duminică, 31 mai 2009
Lasa-te...
foto
Cat de putin ne-ar trebui - nu, nu o mie de ani, doar o clipa - sa facem pasul, unul singur, in a trai...
Doar o clipa, atat...
Te uiti la mine, nu intelegi... Nu te lasi sa intelegi, nu te lasi... Te tii strans in mintea ta, cu toate mainile, cu toti dintii... De ce?
Da-ti drumul, coboara de-acolo, de pe bara de batut covoare, pe care te strangi, in minte, crezand ca o sa cazi de la etajul zece...
Iti plange o parte a inimii, una mica, si crezi ca s-a rupt Universul...
Te lasi pe ea, si mai mult, sa scurmi in durere...
Uite aici, uite mana mea... Ti-e deschisa tie, aici, acum... Incearca sa simti, nu sa gandesti. "Daca" e frumos doar in poezia lui Kipling...
Lasa-l acolo, in alte minti. Alea n-au decat sa se scuture de frig.
Uite aici mana mea, cu palma deschisa... Urmareste-o... Asaaaa... respira si urmareste-o... Se aseaza incet pe pieptul tau dezgolit. Lasa-te! Nu te strange! O clipa, ti-am spus, o clipa, atat este spatiul in timp, cel in care alegi intre Rai si Iad. Pe acesta din urma il stii. Lasa-l in focul lui, acolo.
Nu te strange iara in "daca", in povesti...
Nu-ti fie teama. Iubirea nu doare. Niciodata nu doare. Doar umbrele alea de le-am crezut, in minte, a fi Ea.
Simte-ti aici, sub palma mea, Inima ta. Ce crezi, de ce e ea acolo? Ca sa faci ecuatii? Sa ca numeri noduri in vanturile lumii? Ori ca sa simti ca esti viu? Viul n-are treaba cu lumea, cum o vezi tu pe ea... El este aici ca Iubire. Lasa-te iubit... Ce poti pierde? Poate Iadul acela, care zice ca stie el cum e viata.
Hmmm... ca sa-l fac sa se sperie, m-as apuca de fumat... Dar nu imi pierd frumusete de Viu cu ganditul la el.
O clipa, atat, lasa-te sa simti... Curajul nu sta in a privi moartea in fata. Asta o facem zilnic, dar nu stim. Mai bine...
Curajul sta in a alege sa te lasi sa simti, cu inima dezgolita.
Sa simti Inima, cea mare, vesnica, vie, plina.
Poarta Iubirii. Suflarea Lumii. Cea Care te Respira...
Offfff.... cate clipe mai pierzi, ezitand, acolo, pe bara ta de batut covoare?
Eu am coborat din Alfa Centauri sa pun palma pe inima ta. Si inca eram acolo coborand din altele...
Nu-i loc si timp, intelege. Doar Iubire...
Lasa-te... Nu stii cand clipa se razgandeste si pleaca.
sâmbătă, 30 mai 2009
Alta leapsa
Au fost doua:
Prima trenul, de la SkyRain - primita de la CELLA
A doua: leapsa de la Andi Bob, primita de la Cristian Lisandru
Era sa alunec un pic in neant, peste marginea lumii, si astea doua, ca doi ingeri, m-au prins de subusuori si m-au tras in sus, zicand zilei ca yo mai stau un pic prin ea...
Acuma ma joc a doua leapsa - o poezie- ultima - care mi-a placut mult.
Cum as putea sa ma scot din asta? De ce as face-o? Ea ma mai tine...
Asta: NICHITA
Emoţie de toamnă
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
S-a copt inca o zi
foto
S-a copt inca o zi, pe ramul
In care Parcele si-au incalcit marama
Ma uit la curgerea firelor de nisip,
La curgerea mea, printre oameni si locuri...
Din mugurul diminetii, ziua s-a itit incet-incet
Mai intai fir, apoi ghem de petale mici.
Pe care sa joace fluturi si licurici.
Si in timp ce-mi priveam curgerea
Ziua odata s-a umflat in foi, crescand,
Umplandu-si locul in timp, pe ram...
Tin in mana un mar
Din care tocmai am muscat, ma uit
Si ma mai uit iar la ram, respirand incet-incet...
Oricum, stiu ca si daca-mi voi opri respiratia
Si se vor opri pe veci toate vanturile lumii
Ziua care s-a copt va cadea de pe ram...
Odata cu ea alte vise se vor stinge
Si alte pierderi inchipuite.
Trece pe langa obraz un fir din respiratia ta calda
Ma intorc si o sorb, langa suflet sa-mi sada...
Apas incet pe inima palma, ca sa simt
Viul, asa cum este acum, cald si bun.
Intre noi, alte curgeri, care atat de repede se petrec
Incat ma uit la ele si ma inec... Uit sa respir...
Mana ta dulce pe mine, pe totul meu care simte,
Ma aprinde iar in respir, ma scanteiaza,
Ma face iar sa privesc in gradina, treaza,
Si imi da o fantastica viteza de reactie:
Uite ziua coapta pe ram!
Uite, se clatina, uiteeeee.... Hooop!
Las iute marul, prind ziua care tocmai s-a rupt
Si cu toata gura musc din ea cu sete.
Uite si tie felie de zi, numa' buna
Sa ne hranim cu ziua colindand pe sub luna...
O noua bucurie: Cu trenul ...
foto
Am primit saptamana asta la daruri ca azi am dat pe dinafara...
Unul tare drag de la Cella, pe care am gasit-o in fine pe blogul cel nou si violet. M-a luat de mana si m-a poftit sa ma lipesc si eu cu un vagon la locomotiva cu abur a lui SkyRain, sa calatorim spre Gara Sidefie numita "Of, ma"...
Of, ma, nu-mi vine sa cred ca pot sa fac asa o calatorie de minune! Ce bucurie de prieteni noi!
Dar iata, cred, si, vorba unora, "Hoppa in!"
Mi-am luat vagonul albastru, cel cu care am calatorit spre Machu Picchu, si am pornit cu trenul Skamionda...
Desi azi in calendar e sambata, la unii e deja duminica (Ohayooo gozaimasuuuuu!), adicatelea e ziua mea de joaca si de povesti...
A fost odata...
A fost odata o mirare de dimineata, cand se vede intre pleoape prima lumina. Cu rasfat in aerul mangaietor, a fost si prima cautare a "jurului", cand incerc sa-mi prind in simturi contururile... Marginile pierdute prin vis.
Pe urma, a fost o pala de vant, de-a clatinat ferastra si m-a pus in cadrul perfect al linstii din incapere.
Zuup! In picioare, usor leganat, da' pe talpi...
O dulce senzatie m-a napadit din toate partile si am prins gustul diminetii intre buze:
Mmmmm... E duminica!
Pofta de zi s-a deschis uriasa si bruta, apucatoare de bunatati. Am intins bine-bine amandoua mainile si am prins cat am putut din zari...
De data asta cu gura deschisa cat casa:
Oaaaaaahhhhhh! E duuuumiiiiniiiicaaaaa!
Mi-a intrat in gura, apoi prin piele, peste tot, Duminica... Cu toate ale ei: evadarile din patru-peretii colorati sau gri, gugustiucelile cu prietenii, visatul la ochii stiu-eu-cui si lafaiala in Bine.
M-am uitat in oglinda, si-mi iesea prin piele Duminica mea frumoasa, cu toate culorile curcubeice, si plina de sunete pe deasupra.
Muzica de petrecere, de film, de promenada, de stat si dat la porumbei in Cismigiu, de dans (oahhhh, asta da, este cea mai colorata)...
M-a cuprins cu totul si m-a facut iara copil, cu patinele cu rotile gata de rontait toate aleile, in dupa-amiezele de duminica, pe cand parintii dorm... Orasul tot dormea, in dupa-munca unicei zile libere pe saptamana, in copilaria mea...In linstea acelei dupa-amiezi, noi, copiii, invadam toate spatiile vizuale si auditive...
Duminica e a mea cu totul.
M-am infasurat bine in ea, in caldurile rasfatoase pastrate din copilarie, am pus papucii albastri-cer-pufosi-de-tot si am pus si de cafea...
Aici la cafea, e alta poveste...Poftiti de gustati, e gata facuta
Eu imi scot Duminica la plimbare, sa ne umplem de bine, eu si ea, pana peste marginile umplerii, ca sa dam si altora pe restul saptamanii, pana la urmatoarea mirare de dimineata duminicala...
Am vopsit asa ...
Un anume sarut ce ni-l dorim...
(Rumi)
Este un anume sarut ce ni-l dorim
Cu viata noastra intreaga,
Atingerea spiritului pe trup.
Apa marii implora perla sa-si sparga scoica.
Si crinul, ce pasional
Tanjeste dupa salbatecu-i iubit!
La noapte, voi deschide fereastra si voi
ruga luna sa vina si sa isi
Lipeasca fata de a mea. Respira intru mine...
Inchide poarta vorbirii si
Deschide fereastra iubirii. Luna
Nu va folosi poarta, ci doar fereastra...
(Din "Sufletul lui Rumi")
Multumesc iara Cellei si lui SkyRain, facatorul trenului si al jocului, si invit pe cine mai doreste sa pofteasca si sa-si prinda vagonul de tren.
Mecanicul locomotivei cu aburi a trenului Skamionda va invita sa va prindeti in sir, scriind fiecare la voi pe blog
-A fost odata… o povestioara
-Asa am vopsit, o poezie draga
Apoi invitati alti doi prieteni sa se alature trenului.
Eu am lasat asa, deschisa, "lista", caci nu pot face doar doua invitatii...
Doar sa instiintati si pe SkyRain ca ati intrat in calatorie, tren si aventura...
Drum buuuun!
vineri, 29 mai 2009
Intre doua picaturi
Intre doua picaturi de ploaie, atatea spatii, atatea taceri...
