Pentru pasit

 ...
Mai sunt cateva zile...
Pentru pasit, pentru ziua de sambata, ne-ar fi de folos (nu trebuie, ca nimic nu trebuie):
Un ochean de cel din povesti. Sa priviti in noaptea de dinainte cerul, pana la marginile lui, dincolo, dedesubtul si peste marginea marginilor. Posibil sa gasiti ceva praf de stele ramas de la ultimul echinoctiu. Atunci cand ziua si noaptea s-au dat in balansoar, sa se aseze bine una si alta, sa iasa asa, "cat mai egale".
Norocoasele si norocosii privitori s-ar putea sa inceapa sa vada. Asa de bine, incat si fiul de imparat fermecat, prefacut in floare si ascuns chiar in cosita fetei cea cu ocheanul cautatoare, sa poata sa fie vazut. Ca vederea se face cu ochii inchisi, de buna seama...

O perie zdravana, din cea de tesalat calul fermecat. O sa fie de folos la descalcit si pieptanat vise. Si poate mai inainte vom peria si covorul pe care vom dansa. Sa iasa iarba din si prin el.
Ce sa fac, eu imi doresc sa facem candva pasitul in iarba muntilor, acum insa exersam un pic. Pana creste iarba si ni se face pasul voinic...
O dezbracare, doua, si chiar trei. Nu va speriati, nu facem striptis (sic!) ci doar ne lasam la intrare tot felul de curele, armuri, arme, masti, fire si fiare. Alea de le purtam sa ne facem a fi cine stie cine. Nu te vei lasa sa intri decat pe tine, asa curat, cum intaia zi Lumina te-a turnat... 

... Hmmmm... lemne de foc nu ne trebuie - of, adica nu-i de folos sa aducem. O sa avem destule de pus pe foc. Toate amarurile si prostiile care ne fac sa cred ca n-avem noroc. Si la urma si ceasurile de la mana si de la picior. Tot ce striga si tipa la tine sa-i dai zor.

Aaa, si sa nu uit: picioarele. Alea sa le luati. Nu, nu la spinare, ci asa cum sunt ele sa le lasati. Or sa aiba de lucru toata ziua, ca vom dansa cat ne tin ele, dragutele. Sa le lasati seara un pic in apa de flori. Sa ramana in urma voastra gradina-nflorita, acolo unde veti fi facut cercurile si patratele si spiralele si punctele si eu stiu ce mai semne maruntele...

... ma mai gandesc ce ne-ar mai fi de folos si va spun.

Pana atunci... niste muzica pentru drum...
.

Zbor de noapte

Haaaaaaaaaaa...

Bratul intins, degetele sabie.
Deschide.
Deschide.
Deschide...
Alunecare iute, sageata.
Peste ape. Peste munti. Peste...
Curgand, rasuflarea te duce.

Lasa-te.
Zborul nu doare, doar lipsa lui.

Omul padurii (I)

Omul padurii traia acolo, in padure, de cand se stia om. Si se stia de mult timp...


Nu gasise placere si bucurie mai mare ca aia in care isi muia picioarele in roua, se invelea in lumina stelara si umbla aproape gol vara, fara sa asude invelit in plastic.
O vreme daduse si el tarcoale orasului, asa cum facusera altii, incercand sa inteleaga de ce si cum sa traiasca asa cum traiau cei din oras.

