... si inca o leapsa. Cu preferinte

.
Asaaaa... am mai primit o leapsa, tot de la Simona, si ma conformez, ca si ea-mi da frumseti din alea din raiul pe pamant, loc unde si-a cumparat o bucatica.

Asa ca zic, na!


- Cand te gandesti la adolescenta ce loc si ce melodie iti vin in minte?

Asta


- Ce bautura n-ai gustat niciodata, dar mereu ti-ai propus s-o faci, inca din vremea in care un personaj literar o bea in vreo carte?

... mi-am propus, dar nu chiar mereu :) Aia cu maciulii de chibrituri topite in spirt, pe care o bea la necaz tanti Natalita, mama lui Dorulet, din "Visul unei nopti de iarna" de Tudor Musatescu.

- Cu ce scriitor ti-ar placea sa va beti mintile pe o plaja goala?

Eeeee... Cu Henri Brunel, sa facem zen toata plaja de la Copacabana... cand e goala...

- De ce personaj din care carte ai fost macar o data indragostit?

Prima si prima data de cavalerul Pardaillan (fiul, desigur). Apoi, de mai multe ori, de James Bond.

- Ce melodie si a cui poti spune ca e compusa pentru tine?

Asta


- In ce film ti-ar placea sa traiesti?

In asta




- In ce loc ti-ai dorit din totdeauna sa ajungi?

Aici am mai multe. E joc, asa ca ma joc cum vreau eu si zic: vreau sa vad marea piramida alba din China si sa trec un pic, asaaa, in zbor, peste muntii Wudang, tot din China (ar fi grozav sa fac un taichi mic, acolo, la mama lui...). Pe urma, o fuga prin jungla amazoniana, am ramas restanta de la calatoria in Peru, n-am vazut jungla. Pe urma, Teotihuacan , "locul unde omul devine zeu", si o tzara mai la incolo, Ciudad de Mexico. Pe urma, Cuba, tot ce pot sa prind. Multa salsa, desigur, cu ceva si de pe la vecinii din Republica Dominicana. Pe urmaaaaa... - nu v-ati plictisit? - fug in iar mai la nord-est (sau o iau spre vest, tot aia) , si trag un zbor sa vad Hong Kong. Tarrre vreau sa-i vad si pe coreeni, sunt topitaaaa! frumosi rau! Si vizitez si pe Elena din Japonia. Ma intorc deci in China, trec frumusel prin Moscova si Leningrad si gata!
Asta doar in primul tur. Vizitele periodice (care vor fi si chiar vor fi) in Peru nu se pun, ca acolo mi-am dorit sa ajung toata viata da' deja am ajuns.
Iar in al doileeeaaa tuuur...    

- Ce-ai face cu 1 milion de euro daca i-ai primi maine?

Aş face o chestie care imi place mie: as lua o bucata de deal. De la noi. Unde as trage si niste prieteni, sa ne facem un catun. Cu case pe pamant, cu panouri fotovoltaice, cu fabricuta de bere in casa, cu taraful nostru de nebuni, cu miniferma si to' ce mai avem chef ca sa traim bine merci si independenti de vreo resursa de la inexistentul stat. Adica existent, de fapt, in masura in care mai rau ne incurca si mereu ne trage la gioale.
.

M-am asezat pe o banca

.
M-am asezat pe o banca.
Si m-am taiat.
Ramasese acolo, ascutita, taioasa, o poveste a ei si a lui.
Nu stiam.
Nu se vedea, la prima, la a doua, la a treia vedere.
Asa ca m-am asternut acolo, asa, ca o panza moale,
Sau mai bine ca o esarfa de matase - ma fac eu insami mai fina pe masura ce-mi acord atentie -
Si m-am taiat.
Ca in celebra scena din  "Bodyguard", m-am taiat in doua si am lunecat in bucati
De o parte si de alta a bancii
Pe care statusera el si ea
Si se taiasera acolo din intreg,
Plecand apoi care-ncotro,
Si ei jumatati...
Ma uitam ca proasta la cer,
Nu-mi dadeam inca seama de ce ma simt asa, taiata,
Parca eram intr-un NDE si pluteam cumva deasupra mea,
Vazandu-ma facuta bucati si cazuta pe iarba,
Intre frunzele de anul trecut.