Pluffff -pluffff, inspir - expir... pluffff - pluffff...
Usor, usor de tot, ma scufund in propria respiratie, invadandu-mi spatiul interior si extinzandu-ma cu repeziciune...
Undeva,departe, imi apare stearsa, din ce in ce mai stearsa, imaginea chipului meu zambind si o umbra de auz, care mai clipeste un pic, inainte de a se pierde in tacere, cu o amintire a lui "Put me back iiiiiiiiin!" - vocea inconfundabila a lui Bruce Willis in "Uite cine vorbeste". Mi-a placut enorm strigatul intoarcerii in pantecul mamei.
De cate ori nu ne dorim iar acolo, intr-un spatiu perfect safe, primitor, calduros, in care nici sa mancam, nici sa respiram nu aveam nevoie? Nici sa ne deplasam, nici sa ne ferim de ceva? Oricum, nu stiam ca ar fi altceva deca noi si aceasta inima care bate aici, in acest spatiu caldut si bland... Nici nu stiam ca ea, aceasta inima a mamei, este cea care bate...
Respir, urmarind cum mi se urca si coboara pieptul si abdomenul, incet, usor usoooor.. Plufff-plufff...
Marea calda a linistii ma umple si apoi creste dincolo de trup, luandu-ma pe "mine", cea care simte, departe, depaaaarte, dincolo de palpabil... Ma dizolv in fara margini, devin doar inspir-expir...
Unde e "unde"-le/ Sus? Jos? Afara? Inauntru? Vant... Nici vant nu sunt...
In mine canta o pasare intre salcii. Rachita si-a clintit doar frunzele si pasarea a zburat.
Liniste densa. Piatra pe malul raului asteapta. Ce? Nimic...Nimicul... "Tacere este totul si nemiscare plina".
Plufffff-pluffff...
Pacea calda si buna e peste tot. In peste-totul care nu are inauntru-in afara. Ca in burta Mamei, cald si bine. Ca in zbor, nemarginit, deschis, liber...
Ultimele simtiri: ca o curgere, o extindere in spatiul infinit, o imensa respiratie. Un punct care respira, punctul care creste cu fiece respir, in care acum sta tot, cuprins si necuprins...
Pace blanda... Liniste... Pace... Pa..
Plufff-plufff.................................
marți, 26 mai 2009
Pe panza zilei...
foto
Hssshhhh - Hssshhh.... Frunze fosnite deseneaza hotarele linsitii.
Cantec de mierla in tufa de iasomie. Vis.
Aripi de pasare neagra aseaza susul albastru si ciocarlia-sageata infige soarele in cer.
Cararea se trage sub pasi, alene, prafuind fiecare "acum" si trecandu-l in "fost"...
Ochi al pamantului, lacul priveste spre cer, clatinand uneori din genele-trestii pe maluri.
Tresar la vartejuri de vant, asteptand vesti de furtuna sau ploaie.
In iarba, o gargarita rosie ridica din fuste si inaripeaza firul subtire, tragandu-mi privirea din drum...
O pala de vant imi smulge penelul din mana si lasa o vreme tabloul sa respire.
Si pe mine, la fel...
Uneori, salcia...
foto
Dintre toti copacii primaverii, pentru salcie am o iubire de un anume fel. Nu stiu cum, un alt fel... Ne leaga multe si vechi...
Dragul ei de fi langa apa...
Acolo unde, pe marginea lacului, se inghesuie undele mici si tinere sa atinga malul, sa fuga si sa povesteasca apoi suratelor cu e pamantul...
Unde se plimba semete lebede si rate, povestindu-si viata si facandu-si atata curte ca pana si salcia oboseste si agita in cele din urma o ramura spundu-i "lui": "Hai odata, ca pleaca "fata" la altul!"
Pe sub ramurile ei trec barcile indragostitilor, si multe povesti a auzit si stie salcia, dar nu le spune, caci pe cat e de sensibila pe atat e de discreta...
Indrazneala ei de a deschide in primavara sirul inverzirilor... Mugurii ei mici plesnesc iute si odata o vezi, cu un verde asa de timid ca e inca galbui, pe crengile lucioase, plecate spre pamant.
Iubirea ei de oameni. Printre primii copaci care mi-a aratat asta. Brazii, teii, salciile...
Feminina si blanda, atat de legata de apa si pamant, aduce fiecarui trecator atingere pe umar, cand, grabit, zoreste dimineata spre cine stie ce treburi.
Intr-o vreme, pe cand mergeam spre servici, treceam dimineata pe sub o salcie. Din februarie o luase razna. Plesnisera mugurasii si dadeau sa iasa la lumina, desi era inca frig. Anul acela, primavara aceea, mi-a fost tare greu... Si salcia asta imi dadea dimineata atata bine, ca ma tinea muuuult spre miezul zilei. La plecare aveam alt drum. Dar am avut amandoua o frumoasa poveste de dragoste: imi deschidea ziua si imi arata stralucirea acolo unde inca nu stiam sa o vad. Ea m-a invatat sa rad, desi mi se lasasera ramurile la pamant si abia miscam. M-a scos de mana din apasarea aia si m-a invatat frumusetea actului de curaj al copacilor, care o iau de la capat in fiecare primavara, desi stiu ca in iarna se vor inchide iar in trunchiul lor... Ramurile ei coborau in fiecare zi mai mult, pana am ajuns sa o ating si sa-i mangai frunzulitele noi-noute. Pe urma au crescut si matisorii si ma jucam cu ei, parca erau motoceii legati de mama lu' Nica, iar eu matza... :)) crapam jucandu-ma cu dansii.
Am trecut primavara aia si am petrecut apoi timp langa alte salcii. Din cand in cand le vad in parcul de langa mine, din cartier. Superbe, elegante, generos aplecate spre apa in perdele dantelate verde-galbui sau argintiu.
Si imi dau seama ca degeaba li se spune "plangatoare". Pe mine, salcia m-a invatat din nou sa zambesc...
luni, 25 mai 2009
Cafea...
Mmmmmm... Ce bunatate, cafeaua de dimineata... Oriunde ar fi bauta, face atatea minuni cu aroma ei...
In aburii acestia vrajiti se naste o noua zi. Sau o seara plina de ore clare si limpezi, numai buna de inspir.
Eu beau cafea la orice ora. Un adevarat "cafetoman" nu are nicio problema de somn, cafeaua e doar o placere, nu o durere...
Macinand cafea toata noaptea... am ascultat "Moliendo cafe".
Cantecul vechii mori... Nu ma atrage tristetea din melodia asta placuta, ci cantecul, ritmul. Am dansat-o... cand inca mama ma purta inainte de a-mi da drumul lume. Mama - mare dansatoare de mambo, rumba si cha-cha, in vremurile cand in Bucuresti tinerimea muncitoare se intalnea si se distra in salile de dans. Acolo l-a cunoscut pe tata...
De atunci, "Moliendo cafe" e cu mine. Poate de aia imi plac si cafeaua si dansul atat de mult. Si ritmurile latino... Si dragostea...
Am macinat toata noaptea cafea. Sa avem o aroma proaspata in zori. Sa cante in ea o noua zi, cu toate posibilitatile deschise, ca intr-un inceput ce este ea, aceasta noua zi...
Cafeaua aduce in ea viitor, cu sperante si incantari de pe acuma simtite pentru implinirile sperantelor. Aduce visarea mai aproape de atingere, apropie departarile si face drumul doar o linie miiiica pe harta.
Cafeaua poarta in ea amintirile, acele picaturi de vraja de dimineti impreuna, de nopti de impletiri si inaltari... Locurile unde ne-au incantat atatea locuri de inima...
Am sorbit-o in dimineti la mare ori in muntii nostri. Doamne, cand ploua, la munte, si totul e ud-ud-ud, o cafea sorbita in bratele calde ale "cuiva", infasurate intr-un pulover moale, te trece si munte si oceane, si cer ... Dincolo de curcubeu...
Am sorbit-o seara, in cafenelele din Cairo, intr-o amiaza, in Thessaloniki, pe plaja, in Palma de Mallorca, in drum grabit prin Ierusalim, intre florile gradinilor din Haifa... Si mai de curand, intr-o dupa-amiaza de uluire totala, din care nu m-am trezit inca si nici n-o s-o fac, oricate cafele as bea... In acea dupa-amiaza, pe Machu Picchu...
Mai e si cafeaua de pe bancuta din fata casei mele din vis - inca din vis, pana va cobori pe pamant, acolo, aici adica... In ea sunt vise care isi flutura aripile din ce in ce mai aproape, semn al implinirii lor.
Si cafeaua bauta impreuna, chiar daca iubitul sau iubita sunt poate departe cu trupul. In ea sta unirea facuta odata - o data si de ajuns... In poarta sufletului nostru stam si sorbim impreuna aroma dulce-amaruie, traind acele clipe pentru noi...
O sa-i fac un cantec cafelei. Pana ce vine inspirul sorb si ma bucur de prezent, ma bucur ca acum sunt vie si gust placerea vietii in aceasta forma, multumind Daruitorului ca mi-a adus aceasta bucurie, cu tot ce e in ea...
Si pe toti bautorii de cafea ai acestei lumi, cu toti ai lor in gand, ii prind in vraja aromei si ii tin acolo, pana la urmatorul sorbit de cafea colectiv...
duminică, 24 mai 2009
Am sosit...
foto
Am sosit, sunt, in sfarsit, in prag!
M-a adus poteca inflorita cu stralucirea soarelui in drum, in frunze si in luminisurile padurii.
Era cat pe ce sa uit si sa intru in casa ta cu praful drumului pe incaltari.
Priveam atat de incantata la albul curat al peretilor proaspat varuiti, ca uitasem ca am trup si ca el are si picioare, si ca ele au purtat incaltari, in drumul spre varf...
