... si farmacatorie

...

foto

Nu ne vazuseram de... aahhh, de cat? Multi ani. Oricum, nu ma asteptam sa te vad acolo.
Lume eleganta, pahare de sampanie, zambete de plastic si rasete de carton...
Peste toata lumea asta, mai degraba prin ea, te-am vazut. Respirul s-a oprit un pic, apoi s-a ghemuit in stomac, unde a inceput o samba nestapanita... M-am intors spre cel cu care venisem, un coleg cu care tocmai povesteam despre ultimele noutati pe piata asigurarilor. Foaaaaarte interesant subiectul, mai ales ca eu nu cred in asigurari...
Era un teren neutru si el incerca sa nu se plictiseasca. Eu oricum nu ma plictisesc niciodata, am asa, un defect din nastere...

Si am vorbit ceva, nu stiu ce, orice din ce citisem pe un ziar online. Nu stiu de unde mi-a venit brusc inspiratia si aruncam cifre cu ochii la tine...
Nu te-ai schimbat. Periculos de "deloc". Nici macar vartejul ala, care ti se face pe frunte si-l dadeai tot timpul la o parte. Ochii mari, de care iti era rusine ca sunt prea mari, luceau acolo, intre cupele de sampanie, si am ametit amintindu-mi... Candva, o singura data, am dansat impreuna. Candva, alta data, am cantat impreuna, intr-o noapte, la o casa boiereasca devenita restaurant...

Si atunci, ca si alta data, cineva imi spusese "Ce bine va potriviti"... La naiba, eram colegi si atat. Potriviti???
Nu stiam. Doar dupa ce nu ne-am mai vazut am stiut. Multe. Am asezat din franturi cate ceva, si am inteles mult din tacerile tale. Pot spune chiar ca ai fost cel mai bun profesor al meu in cititul tacerilor.
Acum te privesc prin lumea aia adunata si vad iara. Te citesc, si vad unele lumini si umbre, cunoscute. Vad si altele noi. Ti-am vazut acolo, pe umarul stang si pe brat, pana la palma, cateva taieturi, una mai adanca in spate, sub omoplat. Stiu, sunt urme ale unei aripi rupte. Degeaba ti-ai pus mantia si zambetul sclipitor, de om de succes...
Ciudat, dar asta, sa te vad acum, imi apare cand am incetat sa tot salvez oamenii din tot felul de buclucuri in care s-au bagat singuri. Si sa-i bandajez, ca pe urma sa mearga si sa-si mai faca iar una, alta...
Si totusi, vazand si stiindu-te, prinsa in norul auriu al acelor amintiri, ma hotarasc sa fac o exceptie. Una mica.
In spatele meu, acolo, in cuta mantiei mele nevazute, rade o voce: "Doar una mica, doar de data asta." Imi amintesc ca eu n-am nici un pact cu vreun greiere, asa ca las constiinta deoparte si departe.
Ma apropii. Mmmm... Gust din ceva, un dulce, habar n-am ce, langa mana ta. Te tragi un pic deoparte, pe urma ridici ochii si ma vezi.
Stiu, nici tu nu te asteptai sa ma vezi aici. E o cu totul alta lume decat cea in care ma invarteam atunci... Da, se mai intampla si de-astea. Acum ma invart in multe lumi, habar n-ai cate si habar n-avem noi cate sunt...
Zambim frumos si ne salutam: Ce-mai-faci/ce-mai-faci... Vorbim si ni se scurge timpul intre cuvinte, cade acolo, si nu-l mai stim... Ma impart, in mine, lasad vazatorul filmului sa vada de la distanta. Si imi dau seama ca se poate sa nu ne mai vedem, asa ca ar fi cazul de un acum-ori-niciodata.
Ma trag un pic mai in spate, in gest clar de a ne departa de multime. Nu rupi firul si vii incet spre iesirea in racoare, pe treasa. Desigur ca trebuia sa fie acolo o banca! Ma asez si vii langa mine, "sa mai povestim". Partea mea de actor isi face bine treaba, ca e antrenata, iar cealalta cauta cea mai buna metoda. Am sa te ajut sa scoti veninul din tine. Altfel o sa porti taieturile alea cu tine o viata. N-are rost. Nu din astea te intaresti. Nici nu se mai dau medalii pe cicatrici...
Vorbim, si intreb iara, mai adanc: - Ce mai faci? Cum iti e? Zambesti si vrei sa zici iar ca "bine"-bla-bla... Si gura ti se stramba dintr-o data - nu poti sa o stapanesti, n-are rost, corpul tau stie mai bine ca e momentul sa spuna - si se face tremurul de plans. Nu poti sa-l tii. Acum pun palma pe spate, in dreptul omoplatului. Masez usor.
- Doare?
Dai din cap, luptand cu nodul din gat. Nod pe care il vreau aruncat odata...
- Unde doare cel mai tare? Cauta si simte, unde?
Stiam ca vei atinge ficatul, tipa bietul, destul de tare.
- Sufla.
Te uiti la mine mirat. Desi ma stiai "dusa", asta inca poate nu o stiai...
- Sufla si scoate din ficat. Sufla si arunca. Varsa, da afara! Scuipa!
Respiri rapid, sufli si scoti. Respirul se duce singur adanc, drept in nod, taie, rupe si scoate. Iara si iara... Fasii de venin ies prin respir... Te lasi in sfarsit pe mana intelepciunii trupului tau, care lucreaza acum, pompand ca si cum ar fi alergatorul dupa ultimul avion pentru refugiatii de razboi.
In sfarsit, gata. Te lasi sa revii la rasuflarea usoara. Stiu, ai ametit un pic, dar nu e de la respir. Esti intr-un alt tipar acum, unul curat, trebuie sa te obisnuiesti.
Stam putin si privim spre arbustii din curte. Tacerea vorbeste destul si mult, nu-i loc sa o tulburam.
Ca intr-o scena de film, ne privim in acelasi timp. Ai o alta lumina in ochi. Stiu. Stiu ca stiai sa-ti faci asta si singur, tu stii atatea. Dar tot de la tine si de la altii ca tine stiu ca e mare drumul intre a sti si a fi in stare sa faci. Ei, am urnit impreuna starea...
Vedem deja locul unde ne vom mai intalni. Va fi undeva, pe un tarm, intr-o vara. Nu stim care, nu conteaza.
Intram impreuna in sala, in morisca de murmur. Ramanem o clipa langa aceeasi masa cu pahare, unde se pare ca sampania nu se termina niciodata. Luam cate un pahar si ciocnim:
- Suerte!

Plecand spre casa, imi apare iar imaginea ta, ramas in pragul casei frumoase, si ma bucur ca acolo, in spatele umarului stang, tocmai s-a ivit un mugur de aripa. Lumina ta frumoasa isi face loc si creste...
.