Coborand impreuna...

.

foto

Coborand impreuna, in muntii inverziti, drumul ni se face impletire de carari si de maini... Soaptele se indulcesc si apasa usor aerul in jur, asezandu-l pe umeri, rasfirandu-l peste obraji...

Coboram incet, in noaptea din ce in ce mai adanca - corabie albastra si inalta, alunecata pe iarba mirosind verde crud, verde tare, verde plin, dupa ploaie...

Se luneca pasii si noi coboram incet, amintind pamantului atingerea celor pierduti unul in altul. Nu mai stim merge prea bine, e doar leganare usoara, si noaptea - corabie albastra si inalta - ne poarta ea singura, asezandu-ne bland pe carare.

Ametind, ametiti, ametim visul acesta din urma, al mersului impletit peste muntii-nverziti...

Si imi spui sa-mi las teama de-a zice cum zic... Sa ma las chiar asa, cu lumea frumoasa cantata si spusa-n povesti...
Si ma tin de ce-mi spui, ca de-un ram de cires inflorit... Ca de apa din rau... Ca de aer...

Si-mi mai zici ca desi ti-e stiuta caderea, si chiar acum ti se-ntampla si tie - si cu atat mai mult stii cum imi este  cand cad - esti aici ca sa mergem de mana, asaaaa... Ne-o primi moale iarba cand o fi sa ne-asternem, ne-o primi cald pamantul, ca o palma uriasa, si ne-om legana...

Si-mi mai zici ca e fara de rost risipirea, ca stii cum e sa spui in desert... Si esti cel dintai intalnit care stie la fel nebunia credintei nebune in om... Si stii si cum este sa mergi inainte, cu frica si tremur... si totusi, sa mergi.
Mi-ar fi fost greu sa cred ca uite, mai e un nebun, daca nu as fi fost dinainte-n credinta nebuna in om...
Si-asa ca ma las sa-ti simt mana cea buna si doar multumesc Iubitului, ca te-a pus pe muntele asta, unde umblu si eu...

Mi-e noua si nestiuta si tare draga mana asta, si ma impletesc cu totul in degete, in brat, pana pe umar, pana pe gat, pana in par... Ma desfasor apoi si cobor, sa ne continuam coborarea in noapte, pana ne-om gasi linistea, adormind intre ierburile muntilor inverziti...

Ne-om trezi doar cu inceputul focurilor de primavara.

Si atunci vom vedea ca n-a fost doar vis...
.

In timpul noilor ploi

.

foto

In timpul noilor ploi
Vom deschide larg usile caselor,
- case vechi, prafuite de timpul adormit inauntru -
Sa ni se curete locurile
Si ranile vechilor zidiri
Pe care ni le-am facut noi siguri acum si altadat'

In timpul noilor ploi
Vom deschide ferestrele,
Sa intre lumina si apa
Si sa spele fricile noastre cele mai adanci:
Frica de moarte si frica de viata,
Frica de dragoste si frica de stralucire

In timpul noilor ploi
Vom deschide ochii,
Sa ni se limpezeasca vederea
Si sa indraznim a privi oamenii,
Cautandu-le scanteia din ochi
Ca sa vorbim cu ea asa cum vorbim cu a noastra,
Cu dragoste...

In timpul noilor ploi
Vom deschide larg gurile
Lasand sa intre si sa iasa libera
Rasuflarea
Si Cantecul Lumii
Asa cum ne-a fost el cantat de la inceputul timpurilor
De strabuni, de pasari si arbori, de ape si munti
De pamant si de cer
Si mai ales de Iubitul

In timpul noilor ploi
Ne vom regasi in sfarsit in jurul focurilor
Cantand si privindu-ne in ochi,
Strangandu-ne unii in altii ca intr-o singura inima
Si respirand noul aer
Al noului cer si al noului pamant

Si focul va arde, sub caderea ploii,
Adunand in juru-i ultimii oameni liberi
Care vor isamanta si invia pamantul :
Oamenii - Curcubeu
.

Asternutul

foto

Asternutul, ca limpezire, dupa furtuna. Ca asezare in pace, curata, noua, moale si buna, intre foile noului vis...

Asternutul, ca intindere a trupului, ca lasare, ca in sfarsit eliberare din propriile chingi... primul pas in iesirea din margini

Asternutul, ca ingenunchere curata si alba, cand vezi in sfarsit cum ai fost tot timpul tinut in palma de Iubitul...

Asternutul, ca inmiresmare de sine, ca innoire, ca buna primire si mangaiere a propriei fapturi...

Asternutul, ca intindere, lasare cu totul, cu toata credinta, intre sforile Papusarului, vazand ca jocul e joc si ca nesfarsita e dragostea Lui...

Asternutul, ca inceput de drum, ca asternere la mersul pe cale... orice ar fi sa aduca, sa vina, sa dea si sa ia

Asternutul, ca vraja de dragoste, pregatind in curatul facut in intru deschiderea inimii

Asternutul, ca tot ce-ar mai fi de facut...     
.

El cantor no se va a callar

.


Si se calla el cantor calla la vida
porque la vida, la vida misma es todo un canto
si se calla el cantor, muere de espanto
la esperanza, la luz y la alegría.

Si se calla el cantor se quedan solos
los humildes gorriones de los diarios,
los obreros del puerto se persignan
quién habrá de luchar por su salario.


'Que ha de ser de la vida si el que canta
no levanta su voz en las tribunas
por el que sufre,´por el que no hay
ninguna razón que lo condene a andar sin manta'

Si se calla el cantor muere la rosa
de que sirve la rosa sin el canto
debe el canto ser luz sobre los campos
iluminando siempre a los de abajo.

Que no calle el cantor porque el silencio
cobarde apaña la maldad que oprime,
no saben los cantores de agachadas
no callarán jamás de frente al crimén.

'Que se levanten todas las banderas
cuando el cantor se plante con su grito
que mil guitarras desangren en la noche
una inmortal canción al infinito'.

Si se calla el cantor . . . calla la vida.

.............................................
NO. EL CANTOR NO SE VA A CALLAR!

Am zis nu.
Am zis nu.
Am zis nu.
Am zis NU!

si cantaretul n-o sa taca.
nu poate.
nici mort nu poate, ca nu s-a nascut acum sau altadata, nu s-a nascut
si nici nu moare
e de cand lumea
el si cantecul si viata sunt totuna
si de sub pamant o sa cante
de fapt prin pamant el canta mai bine
ca pamantul e Mama lui
si din pamant isi ia viata iar si iar
n-o sa taca
nici mort nu poate sa taca
fiecare din cei plecati vine iar
si iar si iar
si nu se pot inchide ochii lui
si nici gura nu se astupa
nici inima nu se astupa
nici cantecul nu se astupa
ca nu s-a nascut si nici nu moare
e de cand lumea

"vom trai din nou"...
"vom trai din nou" ziceau ei
si stiau ca unii doar pleaca putin
sa mai auda odata tunetul de acolo, de unde se fac cerurile,
si se intorc in mainile si in gurile si in inimile noastre
si canta
uneori numai noaptea
intre frunze si ierburi, sa invete copiii despre cantecul nemurit
alteori ziua, sfaramand porti si ziduri
cu chitarele lor insangerate

nu, cantaretul n-o sa taca
e prea tarziu,
deja e prea tarziu,
se-nvata unii cu gustul gurii deschise
chiar daca i se sparg buzele uneori
cantaretul canta
ca asta e el, este cantec
si nu se poate opri
nici daca ar vrea
si tocmai asta e
ca nu vrea
.