De fapt, de altceva m-am ametit: in mijlocul albului cel nou erai tu, zambind, cu parul inca plin de praf albit si cu ochii negri, lucind atat de cald...
In odaia ce ai pregatit-o, ai asternut buchete mici din ramurele de iasomie. Stii cat imi place dulcele miros al albului si al verdelui lor.
Am adus din vale, de la izvor, apa de ceea buna, racoroasa si dulce, sa-ti potoleasca setea dupa atata munca.
Ai imbracat in nou casuta, cu alb curat si flori albastre zugravite langa feresti, asa cum sta bine unui nou vestmant.
Aici, in munte, nu-i loc in casuta decat pentru noi doi. Asa-i destul si bine. In noi sunt atatea stele, ca doar cerul stie cand se deschide, noaptea, cat de mult se straduie a se largi spre a le cuprinde, tragandu-si cutele hainei albastre prinse intre varfurile brazilor.
Era sa uit de bancuta mica de scandura de brad, mirosind tot dulce de atatia ani, pe care ai facut-o cu mana ta, slefuind-o cu dragoste si razand in timp ce eu ma minunam de priceperea mainilor tale.
Am sosit de departe, cautand un pic drumul, caci nu mai fusesem de multa vreme aici... Am lasat in vale toate poverile. Lumea de acolo are inca multe de luat din desagii pe care tot ea si-i umple cu atatea nebunii. Am urcat doar cu apa de izvor si cu o ramura de salcie argintie.
Putem acum sa ne lasam pe seama muntelui, a brazilor si a pasarilor care, uite, ne canta bucuria regasirii noastre. Putem sa ne asezam si sa gustam frumosul si dulceata vietii.
In linistea asta insorita, ce avem mai bun de facut?
Pe bancuta noastra, in fata casei albe, sorbim apa muntelui din ulcele de lut ars, iar din ochii nostri, nemarginirea...
Anunturi
Primit lumina de dimineata, cu toate razele si culorile in plina stralucire. Multumesc expeditorului.
Gasit alee pentru plimbari de dimineata si seara, in perfecta stare de bine, cu spatii verzi pline de flori ingrijite cu dragoste. Pastratorilor, toata recunostinta.
Pierdut tristeti, amagiri si spargatoare de vise. Le declar nule.
Ofer oaza de liniste, cu muzica, dans si povesti la foc. Deocamdata deschis mai ales seara, din motive organizatorice... Aviz amatorilor.
Inchiriez spatii intre cuvinte, atata timp cat este necesar pentru regasirea linistii. Pret negociabil, in functie rezultatul fiecaruia. Minim cinci minute de liniste, zilnic.
Ofer echipament pentru calatorie: harti de vise, lanterne cu lumina solara, lunara sau stelara, dupa preferinte, muzica,dans si povesti insotitoare. Gratis.
Schimb poezii de noapte cu povesti de zi. Poate asa mai stau si pe-acasa...
Inapoiez regrete, scenarii pesimiste, evaluari si pronosticuri legate de diverse crize - interioare si exterioare-, capace si capse puse. Nu am nevoie de recompensa.
Caut tovarasi de drum pentru calatorii pe viata, in special catre zonele de frumusete launtrica si bucurii fara motiv. Astept toate provinciile.
Anunt ca o sa mai anunt...
sâmbătă, 23 mai 2009
Asta seara, dans! Margarita!
E sambata noaptea. Fara vorbe... Pana la ziua, dans!
Fara intrebari, cautari, povesti cu "daca" si "de ce".
Departe, afara, poate sa ploua, sa urle furtuna sau sa doarma pana si vantul.
Aici, acum, in noapte, suntem vii si avem inima tanara. O noapte pentru noi, in orice colt al lumii, si ziua daca vrem, doar pentru noi...
Ore de bucurie, de simtit clocotul sangelui cald care ne face iara sa fim vii! In plina furtuna sau pe seninul linistilor noastre, putem alege, in aceste ore, dans!
La Princesa quiere bailar.
Bailamos!
Si un mic "rezumat" de la cam ce poate fi pe ziua...
Ayyyyyy! Que me gustaaaaaaaa!
vineri, 22 mai 2009
Cantecul femeii de pescar
"Sunt nebune, ele sunt NEBUNE!
Eu stiu, iubitul meu...
Toate in jur imi spun ca esti mereu cu mine...
In vantul care arunca nispul prin ferestre de sticla
In apa care canta in ape, in focul murind,
In caldura patului, pe bancile goale,
In pieptul meu
Tu esti mereu cu mine."
(Barco Negro)
Cantecul Marizei este din mine, din sangele meu... Am strabatut ziua impreuna cu aceasta sora a mea, care stie atat de adanc asteptarea si dorul...
In lume sunt multe asemenea glasuri ce canta din inima, si atatea inimi care aud si se unesc in cantec, aducand aceeasi chemare dragostei. Ea ne tine in acelasi respir, deschisi catre Sufletul Lumii.
In timp ce ziua se destrama, m-am lasat tot mai adanc in tacere...
M-am intins aici, pe mal, privind valurile care mangaie nisipul cald, purtator al urmelor pasilor tai.
Mareele vor veni si-mi vor uda parul, tragandu-l inspre ape... Sarea lacrimilor se va topi in apa marii. Unindu-se cu atea lacrimi ale femeilor de pescari, plecati departe in barcile lor, pe mari departate...
Sarea din ape va albi usor barca ta neagra, acolo unde esti, departe...
Am invatat sa astept si stiu, orice ar zice nebunele femei, ca te vei intoarce... Tarmul il spala apele dorului... Apele taie din el, micsorand pamantul, marind apele, marind departarile.
Am sa inchid ochii, sa opresc lacrimile, sa nu mai mareasca apele, sa nu mai creasca departarile. Prin pleoapa inchisa voi privi si te voi vedea cum plutesti in barca cea neagra, in linistea nemiscata a apei.
Ma rog de Luna si de Stele sa-ti trimita razele Dragostei, sa lumineze calea catre casa. Ma rog de Soare sa-ti dea caldura si mangaierea, sa-ti arda nelinistile si sa-ti spuna despre acasa.
Oricat de lung ar fi drumul, intoarce-te! S-a sfarsit vremea luptelor si a furtunilor. A cautarilor. Linistea apei ti-a oglindit chipul si a raspuns intrebarilor tale. Acum stii.
Aici toate te stiu si te iubesc: pomii si iarba, casuta mica de pe plaja, fantana si mica gradina cu irisi si trandafiri...
Si mainile mele asteapta sa-ti mangaie obrajii arsi de soare. Sa-ti mangaie ochii care, in sfarsit, au vazut.
Intre copaci, vanturile murmura cantecele marii si imi spun ca stii si ca ai primit chemarea.
Raman aici, pe mal, urmarind cu ochii deschisi calatoria soarelui pe cer. Privesc acum linistita, stiu ca el te aduce acasa.
Si cant, impletind cununa de flori, sa te primesc ca pe regele meu, intors victorios din cautarea vietii sale si din batalia cu sine...
miercuri, 20 mai 2009
Astazi, DA...
Ti-ai dorit sa lasi lumea asta, atat de ne-buna...
Dar lumea te-a strans in cercurile ei de serpoaica, din ce in ce mai tare...
Sufocat, ai strigat dinauntru, pana cand amarul a tasnit afara si s-a varsat, lasand locul sec si gol...
Aha, ai crezut ca gata, s-a sfarsit... Ca asta-i tot...
Nuuuu... a mai venit pe urma simunul, vantul fierbinte, care a ars deserturile tale, netezind golul si facandu-l tipsie de nisip...
Acum era sfarsitul.
Ai ramas intins la pamant, cu bratele in laturi, cu sufletul deschis catre cer.
Pe nisip, langa tine, corbii venisera sa-ti vegheze ultimele sclipiri ale ochilor. Incet-incet, pierzand orice putere de a privi, ei s-au inchis, lasand sa lunece usor, pe sub pleoapa, ultima picatura de apa din tine, ultima lacrima...
Corbii au fluturat o vreme din aripi, au croncanit ceva pe limba lor si au intors ciocurile spre sud.
In lumina valurita a ferbintelii pamantului, departe, o umbra inainteaza incet prin arsita unui soare enorm, agatat de cer, aproape de pamant, gata sa te prinda in burta lui de foc...
Umbra se apropie, lasand sa se vada conturul unui trup infasurat in fluturari albe. Barbatul inalt, subtire, paseste apasat, lasand piciorul sa se afunde in nisip.
Corbii mai croncane putin si se hotarasc in sfarsit sa-si ia zborul, rotind inca deasupra trupului lungit pe pamant.
Omul se pleaca langa tine si ingenuncheaza langa tampla obosita. Cu miscari usoare, atinge fruntea arsa si isi inchide ochii. Priveste adanc, inauntru. Sub pleoapele lui se alearga fulger povestile tale de acum si de altadata.
O femeie sub flori de cais, zambind, cu mana pe burta rotunjita... Aceeasi femeie, alergand dupa pruncul descult, cu par balai, printre macii campului, razand si prinzand manuta care-i umple inima de bine...
Tanarul asteptand pe poteca, sub luna, parfumul ei, semn ca iata, va veni... Prima arsura si prima lacrima de amar. Primul strigat de victorie. Mainile taind aerul intre voi, alungand intrebari si ganduri si vise... Mersul prin munti, cautand poteca si ocolind stanci ascutite. Pasii pierduti in departari, lasand departe orice drum cunoscut, doar ca sa fuga de lume... Ultima ingenunchere in praf inainte de a te lasa pe mana simunului...
Barbatul scoate dintre faldurile albe, de la piept, un saculet de piele si scutura usor in palma cateva fire de praf alb. Cu grija presara putina pulbere pe pieptul tau, in miezul adancit, langa inima... Priveste un pic in tacere, apoi, murmurand ceva, cu varful degetului deseneaza usor in pulberea alba semne numai de el stiute.
