only will
You can run but you cannot hide
This is widely known
And what you plan to do with your foolish pride
When you're all by yourself alone
Once you tell somebody the way that you feel
You can feel it beginning to ease
I think it's true what they say about the squeaky wheel
Always getting the grease.
Better to shower the people you love with love
(Yes and) show them the way that you feel
(I know) Things are gonna be just fine if you only will
(what i'd like to do to you)
Shower the people you love with love
Show them the way you feel
Things are gonna be much better if you only will
Shower the people you love with love
Show them the way that you feel
They say in every life
They say the rain must fall
Just like the pouring rain
Make it rain
Make it rain
Love, love, love is sunshine oh
Oh yes, Make it rain
Love, love, love is sunshine yeah
Oh, right, Everybody, everybody, everybody, everybody
joi, 11 noiembrie 2010
Jocul vietii...
.
Rade viata, rade... Se invarte, se tot roteste, tese fire, rupe, taie, leaga...
Dansul ei ne ia pe toti pana la urma. Nu ramane unul pe margine. Si ne aruuuncaa pana in cer, ne prinde iar, salta, se asterne moale, se face stanca, arde, tipa, canta, rade, plange...
Mai mult rade, acum. Si eu. Dupa atata linsite, mi se umple gura de aer nou si tasneste afara, in ras...
Jocul vietii...
Inainte de riturile mortii...
S-a incheiat un drum al vietii mele.
A venit asa, un vant, a fluturat prin fata mea o panza noua, alba, cu doar cateva cuvinte acolo.
Unul era" Vrei?"
"Vreau!" am zis.
Stiam ca odata zis, zis cu totul, se face asaaaaa... se deschide vartejul in fata ta si te trage. N-apuci sa zici nici oaaaa!
Unde-i poteca? Nu stiu...
Cum o sa fie? Nu stiu. As putea sa-mi imaginez, dar nu mai fac scenarii.
Pe scurt, plec dintr-un loc unde am lucrat doi ani intr-un fel de liniste, data mie prima oara dupa multe furtuni. A fost linistea daruita ca sa pot face drumul acesta de ucenicie. Mi s-a dat mai mult decat as fi crezut ca se poate cere.
Si, asa cum am invatat si auzit de atatea ori in Peru, "asta e doar inceputul"...
Mi se face drum nou. Prima piatra apare sub picioare, restul drumului e inca in nori...
Nu conteaza. Nu mai conteaza sa stiu dinainte. Oricum, cu cat am stiut mai putin, am lasat loc minunilor...
Dar am cunoscut. Am cunoscut semnele. Astea mi se dau cu traducere cu tot. Venind din nesfarsita Iubire...
Si parasind locul asta unde am lucrat doi ani cu oameni de aici si de peste mari si tari, am facut prima oara o miscare de scena din aia dramatica:
AM VORBIT.
Am vorbit despre jocul vietii.
Am avut trei zile in care sa spun... Dar n-am vorbit trei zile. O ora in prima zi, cam un sfert de ceas in ultima.
In ora aia s-a oprit tot: telefoanele, imprimanta, circulatia pe usi, pana si muzica din mp3 playerul meu. In linstea aia am vorbit.
De fapt, asa cum mi se intampla in situatii din astea, am deschis doar gura. Ceea ce a curs a fost un download scurt, dens, tare, pana la miez, pana la inima. Restul prelucrarea, desfacerea, se fac dupa. Am fost acolo ca sa se faca ce era de facut.
Cand era gata sa inchei, dand exemplul cu felul in care vorbesti cu inima catre inima, fara sa te temi, lasand sa se faca puntea luminata, as fi vrut sa pot arata cum se aseaza pacea. Si atunci a pornit muzica, un cantec minunat.O pace curgatoare... Ochii s-au marit, gurile au facut oaaaaa... "Oaaaa... Pana si muzica"...
"Pana si ??? Cum pana si???? MUZICA!" Si am vorbit despre magia muzicii. Scurt, cu demo inclus.
