Asaaa.... Inima Lunii...
Asta e firul. Pe el pot sa merg. Fiindca acum inaintez in bezna totala.
Am mai facut drum asa, pe intuneric, dar un drum scurt. Acum nu stiu cat va fi si nici incotro merg. N-am ziduri imprejur, nici pietre, drept ghid. N-am decat "pamantul" Lunii sub picioare. Si bataia asta de inima. Ca sa simt Viul. Pe el, pe firul asta ma tin...
Inaintez. E intuneric si e frig. N-ar trebui sa-mi fie. Doar aici nu-s cu trupul, sunt in vis. Calatorie de vis, in care...
LA NAIBA! E FRIG!
Calatoria e cat se poate de reala.
Chiar sunt pe fata Lunii. In felul "este si nu este", atat de blestemat candva, cand nu intelegeam, atat de cu mirare si minunare primit, cand inceput-am a pricepe...
Ce? Iara aia, zenism-ul meu preferat (pana apare altul, preferat):
"Lucrurile nu sunt ce par a fi.
Dar nici nu sunt altceva."
Ha! Dar am tot "locul asta" la dispozitie. Cat e de mare? Nu stiu. Ma misc un pic, respir un pic, mai fac o rotire-doua, lin, asa... O rotire, doua, trei... la a 167-a ma incalzesc... Gata. Am "bagat lemne in soba." Gata, s-a aprins bine focul inauntru.
Dau drumul la mers...
Merg "inainte", desigur ca inainte, fiindca pun un picior in fata altuia. Dar "inainte" ca si sens.. Ca "directie", poate fi si in cerc... OK. Ar fi cazul sa vad ceva, nu?
"Houston, avem o problema" nu tine aici... Nici "go to the Dagobah system"...
Ma leg de firul asta, al inimii, cu Luna. Cu Mama Quilla. Bum-bum... bum-bum... Ingenunchez si pun palmele jos, pe suprafata Lunii, sa ating, sa simt mai bine. Asa. Acum, da. Ma ridic.Simt... Simt in pantece, in inima... Bum-bum... bum-bum...
- Ce e, inima?
- Pai ce sa fie? Nimic nu e, tocmai ca...
- Ha! chiar nimic? Dar tu? Tu nu esti?
- Ei, da! Eu. Sunt. Aici. Stiu...
- Stii. Of, hai, fie, e prima data cand vii la mine. Dar... adu-ti aminte.
Bang! Drept in frunte. Intre ochi. Palma mea... Pai da! Ce conteaza daca tii ochii inchisi sau nu, in intuneric? Merg cu ochii deschsi, dar cu senzatia lui "ca si cum"... Ca si cum ar fi inchisi. Ca eu asa vad. Si vad! Of, ce mare filosofie era!
Uite, luciri slabe. Slabe, dar sunt...Caci Viul are lumina lui. Lumina asta slaba, dar lumina... Uite, pulseaza globuri colorate... contururi luminoase...
Zvvvvvvvv! Vvvvvvvjjjjt! Prin fata, trece repede. Rece, o "masa" pe care o simt grea. Nu prea disting, dar simt "densitatea" a ceva care se misca, rece, infiorandu-ma...
Inca una. Viiiijjjjjj! Alta... Una parca se taraie. Ca un paianjen, un miriapod. Si altele serpesti, dezgustatoare. Ce-or mai fi si astea? Contururi usor luminoase, cat sa le deosebesc, intunecate, in intunericul lunar...
- Tot vise sunt. Dar visate cu inima grea.
Glasul inimii Lunii sopteste iar inimii mele.
- Sunt vise "negre". Cosmaruri.
Cosmaruri, da! Alea care se taraie sau dau navala, depinde cata forta a pus in ele visatorul lor. Sunt facute cu inima grea, cu "inima rea"... Cu tristete, frica, ura, deznadejde, neputinta... Planset, jale, chiar disperare. Simt recele lor cum da sa ma taie. Ma feresc, ma dau inapoi...
Imi simt mai bine inima. Stau aici, in ea... Vedere limpede, suflare calma...
Privesc iar la visele "negre". Ma uit mai bine la astea mici, care se rotogolesc, ca niste ciulini dusi de vant... Unul da "semne" slabe de lucire obosita.
- Asta nu e innegurat de tot. Cel ce l-a facut asa, cu teama, are inca o speranta, un "dar daca"... "Dar daca as putea"...