Atinge apoi pleoapele inchise si murmura iar.
Pieptul iti tresare si oftezi prelung. Omul te priveste, cu palma lasata pe umarul tau stang, apoi inchide iar ochii. Cine stie ce vede acum sub pleoape?
Deschide ochii, se uita spre cer si trage albastrul senin peste tine, mantie racoroasa... In inalt, corbii rotesc o ultima data si zboara apoi in departe, croncanind...
Omul desertului priveste fata ta arsa de soare, aseaza palma pe inima ta si spune: DA.
Se ridica apoi usor, adunandu-si faldurile albe in jurul trupului. Priveste un pic in zare, unde se deschid roti cenusii. Vartejul se apropie si acopera cu praf fierbinte toata vederea, adunand desertul in manunchiuri rasucite pana la cer. Suierul umple zarile si vantul impinge soarele inapoi in sus, pe mijlocul boltei, izbavindu-te de pericolul inghitirii in focul urias...
Deodata, vantul cade brusc, ca o uriasa perdea scapata de mainile lui Nut, zeita cerului.
Barbatul in alb s-a pierdut in nisipuri, lasand in urma parfum de mosc...
Sub racoarea albastrului domolit de mana necunoscuta, picuri de apa, adusi poate de vant, cine stie de unde, coboara lin... Deschizi ochii si primesti apa, ca pe o binecuvantare.
Te scoti incet din nisipuri, mangaindu-ti mirat umarul si pieptul. Pielea pastreaza racoarea unei atingeri cu parfum de mosc. In ureche vantul sopteste ceva, un murmur, din care nu intelegi decat "Paseste si mergi inainte. Mergi pe apa. Voi fi cu tine..."
Te ridici ametit si scuturi hainele, in timp ce picioarele se afunda in nisip. Si dintr-o data, in mijlocul linistii, tobele cerului prind sa bubuie. Drrrrum-drrrrruuuum! Aduse din mari nestiute, gramezi negurii umplu albastrul cu panze din care incepe a turna, fara masura, Apa. Apa vietii.
Plesnit peste fata de palmele ude, ramai o clipa uimit de nebunia miracolului. Ploaie in desert!
Lumina intelegerii te fulgera pe data, si prinzi forta care te rasuceste pe loc, facandu-te sa zvarli cat colo zdrentele camasii arse de soare.
Ploaia a putut cuceri desertul.
Ramane sa-ti lasi pasii sa mearga pe ape.
Inviorat de apa care a ti-a umplut golul din suflet, lasi in urma nisipul, alergand catre marea pe care inca nu o vezi. Si cu bratele deschise larg catre zari, strigi din adancuri: DAAAAAA!
luni, 18 mai 2009
Astazi, NU...
Astazi nu am de gand sa plang cu tine. Nici nu mai pot. Nu crezi asta, n-ai decat...
Nu mai pot sa plang si sa ma plang de "mizeriile astea", cum zici. Ma uit cum nu ai timp sa respiri de atata plans... Roata-morisca, morisca-roata, toci maruntel tot-tot-tot, pana se face nisip. Si pana si nisipul asta e "defect" si "de vina"...
Am intrat pe usa de juma' de ora si ai prins momentul in care am scos pantofii.. Fatal moment, pentru linistea casei... Intrarea in "descult" e intrarea pe terenul "neoficial", in care putem sa ne folosim de cei apropiati ca sa dam drumu' la masina de spalat...
Eram "la prindere", asa ca "uite, ce mizerie" a venit din toate partile. Noroc ca eu nu mai pot sa plang...
O data, pentru ca mai demult am plans atata, ca mi s-a consumat rezerva pe toata viata. Gata, s-a terminat! ("Ce s-a terminat"? Rezerva!) Nu mai e. Nu mai misca nimic in zona aia...
Pe pamantul ala arid, ramas dupa toate plangerile, a batut vant fierbinte si a uscat orice putere germinativa pentru vreo samanta de Amar.
Noroc cu furtunile de nisip. S-au facut si dune, si pe ele au calatorit ultimele caravane de ganduri ingrijorate si s-au pierdut in nisip... Au murit de sete. Au ramas doar dunele.
A doua oara, pentru ca acolo, in neguri, am ajuns atat de jos, de-am strabatut fundul lumii si am iesit pe partea cealalata. Am cazut, uite-asa, prin miezul Pamantului, prin hau, pana cand am scapat din el, hoop! si am iesit in spatiu... Acolo, ce sa vezi? Luna, Soare, Stele ("Sa poti bea cafea din ele" vorba lu' Sapte-Frati, caprarul dintr-un film dinainte de '89...) .
Asa m-au invatat ele, ca nu se moare asa usor, ca aia ar fi fost cea mai usoara varianta... M-au invatat sa merg prin furtuna de nisip si sa vad urmele pe dune. Fara sa am vreun conducator de caravana prin preajma. Sa recunosc apropierea oazei dupa schimbarea umezelii din aer. Sa stiu cum sa ma ascund in nisip sau sa ma schimb in vant.
Sa schimb...
Am facut focul sacru sub lumina lunii, am dansat cu lupii si am ars toate temerile si toate parerile de rau. Nu mai pot sa tremur in vant. Nu mai stiu... Mi-e prea mare largimea aripilor sa intru in sacul tau de griji, oricat ar fi el de mare.
Mi-e pasul prea iute sa ma tarasc. Si clocotul vietii prea plin de bucurie, ca sa oftez, cand pot sa cant... Ori linstea apelor mele launtrice prea adanca, sa ma invartejesc pentru trei nori de ploaie... Ori chiar pentru trei zile de furtuna.
Asa ca azi iti spun ca nu voi plange langa tine.
Limba asta nu o mai stiu.
Mi-e prea mare gura de tipatul vietii, ca si cum zilnic m-as naste iar si as tipa viata in lume. Daca vrei, misca-te cu mine si lasa varful plangerii tale sa cada unde o vrea. Daca nu, poti sa astepti mult si bine sa-mi plec urechea si timpul vietii mele la plangere.
Astazi, NU...
duminică, 17 mai 2009
Daca...
Prima mea leapsa! Se cheama ca sunt in joc! De la Gabitza care a preluat-o de la Calin Hera
Ma joc si eu un pic, asa, ca sa ma alint...
Daca...
Dacă eram o lună, aş fi fost decembrie. Iubesc mirosul de sarbatori si nebuniile pe care le fac in zapada.... Ma inspira la niste chestii... Mama-mama!
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost sambata. Ziua de relache, cu cea mai lunga noapte...
Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost dimineaţa.
Dacă eram un animal marin, aş fi fost o scoica. Imi plac perlele mele...
Dacă eram o direcţie, aş fi fost în sus.
Dacă eram o virtute, aş fi fost blandete.
Dacă eram o personalitate istorică... aş fi fost moarta de mult. Imi place sa fiu vie...
Dacă eram o planetă, aş fi fost... nu, nu o planeta. O stea, asta as fi fost.
Dacă eram un lichid, aş fi fost apa de izvor.
Dacă eram o piatră, aş fi fost stanca pe malul marii.
Dacă eram o pasăre, aş fi fost pescarus. Stiu cum e zborul peste mare... Mi-a fost greu sa aleg intre pescarus si vultur. Acum sunt inca pescarus...
Dacă eram o plantă, aş fi fost brad. Brazii sunt de fapt "altfel de oameni", cum zic indienii mei...
Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost caldura amiezelor insorite de vara... Lenesa de tot...
Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost fluier. Ori o toba. Grea alegere...
Dacă eram o emoţie, aş fi fost bucurie.
Dacă eram un sunet, aş fi fost cantec de frunza.
Dacă eram un element, aş fi fost foc.
Dacă eram un cântec, aş fi fost Traumerei - Vis de dragoste
Dacă eram un film, aş fi fost Powder.
Dacă eram un serial, aş fi fost o "dorama" asiatica. De plida, The Return Of Condor Heroes
Dacă eram o carte, aş fi fost "Iubirea a spus..." Rumi...
Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost Piele-de-magar
Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost o mandrete de tort "cu de toate".
Dacă eram un oraş, aş fi fost Sibiu.
Dacă eram un gust, aş fi fost sarata.
Dacă eram o aromă, aş fi fost gust de cafea cu frisca si scortisoara.
Dacă eram o culoare, aş fi fost albastru-cer.
Dacă eram un material, aş fi fost piele de caprioara.
Dacă eram un cuvânt, aş fi fost viata.
Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost inima.
Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost zambet-la-rasarit.
Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost muzica.
Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost Rurouni Kenshin - Samurai X.
Dacă eram o formă, aş fi fost cerc.
Dacă eram un număr, aş fi fost zero.
Dacă eram o maşină, aş fi fost masina de scris...
Dacă eram o haină, aş fi fost val de matase.
sâmbătă, 16 mai 2009
Zbor de noapte
Si lunecata usor, furisata printre ierburi si crengi, calda si misterioasa, noaptea isi ia in primire regatul.
In pragul casei mele, mi-am sorbit cafeaua de seara. Imi plac aromele in care se amesteca amintirile mele frumoase, care imi picura in vise atata placere si ma aduc acolo unde noaptea pot calatori in voie... Mie cafeaua dulce, bauta in atatea locuri din aceasta lume, imi este ca o trambulina in saltul prin care urc pe aripile noptii.
Intai las in urma toata oboseala zilei, daca a fost vreuna. Pe masuta de lemn, in casa dintre dealuri, cana de lut, in care inca se alinta zatul cafelei, pastreaza urma atingerii mainii mele, ca semn de "ma voi intoarce".
Desculta, pasesc pe iarba, lasandu-ma sa simt cu toata talpa caldura Mamei Pamant. Oricat de rece ar fi, el, pamantul, tine si da in lume, in batai de inima, caldura viului.