Fusese copil al strazii, asa i se spusese, si mult timp crezuse ca il nascuse o bucata de asfalt, ca fusese facut din asfalt. Pentru ca, asa ca si piatra bordurii, nu mai simtea mare lucru. Nici daca era lovit ori taiat.
Intr-o noapte fusese batut foarte tare si calcat in picioare. Atunci l-a durut, daaa, l-a durut...
Nu mai stia cum se trezise la marginea orasului, aruncat pe niste gunoaie, si o atingere umeda l-a infiorat mai tare decat durerea din coastele rupte. Era un caine, maraind incet, plimbandu-si limba peste bratul lui sangerat. Nu a stiut cum s-a tras asa repede in sus, pe movila de gunoaie. Cainele dupa el, maraind. S-a uitat in jur, nimic cu care sa se apere. Nici o bucata de lemn, un fier, macar o sticla. Nimic. S-a tras mai sus, taindu-se intr-o cutie de tabla. Geamatul lui a facut sa creasca maraitul cainelui.
Stomacul i s-a strans si mai mult, s-a strans pana n-a mai putut. Cu ochii in ochii galbeni ai cainelui, s-a lipit de butoiul de plastic din varful gramezii de gunoi si acolo s-a oprit. Nu avea unde sa se mai duca.
Cainele s-a oprit si el. Cu ochii in ochii omului, s-a apropiat si mai mult. Cu limba atarnand dintre dintii galbeni, s-a apropiat si s-a urcat peste trupul omului, prinzandu-l sub picioarele departate. Rasuflarea lui atingea fata omului, naucindu-l. Ochii lor se prinsesera intr-un fir intins, incordat. Asa de incordat, ca zumzaia tot in jur... Lipit de butoi, omul s-ar fi topit, s-ar fi scurs... Frica muscase din stomac asa de tare, ca acum il trecuse in amortire... Ramas suspendat in privrea aia intinsa, timpul se oprise si el.
Rasuflare, ochi, iara respir.
In capul omului totul se goli. Ramase doar lumina galbena a ochilor de caine...
Rasuflare, ochi...
Si deodata cainele se apleca. Limba fierbinte, uriasa, il atinse pe obraz, pe gat, cobori pe maneca sfasiata, pe bratul ranit, pana la degete. Ridica botul. Iar, ochi in ochi...
Omul privi si apoi intinse cealalta mana. Atinse botul cald. Cainele rabda. Misca mana spre cap, intre urechi. Cainele primi.
Rasuflare, ochi...
Cainele se lasa pe spate, se trase incet de deasupra. Intoarse apoi capul in dreapta, ridica botul si latra scurt. Pe urma, ca si cum ar fi fost aruncat dintr-o sageata, se risipi alergand, disparu undeva, inspre dunga verde de sub burta cerului.
Inca tremurand, omul statu o vreme intins. Apoi se ridica incet, pipaindu-si locurile dureroase dintre coaste, acolo unde il intepasera tot felul de lucruri din gramada aia.
Se uita in zare, apoi in spate, spre oras. Din nou, in zare, spre fosnetul verde.
Cu pas incet, tarsait, porni pe urmele cainelui, intr-un undeva nestiut...
.

Daurit...

Poteca mea-i mai lunga oare ca a ta? Ti-e pasul mai semet, mai lin, mai gol mai plin?
Nu stiu, daurit-domnutzu' meu, nu stiu, daurit...
Poate ti-e drumul mai lung... Poate-i soare la tine cand ploua aici...
De partea cealalta a muntelui, a lumii, a lunii...
Nu stiu, daurit-domnutz...
De cand s-a-nvartit prima oara muntele si ne-a aruncat pe cate o latura,
Tot pe drum...
Cum s-ajungem mai repede in puntea de sus?
Nu stiu, daurit...
Cand obosesc, ma asez la poala de brad, sa-mi cante, s-adorm, sa visez.
Si acolo, in vis,
Daurit-domnutz si domn,
Si acolo, drumul se face o mare limpede si te vad...
Pe corabia-ti, sus, impletit din cosita-mi de altadat'
Daurit-domnutz, vad fir de aur, de catarg innodat...
Ca pe vremuri, cand urcam dealurile impreuna, ca pe vremuri,
Lucind in mainile tale...
Ramas agatat, prins de visu-mi,
Fir dauritul si coltul de luna...
Poteca se-ntinde si lina cuprinde si munte si mare,
Ma tin bine inca pe drum si iti cant.
Din linistea noptii ti-ntind peste zi cantec dulce, sa stii ca nu te-am lasat...
Ca merg inainte spre tine, spre puntea de sus...
Daurit-domnutz, daurit... pana si dincolo de apus... 
.

THE BEST OF THE BEST OF THE BEST

De pe blogul Simonei, absolut THE BEST - asa e pentru mine, indiferent de ce zic altii  -

Nothing else matters, la tambal.

V-as fi pus si video-ul, da' nu pot youtube de la job...

Vedeti la Simona minunatia asta!

Mate de Coca. Intre ape

.


