miercuri, 30 noiembrie 2011

Locul unde nu se intampla nimic sau Niste semne sau Cand iti doresti ceva din toata inima, atunci Universul…

.

Locul unde nu se intampla nimic… Undeva, in turnul meu de sticla, la margine de oras.
Nimic nu pare sa miste. Uneori doar, niste siluete mici, pe cenusiul asfaltului… Ratacind, lasa dare in aer. Ele sunt sorbite de rasuflarea pamantului si iar nu se intampla nimic…
Si totusi...
Aici, in turnul de sticla, au inceput sa se faca faceri... Ori semne.
Intai m-am trezit lunecand in Poveste. Aia in care mi-e drag.
In locul ala de marginea lumii a intra pe usa un om.
Nu-mi venea sa cred ce vedeam. Nu ma puteam freca la ochi, aveam ochelarii pe nas si ar fi fost sa misc... Si nu puteam. Am reusit totusi sa-mi pastrez gura inchisa.
Era  ca in filmele mele dragi coreene (unul din multele mele vicii)... Desprins parca din ele, omul acela stralucea. Lumina pur si simplu. Si incalzea camera aia rece de sticla.
Era frumos. Om frumos, deschis, luminos.  Se misca lin, lunecat. Gratie, simplitate, limpezime. Glas placut, voce buna si calda.Stia ce spunea si o facea cu placere si liniste. Ca cel care stie si gata. De zambet... de zambet nici nu pot sa spun.
Se vedea, in raspunsurile lui, usurinta si placerea de a intra in jocul creatiei. Omul este un vizionar, de buna seama, si aducea usooor, lin, pe tava, desenul, “solutia de business”.  Din degetele fine vedeai cum apar asezate frumos idei, imagini, culori...Nu m-ar fi mirat prea mult sa fie si sunete.
Era intru totul frumos. Si nici macar n-avea plete... :))

Al doilea semn a fost ieri. Tot acolo, in locul in care nu se intampla nimic.
A venit un om sa cumpere ce se vinde acolo.
Si vorbea el in timp ce scotea banii. Si eu am auzit ceva. Aia a fost tot, un carlig care m-a tras. Si pe urma... pe urma nu a mai contat cum si ce am vorbit.
Am pornit de la Accelerator si de la detectorii Atlas si Alice - omul fusese pe-acolo, asaaaa... -, de la cercetare si intentia  ei, trecand pe la Stephen Hawking si Heisenberg si poposind la taofizica lui Fritjof Capra. Trecand apoi la “chestiile” bune, adica felurile de cunoastere data si luata – analogie, intutie si - in fine ah, in fine! – revelatie.
Despre mari inspirati ai lumii. Despre Cel Care Face.
De fapt nici nu mai avea importanta ce vorbeam... Ne fulgerau ochii, ardea aerul...
Cred ca daca se faceau poze, puteau sa se vada  scantei si bule luminoase. Ca de fapt noi faceam clabuci. Clabuci de lumina si bucurie, de incantare.  Puseseram mainile in acelasi curcubeu si ne balaceam pur si simplu, ca doi copii...
Incantati de acelasi “lucru”, de palparea impalpabilului.
Omul - om obisnuit, cu par alb, cu vestuta si sepcuta.
Eu - o nimeni, care nu face nimic, in locul in care nu se intampla nimic.
.

luni, 28 noiembrie 2011

Un vis cu inima si aripi

.


Se  facea, in visul asta, se facea…
Se facea ca zburam iar peste lume, jucandu-ma cu vanturile si curentii de aer, rasucindu-ma, rotindu-ma, asa cum m-a invatat pescarusul Jonathan Livingston…   Zburand cu viteza la firul ierbii, peste apa stralucita a marii… Sorbind mirosul sarat al apei, acolo, aproape, aproape-de-tot, si tasnind apoi sageata, sus, suuuus de toooot…
Uneori apareau brusc inaltimi:  unele stanci uriase, cenusii si aspre, altele insule inverzite cu oameni facand semne cu palarii de pai…
Si auzeam eu cumva, in zborurile astea, o Voce care ma tot striga. Imi spunea pe multe din numele mele: Frunza-de-Salcam, Nisip, Spuma-de-Mare, Calul Sur, Boaba-de-Grau, Raza, Cantec-Albastru… si inca, si inca… asa ca n-am avut cum sa scap.
Am raspuns:
- Ce vrei?
- Ce vrei tu? Vrei sa mergi mai departe asa?
- Cum asa?
-  Asa cum faci acum.
Si m-am vazut cum facam:
Imi dadeam drumul cu aripile intinse si ma lasam peste lume… Si cand veneau vanturi potrivnice ma ridicam pe cate o stanca, asteptand. Si cand ma saturam de asteptat - si ma saturam repede - ,  ma aruncam in furtuna, cu ciocul si cu aripile… Uneori spargeam vanturile, alteori ele ma auncau peste ape, gata sa ma sfaram – m-am si sfaramat uneori -  dar tot gaseam cate un mal… Ma adunam si-mi luam iar zborul...
- Da. Tot asa.
- Si chiar daca vin astea?
Astea erau Foarfecele. Niste foarfeci  uriase, mestecatoare fara mila. Faceau taca-taca pe marginea drumurilor de pe pamant si din cer. Veneau uneori  si pe mijlocul drumurilor, tocmai cand parea locul mai neted si mai prielnic.
Ele veneau si taiau aripile, haaaaaarssssst!
Si durea. Chiar durea rau… Si taierea aripilor si cresterea celor noi.
- Da. Si chiar daca vin astea. Ca stiu bine ca ies alte aripi si cresc. Din inima cresc. Si pe masura ce se fac alte randuri, inima se face mai mare, mai larga.
- N-ai putea sa feresti durerea?  Si aia a taierii si aia a cresterii? N-ai putea oare?
- Ba da. Sigur ca as putea. Dar asta ar insemna impietrirea inimii.
Si cum am zis asta, i-am si vazut pe Culegatorii de Inimi Impietrite. Si undeva, pe dreapta, Valea de Piatra. Valea Inimilor Impietrite. Era inca vale, nu se facusera munti…
Culegatorii asteptau pe cate unul care renunta sa mai zboare si se inchidea acolo, in inima lui care se facea mica-mica si impietrea. Si Culegatorii veneau asa, pe la spate, si mergeau in umbra celui care incet-incet adormea pe drum, obosit, din ce in ce mai obosit. Inima lui, tot mai mica, abia mai batea, pana cand... gata. Se facea o pietricica mica si se rostogolea in praf. Si Culegatorii, iute, o si luau, sa nu se trezeasca omul cumva si sa-si vrea iar inima inapoi…
Vocea a mai zis:
- Si tu vrei sa incerci mai departe, asa, cu durere?
- Nu neaparat cu durere. Mi-e drag drumul lin si cu cantec. Dar uneori  trebuie  sa tai furtuna…  Cu taierile si cresterile ei  de aripi.
N-o sa-mi las inima, chiar daca doare… n-o sa mi-o las sa impietreasca.
Culegatorii n-au sa-mi calce umbra. Numai eu voi patrunde in ea…
.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Buna dimineata!

.

Deschid fereastra custii mele de sticla,
Respir larg
Din lumina Soarelui meu puternic si bland.
Asta e tot ce pot sa fac acum
Sa zic Buna dimineata!
Intr-o zi, oricare ar fi ceasul acelei zile,
Cineva o sa-mi spuna, din lumina Soarelui lui,
Buna dimineata!
Va deschide palma,
Si o sa ii vad Soarele, desenat cu pix rosu.

Soarele o sa rada, rostogolit...
.