Peste o vreme a trecut o prietena si m-a moralizat,
Zicandu-mi ca asa-mi trebuie,
Ca n-as fi patit asta daca nu eram predispusa la taiere,
Vezi Doamne, rezonam cu povestea asta a lor
Si de aia mi-am tras-o singura
Asezandu-ma prosteste
Pe banca aia cu povestea ascutita.

Si a trecut mai departe,
Lasandu-ma in taierea mea...
.

Sunt aici

.
Daca azi esti singur
Si nu e nimeni sa asculte glasul tau, tacerea ta, inima ta,
Sunt aici, sunt cu tine.

Daca azi esti inconjurat de oameni
Dar nimeni nu asculta glasul tau, tacerea ta, inima ta,
Sunt aici, sunt cu tine.

Daca pasesti in valea uitarii sau a plangerii
Asculta vantul, respira si simte
Sunt aici, sunt cu tine.


Ma opresc azi si te ascult
Ma inconjor in liniste si te tin aici, in palma
Nu te lasa, nu te lasa, mergi inainte
Pe firul vietii tale sunt inca multe
Si frumusetile vin din umbre, de multe ori din umbre,
De multe ori ori neasteptate.
Nu te lasa
Azi - si azi e in fiecare zi  -
Sunt aici, sunt cu tine.

Doar atat, sa privesti in cer
O sa-mi vezi ochii acolo,
Privesc si eu in cer si te vad,
Si ascult glasul tau, tacerea ta, inima ta.
Ori inchide ochii si priveste-ti in inima,
Sunt aici si ascult glasul tau, tacerea ta, inima ta.
Omule drag, nu te lasa
Esti iubit.
.

Casa de oaspeti

.
Sa fii om e ca o casa de oaspeti.
In fiecare dimineata o noua sosire.
O bucurie, o depresie, o rautate
O constienta de cateva momente
Vin ca un oaspete neasteptat.
Primeste-le cu bine si fa-le sa se simta bine!
Chiar daca-s o multime de tristeti
Ce navalesc cu furie in casa ta
Si o golesc de mobila
Chiar daca, primeste-ti fiece oaspete cu respect.

Poate ca el te va curata, pregatindu-te
Pentru un nou deliciu.
Gandul intunecat, rusinea, rautatea,
Primeste-le in usa, razand,
Si invita-le inauntru.
Fii recunoscator pentru oricine vine,
Fiindca fiecare a fost trimis
Ca o calauza de dincolo.

Rumi

L A S E R

.
LASER
light amplification by stimulated emission of radiation

Mana pe inima, bland, asezat.
Respirul infasoara si desfasoara linistea.

Caldul inimii canta,
Pasare lina pe usorul cerului.

Te izvorasti in lume,
Lumina ce esti.
.

Prin Umbra, in Lumina

.
... Voi trece prin valea umbrelor mortii...


Am stat langa omul acesta curajos, am stat umar langa umar. Incet si-a deschis inima, taind acolo adanc, sa scoata la iveala durerea. Nu stia ce e. Credea ca e altceva. Venise cu o durere. Sau o stoarcere de putere, ca secatuire de viata. A vorbit, cautand acolo, intre zbaterile de aripa, fanta aia, taietura aia care dadea spre umbra. Atinsa, s-a desfacut, spargand in inima loc mai adanc, de a tasnit la iveala, la lumina, umbra. Am atins-o impreuna si am hotarat sa pasim amandoi prin taramul acela, al intunericului din el. Nimic neasemanator cu intunericul din mine. Caci "tema" cu care venise era, ca de obicei, si a mea...