Cand universul a fost creat, erau doar apele... Titicaca. Dintre ape, zeul creator, Wiracocha, a cerut Soarelui si Lunii sa lumineze lumea.
Cand au iesit luminile din ei, Luna a stralucit mai tare ca Soarele. Universul s-a intristat, caci nu era drept, si a facut ca cei doi, Soarele si Luna, sa fie acoperiti de intuneric... Universul a plans, acoperind lumea de lacrimile sale, ca cea mai mare inundatie, cel mai mare potop... Unu Pachacuti, potopul numit "Apa care a transformat lumea". Doar un barbat si o femeie s-au salvat, plutind intr-o barcuta. Din apele acelea-i Titicaca...


Va pare cunoscut?

Dar mai avem...

O alta legenda spune ca Soarele-Zeu a rasarit din lacul Titicaca si a creat pe primul barbat incas, Manco Capac, si pe sora lui, Mama Ocllo.Ei au dat nastere oamenilor, Copiii Soarelui. Au populat locurile acestea, dupa care au plecat spre nord, unde au pus bazele unei noi civilizatii, iar Cusco era orasul cel mai infloritor.


Aici, intre apele unuia din lacurile cele mai inalte din lume, am intrat ca in basm. Ca in Oz...

Intre ape, catre insula Indragostitilor, catre insulele plutitoare... Insula Lunii in Peru, sora cu Insula Soarelui (Isla del Sol) in Bolivia. Ce ti-e si cu granitele astea... Iluzie a omului ce crede ca i-a fost dat pamantul, ca si cum ar putea sa posede ceva in lumea asta... Si chiar pamantul, auzi! Noroc ca Mama Tierra nu-si pune ea mintea (sufletul adica) cu oamenii... Cu mintea lor, adica.
Taind asa, iluzoriu si totusi "pasaportic", o linie pe lac, Bolivia se lasa vizitata alta data... Cu-atat mai bine, iata alt prilej de revenit...

Acum sunt pe o mica barca, un soi de mic vaporas cu motor, taind pe ape drumul meu spre Amantani. Insula unde vom sta culcati pe buricul Mamei Pamant. Unde se face secreta alchimie a femininului in tot... Sangele Mamei pulsand in ape... Mai mult imi este drag Coelho, cu Apa, Chipul Feminin al Lui Dumnezeu.

Am stat afara, in spatele vaporasului, cu mana stanga plecata spre apa ce nu o puteam atinge. Dantela apelor taiate de varful ambarcatiunii sarea, in stropi stralucitori, pe fata, pe umar, pe par... primeam asa botezul apei.

Am urcat in cele din urma pe acoperis, pe puntea de sus. Cativa povesteau incet. Mallku si Alanna, relaxati in "turceste" si totusi maiestuosi, cu ochii inchisi, isi faceau drumul, il netezeau pe al nostru. Ghizi intre si in multe lumi...
Acolo, sus, am stat in fata, tot turceste, intr-o roata de cauciuc daruindu-mi generos un confort neasteptat. In golul ei, cald si moale, eram un rege/o regina purtat/purtata pe sus, pe scaunul sau catifelat, privind intinderile albastre si malul ce se apropia. Vantul purta spre noi pescarusi si din cand in cand sagetau si rate salbatice, viu colorate. Trestii cantand pe dupa cate-o barca... Soarele tesand scantei printre cativa nori dezlanati. Si in fata noastra, intre ape, insulele surori, Amantani si Taquile.
In timp ce barca-vaporas inainteaza, ascult la micul meu MP3-player cantecul pe care am vaslit, in mine, tot timpul. Ca si maorii, ale caror vasle lovesc apa in ritmul batailor de inima ale Mamei, inaintez pe ape, si asta vad: despartind si unind apele, Lumina, Viata, Iubirea...
Drumul, calatoria, e trecutul prin ape, printre ape, curat, pur, lin, stralucitor, sangele si duhul Mamei reflectand lumina soarelui...

Asez aici acea muzica si parte din imaginile ce le-am avut dinspre ochi spre lume, gasite prin minune pe youtube (inca o data ador, internetul... si mai ales Inner-netul, reteaua launtrica a inimilor ): )

ADIEMUS, intrand intre apele lacului Titicaca, locul facerii lumii, la incasi...

... si cantecul de noapte buna...

.

.

