...Si o noua stea

...

foto

Acolo, in muntii nostri, acolo... Pamantul este viu, ca peste tot, dar se simte mai tare in munte.
Cand te hotarasti sa vii la sanul Mamei, inima ei tresalta si totul se misca altfel...
Mama Pamant, care nu ne-a lasat niciodata, nu ne-a abandonat, nu ne-a mintit, nu a impartit dragostea cu portia.
Insetatilor si infometatilor nu le este inca sete si foame cu adevarat pana nu ajung sa caute la ea...
In miezul pamantului care ne poarta, inima Mamei bate mereu. In loc sa umbalm cersetori toata viata, ne prindem cu mainile si cu picioarele de ea, ne lasam culcati pe burta ei, si ea ne hraneste... Adapata si ea mereu cu lumina iubirii de Mana Care Face, scaldata in oceanul blandetii de Inima, aceea care pulseaza Marele Respir...

Culcati pe fata pamantului, culegem putere din insasi miezul fiintei noastre. Putere din Pamant si din Cer. Nu sta in cale-i nici o masca, nici un chip trecator, nici un nume, nici un piedestal.
Pe cine tine minte Marele Canion sau Sfinxul Bucegilor sau Machu Picchu sau Chomolungma? Pe care din regi? Pe care din supusi? Ce fire de nisip...

Acolo, intre cele patru cercuri, am ingenuncheat cu plamele in iarba. Pe pamantul mosilor si stramosilor mei. In muntii nostri, care nu se uita la televizor. Care n-au timp de "evenimente". Care n-au habar de calendar... N-au timp.
Ha... "Tineti zile si luni si timpuri si ani?"

Imi fierbe sangele in trup si-mi bubuie tamplele. Acum, la deschiderea vederii, multi s-au plans de dureri de cap si de ochi. Ce sa-i faci, avem capul cam tare.... Se lasa greu deschisa teasta, sa curga prostiile din ea... Sa iasa umbrele. Sa intre lumina. Sa vina vederea.

Sunt in patru labe pe iarba si misca pamantul cu mine. Ma uit la firele de iarba si incerc sa disting nenumaratele nuante de verde. Nu-i un fir ca celalalt. Cred ca as putea sta mult si bine contempland iarba asta si nu m-as plictisi. Atat de multe culori, nuante, marimi, forme, arome, luciuri de verde... Nimic nu-i facut la fel si cu matrita. Toate-s fineturi maiestre si ma topesc privind iarba. Bine ca sunt in genunchi, altfel cadeam de atata uimire nebuna drept in fund... Ei, si? Placere grozava, ca de copil.
Ma uit iar si simt clatinarea. Ce-o mai fi? Imi vad medalionul auriu cum se misca. Imi dau seama ca eu ma clatin. Ma clatin in patru labe si nu ma pot opri. Pulsul Mamei e prea tare.

Am lasat pamantului toate grijile, tiparele vechi, rolurile, mastile, legamintele rostite si nerostite, cele de care habar n-aveam pana nu m-am privit si rascolit si intors pe toate partile, si pe dos. Ingenuncheata pe iarba lepad tot Mamei, care stie ce sa faca si face cu toate. Ma golesc si ma las asa, ca un nou-nascut, pe fata pamantului. Privesc cerul.
Si imi dau seama ce stea sa-mi aleg. Da, noua tema este sa ne alegem o noua stea. Care sa ne calauzeasca in visat. Sa ne lumineze.
Imi privesc lumina de pe cer, asta care m-a tinut in palme tot drumul, din Peru, de la Intiwatana, altarul solar, pana aici.
Da. O noua stea. Noua, ca si calauza, ca si legatura de suflet. Veche, caci ea m-a botezat cu lumina acum un an. Acolo, pe Machu Picchu.
SOARELE.
Asta e noua mea stea.

Imi rad bucuria si-o strig. Ma vad iara, asa cum ma vedeam si cand citeam, copil, "Fata saracului cea isteata." Fata luase din casa, cand trebuia sa plece, ce-i era mai drag: chiar pe omul ei, pe barbatul ei.
Eu imi aleg stea pe Soare... Pai nu-i el stea?
Soare. Inti.
Inti! Inti! INTIIIIIIIIIIIIIIIIII!
TataInti!

Curge lumina in milioane, miliarde, infinite raze de iubire, si lumea e o minune.
Ma asez iar cu fata spre el si ma simt asa cum sunt: o lumina. Deschid larg gura, sa-mi curga pe gat. Deschid larg inima, sa curga in si din ea... Deschid in sfarsit, cu adevarat, ochii.

INTIIIIIIIIIIIIIIIIII!
.