In timpul ramas... tot felul de demo, neintentionate constient dar venite "servit", ca la teatru, sa se vada si sa se inteleaga. Cum e cu linistea in furtuna. Cum e cu blandetea. Ce face ea, cum e ea in stare sa topeasca, sa dea pe spate, sa desfaca jocurile de piatra si sa le faca praf. Veneau toate scenele una dupa alta si jocul se juca prin mine si prin toti ceilalti, care eram si actori si spectatori-observatori...
La plecare, pupaturi, "sa-mi scrii", alea-alea. Si acel nerostit, doar ghicit "ne lasi pe noi in necazul nostru si te duci..."
Nu-mi placea faza cu necazul. Pierdere de timp de viata. Si iar download, despre cum sa te bucuri. Despre cum ar fi sa mai si traiesti. Scurt, dens, la oase. Adica la inima.
Acum urmeaza alt drum, alte "peisaje".
Dar inante de asta, micul popas. Cel mai tare de pana acum. Riturile trecerii. Insotirea prin moarte.
Am mai trecut cumva, in faza mai "moderata", anul trecut.
Umplerea de minune ne-a tinut atunci o vreme, pana la urmatoarea umplere de minune.
Acum nu mai stim.
Interesant e ca in jocul asta se mi face totul la momentul perfect. Se face schimbarea, cu sfarsit si nou inceput, odata cu invatarea zborului.
Trec de la ce am semanat, crescut, infrunzit si inflorit vreo cincisprezece ani, la un drum nou pe care pasesc cu o samanta in palma si-atat.
Da, dar ce samanta...
E ce mi s-a dat mai de pret acum doi ani, in Valea Sacra: "Crede! Crede si daca nu ai cum sa crezi, chiar daca nu mai poti sa crezi, chiar daca nu mai vrei sa crezi, crede... Nesfarsita Iubire e nesfarsita. Nu e loc unde sa nu fie ea. Si recunoaste chipul ei in toate jocurile vietii."
Una peste alta, am revazut chiar "Jocul vietii", cartea lui Florence Scovel Shinn. Am aratat-o celor care m-au ascultat in alea trei zile.
Si le-am spus ca mozaicul de pe coperta e adevarat, exista, si pe locul ala am calcat si eu candva. Locul in care se spune ca acum doua mii de ani un om - Lumina lumii - a hrait multimile cu doi pesti si cinci paini.
Si le-am amintit de intrebarea aia pe care mi-a pus-o acum opt ani o Maiastra:
Ce alegi sa faci cu timpul vietii tale?
Intre felurite alegeri, aleg sa ma minunez...
.
Rade viata, rade... Se invarte, se tot roteste, tese fire, rupe, taie, leaga...
Dansul ei ne ia pe toti pana la urma. Nu ramane unul pe margine. Si ne aruuuncaa pana in cer, ne prinde iar, salta, se asterne moale, se face stanca, arde, tipa, canta, rade, plange...
Mai mult rade, acum. Si eu. Dupa atata linsite, mi se umple gura de aer nou si tasneste afara, in ras...
Jocul vietii...
Inainte de riturile mortii...
S-a incheiat un drum al vietii mele.
A venit asa, un vant, a fluturat prin fata mea o panza noua, alba, cu doar cateva cuvinte acolo.
Unul era" Vrei?"
"Vreau!" am zis.
Stiam ca odata zis, zis cu totul, se face asaaaaa... se deschide vartejul in fata ta si te trage. N-apuci sa zici nici oaaaa!
Unde-i poteca? Nu stiu...
Cum o sa fie? Nu stiu. As putea sa-mi imaginez, dar nu mai fac scenarii.
Pe scurt, plec dintr-un loc unde am lucrat doi ani intr-un fel de liniste, data mie prima oara dupa multe furtuni. A fost linistea daruita ca sa pot face drumul acesta de ucenicie. Mi s-a dat mai mult decat as fi crezut ca se poate cere.
Si, asa cum am invatat si auzit de atatea ori in Peru, "asta e doar inceputul"...
Mi se face drum nou. Prima piatra apare sub picioare, restul drumului e inca in nori...
Nu conteaza. Nu mai conteaza sa stiu dinainte. Oricum, cu cat am stiut mai putin, am lasat loc minunilor...