Mate de Coca. Spiritul Dansului

Continui cu amintirile...
Mai ales ca zilele astea am umblat de nebuna dupa o toba.
Pai da, ca n-am fost in stare sa-mi iau una de la mama lor...

Toba face parte din stolul meu de pasarele... Prin adolescenta voiam mai multe, da' neaparat astea: pian, tobe, saxofon, chitara. Am reusit doar sa ma invartesc patru ani pe langa o chitara, aia din vitrina de la "Muzica". Am luat-o in ultimul an de liceu. Da' n-am ajuns sa invat sa cant ca lumea...

In schimb, toba... Da' toba de-aia adevarata... Imi trebuie musai!
Stiu, stiu, acum cred in aia ca toba, ca si sabia, vine singura la omul cu care va trai. Inteleg, da' mie imi trebuie acum.
Eiii, si am dat yo buzna intr-un magazin cu articole din Peru, si omul de acolo, dragut, a incercat sa ma mai potoleasca. "N-avem", zice el, "da' facem rost. Facem comanda la Peru, ziceti de care, in ce nota, cum sa fie, si aducem."
Nu, nu vreau de aia cu nota. Eu tre' sa pun mana pe ea, sa o aud cum bate. Daca e ca inima, asta e!
Pana la urma m-am ales cu ceva. Am in buzunar "Inca Land"! Adica tara Inka! Bineinteles, e cartea de vizita a omului, da' yo o pun la semne. Semn ca pamantul ala o sa-mi fie iar sub picioare.

Si acum, povestea, asa cum era ea acum un an... Povestea cu prima mea toba si cu Spiritul Dansului.



In calatorie am primit daruri nenumarate. Si inca mi se dau, caci drumul e abia la inceput.
Una din seri s-a umplut mai mult de magie, prin dans.
Aguas Calientes. Inca nu am dat cu ochii de Machu Picchu, de Orasul de Cristal. Dar deja sarbatorim.
Cantareti si dansatori totodata, trei magicieni ai muzicii: doi barbati si o femeie, canta despre zbor, despre ape, despre foc, cer si dragoste. E atata bucurie ca nu avem loc pe scaune, in mica sala de mese din hotel. Fata rade si danseaza cu toba in brate. Suntem vrajiti si purtati in lumile cerului plin de vulturi, condori, pescarusi... E atat de usor, cand te prinde Spiritul Dansului...
Alanna, maestra in dans sacru, ne invita cu un zambet insorit sa lasam locul la masa si sa ne daruim muzicii si magiei. Ne leganam in dans, ne prindem in hora. Femei in cerc, ne simtim curentii de forta care trec dintr-o mana in alta, ne privim, parca suntem zanele padurii si ale muntilor. Magie si taina. Bucurie.

Muzicantii fac o pauza si ne risipim spre mese. Alanna ne intreaba: "Ati vrea sa cantati si voi la un instrument?" Ma uit mirata si foaaaarte ispitita. Fluierul atat de dulce si in acelasi timp puternic nu mi-e chiar cunoscut. Chitara, veche dorinta a mea, atinsa doar ce cateva ori, stangaci... N-apuc sa gandesc prea mult, maiini vesele ma prind si ma trag, ma trezesc cu uriasa toba in brate, prinsa pe dupa gat, si cu cateve perechi de ochi care clipesc simultan, zambind la mine: "Ei? Ce faci acum?" In mana mea cele doua bete cu capete invelite in material colorat devin instrumente de putere. Stanga mea loveste tare, cu batul, si aud un sunet grav, puternic, adanc. Incepe bataia inimii. Bum-Buum! Bum-Buum! Bataie de inima. Toti au ramas incremeniti. Si eu, dar eu nu pot sta mult, mainile bat ritmul. Cantaretii dau drumul unui cantec vesel, plin de forta, si ma trezesc miscand spre dreapta si spre stanga, cu toba in brate, care e vie si bate in ritmul inimii Mamei, a Pachamamei. Sunt prinsa de vraja, rad, radem cu totii, e magie, foc, dragoste, bine. Fluierul aduce in sange fiorii zborului, chiotele fetei si vocea calda a unui dintre barbati ne invata din nou cum e sa ne simtim iubiti prin muzica.
Urmeaza iara dansuri, apoi alt cantaret dintre noi incearca puterea tobei.   
Suntem vrajiti si sarbatorim solstitiul la poalele lui Machu Picchu.
Inca nu stiam ca magia abia incepe...
A fost o noapte de vis si de visat.

