Dupa vise...

...

glitter-graphics.com

De cand Luna se umple cu vise si se tot umple, m-am facut asistent de vise...

Si am vazut ce frumos se implinesc, la unii si la altii.

Pana intr-o seara, cand m-am trezit cu un copilas langa mine, unul din aia rotunjori, cu bujori in obrajori. Stateam acolo, intre frunze, pandind cum se urca visele in corabie, si mai notam in carnetel si cate un vis cunoscut si recunoscut, din cele ce puteam vedea in cupele stralucitoare purtate de zane si de elfi. O manuta m-a tras de haina, si-am auzit glasciorul subtirel, ca de clopotel:

"Si tu? Ai visat?"
"Sigur ca da",i-am zis, coborand spre el, ca sa vorbim in soapta.
"Si?"
"Si ce?"
"Au venit toate?"
"Cum sa vina?"
"Pai mie toate mi-au venit. Si jucarii, si o surioara."
"Aha!".. M-am gandit un pic. "Nu, n-au venit toate".
"Si?"
"Si?..."
"Pai, nu te duci sa vezi unde s-au dus? Poate s-au pierdut pe drum"...

M-am gandit. Da, poate cel mic are dreptate. Copiii stiu de multe ori mai bine...

"Dar cum sa merg? Sunt prea mare, or sa ma vada si nu pot sa ma strecor pe corabie. Uite si tu ce lumina e acolo, mai tare ca ziua."
"Pai nu te faci mica?"
"Cum?"
"Eiiii!!! Tu nu stii? Nu ai facut tu povestea??"

Oh, copiii astia! Asa e. Ei stiu mai bine. Doar vin din magie si inca o vad, nu-i asa?

Asa ca.... M-am dat de trei ori peste cap si m-am facut mica-miiicaaaa... Am luat din primul clopotel inflorit strai albastru si gata! Dar tot nu puteam sa ma strecor pe corabie. Acolo sunt doar visele puse in cupe din nestemate, si nu intra nici zane, nici elfi... Cum sa fac?
Ma invartesc pe malul lacului albastru al padurii de argint, incercand sa ajung acolo, in burta corabiei aurite, ca sa ajung in Luna, pe urmele viselor.
Si ma uit cum se face trecerea. Zanele si elfii poarta in brate pretioasa comoara, visele omenirii... Le duc pana in camarile incapatoare dinauntrul corabiei coborate din Luna si le aseaza cu grija unul peste altul, cupa peste cupa... Vad asta strecurandu-ma in spatele unei zane, mergand cu pas pitic pe urma ei.
Si ei vin si pleaca, si raman visele, in cupe stralucite.
Ah, cred ca stiu. Ma strecor intr-o cupa. Ma dau iar de tri ori peste cap si ma fac si mai mica. Tusti! Intru aici, in cupa asta verde, langa un vis care palpaie inauntru.

Asaaaaa.... Acum o sa ma duca si pe mine corabia in Luna....

Astept sa se termine toata foiala asta, toata miscarea atator mici mesageri... Si astept... Intre timp visul, vecinul meu de aventura, se desfasoara in fata ochilor mei indiscreti. Privesc si ma minunez. Nu stiam ca asa arata un vis: ca un glob de cristal, cu ape colorate ca de curcubeu, cu sclipiri si fulgere ce-l strabat, cu imagini, cu muzici, cu soapte... Imi cer iertare pentru furisarea aici, langa el, si pentru vederea lui, a visului atat de drag unei inimi. Nu voi spune, promit.

Nu voi spune ce vad. Nici despre locurile astea frumoase, cu atata verdeata, cu atatea culori minunate. Nici despre omul asta care paseste pe iarba. Cum merge incet, risipind stropii de roua din firele verzi. Cum undeva, mai departe, o tanara femeie priveste cumva catre el, catre soare... As vrea sa stiu al cui e visul... Al ei, al lui? Vad. Vad, dar nu spun, nuuu...

Privind la vecinul meu vis, nu am bagat de seama ca miscarea din jur s-a oprit. S-a facut liniste, si doar cantecul acela vrajit se aude, cantecul zanelor... Simt o plutire usoara, o lunecare, si o boare miresmata...

Cred ca am pornit.

Sunt aici, in cupa cea verde, cu un vis, si deja plutesc inspre luna, in uriasa corabie de aur.

Mi-e un pic inima mica, de neliniste, caci nu stiu cum va fi acolo. Mi-e si mare un pic, de placerea zborului, de bucuria indraznelii. Si de magia de a imi trai propria poveste....
.