Intins, intre mainile mele, sufla si-si scoate durerea. Respirul atinge firele adanci ale tuturor umbrelor legate de asta. Umbra insasi alearga, speriata, zbatand aripile, stiind ca de data asta va fi prinsa. Va fi scoasa la lumina si se va topi in Sursa, in Izvor, luminandu-se si ea.
Omul sufla si scoate, pompand din toate fibrele, din toate vietile, nu doar din asta, scotand toate firele, nodurile, ghemele acelei poveri. Nu stim nimic, mergem pe pipaitelea, dar deja respirul se inteteste. Si sufla, si sufla... Sufletul lucreaza acolo. Eu vad, simt, ating, si ma umplu de magia aia dintre mianile mele care doar sustin omul ce face calatoria curajoasa prin intuneric spre lumina.
Si deodata, ffffffff! Iata-l. Trecand in Infinitate. O simti, o stii, fiindca e aici. Foarte palpabila si totusi inefabila. Respirul se tine in fir minuscul, infim...
Dincolo, in mister, e magia. Nu stim dar simtim. Prezenta. Nu-ti vine sa respiri si te umple de smerenie. Esti ca un copil in fata lui Dumnezeu.

Omul pluteste in spatiul sacru. Fatza se destinde, ochii lacrimeaza. Veninul s-a scurs, umbra s-a transformat in lumina. Din Izvor curg in cel culcat razele de lumina. Se umple tot locul golit de suferinta, cu Lumina. Trupul tresare usor, primind reinscrierea asta, noul tipar, noua forma si noul continut...
Lumina umple si incalzeste, o simti densa, ca o sfera. Mai rarefiata intai, apoi din ce in ce mai densa. Curge si umple...
Cel culcat a povestit mai tarziu cum e cand ea intra in "venele" luminoase care ne tes Corpul de Lumina. Cum curge, ca sangele, dand o noua viata. Si eu am simtit-o la randul meu, cand am fost jos, calatorind prin umbra ca sa-mi primesc Lumina.

"Veniti de luati lumina!"
Minunea iluminarii s-a facut aratandu-ne calea iesirii din umbra si a renasterii: umplerea cu Lumina.
O noua viata se primeste, se rescrie tot, de la trup la destin.

Iluminarile au inceput...
.

Sehrazat

.

foto

Intre umbrele serii, umbrele oamenilor lunecau peste pietre, transformand rosul zidurilor in cafeniu.
Flacarile focului jucau tragand de umbre in sus, latindu-le intr-o parte si-n alta.
Murmurul noptii, adunat in nor miscator de soapte, rasete, latrat de caini si fornait de cai, torsese fuior des peste cetate, strecurandu-se in fasii groase pe ulitele prafuite, pana in odaile caselor mici si scunde.
Doar acolo, in fata vechiului han, pe spatiul generos de langa fantana cu margini de piatra albastrie, nedormitii cetatii se stransesera roata in jurul batranului. Acesta povestea.
Vorbele batranului curgeau lin, intrerupte din cand in cand de oftatul multimii ori de rasul si plansul cuiva. Impletite cu vorba, sunet de fluier si cate un zuruit de toba. Baiatul si fata insoteau povestea cu sunet, sa-i dea mai usor ascultatorului gustul dorit de povestitor.
Cand si cand batranul privea in multime si ochii-i sclipeau usor, incretind in colturi cate un zambet ori impingand cu barbia, ca semn.
Zambet si semn erau culese de privitorul din umbra. Infasurat in panze, privitorul parea a fi femeie. Doar ochii i se vedeau, lasand sa se amestece in ei cate o izbucnire rosiatica a flacarilor . Focul din mijlocul cercului veghea ascultatorii si dansa.
Peste capetele multimii, printre umbrele noptii, cei doi, batranul si privitoarea teseau panza unui nume...