Pun aici o poveste adevarata, a lui Maud Sejournant, din cartea ei "Cercul Vietii", care ma fascineaza nu doar cu ce aduce in viata mea, legat atat de mult de drumul meu, cat si cu dragostea de viata ce rasare din fecare rand, si chiar dintre randuri:

"Astfel l-am intalnit pe Maestrul de dans. N-am avut niciodata un alt nume pentru el. Nici nu cred ca i s-ar potrivi un altul.
Are o statura marunta si corpul ii e tanar, iar fata fara varsta, mai ales sub stratul de vopsea. Trasaturile sale ascutite, ca taiate din piatra, tipice triburilor din Est, sunt indulcite de ochii limpezi si luminosi ce emana un soi de blandete calda. Acestea sunt cuvintele care imi vin pentru a-l descrie. Simt in el o mare forta spirituala, ma face sa ma gandesc la unul din cavalerii Mesei Rotunde, pornit in cautare. Insa dansatorul itinerant este mai mult decat atat: e insusi Spiritul Dansului. Iata istorisirea pe care mi-o va spune mai tarziu, atunci cand increderea ne va fi apropiat unul de altul.
Pe vremea cand era inca adolescent si traia in casa parintilor sai, i s-a intamplat intr-o zi sa-si auda numele strigat dindaratul unei portite ce ducea spre o gradina mica. A iesit imediat, dar n-a vazut pe nimeni. Intamplarea s-a reluat pe parcursul mai multor luni, pana cand intr-o zi a vazut, la cativa metri in fata sa, un oval imens de lumina galbena care s-a ridicat la o inaltime de peste doi metri.
A fost foarte surprins si a banuit ca este prada unei halucinatii. Si-a frecat ochii, i-a ridicat in zare, apoi a privit din nou in fata lui: lumina era tot acolo.
Cum, din fericire, credinta in spirite mai facea inca parte din traditia lui, a intrebat aparitia:
- Cine esti?
- Sunt Spiritul Dansului.
- Si pentru ce ai venit aici?
- Am venit sa-ti spun sa dansezi.
Si adolescentul a inceput sa danseze acolo, pe cararea batatoria din gradina, rasucindu-se si facand tumbe in aer. Asta a durat zile intregi. Apoi a gasit un dansator deosebit de inzestrat, caruia i-a cerut sa-l invete arta sa. Astfel a invatat dasnul cu cercuri. Cateva luni mai tarziu s-a auzit din nou strigat pe nume. A iesit si a vazut acelasi oval de lumina care s-a apropiat de el, a patruns in corpul lui printr-un punct aflat in apropierea ombilicului. Dupa aceea tanarul a devenit dansator itinerant, sosind peste tot unde era chemat si dansand la sarbatori, la reuniuni rituale, la petreceri.
“Stiam ca Spiritul Dansului danseaza acum prin corpul meu”, mi-a spus el.
In aparenta, acest Spirit ii daruise nu numai o mobilitate exceptionala, un talent deosebit al miscarii si ritmului, ci il facuse sa inteleaga ca viata intreaga este un dans si ca nimic nu poate opri sau imobiliza acest dans cosmic.
Asta e ceea ce mi-a povestit. Intr-un fel imi era greu sa cred ca o persoana ce parea atat de tanara putea sa aiba deja o viziune asa de justa si de profunda asupra lumii. Dar poate ca nu avea varsta...
“Viata este un dans urias care nu se opreste niciodata, care inainteaza, se rasuceste, se invarteste; care ne cheama in fiecare clipa sa ne miscam impreuna cu el, sa il urmam la brat pentru a-i urma cadenta. Viata apartine bunilor dansatori, celor care stiu sa pastreze ritmul, sa tina cadenta, sa improvizeze miscari noi pe baza celor deja cunoscute.”
“De mici copii suntem invatati sa pasim, insa nu intotdeauna de catre Spiritul Dansului. Pasii ni-i arata parintii nostri, mai mult sau mai putin inzestrati in acesta privinta. Ai mei au fost buni dansatori ai vietii si au reusit sa ma invete ritmul. Dar alti parinti, dupa cum am vazut in cazul multor prieteni de-ai mei, sunt putin stangaci si nu si-au putut deprinde copiii cu gratia pasilor, uneori nici macar cu ritmul. Unii nu stiu decat sa se roteasca spre dreapta, altii nu stiu decat sa se roteasca spre stanga si nu le trece prin cap sa inverseze sensul. Sau, si mai des, se multumesc sa urmareasca urmele intiparite pe pamant, fara sa inteleaga ca ar fi suficient sa urmeze Spiritul Dansului. De aceea incep sa se simta mai bine in sir, impreuna cu altii, si repeta miscarile fara incetare – caci de asta, cel putin, sunt siguri. Daca se impiedica, fiindca nu stiu sa se lase dusi de dans, atunci incep sa se judece si sa se dojeneasca pentru stangacia de care au dat dovada, ba merg pana acolo incat ajung sa se lege de Spirit si sa-i faca reprosuri! Dar Spiritul rade, desigur. Daca se izbesc de alti dansatori aflati in preajma, sau daca altii se izbesc in ei, sunt furiosi si fac pe ceilalti cu ou si cu otet. Asta poate sa conduca la conflict, la cearta, ba chiar la moarte. In general insa sunt multumiti sa se razboiasca cu ei insisi sa se considere greoi, stangaci, lipsiti de talent sau ridicoli. Se dojenesc de fiecare data cand nu reusesc sa evite gropile sau cand se lovesc de pereti. Asta ii umple de resentimente si atunci isi fac rau, in spritul lor, in inima lor sau chiar isi provoaca suferinta fizica. N-au lasat Spiritul Dansului sa le calauzeasca pasii...
Dar avem intotdeauna timp sa invatam “, conchide el cu un suras amuzat."
 
