Si mai multi ma intreaba intai cat a costat, si pe urma unii au indrazneala, atii nu, sa afle “si totusi, de ce am facut-o?”
Ei, “prietenii stiu de ce”... Da’ am multi cunoscuti, si de o vreme chiar din ce in ce mai multi, care inca nu ma stiu.
Tre’ sa incep desfasurarea sulului de hartie de matase, cu pictura aceea frumoasa, si sa ii las sa stea in fata ei, sa inteleaga...? Sau sa le fac o descriere a Peru-ului? Sau sa incep cu povesti despre visare si despre Legenda Personala.
Ok, mie imi place acum mai mult ultima varianta.
Scurt de tot, plecarea in Peru a fost o etapa, nu o culme a unui vis. Daca unii cunoscuti or fi zis ca gata, m-am potolit,altii stiu ca nu-i rost de asa ceva la mine... Si ca “nu ma mai repar”...
Oricum, asemeni celui care mi-a vorbit prima data de Legenda Personala, baiatul numit Santiago, si eu am pornit sa vad piramidele. Ca si el, le-am gasit. Si ca si el, ma incant de adierea vanturilor si de soare si de oazele mele, ascultand Limbajul Lumii.
Ca introducere la poveste, am sa pun in postul asta doar povestea plecarii in Peru ca sa stie cine-ntreaba si sa scutim timp si spatiu... :))
De copil am stiut cum e sa zbori. Laaasa visele de zburat, asta-i doar ceva obisnuit, nu?
Am avut vise cu ochii deschisi si am zburat (ca senzatie) peste Anzi, fara sa-i fi vazut... Muzica – toti stiu El Condor Pasa – a fost primul meu invatator de zbor. Pe urma au fost pasarile. O sa pun si povesti cu pasarile mele.
Instructorii ai mai tari de zbor: Pescarusul Jonathan Livingston si Shimoda. M-a dus la ei, de mana, Richard Bach. M-au invatat looping-uri si zbor la firul ierbii.
Am zburat si cu avionul si am vazut cum e in nor, inauntrul lui, si peste plafonul norilor, in albastru. Albastru-albastru, mult si mare de tot. Da’ tot nu m-am saturat de Albastru.
(ei, si ce treaba are cu Peru? Pai are...)
Descopar eu apoi multe feluri de zbor. In vis si in “starea de veghe’ (he-he, de-ar fi asa, “stare de veghe” cu adevarat, am sti toti zborul...) si acum un an jumate apare la “For You “ cartea lui Jonette Crowley, “Vulturul si Condorul”.
In care eu nu vad decat partea de Peru, cu locurile pe unde zburam eu... gasesc pe YouTube Alborada si innebunesc de dansul pe Imbabura...
Pe 8 ianuarie 2008 scriu eu pe un forum ca - yo – musai – Peruuuuu!
In mai plec in Brasov, singurul week-end cand lipsesc si eu din Bucuresti. Tocmai atunci fusese in tara Mallku, ghidul-saman al lui Jonette, cu Alanna, sotia lui. Ei, bine, n-am murit. Nu stiu de ce, dar n-am murit de tristete. Am cautat in josul mailului primit de la o prietena draga, care-mi anuntase evenimentul, si am gasit Centrul Amaneser. Pe Claudia Jimeno o cunoscusem la worksop-uri de dezvoltare personala organizate de ea, cu ani in urma. O sun si aflu ca Mallku vine iar abia la anu’, dar face grup in Peru in decembrie, la solstitiu. La Solstitiu! Cand este sus, in culmea culmilor, Soarele, El Sol! Vedeti acuma poza: yo-Machu Picchu-Intiwatana(Puerta del Sol)... Esteeeeee! Suuuunt!
Ooooooo! Am vazut deja avionul argintiu al lui Shimoda in fata mea, in lanul de porumb...andin. Am inceput cautari pe net. Avioane-avioane-avioane... In loc sa caut bani-bani-bani...
Ok, avioane am gasit. Am printat cinci variante. M-am inscris pe lista de participanti la excursie, la Amaneser (a costat doar un telefon). Am trimis in cele patru zari, plus sus si jos, intentia ca “yo-musai-Peru-acum”.
In august am facut un mic imprumut si am luat bilet de avion. Tot atunci, primesc “ chemare” la un interviu, pentru un job. Era alta intentie, lansata cu cateva luni in urma. Venea acuma, peste asta! Ok, plec la interviu, vorbim si zic ” yo-musai-in decembrie-Peru”. Ok, zic ei. Peste o saptamana, batem plama.
Ca sa nu o mai lungesc, in decembrie, nou angajat, primesc si zile de concediu anticipat, pe 2009, si credit, si avans din leafa. Ma duc la aeroport si ma intalnesc cu niste oameni cu care urma sa traiesc o aventura nemaipomenita.
Si, asa cum zice Alanna, “this is just the beginning”...
Na, c-am povestit tot-tot, acu’ o sa dau link si gata, cui intreaba...
Si totusi, de ce am facut-o?
Urmeaza alte povesti. Prima o sa fie MAKTUB...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu