Aruncare de cuvinte

glitter-graphics.com

Niste cuvinte ni s-au strecurat, asa, pe sub piele, de cand eram mici... Si asa s-au dus adanc, facandu-si culcus in noi, invatandu-ne sa nu mai invatam, sa luam de-a gata.
Chiar de stim ori nu stim, ele, cuvintele, isi au forta lor si mereu oranduiesc ceva in lumea noastra.

Am facut curat si am aruncat niste cuvinte, ori le-am lasat sa moara de foame, caci nu le-am mai hranit.

Cateva din astea:

"Ce mai faci"? - in loc de a vrea sa stim cum e omul, cand dau de el, vorba romaneasca intreaba ce face. Ca si cum noi, romanii, ar trebui sa facem mereu ceva. Evident, de multe ori pentru altii. Care vin, iau si pleaca, si noi tot facem, fara a vedea captul injugarii.

Ma uit la alte neamuri:
"Wie geht's?" zic nemti, ca si francezii "comment ca va?" un soi de cum (iti) merge. Macar la ei merge ceva. Si poate fara sa pui umarul sau gatul...

Unii, mai aproape de ce e important, au adus vorba de salut spre a fi, in loc de a face.

"How are you" al englezilor, ca si "come stai" - in italiano, sau "como estas", in espanol...

Da, cum esti. Asta conteaza. Cum este omul. Sigur, "omul se cunoaste dupa fapte". Dar nu numai. Se cunoaste dupa ochi. Care arata cum este. Si poti sa faci o multime, sa te dai peste cap, sa te invartesti in tot felul de lucruri si actiuni, eu pot sa vad in ochii tai ca, desi te misti, esti fara chef de a face. Sau faci, dar te doare aici ori acolo. Cum esti, asta conteaza.

Alta vorba aruncata direct pe burlanul de la ghena: "Ocupatie". "Ce ocupatie aveti?

Oooopaa! Ocupatie. M-a ocupat ceva, sau ma ocup pe mine, in loc sa-mi las libertatea. No-nooo! Prefer "indeletnicire". Asta, da, e de la "pe indelete". Nu ma ocupa nimic, ma misc pe indelete. Mult mai potrivit pentru mine, zau!

Ma uit, prin asociere de sens, la "meserie. Ei, asta imi place! Nu pentru ca "meseria e bratara de aur", o data fiindca nu e chiar asa, si pe urma pentru ca nu pun pret nici pe meserie nici pe aur. Ci pentru ca o asociez cu "messer", adica maestru ori domn... Da. Meserias, nu?

Si una pe care am dat-o la fel, pe burlan: "cumsecade". Un om cumsecade.
Asta nu! Omul care invata cum-se-cade. Modul acela in care, pentru a face "figura frumoasa" in fata celorlalti, cazi din tine, din ceea ce iti face bine tie: te lasi la urma, iti calci pe inima, taci si inghiti, uneori te faci pres. Omul invatat cum-se-cade este plin de bunatate, amabil, dragut, dar acolo, in adanc, tine minte si aduna veninul pentru cate a inghitit, in loc sa spuna "thanks, but no, thanks". Nu fac apologia nesimtirii, ba "la din contra", dar a fi bun cu falsitate e o mare minciuna. Cel ce face doar ca sa para, e mincinos. Se minte pe el insusi, mai intai. A spune cum si ce iti doresti, cu intentia de a comunica, de a negocia, nu de a taia cu sabia, e modul cinstit de a face relatia. Nu te ajut si fac ca tine doar pentru ca mi-e frica de tine sau vreau sa obtin ceva si iata, dau arvuna. Un zambet frumos, pus ca masca, peste o colectie de ganduri otravite, e mare prostie... Mai devreme sau mai traziu isi ia plata. Nu va intrebati de ce tipa undeva, adanc, un ficat sau niste rinichi...


La fel, nu suport ideea de copil "cuminte".
Asta e exact pe dos. Bietul copil, daca are minte, gandeste, dragutul. Si poate gandi diferit. O, da pentru adulti, diferit inseamna de multe opri opus. Si un copil care e acolo, tacut si perfect dresat, e cuminte. Ce stie un copil de un an sau doi, sau trei, din "fii cuminte?". Nimic. Nu are notiunea asta. Nici noi. E doar in fel de a zice "sezi!" cainelui. Nu are treba cu mintea, cu intelepciunea. Dar copilul invata instinctiv sa asculte de dresaj, de "fa ce iti spun, ce vreau eu", pentru ca depinde de mana care ii da mancare.

"Fii cuminte!". Unul din primele noduri din Matrix.

Nu, nu sunt adepta rasfatarii copiilor. Dar, din cate am vazut la Raducu (si la mamica lui, Dana), cand i se spune cum ar fi bine sa faca, el intelege si fie accepta, fie nu. Mama ii mai arata cu rabdare, in alt fel, de ce. De ce ar fi bine pentru el asa. Si puiul incepe sa negocieze. Amandoi au dialog. Ajung poate la o a treia varianta...
Si Raducu, la doi ani, e un copil foarte istet, extrem de imaginativ, jucaus, energic, si foarte cooperant. Nu e cumine. E bun de tot. Chiar si bun de pupat si de papat!

Ma mai invart pe aici si mai fac aruncarea cuvintelor. Intre timp imi cultiv unele frumoase, gradina mea de trandafiri... Dar asta e alta poveste...