Iarba se face unda verde, clipocind unduios la mal, acolo unde mi-e pragul casei. In apa verde a ierbii ma las sa lunec cu pasi usori-usori... Pana la genunchi e acum iarba. Fire de flori de camp mi se unduiesc pe langa picioare, cantand in vraja noptii cantecul de calatorie. Azi, voi merge prin noapte cu Adiemus. "Deschizatorul", care mi-a facut cararea pe apele lacului Ttiticaca.
In noapte, vantul aduce si duce umbrele celor care dorm si viseaza. Obositi, au lasat jos armurile, iar visele lor cuprind umbre si lumini. Incep sa ma apropii de casele lor, in pas furisat, iute, pe varfuri. Aici iarba e scurta si firava, nu acopera pasul, dar eu ma furisez pe varfurile degetelor, aplecata, cu tolba mea de sageti in spate... Incep vantoarea de umbre. Iata, dintre case, o Amaraciune. Se strecoare peste un zid, se intide peste altul, umbreste acuma Luna... Scot iute o sageata , alerg hoteste, ochesc si zvrrrr! sageata prinde Amaraciunea de umar si o tintuieste de un copac. Copacul, un tei mandru si sunator, prieten vechi, o prinde cu crengile, o stoarce de putere si o lasa sa curga in pamant. Scursa acolo, Amaraciunea va primi din adancuri caldura care o va face Dulceata.
Mai vanez, furisat, cateva Tristeti, Dezamagiri si Pierderi. Cele mai iuti de picior sunt Tristetile. Au astea o viteza si o iuteala in a-si schimba forma!... Dar sageata mea, in care a suflat vantul nemarginirilor, le prinde oriunde ar fi. Si cei mai puternici prieteni sunt brazii. Minunile astea, niste "oameni altfel", cum le zic vechii indieni, le stiu strange la inima lor si stiu face Tristetile sa curga, neputincioase, in bratele Mamei Pamant...
Mai lunec un pic printre case, apoi ies in margine, spre paduri. Imi pun arcul de-a curmezisul pe spate, incep sa alerg tare cat pot, pe drumul de tara plin de praf... De-a dreapta si de-a stanga umerilor, arcul se face aripi, care se intind, lung - lung, desfasurand pene de curcubeu peste trupul meu care se inalta spre Luna. Acolo, in Luna, sunt vise de Speranta, Bucurie, Dragoste, Frumos, Plin si Bun... Pe poteca de raze, ele danseaza si rad, asteptand Arcasii sa le aduca spre oameni... Inca nu stiu drumul, sunt noi-noute, facute acum de Soare, Luna, Stele si Luceferi. Unele, cand coboara dintre raze, se umplu de lumini colorate, se sparg in mii de bucati, la fel de puternice si de vii ca visul dintai... Se vor duce la multi dintre cei ce au uitat sa viseze... Iau cateva cu mine, le asez pe aripi si zburam pe deasupra orasului... Ele se lasa sa lunece in jos, spre case, chiuind in lumina Lunii, ca niste copii...
Le las sa danseze in voia lor, imi strang aripile-arc in tolba si pasesc iar pe iarba din fata casei mele. Ajung incet pe prag, ma asez la masa, si gasesc, ca intotdeauna, cana plina de cafea aromata si buna si calda... Arcasul meu a lasat, in zborul sau pe deasupra casei, visul de cafea sa curga spre cana inflorata si sa o umple si-n noaptea asta. Privesc spe zorii care arata ca Iubitul meu, Soarele, e in pragul rasaritului si vine sa deschida o noua zi...
Gust din cafea si ma umplu de Dragoste.
vineri, 15 mai 2009
Pasind in frumusete
Ce am descoperit in iarna, intre vulturii mei de acasa, din Anzi, am regasit de curand si in cartea lui Alberto Villoldo - Cele patru introspectii. Cu mandrie de razboinic care in week-end-ul trecut si-a amintit cum se trage cu arcul (am facut-o din prima!) marturisesc ca acum sunt pe aceasta cale. Roata vietii.
Si una dine ele, pentru care deja primisem deschiderea, este A PASI IN FRUMUSETE.
Gasesc acum la Alberto:
"Calea inteleptului
Sa fii intelept inseamna ca, atunci cand te uiti in jur, percepi numai frumusete. "
Pasind in frumusete
Intre umbre si lumini, rasaritul pe apele lacului Titicaca.
Urcand pe poteca serpuita, asternuta cu dale colorate de locuitorii insulei Amantani, am ajuns, inainte de rasarit, pe o inaltime cu ierburi si pietre. Lacul se vede ca o geana de lumina intre pleoapele alburiu-albastrui ale apei.
Nu in cer, pe apa se vede lumina. Ca o oglinda, ceea ce este sus e la fel cu ceea ce este jos...
Ca un urias profil al unui indian tragand din pipa, norii insira fuioare alburii pe cer, deschizand jarul pipei in rosul soarelui rasare.
Intre apele lacului am primit darul mersului in frumusete.
WALK IN BEAUTY.
Paseste in frumusete. Indemnul strabunilor, care stiau sa vada viul si respirau Iubirea.
Parte insemnata din arta de a vedea, mersul in frumusete este un fel de a trai.
Intre pasii lui, astern aici o pereche:
1. Privirea cu ochi frumosi
Ca in vechea zicala araba, frumusetea este in ochiul privitorului.
Intre culorile unei zile, putem alege sa ne zugravim harta proprie in culori care ne hranesc sau ne seaca de puteri.
Cand alegem sa privim cu ochii frumosi, vedem frumosul; privind cu ochiul urat, vedem uratul, spun nativii indieni.
Nu e vorba de o negare a “realitatii”, ci de un fel de a vedea ce ne hraneste.
Alegand sa vedem frumos, ne vin in cale parti din hrana pentru suflet. Nu e nevoie sa schimbam nimic din rutina sau ritualul unei zile (depinde de noi sa alegem: rutina sau ritual). Dar ochiul deschis cu intentia de a vedea frumosul va capta foarte clar, mult, cuprinzator si... gratis, ceea ce ne hraneste.
In primavara, e belsug de frumos. Prin geamul tramvaiului, la stop, o creanga inmugurita. Pe drum, langa trotuar, gard viu cu frunze care au invins capcana micilor tulpini. Intre femei, pe strada, siluete in haine colorate, lasand acasa cenusiile paltoane. Intre calculatoare, la birou, un fir de muzica, o floare, un zambet, o hania noua la un coleg sau o colega... Poate creioane noi sau chiar un sapun frumos mirositor la baie... Le stim pe toate, desigur... Dar le vedem in fiecare zi? Vedem in fiecare zi soarele, luna, cerul? Trupul nostru?
Ne putem oferi portia de frumos cand vrem sa facem asta. Picatura cu picatura, ea construieste, zilnic, o rezerva, din care putem lua cand, obositi, inchidem ochii si nu mai vrem sa vedem. Daca rezerva e suficient de mare (depinde de fiecare ce inseamna acest “suficient)”, poate sa nu mai fie nevoie de inchiderea ochilor, caci hrana asta zilnica ne face sa fim plini de energie, de pofta de viata, deschisi si mai mult la frumos.
Invatat sa priveasca, ochiul se va deschide si mai mult, va ochi si mai des ceea ce il face sa fie frumos si sa vada frumos.
2. Respiratia in frumusete
In fiecare zi, spre noi vin multe si de toate, si noi le raspundem. Pe principiul stimul-raspuns. Unii deja stiti modelul ca find : “actie” si “re-actie”.
Fara a fi psiholog, m-am prins de existenta butoanelor mele de reactie. Fiindca cel mai bun invatator e viata. Stiu ca ele sunt, si invat sa mi le stiu.
Pasind in frumusete, nu ne lepadam de umbrele si butoanele noastre. Dimpotriva, ele ne ajuta sa ne descoperim, adica sa ne dez-acoperim frumusetile. Si sa vedem frumosul in ce numim inca “ceilalti”.
Cand ne preseaza ceva, reactionam. In rutina, re-actionam. Butonul e atins, si pac! Da reactia. Mi-s atinse fata, obrazul, plexul, primesc in plin o lovitura, si pac! Dau si eu ceva, in cineva. Inspir-respir. Asta-i viata. Pot face din ea un meci de box sau pot pasi in frumusete. Depinde ce aleg.
Cand aleg respiratia in frumusete, sunt mag in lumea mea...
Pot inspira, primind ceea ce imi place si expira, dand mai departe, imbogatind, cu bucuria recunostintei mele.
Pot inspira, primind ceea ce nu-mi place – si e firesc sa pot “sa nu imi placa” - si pot raspunde prin expirul frumos. Cum asta? Poate fi chiar simplu, cu ceva exercitiu, rabdare si mai ales alegerea de a face asa.
In universul meu interior, am si lumini si umbre. Asta stiu... In lucrul cu mine, aflu ce imi aduce linistea-n furtuna. De-asta imi sunt date furtuni, sa stiu a manui panzele corabiei mele, nu? Ma prind, in timp, cum imi e mie bine, ce-mi face flacara sa mi se stinga, cand sunt gata sa explodez. Poate mutarea privirii in alta parte. Poate respirul, numaratul pana la ... cat stim ca ne e eficient, poate iesirea pur si simplu din camera, sau din... situatie, cu o privire panoramica. Aici, cu panoramarea, o e intreaga poveste si doar o scurta “smecherie”. Ca sa ma scot din ceea ce ma tulbura si nu ma lasa sa vad clar, de obicei, eu folosesc pe “Ce se intampla de fapt aici?”si respir...
Pot sa aleg sa opresc re-actia si sa fac “actie” constienta, oprind raspunsul de tip “asa imi dai, asa iti dau si eu”. Daca n-am fost in stare pe moment, inca nu-i pierduta sansa. Acasa, intre “ale mele”, nu mai las gandul sa ma roada, si fac ceea ce-mi curata privirea si respirul: cant sau dansez. Ma curat de cenusa flacarii ce m-a ars azi. Dau hrana sufletului si suflu respiratiei frumoase. Maine voi privi ochii celui ce m-a ranit si voi respira alaturi de el o noua respiratie, nu o re-actie.
