Feelings...

...

A fost o zi magica.
Asa cum imi vin acum zilele...

In noaptea dinaintea ei, chemasem mariachi, sa-mi cante... Inca nu imi venise cantecul meu, asta de acum.
Ieri am deschis dimineata foare usor. Si eram foarte usoara. Rarefiata... O zi a mea. Desi imi numesc toate zilele ale mele, era oricum "mai" a mea. Fiindca scria undeva, in calendar...
Nu am fost obisnuita sa-mi serbez ziua in vreun fel. Nu stiu cum s-a facut, dar, cu exceptia catorva zile "de astea", in copilarie, cand mama facea torturi "cu etaj", sa suflu in lumanari, n-am avut vreun fel anume de a sarbatori. (Nu contez pe "tratatia" de la scoala sau de la servici).
Dar am invatat in timp despre sarbatorire. Si despre celebrare. Si a fost minunat, caci nu sunt legata nici in acest fel de calendar...
Si totusi ramane in minte, acolo, intr-un coltisor, acel semn. Care arata ceva.
Ieri m-am trezit in aceasta "aura" de ceva, de "special".
M-am imbracat in ce mi-a placut, astfel incat sa-mi fie drag mie. Nu incomod. Nu "manechin". Frumos si placut mie. Intamplator, eram si frumoasa, imbracata asa.
Mi-am luat o carte de suflet si am profitat din plin de ea, in blocajul din trafic. Muzica din casti era pe masura acelei placeri...
Senzatia de dulce, de placut, de imbratisare, a crescut, in timp ce stateam pe scaun. Reciteam despre o femeie frumoasa, in vremea unei mari victorii, dupa ce isi intorsese viata si sufletul pe dos. Si asta fusese bine. Se curatase de griuri si varsase otravurile, iar acum iesea la lumina. Traiam alaturi de ea si dintr-o data... Eram intr-o agatare in timp, suspendata, intr-o pagina alba, a mea. Si m-am vazut, in acele zece minute lungi, "blocata" in trafic, in acel dar de timp facut mie. Am iesit in albul acea si am inceput sa vad. Sa ma vad, asa cum eram, in acea suspendare. Ma simteam in acel nor de bine, imbratisata in ceva nesfarsit de bland. Ma topisem si imi curgea starea asta, si nu o puteam opri. Ma umplea un bine care mi se revarsa pe obraz...
Ma vedeam, in acel timp, in acel moment de gratie. Cu trupul meu cel frumos. Inca sanatos, raspunzand, chiar cu o zi inainte, atat de bine la efort. Lucreaza atat de ascultator, e bland si bun. O minune.
Ma vedeam, cu bratele pline de darurile acelui timp. Placerea de a simti ca sunt vie. O calda zi, cu soare si senin. Pace, multa pace. Urmele atator vai al plangerii, sterse cu desavarsire. Am scotocit prin mine, cu mai mult curaj... Umblam in varfuri, asteptand sa dau de vreo piatra rea, de vreun ciob de durere sparta... Nimic. Gol. Curat. Parca fusese un vacuum cleaner. Nu aspirator, un vacuum cleaner.
Da. Sunt zece luni de cand am inviat. De cand am inceput sa traiesc. Timp in care m-am desfacut in bucati, m-am taiat si m-am cusut la loc. Pe urma au venit lumini peste lumini si au refacut, iar si iar, multe. Sunt noua, purtand totusi, din toate cate au fost, bunatatile. Mi-am simtit marea interioara. Suprafata lina, pe care straluceste lumina... Mi-am simtit focul, linistit in dimineata asta, dar arzand, acolo, tinandu-mi puterea adunata, intreaga.

Am impartit bucuria acelei zile cu multa lume. Imbratisari, cuvinte bune, telefoane, mesaje...
Iar seara...
Seara, la Rendez-vous, un rendez-vous... Intalnire de inima. Cu niste frumoase. Mi-am primit iar portii de dragoste. Blande, calde, vii... ne-am jucat si am "citit" in cartile de tarot.
M-am vazut si Regele si Bufonul Regelui. Cel care spune cu curaj si caruia nu-i sta nimic legat, ca piedica, nicaieri.. Si regele, si nebunul, spun si fac fara frica. Nebuneste, in sensul inariparii si desfacerii de limite. De lumea inlantuita.

Am venit spre casa, in noapte. Priveam luna, inca mare, inca plina. Cerul cu stele mari, clare, limpezi. Linistea noptii m-a tinut in brate pana in prag. Si m-a trecut si peste el.
M-am asezat intre flori. Am stat asa, privind la ziua aceasta, care iata, si-a trecut aripile peste mine. Frumoasa zi.
Am gustat si mai adanc din ea.
Mi-a fost data. Mi-a priit. M-a tinut de dimineata pana seara in bine. Mi-a fost liniste. Nu m-a durut nimic, pe nicaieri, nici in trup, nici in minte, nici in suflet...
Am primit tot felul de feluri de iubire. Am ras, am povestit, cu oameni minunati.
A fost senin si insorit si instelat.
Am primit niste flori minunate, dalii si trandafiri si o tuberoza.
Mi-am ascultat muzicile preferate si seara mi-am cantat iar "Malaguena salerosa", bucurandu-ma de ochii mei frumosi, care vad. Si care, in cateva zile, vor incepe sa vada si mai bine.
Si pe urma am aprins lumanarea mare rosie, cu mar si scortisoara, am ingenuncheat pe covor si am spus:

Multumesc pentru ziua asta. Am primit bucuriile ei si mi-e bine.
Multumesc ca mi-ai dat ochi sa vad... Sa imi vad toate astea.
Multumesc ca mi-ai dat iar simtirea. Ca m-ai ferit de impietrire. De innegurare, de orbire.
Imi dau seama ca din cele de azi multe imi sunt date si-n alte zile. In celelalte. N-a fost si nu e doar azi.
Multumesc de cum le-ai adus si le-ai asezat. De blandetea cu care ai facut-o, sa nu-mi fie prea mult nici preaplinul...
Multumesc ca ma insotesti, prin suflare, ca ma tii treaza. Ca nu ai ascultat atunci de ruga mea nebuna, cand iti ceream sa ma stergi de tot, sa nu mai stiu, sa nu mai simt. Ca ai facut chiar dimpotriva, m-ai dezlegat cu totul, ca sa simt in toate felurile. Cu totul.
Multumesc ca ma iubesti in felul asta. Si in asta. Si in asta. Si in asta. Si in...
Multumesc ca m-ai facut sa simt aceasta nesfarsita iubire.
.