(Maud Sejournant- Cercul vietii)
.

Jurnal de front

Eu ...sau un alt soi de soldat Sveik, sapand transee ca sa ajung la transee...
Inca ma lupt sa dibui drumul catre front...
Pai da! Ca de cand am primit premiul cel mare, abonamentul la One Fitness, m-am apucat iar de... maini, picioare, fund si... burta. Ah, da, probabil ca deja stiti, unii "poarta" abdomen, altii poarta burta... Ei, slava Domnului, abdomen inca mai am, ca mai lucrez alea 10 min Pilates, da' cu restuuuu...
Plangere totala. Doar doo zile la sala, luat cu incetisoru' de tot.
Facusem miscare cam cu un an in urma - miscare adevarata, nu doar mers pe jos, ca ala e deja inclus in programul zilnic de soldat in transportul bucurestean. Lucrasem bine, sa pot misca prin Anzi... Dar asta cu mai mult de un an in urma...

Si acum... abia daca as putea duce casca de soldat, si doar pe cap, ca ma dor toate, si destu' al mic... Ieri coboram treptele in... trepte. Joc de glezna si de genunchi in acelasi timp.
P'orma niste miscari usurele de tot. Da, dar pentru restu' lumii! Ce sa fac 3 serii a 3x8??? ai??? Gantelele sunt doar de la 1 kg in sus. Ba in jos, ca in jooos se duc! Cu manute cu tot!
Ha! prima ora, Pilates balndutz.... Pana la flotari. Doar doua la numar. Yo, ratare din prima. Cica sa stai batz, tinand bine muschii abdo si fesieri. Buun, la teorie merge. Dar muschii nu erau prezenti la apel. Flotarea am facut-o in stil belly dance, adica serpuit. Cu ridicare sinuoasa, gen fortat sa iesi din transeu. Si un "ura" timid la sfarsit, ca am ridicat si capul...
Eii, fost-ai lele! Faceam eu, in departatele tinereti, flotari in pumni...Depaaaarteeee!