Si iata ca fluierul se lasa alaturi de baiat, iar toba micuta cobori in poala fetei.Copiii plecara capetele spre multime, care izbucni in vociferari si batai de palme. Destul de iute ascultatorii se risipira spre case, lasand langa fantana doar batranul si privitoarea. Copiii se strecurara si ei spre caruta ce avea sa-i adaposteasca pana in zori.
Privitoarea se apropie de batran, ajunse, se ghemui si se pleca spre picioarele lui.
Mana zbarcita se strecura de sub haina si atinse usor valaul matasos.
Ridicand capul, femeia lasa valul pe spate, lasand sa i se vada fata. Zambea.
Se strecura intre palmele calde ale batranului, care o mangie usor pe frunte.
- Sehrazat...
- Bunule...
- Ai lipsit doua nopti. N-a venit mahnire... doar o unda: se facea ca aveai iar de lucru...
- Bunule, tu stii. Am lucrat iar la limpezirea viselor. Ce sa-i faci, inca nu-i usor somnul domnului meu. Acum este insa mult mai bine.
Bunul stia.
Cand venise prima data, Sehrazat era o copila. se imbracase baieteste si ajunsese in cerc, pana in primul rand. Copiii de atunci o primisera langa ei si ea alesese toba, nu fluierul. Batranul stiuse atunci ca e fata. O lasase in jocul ei, asa, pana cand vraja o stapanise asa de mult, o legase de ochii batranului care in timp ce o privea ii indeparta acoperamantul capului.
Fata era insa in vis:
- Si...? si...? Ce a facut Zein?
- Zein, frumoasa Al-Mawassif, a scos lauta si a inceput a stihui si canta. Iar tanarul isi potoli furtuna din suflet si se intoarse cu pace spre fratele sau. Lupta inceta si plecara cu totii in liniste.
"Slava lui Allah!" strigara din multime ascultatorii, trezind pe fata din reverie Si atunci isi daduse seama ca batranul o descoperise.
Pe urma au stat de vorba, iar batranul a inceput sa o invete multe, si stihuri si cantece, nu doar povesti.
Si ascultatul dincolo de vorbe, in tacere.
Si mersul stelelor si statul pamantului...
Vezi bine, Batranul era un adevarat Povestitor.
Cand fusesera noptile cele lungi, cele o mie si una, Sehrazat se strecurase ziua in caruta batranului, adunand si slefuind povestile cu care-si hranise barbatul si isi salvase viata. A ei si a altor fete ce ar fi picat sub blestemul maniei celui tradat.
Incet, Sehrazat bortelise armura acelei manii, lasand-o sa iasa si sa se duca. Incet, povestind, inlesnise curgerea veninului pana la limpezirea omului pe care ajunsese sa-l cunoasca si sa-l iubeasca.
Povestile schimbasera multe. De atunci, ea venea in fiecare noapte pret de un ceas ori doua, sa mai asculte. Batranul era fericit ca acum ea faurea la randu-i povesti minunate.
- Acum ce mai croiesti? intreba el.
- Hmmm... Ti-am luat Pasarea Roc. O sa fie in calea unui calator pe mare, un visator, un indraznet ce va descoperi comori si prieteni. Domnul meu nu a calatorit, dar isi doreste mult. O sa-l ajut sa o faca intai asa, in poveste. Prietenii... si-i va gasi si pe ei cand va incepe sa-si caute iar credinta, pe care si-a pierdut-o.
- Aha! Sa-mi aduci si mie povesti cu calatorul asta. I-ai pus nume?
- Pus. Sinbad, asa o sa-i fie numele.
- Sinbad. Frumos...
Batranul privi peste capul tinerei femei, desfacand undeva, in timp, fasiile vremii si vazand:
In linistea noptii, intre perdelele de matasuri subtiri, Sehrazat tese povesti si vraja pentru omul ei. Acesta asculta, sorbind si visand si el, cu ochii deschisi, calatoriile curajosului Sinbad.
El o priveste si asculta. Sehrazat simte topindu-se si mai mult bulgarele strans in inima lui si se bucura. Ea stie ca povestile vindeca si deschid drumuri.
Si mai crede ea ca el o asculta doar pentru povesti...
Dar batranul vede in inima ascultatorului si stie. Nu doar povestea o soarbe ascultatorul. Ci si mierea ochilor aurii...
Acolo, in mierea aceea se va scufunda in curand, descoperind comori mai mari decat ale lui Sinbad...
.