Schimb ce-am primit, daruind in expirul meu frumusete acestei lumi. Sunt cel ce face alchimie...
La un curs, ne povestea Povestitorul nostru de omul care, la o coada enorma de masini, la un Starbucks, a facut, simplu, aceasta magie.
Cand marginile rabdarii s-au rupt, zeci de masini si-au urlat claxoanele, tragand un tir nebun catre un ins ce-si lua cafeaua de la “ghiseu”. Omul, cu cafeaua in mana, s-a aplecat spre soferul primei masini care “urla” si i-a intins acestuia, fara vorba, paharul sau. Soferul, siderat, a inlemnit, pe urma a inteles si a trecut paharul celui din spatele sau. Acela a-nteles si el si a facut miscarea catre urmatorul. In cateva minute, linistea si uimirea schimbarii au cazut, ca o mantie de mag, peste coada de masini. Intrebat de ce a facut asta, primul ins a spus: “Am vrut sa schimb”.
In fiecare zi, luam viata si lumea de la capat. O noua zi, o noua sansa de a pasi in frumusete. Traind in nou si luand din vechi ce ne hraneste, putem alege sa vedem si sa respiram frumosul, pasind in frumusete.
Va invit sa va gasiti ceea ce va hraneste, ceea ce va face sa va umpleti de frumos. Farame de frumos, in fiecare zi, aduna chiar fundatia pe care sa puteti sa respirati apoi frumos.
Va chem sa va gasiti ce face sa puteti schimba, pe clipa sau a doua zi, felul in care ati raspuns la stimul. Ce ati ales sa oferiti vietii, in schimbul vietii insasi, in aceasta zi.
May you all walk in Beauty!
Fie ca toti sa pasiti in Frumusete!
joi, 14 mai 2009
Etichete
Viata este precum un vin bun.
Toata lumea citeste eticheta sticlei, dar aproape nimeni nu bea din vin.
Se spune ca Buddha a aratat odata catre o floare si le-a cerut discipolilor sa spuna cate ceva despre ea.
Unul a tinut o adevarata conferinta. Altul a rostit un poem. Un al treilea a spus o parabola. Fiecare se straduia sa fie mai profund si mai erudit decat ceilalti.
Etichete!
Mahakashyap a zambit si a tacut. El a fost singurul care a vazut floarea.
Ah, daca as putea savura o pasare.,
O floare,
un copac,
o faţa umana!
Dar, vai! Nu am timp, caci imi risipesc intreaga energie incercand sa dezlipesc eticheta.
(Anthony de Mello - Cei care pun etichete)
miercuri, 13 mai 2009
Intre dealuri, o casa...
foto
Intre dealuri am pregatit o casa pentru tine.
Esti obosit, atat de obosit...
Stiu, drumurile astea, frumoase dar lungi, lasa uneori atata praf pe cutele fruntii tale. Mi-ar fi placut sa fiu vant si sa te mangai cand pleci fruntea, asa, usooooor, fara sa te infiorezi, doar sa racoresc si sa alung oboseala atator drumuri, atator ganduri...
Stiu, tu razi si aluneci in povesti, dar stiu ca ti-s ochii obositi de vederea atator nelinisti si zbuciumuri din cele zari, stiu...
Am presarat seminte pe pamant si iata, ploaia le-a udat... Firele de iarba au crescut, iar anii le-au tesut in covor bland pe dealuri. Te asteapta si macii rosii-foc si albastrelele, sa te culci in iarba si sa te lasi sa-ti cante a liniste.
Langa pomii indragostiti de soare, cantareti cu frunze sunatoare, am asternut pat de flori. Intre ele m-am asezat, impletind din raze de soare si de luna stergar matasos, sa stearga din trupul tau oboseala si grija.
Lasa-te incet-incet in poala mea, sa te mangai... Cantec dulce iti voi canta toata noaptea, rapindu-te in sfarsit lunii, care te-a iubit toate noptile astea, cat ai fost departe.
Voi sta langa tine pe patul de flori, lansand visele sa ne ridice pe drum nou, aurit, peste munti si ape, in calatorie fara oboseala, doar cu vraja plutirii.
Dimineata te va gasi proaspat, trandafir in gradina dragostei. Straluceste si razi la soare, drag calator! Ziua se deschide in fata ta, oferindu-se toata, ca pe un dar al vietii. Paseste si te bucura de fiecare ceas.
Eu si Soarele am facut legamant sa te tinem, macar o vreme, aici, intre dealuri... Cine stie, poate drumurile te vor uita...
Sarea din bucate
foto
Intre atatea bunatati ale acestei lumi, ti-e dat sa culegi dulceata vietii. O, ce frumos stii tu sa o faci! Cat de blanda iti este atingerea, cand tragi usor perdelele zorilor si privesti lumea care se trezeste intr-o noua zi...
Ma innebuneste de drag zambetul tau, cand deschizi diminetile. As sta asa, langa tine, ore in sir, si nu te-as lasa sa te misti, doar ca sa sorb acest zambet. Dar parasesti repede caldura dintre noi, si iesi in prag, sa atingi descult iarba. Si ea, sub pasii tai, se lasa culcata unduios...
Intre aromele de dimineata ne imbata parfumul exotic al cafelei. Vise catre basme persane, "O mie si una de nopti"... Diminetile poarta magia noptilor turnata picur cu picur in cafea...
Bunatatile zilei sunt multe, si intre ele vin si eu, cand timpul ne aduce impreuna, cu intrebari si atingeri si chemare in dans.
Ti-e timpul pretios si mereu prea putin. Esti peste multe ape, in lumea asta... Si totusi viata se indura de noi si scapa cate o zi, cateva ceasuri, in care ne sorbim respirul impreuna... Cat de dulci sunt aceste clipe!
Intre cantecele tale de seara, acolo, peste mari si tari, in lumea ta de calator, din cand in cand ne intalnim in vise si povestim aceeasi poveste. Stim magia amandoi si stim face povesti la foc sub stele, ori pe barca unduind pe ape... Impletim fire de sperante, si uneori zburam impreuna, taind curcubeele si pasind peste albul pufos al norilor.
Intre nispurile desertului, veghezi calatoria lunii peste noapte. Din cand in cand, pe malurile Nilului, chemarea muezinilor taie linistea in fasii, impletind cantecele si sperantele celor care cauta in cer ceea ce-n inimi nu stiu a vedea.
Acolo, in jurul focului la care te incalzesti, umbrele danseaza langa tine, amintindu-ti de noptile de-acasa..
Torni in ceasca ceaiul de hibiscus, rosu sangeriu, care ne place amandurora. Picuri putina miere cu aroma teilor de pe dealurile Moldovei si iti amintesti, razand, de saculetul de piele pe care ti l-am dat la plecare.
Candva aur, in desert, platit cu mirodenii si matasuri din Samarkand, praful alburiu, din cristale de sare.
Ti l-am dat sa il porti in drumurile tale, sa te tina in amintirile povestilor noastre din copilarie. Pe cand vorbeam candva de viata si de noi, ti-am zis ca as vrea sa fiu, intre atatea bucurii dulci, atat de bine si maiestrit culese de tine, sarea din bucate. Aceea care nu se vede, topita intre mirodenii si amestecuri de arome, dar fara de care mancarea, cat de buna ar fi, nu-i asa de buna...
Ai presarat un pic din praful alb in nisipul pe care stii ca il iubesc asa de mult si ai zambit misterului noptii, stiind ca in fereastra casei mele eu privesc aceeasi luna plina...
marți, 12 mai 2009
Risipa de dragoste. Derroche...
In multe inimi, in culori diferite, in cantece diferite, cu lumini in straluciri diferite, aceeasi limba a vorbit: Limbajul Inimii.
Misterios, in fara-vorba, acest limbaj deschide portile si lasa sa curga intai amarul, tristetea, teama, poate ura, ca pe urma sa sece lacrimile si sa faca loc mai-adancului... Adancului-de-tot, in care sta incolacita uneori, palpitand si ateptand sa-i fie poarta descuiata, Iubirea.
Si cand iese, se lasa sa curga in lume, risipindu-se fara oprire... caci izvorul ei este nemarginit.
Sub inspirul magiei care m-a furat si ma tine prizoniera benevola, o poveste de noapte plina de vraja dragostei...
Derroche
(versuri de Victor Manuel)
(Canta Ana Belen si Juan Luis Guerra)
El reloj de cuerda suspendido,
el teléfono desconectado,
en la mesa dos copas de vino,
y a la noche se le fue la mano.
Una luz rosada imaginamos
comenzamos por probar el vino,
con mirarnos todo lo dijimos,
y a la noche se le fue la mano
Si supiera contar
todo lo que sentí
no quedó ni un lugar
que no anduviera de ti.
Besos, ternura
qué derroche de amor
cuánta locura
besos, ternura
qué derroche de amor
cuánta locura.
Que no acabe esta noche
ni esta luna de abril
para entrar en el cielo
no es preciso morir.
Besos...
Derrochamos no importaba nada
las reservas de
los manantiales
parecíamos dos irracionales
que se iban a morir mañana.
Besos, ternura
qué derroche de amor
cuánta locura
besos, ternura
qué derroche de amor
cuánta locura.
Besos, ternura
Risipa
Ceasul agatat de curea,
Telefonul deconectat,
Pe masa doua pahare cu vin,
Iar noaptea si-a intins mana...
Ne-am imaginat o lumina roz,
Am inceput sa gustam vinul,
Privindu-ne ne-am spus totul,
Iar noaptea si-a intins mana...