Daca as putea si eu sa fac ceva, cu visele astea, faurite stramb, cosmaruri...
- Stiu. Ai vrea sa ai, asa, doar o miscare, si sa dispara toate. Sau sa se schimbe in lumini.
- Pai da! N-ar fi firesc?
- Firesc! Doar daca cel care viseaza isi schimba el insusi visul. Poti sa il ajuti, dar nu sa faci in locul lui.
- Da... stiu asta...
- Iara pici in...
- Da in visul ala aiurit. Prostesc... Dar nu ma pot abtine...
- Ba poti.
Oftez si merg inainte. Mi-as dori o raza, un singura, sa lumineze visele negre ale omenirii. Stiu ca nu e la mine, ci la fiecare visator...
Nu e nici rostul meu sa le tai cu vreo sabie. Fiecare-si are Luptatorul... Asa cum eu o sa le-nfrunt pe ale mele. O sa dau peste ele, da, stiu asta!
Merg mai departe. Si zaresc acolo, cazut, agatat de-un colt de piatra selenara, un vis intunecat, dar nu asa de tare. Parca o umbra groasa a inchis un miez albastru, ce clipeste licarit. Crapata ici-colo, umbra lasa sa se vada mici palpairi de lumina albastrie... E ca o mica piatra pretioasa vie, invelita in strat gros de "pamant".
Ma apropii de visul prins in piatra. Si-un gand nebun imi acopera mintea:
Ce-ar fi...
9 comentarii:
M-am gandit sa fac o calatorie si am si ajuns . Parca lipsea ceva .Luna nu era cea pe care o stiam,astrul noptii ,in partea umbrita nu am gasit nimic .Era o imensitate ,cosmos,el era acolo .dar eu nu aveam nicio notiune ca sa mi-l reprezint .Am cerut ajutor,dar nimic. Numai miscare . Totusi ceva din mine ,un fascicol luminos ,alternativ,comunica cu aceasta imensitate intrun limbaj primordial . Flesuri de lumini se luminau reciproc si se stabilea o apartenenta .Prezentele stranii care se miscau aveau o alunecare ,miscare,ca intro baie de ulei .Miscarea era spiralata.serpuitoare, . Ce cautam acolo ?un raspuns am primit ....,neasteptat .Nu credeam ca aceasta calatorie ma va ajuta sa-mi aduc aminte de sufletul ce sunt, sa simt cu sufletul ,sa -l simt in inima mea care s-a linistit si iubeste .Ma simt fericita , sufletul meu s-a intors acasa .M-am uitat si in oglinda si fata mea s-a colorat ,obrajii ard ca bronzati de soare ,ochii rad si cand ma privesc seman cu sufletul meu .VIE .Multumesc ,multumesc,multumesc
sunt si eu aici, alaturi in asteptarea povestii...
nu mai spun nimic, orice as spune, ar fi despre umbrele mele... :)
Aşa aş vrea şi eu să dispară toate coşmarurille. Să se preschimbe în lumini. :)
Nu pare deloc imposibil, dacă eşti viu şi deţi secretul viselor frumoase.)
Ce-ar fi ....daca,... aceasta calatorie m-a ajutat sa-mi descopar partea mea din umbra (sper sa si pot scrie ce simt ). nu o simt asa cum am citit in carti . O simt cu bucurie si plina de daruri ,care nu le cunosc inca , stiu doar ca e adevarat .E Sarbatoare Mare in Univers !
LA MULTI ANI !As vrea sa scriu ,iar tu sa citesti pe partea nevazuta de mine .-- ------ . -- ------ .-- ------ !Ce-a mai frumoasa zi e AZI .Eu vad gradina din fata casei tale ,e plina de flori si prieteni care se bucura ,danseaza si canta ,tinandu-se de mana,formand un cerc ce schimba lumea .
Draga Anonim,
Ma bucur, ma incant de bucuria ta.
De descoperire. Ai vazut un pic mai inainte din poveste... Intoarcerea acasa si lumina. E Sarbatoare cand ne vedem, intregi, cu umbra si lumina noastra. Vii, insufletiti.
Sa ne bucuram! La multi ani!
Dansul... da, dansul asta schimba lumea.
Ajnanina draga, noi si umbrele... Facuti atat de frumos... De ne-am vedea...
Draga Marius Ola,
Asa e, le putem schimba... Cand suntem vii, lasam sa curga lumina si intelegem umbra, schimbam vise...
Trimiteți un comentariu