Primul vis. Lupul Alb

...

In lumea asta intram usor in copilarie. In vis, faceam si desfaceam. Schimbam si croiam lumi...
Parea o coborare sau o iesire in sus, in necunoscut. Habar n-aveam ce faceam. Sau aveam, dar nu asa ca acum. Ce complicati sunt adultii! Au nevoie de teorii ca sa priceapa si pe urma sa faca ceva, ca sa fie. Mult mai castigati, de o mie de ori, copiii, care sunt cum si ce vor ei, scaldati in inspir...
Visatorul e mag. El ajunge, in inchiderea ochilor sau chiar cu ochii deschisi, la portile nestiutului, trece de ele si intra in laboratoarele Creatiei. Unde i se daruieste, iar si iar...De aici aduce cat poate purta cu el, cat poate duce, cat intelege, in lumea de zi cu zi, si numeste darurile inventii, descoperiri sau chiar miracole.
Cand te deschizi spre sursa Inimii, incepe o alta viata. Incepi sa vezi. Si asta schimba tot...

Omul din fata noastra e strain de aceste locuri. Venind din neamuri amestecate, din trei continente, ne arata cum sa intram in vis si sa citim trecutul si viitorul, care sunt de fapt fete ale singurului timp: acum.
A trebuit sa vina el, "din afara", sa ne aminteasca de Lupul Alb. Incercand sa se prinda cumva de lumea noastra, prin "cordonul" Inimii, care ne leaga pe noi toti, a intrat in lumea de vis si a cautat radacinile neamului nostru. Si cine i-a iesit in cale? Animalul de putere al strabunilor nostri: Lupul Alb. Nu stia inca de daci, de Zalmoxis... A intrebat daca pentru noi Lupul Alb inseamana ceva, fiindca lui i-a aprut "in cale" un lup alb....
Ha! A trebuit sa vina el, de acolo, din Nordamerica, de unde alti oameni cinstesc Lupul Alb in traditiile lor, si sa ne intrebe...

Prima intrare in visul "de vazut". Imi este cam frig si ma intind pe saltea, ma infund in moale, sa ma incalzesc... In spatele ochilor inchisi imi e intuneric. Toba incepe sa bata si imi pune sangele in alergare. Alerg pe dinauntru si ma vad alergand... In pestera in care urmeaza sa vedem e intuneric. Nici un semn, nici o poarta, nici o grota. Ma invartesc, caut pe langa peretii reci. De obicei vad luminos, acum e intuneric... Simt la picioare miscare, ceva cald, viu... Misca ceva. Ma impinge in picioare un corp cald, imblanit. Din calatoriile pe care le fac in ultima vreme, m-am obisnuit cu tot felul de "aparitii", dar asta e stranie. Simt mai multe prezente si incerc sa vad in intuneric. Vad ceva. Luminite albastrii. Simt moale, umed. Bot de animal, care ma miroase, ma impinge. Se freaca de mine. Sunt mai multi... Merg pe un soi de margine pietruita, pe langa perete. Incep sa vad, parca in penumbra... Un tunel in pestera, spre niste pietre mai inalte. In dreapta, perete de stanca si niste muchii de piatra, care fac spre stanga, in jos, carari spre subteran. Din radacina pietrei tasneste o apa inspumata. Curata, cristalina, cu spume albe si curgand in multe directii. Parca toata podeaua de piatra a pesterii e plina de apele astea care curg cu viteza si cu zgomot. Nu-i furie, e doar viteza, chiar un pic de veselie, asa pare murmurul asta. Cu exceptia locului in care stau si a drumului pe langa perete, e curgere de apa peste tot. Langa mine, la picioare, se tot invart si se freaca de picioarele mele trei lupi albi. Cu ochi albastri. Ma uit la ape, ma uit la ei, iar la ape... Nu am gasit altceva aici, unde trebuia sa gasesc un dar si sa-l iau, ca semn al inceperii unui proiect, al intoarcerii vietii inspre menirea ei, al desfasurarii unui drum, al facerii a ceva nou care ne pune in valoare calitatile.
Ma uit la cei trei lupi si la apele care curg si inspre stanga si inspre dreapta, si peste tot, limpezi, puternice, alb inspumate...
Si mi se lumineaza mintea... Doamne, multumesc pentru dar! E cel mai mare, ce il puteam primi acum!
Lupii stiu ca am inteles si se trag inapoi, pe drumul pe care am venit, strecurat, pe langa peretele pesterii. Merg in urma lor, ies in pragul deschiderii intunecate. Apele se imprastie in toate directiile.
Apa. Sangele Mamei. Inspiratia. Forta inspirului, care hraneste orice, pe pamantul asta, face sa nasca si sa creasca. Rodirea. Creatia. Peste tot...
Si mai ales, Dumnezeu cu chip de femeie.

Si mai ales, lupii albi. Calauzele mele spre seva asta, care se trage din adancurile acestui pamant.
A trebuit sa vina un om cu parul alb, vorbind si rostind primele lui cuvinte romanesti - iubire, bine, multumesc, - ca sa ne aminteasca de radacini...
Radacini comune cu ale altor neamuri.
Lumea e rotunda, frumoasa si magica.
.