Pe Luna.Impliniri de vise

...

foto


Si iata... Mi-e totul nou, aici.
Las in urma corabia si fiintele stralucitoare, pornind de una singura pe Luna.
Imi rad de mine, inauntru: tot imi spuneu destui "lunatica". Ei, acum chiar sunt...
Si tot mi-am facut atatea drumuri asa, de una singura. Inca unul. In care stiu cum e sa asculti, sa simti, sa fii asa, atent, cu toate simturile.
In misterul Lunii asa se cere sa fii. In Ascultare.
Ascult, in timp ce merg, vantul lunar. E o noua limba, asta, un alt vant... Invat despre Luna ascultandu-l. Si imi spune multe. Ascult si aflu... Tot de pamanteni?!
Da, tot de ei... Vantul de asta spune.
E incarcata Luna de ce visam noi, de acolo, de pe Planeta Albastra. E plina de gandurile noastre, care bantuie pe fata ei purtate de vant... Ascult si imi e mai simplu, asa, mai linistit, sa aflu. Tot despre noi...
Oh, de-ar putea oamenii sa fie asa, doar un ceas, desprinsi de moara zilnica, ascultand, ascultandu-se pe ei insisi... Si-ar limpezi multe si ar taia atatea noduri... Ar fi mult mai usori. Mai limpezi. Poate mai fericiti...

Privesc in jur si ma incant pe peisajul asta luminos. Imi amintesc de povestea despre muntii din Luna, in care fiintele ce traiau aici, ajunse pe pamant, au ars de dorul muntilor luminosi si au tesut cu fire de lumina fata Muntilor Dolomiti... Inteleg acum acele fapturi. Lumina asta, ce se zice ca nu-i a Lunii, e chiar a ei, de fapt. A stralucitoarelor fire tesute chiar de locuitorii Lunii. Ii vad, ca fiinte luminoase, usoare, stravezii. Desigur, pentru a le vedea, trebuie sa stii SA VEZI... Antrenamentul privirii in curcubeu isi da roadele acum. Pot vedea fapturile Lunii...
Si vad sclipind ici-colo, pe campii intinse, luminile colorate din cupele cu visele noastre, ale pamantenilor. Ma-ntreb ce-o fi cu ele. Caci nu stiu inca ce se face cu visele noastre, care umplu Luna.
Ma apropii de un palc de vise. Sunt adunate ca florile-n buchet, luminand, palpaind viu acolo, in cupe de smarald, rubin, safir si ametist... in multe pietre pretioase. Pe ele curge de undeva, din inaltul albastru-nchis, ploaie de lumina argintie. Si lumina asta le acopera, ca un vesmant cald, lucitor, ca pe bobul de grau in neaua pamanteana. Doar ca ele stau putin asa, sub caldul invelis, caci urmeaza a se implini... Cum oare? N-apuc sa ma intreb de tot si vad... Vad cum se face. O cupa rosie, frumoasa, de rubin, se-nalta usurel din stratul luminat si-ncepe a pluti asa, peste campie. Undeva, sub stratul argintiu, palpaie tare o lumina alb-albastrie... Pulseaza, precum un far in noptile pe marea pamantena... Cupa cea rosie grabeste, plutind pana deasupra fulgului alb-albastriu de lumina... Si ajunsa acolo, incepe a canta... Sunete de harpa. Raman sezand pe campul luminat, privind si ascultand, ca intr-o vraja... Cupa suna si se roteste, viu, ca si cum ar chema, ca si cum ar trage pe fir de cantec cristalin de harpa, ceva ce lumineaza acolo... Si iata... stratul de praf de-argint se scutura usor, se varsa de o parte si de alta a unei cupe albe, cu luciri de curcubeu... Vas de opal, piatra pretioasa a iubirii, a sperantei...
Cupa se-nalta, se roteste viu, ca o flacara alb-curcubie, ajungand langa cea rosie, sub ea. Capacul se desface si lumina dinauntru lasa la vedere globul de vis dinauntru... Desi sunt departe, pot vedea. Da, inauntru e un vis de dragoste. Asa se vede, cu multe nuante rosii si albastre. Cu multe imagini dulci, placute, tandre. Din cupa rosie se desface un vis la fel, putin mai colorat in verde. Semn ca cel sau cea care-l viseaza a strans speranta multe, multe-n vis... Visele nu spun ale cui sunt. Ele doar desfasoara acolo, inauntru, in globurile de cristal, imagini si culori si raze... Dar ele unele-pe-altele se stiu... Se potrivesc asa, prin chemare de lumina si prin cantec, si se aduc unul in altul... Asa si cu visele "mele", pe care le privesc acum. Fiecare se inalta din cupa lui, se toarna unul intr-altul, nascand un glob luminos, cu toate culorile intr-ansul. Se roteste un pic globul asta, parca sa-si aseze mai bine inauntru noua alcatuire. Si o data incepe a lumina si mai tare, pulsand, ca o floare de lumina cu multe ape si scantei... Mai sta putin asa, deasupra Lunii, invartindu-se pe loc din ce in ce mai tare, pana ce dintr-o data capata lumina si mai multa si... viteza! Da, ca si cum ar fi intr-un vartej, globul cel nou cu vise-mpreunate se ridica rotit si se indreapta iute, ca o stea, cate Pamant...
Mama-mama, ce vitezaaaa! Cred ca cei doi visatori ce au visat la fel isi vor primi in noaptea asta implinirea viselor, ca pe un fulger... Imi rad iar inauntru. Prevad deja o intamplare in care doi vor spune c-au fost loviti de fulgerul iubirii...

M-am lasat prinsa in vraja asta, a privirii jocului de vise si acum ma ridic, rascolind praf de argint pe fata Lunii.
Ma las din nou in cautare, caci am de gasit un vis, visul meu ratacit... In fata, undeva nu prea departe, se vede umbra adanca. Inuneric. Nici urma de praf de argint, lumini, culori. Ma-ndrept spre fata nevazuta a Lunii, in cautarea visului pierdut...
.