Semne (I)

...

In povestea baiatului care se numea Santiago am aflat cum e cu astea, cu Semnele.

Nu legasem eu prea multe inainte, dar acum era ceva... cu totul altceva.
A trecut insa destul timp pana sa ma invat cu ele. Si sa le caut cu multa atentie, sorbind din vazduh in timp ce mergeam pe strada.
Intr-o zi, intr-un an mai intunecat - asa l-am vazut in vremea aceea - eram in zona Garii de Nord, in drum spre locul de munca.
Loc de munca foarte trist pentru mine atunci... Asa l-am vazut in vremea aceea.
Si cobor eu din autobuz, intr-o statie grozav de aglomerata. Si ma grabeam, ma grabeaaaam... Asteptam un alt autobuz, sa ma mai duca niste statii.
Cand deodata, ce sa vezi? Jos, pe trotuar, sclipea ceva. Ma uit - o moneda argintie. Yo sunt o doamna, o printesa, o regina, nu ma plec dupa un banut. Asa vedeam in vremea aceea.
Regina in mare mizerie...
M-am aplecat insa si am ridicat banutul. Si numai ce l-am vazut, ca era sa cad drept in maretul meu fund de regina.
Era o moneda de un dolar. UN DOLAR. Un dolar american, ca toti dolarii americani, doar ca era moneda. De hartie am mai avut eu, dar moneda, neh. Doar Giuliano Gemma avusese noroc de asa ceva, in filmul de mare efect romantic al copilariei mele, in care ma indragostisem de tipul asta - reclama lui la Camel era nimic pe langa "Dolarul gaurit".

Aveam in mana un dolar.
Acu' tre; sa intelegeti de ce eram eu gata sa poposesc in maretul fund regal pe "trotalul" din statie.
Pentru asta, facem un ocol, asaaaa, mai lung, pe vremea indepartata a copilariei mele.
In copilarie mai stiam inca magia. Pe urma am uitat-o ca sa o reinvat dupa douazeci puls inca douazeci de ani... Deh, omul cat traieste invata.
Atunci, in copilarie, visam sa schimb eu lumea. Si pentru asta aveam nevoie de bani. (deja aveam o strategie, nu?). Asa ca lucram in vis pentru binele omenirii. Si cum faceam? Ei, simplu, asa cum fac toti copiii chestii simple si perfect posibile. In vis, aveam un buzunar si bagam mana in el zicand: " Sa se faca un dolar." (vedeti,eu deja stiam ca ala era mai tare ca leul!). Si se facea! Aparea in pumnul strans in buzunar. Si stiam yo ca un dolar e mai tare ca multi lei, cu cativa poti sa iei multe prajituri. Si inghetate. Si sa iei si sandale pentru mami. Si pentru tati apa de colonie preferata. Si mai ramanea si de paine de aia fierbinte de la cuptor, cu unt... Multe putea sa faca un dolar! Pentru toate rudele, toti vecinii, toti oamenii saraci. Asa vedeam eu in vremea aceea. Asa ca eu bagam mana in buzunar, spuneam formula magica si faceam rost de multi dolari (Ha, cad pe spate toate bancile! Si nu alea din parc!). Si cu ei rezolvam problemele multora. Si aveam o lista lunga...

Acum, revenind la momentul poetic al gasirii unui dolar adevarat, ma vedeam in prezenta unui semn. Pentru ca pe dolarul meu scria, pe langa 1 dolar, cum era si firesc, inca ceva. Al naibii sa fie, scria LIBERTY.
Exact asa.
De-aia era sa pic in fund.
Ce sa fac? Era too late sa mai dau inapoi. Citisem Alchimistul. Cerusem vreo trei luni semne, cum sa scap din inchisoarea in care ma bagasem singura, cu jobul ala.
Am luat dolarul, l-am bagat in buzunar si l-am "ros" in gand toata ziua. Si noaptea. Si iara. Si iara...Am inceput sa misc, sa caut...
Au venit alea doua saptamani de concediu visate de tot omul muncii. Am plecat pana colea, in Palma de Mallorca. Prinsesem prin februarie un bilet pentru vara, cu reducere uriasa. Am platit ca pentru una, dar am stat cu burta la soare doua saptamani. Aveam soarele peste tot si dolarul in cap.
Cum am venit inapoi, m-am dus la sefu', i-am dat o ciocolata spanioleasca pentru ala mic si i-am prezentat frumusel demisia.
.