Omul padurii (II)

.
Mergand inspre dunga aceea de verde, la marginea pamantului, omul vazuse prea putin drumul.
Undeva, in adanc, inauntru, frica aceea descatusase un tremur care ii cam muiase picioarele. Parca erau din ceara topita, abia mergea. Avea un soi de motor in burta, o toba in piept si un vajait in urechi. Mersul facea parca sa treaca prin fasii dense de aer; se tara si se strecura pe sub ele.
Sus, soarele facea deja sageti dupa sageti si le arunca nemilos spre campie.
Arsita incepea sa se-ntinda si omul nostru cauta in sfarsit cu ochii un adapost. Nimic. Padurea ramanea inca departe, oricat ar fi mers, parca fugea de el.
Incepusera si ochii sa-l doara de atata lumina si arsita. Se opri un pic, sa mai rasufle, lasand fierbinteala aerului sa intre doar cate putin in piept... Inchise ochii o clipa, si cand ii deschise il zari pe el. Omul care statea pe piatra. Aparuse asa, cu piatra cu tot, in campul infierbantat.
Statea pe piatra crescuta in iarba si il privea. Sub palaria de pai, umbra. Doar umbra si cate un licar, abia zarit. Sfredelul privirii insa se simtea, ca si cum ar fi dat deoparte perdelele arsitei si ar fi pipiat fata omului nostru. Fata, gatul pieptul... Omul se simti cautat si atins. Cantari atingerea si hotari ca nu-i rea. Doar noua si stranie. Se lasa.
De indata ce-si lasa jos cercul incordarii, palaria de pai se misca usor.
Mana arsa de soare scotoci sub invelitoarea de in ce-i tinea loc de haina si scoase o butelca. Intinsa cu un gest scurt, butelca astepta. Omul lua si sorbi.
Alea doua guri de apa facura cat odihna de o seara intreaga, sub racoarea crengilor.
Inca doua... Ahhh, ca o dimineata!
Lasa butelca inapoi in mana arsa de soare si privi. Palaria misca iar usor. Umbra se ridica putin, lasand sa se vada gura, intinsa usor in zambet. Apoi se lasa la loc.
Palma arsa de soare netezi un pic piatra. Semnul stiut il muie pe calator, care nu mai avusese tovaras de drum sau de stat de multa vreme. Se lasa pe piatra. Peste haina de in mana se misca usor si palma deschisa lasa sa se vada un mar mic, mic de tot.
Omul nostru il lua si se bucura de el.
- Cat de departe vrei sa jungi?
Glasul umbrei taiase adierea vantului, lasand linistea suspendata undeva sus, sus de tot. Un zumzet usor se porni. Omul nostru il primi. Coborat peste cap, peste umeri, pe sira spinarii, ca un tors de pisica, pana jos la talpi.
- Cat pot. Nu stiu. Cat pot. Acum vreau sa ating padurea.
- Inca nu esti gata. Cari cu tine toate crengile tale uscate. Uscate, dar te trag, si te tarai in loc sa mergi.
- Ce sa fac?
- Vrei sa mergi?
- Da.
- Vrei sa poti sa mergi?
- Da.
- De ce?
- De ce ce?
- De ce vrei sa mergi?
...
Umbra astepta.
- Ca sa traiesc.
- De ce?
...
- De ce?
...
- DE CE VREI SA TRAIESTI?
... Sufocat, omul ridica ochii spre umbra de sub palaria de pai. Umbra se intinse dintr-o data mare, mare, mare de tot, se lati peste camp si peste cer si-l lovi dintr-o data in cap, tare si scurt. Omul se pravali.
Intunericul il primi in bratele lui moi, in inveli si-l trase adanc inauntru.
.

Sunt minunata

Update, cu comentariul Simonei

Si pentru ca azi ploua:

" Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii"...


Ana Blandiana, Descantec de ploaie, http://poetiromani.blogspot.com/2007/08/ana-blandiana-descntec-de-ploaie.html


Multumesc de Frumusete, draga Simona!

