Cafea...

M-am intors un pic pe pamant, sa beau o cafea. Mi-era sete, sete rrrrrau de tot...
Sete de dulce, de bun...
De dulceata vietii.

Mult e in ce pare putin. Mult, daca gusti...
Mmmmm.... infruptata, gustata ca frupt, ca bunatate... Mmmmmm... Patrunde in toate simturile, in toate...
Te face fuior, ca si aburul sau, te doboara mai intai, apoi te-nfuioara...
Te face mic si apoi te mareste, la scara... Pana la scara din ceea mare, scara lunara, stelara ori chiar solara...
Placerea bunului gust, a gustarii de bun...

Imi place sa stau si sa-mi beau cafeaua acum... Ma port in fiecare strop pe mine, cu toate simturile cufundate in bine...

Nimic nu ma tine sa sorb in ce loc vreau, asa cum doresc...
Asta e strop pentru dans, pentru dansul arabesc...Bum-bum... un pic de zvacnet viu, de viata, din umar, din piept, din sold, din buric... Un pic de ici, un pic de colo, dansand un drum solo...
Alt strop pentru casa din deal... Acolo, pe bancuta din lemn de brad, mirosind dulce... Cafea din cana de lut... In dulceata diminetii, dupa noptile nebune, in care te iubesti pana uiti de lume...
Alt strop, pentru mare... Pentru calatorii albastre, insorite si instelate, pentru plutit si zburat peste ape, peste lumi departate...
Alt strop, pentru muntele ala, Machu Picchu, in care mi-am regasit respirul, ascultand si simtind inima Mamei... Oh, da, mai am un pic si implinesc un an de cand traiesc!
Alt strop, pentru noaptea instelata de acum noua ani, in care vrajita descopeream mersul pe camila, plutirea cu ochii in cer si alergam dupa un rasarit de soare, pe pietrele din varf, de pe Sinai...

Si in fine, un strop pentru acum, pentru a ma simti pe mine in mine... Acum, aici, gust si traiesc si ma bucur ca sunt, in acest infinit si nemasurat punct de pe pamant...