MICROBus

UPDATE 

NU UITATI DE LUNA PLINA. IN ACEASTA NOAPTE VISELE SUNT INCARCATE IN CORABIE, CA SA UMPLE LUNA .

CORABIA CU VISE VA URCA IN LUNA. 

PENTRU INTARZIATI, DIN ASTIA, CA MINE, SE MAI FAC SI CURSE SUPLIMENTARE. 

Eu am cam lipsit din... mine zilele astea. Dar am mai aflat cate ceva despre vise. Despre cum se implinesc ele. Si nu ma grabesc in noaptea asta. Pentru ca am avut asa o prezenta suta la suta datile trecute, am primit onoarea de a insoti corabia in luna. Aia micuta, cursa de poimaine seara, condusa de Han Solo - Soimul Mileniului.

O sa ma duc, sa vad, sa aflu, si va voi spune... cat voi pricepe si daca voi putea.

Pana atunci, puneti-va visele intai in inima, iubindu-le muuuult-mult, pe urma si pe hartie, daca vreti. Zanele si elfii le vor purta oricum ar fi ele - scrise su nu - in Luna. In noaptea asta, maine si poimaine...

Acuma stiti cu ce se umple Luna. Ramane sa va urmariti noptile cu luna plina si sa lucrati la trimiterea viselor in Luna. In restul timpului, lucrati cum va vine inspirul, la implinirea lor!

Fie-va visele implinite, pentru voi si cei dragi voua!


 ...

Yeeeeeee! Excursie cu microbuzuuuu!

foto

Merg in vizita la "ai mei". Maminita si Papito s-au mutat la Magurele. Ala de langa Bucuresti. Eii... inca nu e vila cu piscina. Piscina ar fi de fapt, dar una din aia, facuta de mama natura, ca ploua si e loc (si lac) destul. Se piscineaza totul, urgent...

(A propos: Stiti intrebarea "-Capisci?" Da' raspunsu' il stiti? "- Pisci!"
Citit ca lumea, cu accent napoletano, adica un sh, daaa? Adica Pishiii!)

Ok. Magurele. Microbuz, ca masina n-a avut si n-are neamu' meu.
Microbuzu' pleaca... dupa ce sta ploaia. Ok. Stam un pic. Inca. Pic-pic...
In fine, plecam, yo si inca un nene. Cred ca daca eram doar yo, soferu' nici nu pleca. De ceva vreme lucrez la invizibilitate si-mi iese...
Avem in dotare si muzica. Muzica de pe "Radio Guerilla". Yo... cu Guerilla n-am nimic si tocmai de-aia, nici nimic in comun.
Trec pe rezerva mea de pe mp3 player. Selectie de suflet. Si mai avem si alte posturi radio."Bag" Gloria Estefan, ca de ieri sunt iar pe Agua Bendita si Mi Tierra.Mooor de placere cand ii striga lui Marco Antonio (asta e Marc Anthony, de la tierra lui): "Ayy, Chefe!" ("Hai sefu', bagaaaa!")
Si el incepe sa cante de pamantu' si satu 'lui...

Noi, cu ai nostri. Luam ceva lume pe drum. Se umplu scaunele. Pe la "13 Septembrie" apar papornitele si in spatele lor o familie policolor. Alta muzica. Cineva Minune sau De Aur...
Variez si eu, sa fiu una cu neamu'... Trec de pe Mi Tierra pe "Sa nu ma plangeti" - (No Llores)- , tot Glorita, remixul ala salsa, care imi provoaca adidasii pititi o vreme sub scaun.
Neeee... n-am loc sa misc, urca o noua serie. Doi amici, in geci negre de piele, facuti varza. De aia taiata fina-fideluta. Policolorii se strang mai spre spate, ca amicii au mainile lungi ca aripile de avion si le misca in tot felul de loopinguri. Nu-mi imaginam ce de loc e intr-un microbuz... Asa mi se largeste si mie aria de cunoastere si incep sa vad din ce in ce mai bine tema asta cu "nimic nu e ce pare a fi".
(A propos 2: Va livrez aici zen-ismul meu preferat:
Nimic nu e ce pare a fi.
Dar nici nu e altceva.)

La halta urmatoare, deja pe Antiaeriana, neste mamaite cu sacose si damigene. Aha! Uitasem. Eu, picata din cer, din Paradis, din fara-timp, uitasem de must! Pai da, e vremea aia, de circulatie a sangelui viei. Circula prin tot ce ... circula. Damigene, sticle, bidoane de plastic. Unul din 49, la picioarele mele. Deja las pe Glorita si bag "Desert Rose". Trecem un pic spre invartirea aia prin desert, pe uscat, sa-mi fac primirea de onoare pentru aroma din bidon. Hait! Asta nu e must! E tuica! Nu stiu cand si cum se face, da' asta e tuica. Ma abandonez, ce sa fac, in vaporii astia (ieri am fost in scotisoara, azi... tot o esenta si ea, saraca).
Scap repede, ca pleaca bidonul mai in spate. Vine galetusa cu branza... Asta e! Sunt pe scaunul din dreapta, ala care are in fata spatiul liber cu un "loc de bagat" ceva. Ei, iata, e locul cautat de toate bagajele.

Ies din scaun si dau sa cobor, ca vad podul, atat cat pot, printre bratele marinarilor sau aviatorilor astora doi, care l-au ciocanit pe sofer ca niste hultani, tot drumul. Cer si yo coborare mai la marginea soselei. Cei doi isi dau seama si ei ca ar fi cazul sa hotarasca: Ei coboara sau nu? Decid destul de "miscator"... Imbranceli, chiote - mamaia apara damigeana cu pretul vietii. Profit de miscatoarea indecizie si in final ma strecor. Mare este Allah! Sa traiasca cine a inventat fashul, alunecos si bun, cu asta scap si din dublu Nelson. Ma strecor pe usa, dau sa zic "Multzam", cand aia doi sunt gata sa-mi cada in brate. Nu ca m-as fi jenat, dar ma stiu ca nu-s asa tare cum par. Yo a trebuit mereu sa ma descurc cu viteza, ca fortaaaa...
Primul se repede pe usa, inoata cu mainile in aer, iese si se rasuceste. Tocmai bine sa-l ia in piept pe al doilea. Asta, dupa cum se vede, voia sa coboare doar pe jumate. Adica doar o jumate din el voia. Picioarele se lipisera de podeaua microbuzului si acolo stateau. Ca de guma, indoite, da' stateau. Si sa-l vezi pe primul cum mi ti l-a luat in brate! Ca pe un copilas. Si pe urma s-a lasat pe spate, usurel, cu "copilasu' " in brate, cu fundul fix in baltoaca noroita. Aia erau zdrahoni, nu gluma. Si tot le era greu al naibii sa-si traga picioarele de sub ei. Usa se tranteste ca prin minune - nu am vazut vreo mana s-o inchida - iar soferul o tunde, fericit ca a scapat de astia doi. Ratand prima partida de wrestling in noroi pe care ar fi putut-o vedea cu totii, gratis.
I-am lasat sa miste, cu aripile alea de avion maturand frumusel prin baltoaca din marginea drumului.
Am luat-o catinel pe drumul de pietris, ascultand cu ambele urechi pe Ricky Martin, cu "La vida loca", si cu varfu' capului pe aia doi, stimulandu-se, motivational, sa iasa din situatie...
.