Daca as sti sa numar
Tot ce am simtit
N-a ramas nici un loc din tine
Prin care sa nu fi calatorit
Sarutari, tandrete
Ce risipa de iubire!
Cata nebunie!
Fie ca aceasta noapte sa nu se sfarseasca
Nici aceasta luna de april
Ca sa intri in ceruri
Nu e chiar nevoie sa mori
Am risipit fara sa tinem seama de nimic
Rezervele fantanilor
Paream doi nebuni
care urmeaza sa moara maine
Sarutari, tandrete
Ce risipa de iubire!
Cata nebunie!
(Am incercat o traducere care spre sa fie cat de cat apropiata. Inca sunt mic invatacel in frumoasa limba a lui Cervantes)
joi, 7 mai 2009
Tiempo Y Silencio
Tiempo y silencio
Pentru mine a fost melodia anului, in 2008. In noaptea de Craciun, intr-o carciumioara din Cusco... In Peru nu mai era Craciun sau An Nou sau altceva. Eram noi, oamenii stransi in calatorie, ghizii nostri - el si ea -, Tata Soare si Mama Pamant. Am cantat ceva colinde, dar mie mi se nascuse izvorul asta in inima. Iubirea. Nasterea iubirii am celebrat-o. Si am cantat acolo, la acea masa, intre calatori, Tiempo y silencio. Cantec de dragoste. De nastere si inviere, de trait...
TIEMPO Y SILENCIO
(Scris pentru Pedro Guerra de Luis Pastor)
(Canta Cesaria Evora si Pedro Guerra)
Una casa en el cielo
Un jardin en el mar
Una alondra en tu pecho
Un volver a empezar
Un deseo de estrellas
Un latir de gorrion
Una isla en tu cama
Una puesta de sol
Tiempo y silencio
Gritos y cantos
Cielos y besos
Voz y quebranto
Nacer en tu risa
Crecer en tu llanto
Vivir en tu espalda
Morir en tus brazos
TIMP SI LINISTE
O casa in cer,
O gradina in mare,
O ciocarlie in pieptul tau,
Un inceput al intoarcerii
O dorinta a stelelor
Bataia inimii unei vrabii
O insula in patul tau,
Un apus de soare
Timp si liniste
Strigate si cantece
Ceruri si saruturi
Glas si durere
Sa ma nasc in rasul tau
Sa cresc in plansul tau
Sa traiesc pe spatele tau
Sa mor in bratele tale
Ma doare ceasul, in cot...
La un pahar de vorba se spun multe, stim cu totii. Si cu cat e mai buna si mai dulce licoarea din pahar, cu atat mai multe scoatem "din putzul gandirii", cum zice o sibianca draga mie.
Ieri am avut mai mult de lucru, si nu voia putzul sa-mi dea si mie ceva. Si m-am stimulat cu o cafea uriasa, imbogatita iar, cu ultimele picaturi de Bailey's. Cine m-a pus?
Putzul cu pricina a bolborosit si a scos pe urma coloana aia de gaze, de dinainte de tasnirea petrolului. Rontzaisem iar, pe timpul zilei, un pic din Tom Hodgkinson, si dincolo de niste exagerari ale lui (din punctul meu de vedere), am revazut niste subiecte mai "grele" pe care le "combate bine". Unul, de care m-am lovit iar, de vreo saptamana, e Timpul.
M-am invartit in fel si chip in ultima vreme - ar fi vreo zece-doisprezece ani aici - ca sa fac rost de timp. Multe mi s-au parut mult mai putin semnificative decat timpul vietii mele. De ceea ce fac cu el, cat este. Asa sunt eu...
Si ieri vorbeam cu niste oameni despre asta. Au plecat nauciti, caci nu ma stiau de razboinica. Hmmmm... Is dragon, asa ca, vorba lui Iljimae, dragul de el (ultima versiune pe www.mysoju.com - sau direct pe wiiki, cine stie coreeana poate afla mai repede ce mai face el) : "Nu s-au pus cu cine trebuie". Calm, calm, da' asta nu inseamna sa nu miscam ceva. Cu calm, mai draga... uneori, fix, precis, rapid, taind nodul cu sabia. Foaaaaarte calm...
Se plangeau amicii mei de ce se plange mai toata lumea: ca nu ni se da aia si ailalta, ca ni se ia, ca tre' sa platim, si ce fac altii cu banii nostri etc.
Yo sunt pozitivista pana la teaca sabiei, da' asa cum sunt, ieri seara, dupa ce sorbisem o portie de la Tomitza, tata lu' The Idler, m-am luat de ei si am scos luciul sabiei la vedere. Aia de taie carpele frumos colorate care ni se mai pun pe ochi. Am luat-o mai demult din debara, de la Morpheus...
- Imi spuneti ca vi se ia aia si ailalta. Da' timpul? Asta al cui este?
S-au uitat amandoi la mine ca la Edward Scissorhands.
- Cum adica?
- Pai da, unde se duce timpul vostru?
Oamenii mei - unul, om de succes in cariera, celalalt 'telectual si artist -, au facut cate o fata alungita pana la iminei, vorba lu' "O mie si una de nopti".
- Prima chestie care ti s-a luat, mai draga G, zic eu, e timpul tau. Aia cu impozitele si taxele e mizilic, pe langa asta.
Tipul ma stia de dusa cu cercul, da' aici nu a "marcat" nimic. Se vedea clar pe fata lui.
Pe urma, dintre urechi, cumva, asa, printre firele de par lipite frumos cu gel, a curs o idee pe fruntea inalt ganditoare:
- Stiu. Vrei sa zici ca sunt prea ocupat. Ca ar trebui s-o las mai moale.
- Si asta. Dar priveste mai adanc. Cat de moale?
- Pai, chestia aia cu sa stau mai mult cu aia mici, cu nevasta, prietenii,etc. Stiu, mi-am propus de atatea ori...
Omul meu, ca si mine mai demult, ca si altii, incepuse cu placa de "sunt vinovat". I-am zis povestea intalnirii mele cu un om care imi place mult, Carlos Warter...
Citisem "Intoarcerea la sacru" si cand am auzit ce trece prin Bucuresti cateva ore, in 2003, am fost sa-l vad. El povestea asa:
"De mic copil mi s-a spus ca eu as fi om. Adica asa ceva. (Aici, a desenat clasica schema - cercul pe post de cap, liniile pentru trunchi, brate si picioare). Pe urma, s-au straduit sa ma invete ca sunt asta. (Aici, desenul unui soi de caine-magar, ceva cu patru labe). Si pe urma, am fost "avansat" la asta." (Desen cu niste gogoloaie ingramadite peste spinarea cainelui-magar).
Domnul G s-a uitat la mine. Ei, omul succesului in carierea, e tip istet, cand vrea el!
- Asa. Inteleg unde bati.
- Si nu doare? intreb eu.
- Doare, da' ce sa fac?
Aici, Seherezada vazu zorii mijind si, sfioasa, tacu...
miercuri, 6 mai 2009
Priveste aici...
Priveste, aici, in palma deschisa...
Linia vietii.
"Uite aici, inceputul."
Nasterea, iesitul in lume, pierdut in umbre si luminisuri noi, necunoscute, departe de pacea stelara.
Mirarea din inceputuri, cand universul se strange intr-o picatura, fortand nesfarsirea sa capete forma si sa miste pe Pamant.
"O sa fie si o cumpana", ar zice o ghicitoare, scuturand curiozitatea si aruncand in temeri pe cel care priveste in palma.
"O sa fie si o sa o treci cu bine."
"Pai, aici m-ai intalnit pe mine", zici tu, zambind, privind amandoi in palma mea.
Privesc si eu in palma ta intinsa, lasata deschisa asa, vulnerabila, cu inima pulsand in mijlocul ei.
Linia vietii, lunga, pana dincolo de bratarile ce cuprind tandre firele albastrii de sub piele, acolo unde pulseaza sangele tau, iubite...
Ma uit in palma ta. O viata de om, desenata de stele, atunci cand te-au plasmuit din firele lor luminoase.
"Aici linia vietii se uneste cu linia inimii. Semn ca in aceasta viata ea te va ghida. Si linia capului, pierzandu-se in linii mici in Muntele Lunii... Povestitor. Fara prea multe ganduri grele incolacite unul intr-altul. Senin si limpede. Asa imi esti tu..."
"Iar tu ai o inima tare nebuna... ce ramuri lungi catre sus si jos... Inima ta umple palma."
"Si linia Soarelui, dragule, uite, cum curge din linia vietii... Semn ca esti fire de artist. Viata ta frumosului se-nchina."
"La tine, iubito, porneste din linia inimii. La fel ca si mie, iti canta inima si esti cantare in lume."
Radem iara. Degetul tau, in palma mea, rostogoleste dulce atingere, infiorand toate liniile...
Ele se aduna toate in jurul lui, agatandu-se de el: si Inima, si Mintea, si Viata... Toate imi sunt agatate de degetul mainii tale.
Asez incet palma cealalata peste mana ta si te prind asa, ca perla intr-o scoica.
Mirat, privesti la mine. Si incepem, zambind, a ne cerceta firele de lumina din ochi...
marți, 5 mai 2009
Doua vorbe
Doua vorbe despre drum...
Ma intreba cineva deunazi cum fac sa incep o calatorie. Ca ma vede asa, cam dusa... prin multe locuri, multe fizice, palpabile, si mult mai multe de vis...
Nu am o reteta anume (Ah! exact asta e raspunsul care nu-i place) dar am gasit candva o metoda de a face calatoria posibila si in plan fizic.
Cum la mine merg multe dupa legea efortului minin (I love you, Deepak Chopraaaaa!) - traductibila la mine prin faimoasa "prost sa fii, noroc sa ai", am avut parte ca de obicei de acel "venit spre mine", nu "mers eu spre"...
E adevarat, eram intr-un mers... prin Rhodos, frumoasa insula greceasca, scaldata de apele Marii Egee.
