Nebunii.Tot la ceai, alte alea...

.

foto

- Ce mai poti sa mai gusti, la un ceai, in ziua de azi?
Ma uit la tovarasul meu de drum. Cam prafuit, dragul de el, cam prafuit. I-a luat mult sa ajunga pana aici, in dealul meu inflorit, daca iata ca a dat Dumnezu si-a ajuns.

Povestim de una si de alta.
Oboseala drumului, lung de ani de zile, face sa-i fie greu sa se mai bucure c-a ajuns.
Nu-l sperii din prima, il las sa i se aseze. Nu-i spun ca celui care ajunge sa mai faca un pas ii este dat de multe ori sa se intoarca si sa mai puna o flacara pe drum si pentru altii. Si ca va face chiar pentru el insusi drumul inapoi, sa se ia tot pe el insusi de la un alt inceput...

Stam la masa de brad si gustam linistea. Incet-incet, isi da seama de una, de alta...

- Mai, ce liniste e aici. Cum se face asta? Daca ma uit bine, daca privesc din unghiul asta, dealul tau e in mijlocul orasului. E o iluzie ca esti departe de lumea dezlantuita.
Mai sorb din ceai si las pe prietenul meu cel nou sa se auda. Si auzind, sa se asculte pe sine.
As putea sa dau o replica inteleapta, dar asta ar fi adevarata prostie si pierdere de timp si de prilej...
- Mai, dar "de fapt si de drept", acum imi dau seama ca daca privesc de aici, vad orasul. Daca privesc de aici vad doar dealul. Daca ma uit asa, le vad pe amandoua. Si poate ca...
Mai (ma innebuneste cu "mai" asta, dar imi dau seama ca face parte din "darea de de seama" a lui :)) ) tu locuiesti intr-un fel de portofel chinezesc. Ala de pe care o fata frumoasa iti zambeste sau iti face cu ochiul sau sta serioasa si visatoare...

- Pai vezi, de aia ma uit la filme chinezesti. Mai vad si eu cum vad ei... Sau altii.

Radem si ne vedem ce ceaiul nostru. Aici are aroma de tei, aici de floare de portocal, aici parca-i cu miere de muguri de brad...

- Cum e asta? Ai o casa in mai multe locuri? Sau am luat-o razna.

Mustacesc si ma ia zambetul pe dinainte... Rade si el, caci isi aminteste:
- Ha, stiu! O sa zici ca raspunsul la intrebarile cu "sau" este "da".
Sau o sa zici... stiu ce o sa zici. Ca depinde cum privesti lucrurile. La naiba!
(Se foieste un pic pe bancuta de lemn. Bine ca am frecat-o si lustruit-o bine, n-o sa se intepe de atata foit.)
- La naiba! Cum privesti cand esti strans de gat?
- Cu ochii mari - zic eu. Iesiti din orbite.
Se supara un pic.
- Nu intelegi! Ai luat-o razna si nu intelegi. Lumea dezlantuita te strange de gat si tu nu intelegi.
- Ce sa inteleg? Vorba unui profesor de-al meu: "Daca ti se fura caciula de pe cap, dupa ce ca esti fara caciula, te mai si amarasti? Adica si cu urechile arse de ger si amarat?"
Atunci cand zicea asta il consideram toti nebun. Dar el ne invata sa mergem in furtuna cu talpile goale. Acum... acum suntem si noi nebuni, si daca ni se ia caciula ne folosim de caldura ramasa ca sa o recuperam sau sa ne facem rost de alta. Ne amaram dupa, daca mai are rost... Caldura e prea pretioasa ca sa ne pierdem in "amanunte".
Si cand te vede tot cu caciula pe cap, hotul innebuneste... Da cu a lui de pamant.
- Sunteti...
- Stiu. Si nebuni si nesimtiti. De aia ne descurcam bine pe zapada. Si mai pornim, ca nebunii, sa ajutam pe altii sa se scoata din nameti. Daca e sa fie, cu talpile si mainile goale coboram...
- Puteti muri inghetati, nebunilor!
- Sigur ca da. Suntem oameni. Dar macar incercam. Ti-am spus, suntem nebuni. La noi, uneori focul arde si zapada. Sau se amesteca amandoua si fac sine pentru sanie.
- Nebunilor!
- Daaaaaa.... Cum e ceaiul?
.