Poate acum doi ani mi-as fi dat peste mana... Ma interesa inca destul ce zic altii.
Da acu'... Nu conteaza decat pentru mine, asa ca fac fix asa si anume zic:

Sunt minunata. Adica lovita de minune.
Pentru ca in primul pas, de alaltaieri, cararea s-a facut exact ca in poveste. Adica a aparut sub picior. Si pe urma a venit ieri conturul urmatorului pas, cu piatra de sub el cu tot.
Si chiar am zarit un pic din desenul mai mare. Maaamaaaa, ce e acolo!

Imi zice cineva - oh, ce dreptate ai avut, drag prieten indepartat! - ca oricum ar fi, sunt putini cei care vor sa vada asta. Frumusetea. Din lume, din viata, din ei.
Frumusetea "nu vinde". Nu e o stire interesanta, o chestie de impact, asa, cu ce s-a mai facut cu una cu alta, ce nu s-a facut, oare de ce nu/da,  si cine pe cine a mai ingretosat. Ba "la din contra", e concurenta chestiilor interensate si i se da la cap, sa stea acolo, in banca ei, acolo, in "iluzoriu" si "prostii de copil".
Pentru ca e o prostie, nu-i asa, sa te poti scoate din rahat cu propriile puteri. Si sa-ti mai si placa toata munca, ba chiar sa-i razi rahatului in nas si sa ajungi chiar sa-i demonstrezi si lui cat de mult ti-a folosit incercarea, pe principiul "ce nu te doboara te face mai puternic".
Ha, moare rahatul de ciuda ca pana la urma ti-a fost de folos! Sau, mai rau, incepe sa cunoasca si el cum sta treaba si nu mai vrea sa fie rahat. Puaaah! Rau de tooot!
Alt prieten indepartat, si iubit, si Frumos - plecat un pic in cer, sa vada mai bine Jocul - stia ca daca le arati oamenilor cum sa vada, cum sa iasa din Matrix, devii incomod si chiar periculos. El asa  ajuns acolo, sus... Dupa ce a fost clasat ca "periculos" si "actionat" ca atare.
Eiiii, nicio grija, n-am ajuns inca la faza aia... Suntem in siguranta.
Deocamdata primii pasi sunt inca neobservati. E cel mai bine asa. Ca daca "iesi in fata" cu o serie de oameni care se pot simti bine in pielea lor, in aproape orice imprejurare, fara sa fie tinuti in fraiele fricii, care nu se ingretoseaza asa repede si nu dau inapoi cand nu le iese ceva, care stiu sa-si schimbe la minut starea, relaxandu-se cand le crapa capul si "activandu-se" cand sunt cam fara vlaga sau chef, ei, cand iesi in fata cu de-astia, nu e chiar frumos din partea ta...
Pentru ca "tara te vrea prost". Bagat cu capul in apa, sa auzi dezlanat si sa vezi incetosat. Sa crezi ca zeama zemii iepurelui este de fapt singura mancare existenta. Singura hrana de care ai nevoie. Si ca trebuie s-o cersesti, nu sa-ti iei ce crezi ca ti-e de folos. Si ca esti aici doar ca sa mai produci ceva. Sub eticheta "bun (numai) de munca".

Aveai dreptate, draga prietene, nu se cere Frumsetea de catre oricine, e mai cautata vanzarea. Mai ales in perioada de criza.
Dar mie tocmai asta imi convine. Se merge usor, frumusel, fara sa lasi urme pe zapada.
Pasesti si incepi sa cunosti, pas cu pas... Pana incepi sa capeti indemanare si sa schimbi la dorinta si la voie felul in care vezi.
Da, aici stii ca vin iar cu "cand schimbi felul in care privesti lucrurile, lucrurile pe care le
privesti se schimba." Ce sa fac, daca-mi place...

Pasul urmator... intram deja in poveste. Cu trecerea prin propria umbra si dobandirea/facerea instrumentelor de putere.
Bineinteles ca ne vom strecura inca neobservati. Cel putin o vreme...

Daca...

Doamne! Daca te-as putea dezbraca de tot ceea ce te impovareaza, cat de frumos ai fi!


Dar nu pot, nu sunt vantul. El singur stie sa disperseze ceturile.

(Henri Gougaud - Cele sapte pene ale vulturului)