Prima iesire din tara, cand am primit din cer bani picati nesperat pentru o munca facuta un an inainte.
Eram in curtea interioara a Castelului Cavalerilor Ioaniti. Minunate mozaicuri, cu inflorituri facute de cine stie ce mester, devenit si el nisip, in curgerea vremii...
Venirea in aceste locuri era neasteptata, ca multe alte lucururi frumoase din viata mea. Era o vreme de mult zbucium pentru mine, dar deja incepuse sa se inalte usurel, dintre valuri, stanca pe care avem sa ma asez, indraznind sa stau in picioare.
O femeie tare draguta, ghida noastra de atunci, povestea, spre sfarsitul acelei calatorii, despre viitoarele planuri. Urma ceva si mai si, un vis si mai indraznet. Eu racaiam incet cu varful sandalei in nisip si priveam la desenul mozaicului, simtind pe piele aerul si facand fotografii.
De mica am invatat a face fotografii clipelor frumoase. Imi deschid ochii si caut sa prind cat mai mult cu ei: locul, oamenii, intamplarea si mai ales starea: ce simt in acel moment, cu cat mai multe simturi. Acum adulmecam aerul cald pe piele si ma simteam vie, in acel loc, in acel moment anume. Rhodos, Castelul, piatra frumos desenata, linistea si parfumul unor flori roz, al caror nume nu l-am aflat.
Femeia draguta vorbea depre ceva urias, ca vis, pentru mine: EGIPT.
In toamna - noi eram in mai - avea sa fie drumul in Egipt.
Fara a avea macar vreun gand, doar cu "filmul" unor nisipuri insorite si al unui rasarit pe munte, am privit in viitor. Gura mi s-a deschis si doua vorbe mi-au zburat, salbatice, fara sa le pot tine sau macar gandi mai inainte: WHY NOT?
Asa am zis. Nu-s indragostita de engleza, iar atunci nici n-o prea vorbeam... Mi-a zburat insa WHY NOT, instant, si asta a deschis drumul. Nimic, nici un gand de "poate", "dar", "sa vedem", ori chiar "nu".
Acest "de ce nu?" a facut posibilului loc destul in mine, astfel incat sa las poarta deschisa. Si fara a avea nici o resursa la dispozitie, pe moment, si pe multe alte momente, zile si saptamani dupa, am lasat poarta asa, deschisa. A venit ceva, apoi altceva, si drumul s-a legat singur, din fire de nisip.
In toamna, cand ploaia a maturat Bucurestii vreo luna, eu am fost in lumea zeului meu Ra, si am prins rasarit de soare pe Sinai...
luni, 4 mai 2009
Unde te duci?
foto
Acum ceva timp, eram intr-o seara la o intalnire cu niste oameni tare destepti. Ma tineam bine de ceasca mea de cafea, incercand sa prind cat puteam de repede smecheriile alea de business. Nu de alta, dar candva ma interesase si pe mine domeniul de care povesteau ei.
Ma uitam si incercam sa vad ceva: invartindu-se foarte repede, oamenii astia faceau o multime de lucruri destepte. Le iesea succesul pe nari, as putea spune. Miscarile mainilor faceau sa zboare ideile prin incapere, zburand pe cate o matura, mai rapid ca in jocul vajhatz-ului...
Si pe urma, dintre strategiile astea, se mai strecura asa, stranutata, cate o ridicare de cortina, lasata apoi repede in jos, trasa cu amandoua mainile.
- Nu, asta nu am cum sa o fac. Timpul, stii cum e...
Timpul intra in gestionat evenimente. Din care dezvolti si iar dezvolti. Super brand, super imagine, super calatorii, implicare, proactiiiiiiv....
Cine are timp de vacante? Week-end acasa? Pierdere de timp... Bagi nevasta si copiii la masina, dai banu' si ii impachetezi pentru o saptamana la munte. "Avem o casa acolo, se mai duc ei, ca sa ma lase sa gandesc..."
Privesc printre aburii cafelei. Le vad ochii obositi, transpiratia de la tample, unul e un pic ametit deja. Oboseala sau berica? Cine stie... Oricum, numai fumul atator tigari pe mine m-a zapacit mai tare decat eram...
Mi se parea ca se intampla ca atunci cand invatam TaiChi. Aveam prea multe brate si picioare. Acum, oamenii astia aveau la fel... Ametita, am mai luat o cafea... Cu multa frisca. Am sorbit-o insa cam repede. Incepea sa ma ia somnul si orice as fi facut, nu ma puteam tine pe faza. Constatandu-mi cu sinceritate defectul de fabricatie, am gasit o scuza oarecare si am parasit tabara focului cat am putut de repede. Mie timpul imi este chiar pretios...
Aerul serii avea miros de proaspat si de inflorit. Pe undeva trebuie sa fi fost vreun liliac. Mi-am pus castile in urechi, am dat drumul la "Desert Rose" si am luat-o usurel la picior, fara sa urmaresc vreun target, dupa vreo schema anume. La urma urmei, pot alege pe ce drum sa merg spre casa, nu? Ori chiar unde sa merg...
Am ales drumul cel mai lung. Ca sa mi se limpezeasca bruma de minte si sa ma gandesc la Diogene si Alexandru cel Mare.
"... intrebarea pe care i-a pus-o Diogene lui Alexandru. "Unde te duci? - fiindca am auzit armate trecand pe langa mine, zi si noapte, mii de soldati. Unde te duci?"
Alexandru a zis: Vreau sa cuceresc lumea."
Diogene a spus: "Asta e bine. Ce-o sa faci dupa aia?"
Nimeni nu-l mai intrebase asta. Pentru un moment a fost tacere.
Alexandru a spus:"Dup-aia o sa ma relaxez."
Diogene a spus:" Trebuie sa fii prost, fiindca eu ma relaxez deja, fara sa fi cucerit lumea. Daca vrei sa te relaxezi dupa aia, de ce sa iti mai bati capul? De ce sa nu te relaxezi acum? Malul asta de rau e destul de mare - putem sa il impartim amandoi. Arunca-ti hainele si intinde-te. Si putem sa impartim chiar si lampa."
Alexandru a zis:"Logic, ai dreptate." El intelegea logica, fiindca ii fusese elev lui Aristotel, parintele logicii occidentale.
El a spus:"Pot intelege logica. Pare o prostie ca, dupa atata efort de a ucide si masacra, dupa toate astea - doar sa te relaxezi. De ce sa nu ma relaxez acum? Dar am mers prea departe. E doar o chestiune de cateva luni si voi incheia cucerirea lumii. Altfel, chiar relaxandu-ma langa tine voi continua sa imi amintesc ca mai erau doar cateva luni. Nu voi mai fi capabil sa ma relaxez. Ma pot relaxa doar dupa ce cuceresc lumea."
Diogene a spus: "Fa cum vrei. Eram gata chiar sa impart malul raului. Eram gata sa impart chiar si lampa, unica mea posesie."
(Osho- Intoarcerea catre sine)
duminică, 3 mai 2009
O noapte cu soare... pe luna
Ieri a fost o zi de minune.
Cata dragoste incape intr-o inima de om? Nici expertii de la Institute of HearthMath nu sunt in stare sa spuna.
Povesteam la Gabitza despre asta,un pic, vorbind de Eros, Philos si Agape...
Intre ele, Philos, iubirea asta superba, iubirea de oameni, este o frumusete care se revarsa si ziua si noaptea, cand o lasam sa curga...
Ieri nu ne dadeam intrati in azi... Inca in noapte, eram in Cismigiu, vrajiti de bunatatea din aer, din flori, din cer, din zambete...
Ce simplu e sa fii in bine!
Ce usor dam la o parte simplitatea asta plina de bucurie, furnicati de probleme iluzorii, uitand gustul clipei...
Bine ca putem, pe clipa, sa revenim la clipa.
Ieri, intre norii de pe cerul nehotarat -asa era, nehotarat de tot - soarele a gustat si el un pic. Apoi a adus ploaia, ca sa ne goneasca intr-un loc de povesti...
Povestitorii din noi s-au pus langa bunatati, am ras si am ascultat aventurile unora si altora - Mugur, ce de aventuri! Tre' sa scrii vreo trei carti, pe putin - si am sfintit locul cafenelei pana la miezul noptii.
Pe urma, Kami ne-a tras in Cismigiu. Stia ce stia. Lebedele si ratustele, noaptea... Luminile unui scenograf desavarsit au aranjat pentru noi Tara Povestilor. Glicina inflorita a inmiresmat aerul noptii si ne-a imbatat si mai mult.
Parcul copiilor - accesul permis copiilor intre 3 si 14 ani - a fost al nostru. Am facut "chestii grozave" care fusesera tinute undeva, in caseta cu amintiri din copilarie.
Maestra a povestilor si pastratoare a bucuriilor noastre copilaresti, Ajnanina, a prins frumuseti pe clipa.
Am ras si am avut si momente de liniste, in care ne umpleam de bine, doar respirand impreuna... Multa caldura din inima, multa caldura si bun... Multa stare de solaritate, radiind cald, tot timpul noptii.
Bucurie de sarbatoare. Laetitita...
Si in final, ca multumire pentru toate darurile Cismigiului, am prins in brate, toti patru, un platan batran si frumos, care tine locul in vraja, pentru cei ei intra si ies din Tara Povestilor. Darul mai mare a fost tot al lui. Ne-a iubit...
Si al mainilor calde ale prietenilor, prinse in cerc in jurul inimii batranului platan.
Cu gand sa ne intoarcem iar in locul in care ne simtim buine - Locul Impreuna - ne-am lasat dusi pe la casele noastre. Nu de alta, dar sa avem de unde reveni...
Multumesc, prieteni vazuti si nevazuti, pentru darul de iubire!
Millon de gracias, amigos!
Update: Cam cum ar putea fi data viitoare...