Plin...

.

foto

E prima oara asa de plin.
Imi e nou si e bine.
Nu stiu ce s-a-ntamplat. Poate nici nu conteaza. Pentru ca si de va fi iar, la mine sau la altul, va fi altfel.
Inexplicabilul. Miracolul.

Acum exact un an eram inaintea nasterii mele, a re-nasterii.
Nu stiam ce va fi. Undeva, in sala de mese a unui hotel, cantam mai multi, dansam hore romanesti pe pamanturi straine.
Admiram cantaretii - unul canta la fluier, altul la chitara, o femeie micuta, vioaie, cu gura numai zambet, canta si dansa cu o toba uriasa atarnata de gat. Canta despre bucurie si despre acele zile mari, de la Solstitiu, dansa si celebra viata.
Am dansat si noi langa ei, asteptand dimineata, sa ne incepem aventura, urcusul pe marele Munte.
Ne-am regasit pe noi, un pic altfel, mai vii, mai aprinsi, mai curati, mai copii.
Pe urma s-au retras dansatorii. Frumoasa aceea ne-a spus:
- Poate vrea cineva sa incerce un instrument.
Am zambit. Am vazut asa, ca-n poveste, cum ar fi. Si m-am trezit ca ramasesem cumva mai in fata, iesind dintre mese, si... m-au prins. M-au prins in joc. Ce instrument? Pai, fluierul imi place, dar nu stiu... Chitara... "Sedusa si abandonata", demult...
Ramasese toba.
M-am trezit cu toba uriasa, prinsa pe dupa gat. Am luat batul acela terminat cu un bumb mare in capat, invelit in fire colorate.
Si mana a inceput singura sa bata. Ritmul acela a tasnit, venind de undeva, de sub picioarele mele.
Bum-buum! Bum-buuum!
M-am simtit fantastic si... fantastica. Bataia tobei venea singura, gonind prin sange si iesind prin mana, apoi prin bat, lovind tare, cu forta, cu ritmul de neconfundat al inimii. Dupa surpriza care ne-a tinut pe toti un pic agatati de firul secundelor, fluierul si chitara au intrat in joc, si a inceput o nebunie de cantec. Mi se parea atat de firesc sa dansez si eu, cu toba aia, care acum nici nu se mai simtea, era "doar" o inima...

De atunci, de la prima atingere, bataia e vie si acum, nestinsa, in mine. Bum-bum, inima...
Uneori imi ating iar acel respir, acela in care, ca intr-un punct, Universul respira in mine, prin mine. Sunt un punct de respiratie. La asta s-a adaugat acum pulsul.
E greu sa mai fii altfel decat viu...

Pragul acestui Craciun este primul de care ma aproprii, dupa renastere. Imi este cu totul noua simtirea, departe de cum a fost alteori. Cantecele de colind suna in ritmul bataii. Si clopotele, la fel... Si in albeata zapezii nu pot sa vad decat chipul ei, al Mamei. Nascatoarea. Nascatoarea tuturor. Inima care se daruie pe sine, revarsat, in forme si feluri maiestre.
Bucuria vine singura, asa cum a venit bataia tobei. E tot timpul aici, umplandu-ma. Ma plimb pe strazi, nestiuta bomba fara de ceas, gata sa explodeze de bucurie. Imi mai potolesc asta dansand si invartindu-ma in cercuri nebune, purtatoare in sus, in ekstasis...

Si in mijlocul cercului meu de Bucurie, nu pot face altfel decat sa-mi las inima sa bata. Si cu fiecare bataie, lipita de bataia Inimii, iese asta:
Pace voua, locuitorilor acestei lumi!
Si intre oameni, bunavoire!
.