Dar am cunoscut. Am cunoscut semnele. Astea mi se dau cu traducere cu tot. Venind din nesfarsita Iubire...
Si parasind locul asta unde am lucrat doi ani cu oameni de aici si de peste mari si tari, am facut prima oara o miscare de scena din aia dramatica:
AM VORBIT.
Am vorbit despre jocul vietii.
Am avut trei zile in care sa spun... Dar n-am vorbit trei zile. O ora in prima zi, cam un sfert de ceas in ultima.
In ora aia s-a oprit tot: telefoanele, imprimanta, circulatia pe usi, pana si muzica din mp3 playerul meu. In linstea aia am vorbit.
De fapt, asa cum mi se intampla in situatii din astea, am deschis doar gura. Ceea ce a curs a fost un download scurt, dens, tare, pana la miez, pana la inima. Restul prelucrarea, desfacerea, se fac dupa. Am fost acolo ca sa se faca ce era de facut.
Cand era gata sa inchei, dand exemplul cu felul in care vorbesti cu inima catre inima, fara sa te temi, lasand sa se faca puntea luminata, as fi vrut sa pot arata cum se aseaza pacea. Si atunci a pornit muzica, un cantec minunat.O pace curgatoare... Ochii s-au marit, gurile au facut oaaaaa... "Oaaaa... Pana si muzica"...
"Pana si ??? Cum pana si???? MUZICA!" Si am vorbit despre magia muzicii. Scurt, cu demo inclus.
In timpul ramas... tot felul de demo, neintentionate constient dar venite "servit", ca la teatru, sa se vada si sa se inteleaga. Cum e cu linistea in furtuna. Cum e cu blandetea. Ce face ea, cum e ea in stare sa topeasca, sa dea pe spate, sa desfaca jocurile de piatra si sa le faca praf. Veneau toate scenele una dupa alta si jocul se juca prin mine si prin toti ceilalti, care eram si actori si spectatori-observatori...
La plecare, pupaturi, "sa-mi scrii", alea-alea. Si acel nerostit, doar ghicit "ne lasi pe noi in necazul nostru si te duci..."
Nu-mi placea faza cu necazul. Pierdere de timp de viata. Si iar download, despre cum sa te bucuri. Despre cum ar fi sa mai si traiesti. Scurt, dens, la oase. Adica la inima.
Acum urmeaza alt drum, alte "peisaje".
Dar inante de asta, micul popas. Cel mai tare de pana acum. Riturile trecerii. Insotirea prin moarte.
Am mai trecut cumva, in faza mai "moderata", anul trecut.
Umplerea de minune ne-a tinut atunci o vreme, pana la urmatoarea umplere de minune.
Acum nu mai stim.
Interesant e ca in jocul asta se mi face totul la momentul perfect. Se face schimbarea, cu sfarsit si nou inceput, odata cu invatarea zborului.
Trec de la ce am semanat, crescut, infrunzit si inflorit vreo cincisprezece ani, la un drum nou pe care pasesc cu o samanta in palma si-atat.
Da, dar ce samanta...
E ce mi s-a dat mai de pret acum doi ani, in Valea Sacra: "Crede! Crede si daca nu ai cum sa crezi, chiar daca nu mai poti sa crezi, chiar daca nu mai vrei sa crezi, crede... Nesfarsita Iubire e nesfarsita. Nu e loc unde sa nu fie ea. Si recunoaste chipul ei in toate jocurile vietii."
Una peste alta, am revazut chiar "Jocul vietii", cartea lui Florence Scovel Shinn. Am aratat-o celor care m-au ascultat in alea trei zile.
Si le-am spus ca mozaicul de pe coperta e adevarat, exista, si pe locul ala am calcat si eu candva. Locul in care se spune ca acum doua mii de ani un om - Lumina lumii - a hrait multimile cu doi pesti si cinci paini.
Si le-am amintit de intrebarea aia pe care mi-a pus-o acum opt ani o Maiastra:
Ce alegi sa faci cu timpul vietii tale?
Intre felurite alegeri, aleg sa ma minunez...
.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)