Asa ca acum sunt in transee, lupt in acea singura lupta pe care o duci, aceea cu tine insuti.
Si culmea, "dusmanii" mei de acum vor fi aliatii mei de maine. Adica toti abdominalii si fesierii si altii nu-stiu-cum-se-cheama, care acum urla la mine. Eu nu urlu, tac si fac... Maine si poimaine alte serii. Si o sa-mi ofer si intinderi, de-alea extatice. La ele ma bag, ca inca pot sa-mi duc piciorul dupa ureche. (Bine, bine, o sa veniti cu gluma aia - Dupa urechea cui?) Da' dupa gat nu ma mai aventurez, ca ramane acolo. Si nu ma pot descolaci, pentru urmatoarea flotare. Cand ajung sa o fac si pe a treia, va anunt...

Pana atunci, o sa va mai povestesc despre peripetiile mele in noua aventura de body sculpt, bulid si pana la urma shift...
.

Mate de Coca (4). Soarele si Apa.

Reiau seria cu Mate de Coca...
Soarele, peste tot si in ochi. In sfarsit. Vederea.
Fix la solstitiu, in 2008.
Si fix pe Machu Picchu...

Intiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!

Soareeeeeeeeeeeeeeeee!

Soare peste tot. In cer, in pamant, in ierburi, in pomi, in pasari...

O mana spre pamant si una spre cer. Asta a fost azi dupa-amiaza, in Intiwatana.
Mana spre pamant, captand forta Mamei, viata daruita atat de iubitor de Pachamama, Mama Pamant, Mama Universala.
Mana spre cer, captand puterea, forta din Soare.
Din palme, totul curge si se reuneste in inima. Locul unde e casa sufletului.
Luminata din crestet pana in talpi, sunt usoara si rarefiata. Plutesc pe treptele de piatra, coborand spre “salida”, spre iesire. Ametiti, ne cam pierdem unii de altii, dar ne regasim pe drum. Inca nu-mi revin din jocul de lumini, si nici nu vreau. In stanga, din nou, zidirile triunghiulare. Acolo e o stanca la care as vrea sa ajung...

Am ajuns. Piatra mea... rotunda, lunecoasa, slefuita, calda. Calda si buna. Si vie. Ma uit la ea si plang. Mangai incet, sa nu tremure, sa nu tremur... Parca ma regasesc pe mine, ramasa acolo, in piatra aia, sunt chiar piatra aia-asta, intr-un timp nestiut. Raman agatata intre felii de lume. Nu conteaza de care. Stau, ma fixez in asta cat pot. Ma agat, ma lipesc in pamant, ancora mie insami, in tara mea, in casa mea. De-acum n-o sa-mi fie deloc greu sa pasesc intre lumi. Sunt stanca in muntele asta. Langa vulturii mei...

Iesim dintre zidurile de piatra. Autobuzul ne duce inapoi. Pe drum aflam ca ne intoarcem maine, inainte de rasarit. Ploaia insa e sigura... Poate va fi soare, gandesc eu. Mallku isi doreste ploaie, care curata tot si da stralucire. Si el mai stie ce...

Ma gandesc la apa, la Dumnezeu cu chip de femeie, cum este in cartea lui Coelho - La raul Piedra... . Cred ca inteleg pe Mallku. Puterea Mamei manifestata in apa, in acest fluid vital care ne hraneste pe toti, este onorata aici peste tot. Se simte si se vede, nu doar in constructiile maiestrite ale incasilor, in caderile de apa unde se faceau ritualurile, ci si in magia pamantului udat de ape. Mama Pamant, Mama Zeita. Mama.

“Simbolul ei este apa, ceata din jurul tau. Zeita foloseste apa ca sa se manifeste.

Unul dintre chipurile lui Dumnezeu e chipul unei femei.


Ea este prezenta in primul capitol al Bibliei - cand duhul lui Dumnezeu pluteste deasupra apelor si El le asaza sub stele si deasupra lor. E nunta mistica a Terrei cu Cerul. Ea e prezenta si in ultimul capitol al Bibliei , cand

Duhul si mireasa zic: Vino.
Si cel care aude sa zica: Vino.
Si cel insetat sa vina
si cel care voieste sa ia in dar apa vietii.

- De ce simbolul chipului feminin al lui Dumnezeu este apa?
- Nu stiu. Fapt este ca ea isi alege in genere mijlocul acesta pentru a se maifesta. Poate fiindca este izvorul vietii. Suntem zamisliti in apa, vreme de noua luni ramanem in ea. Apa e simbolul Puterii femeii, puterea la care niciun barbat-oricat ar fi el de iluminat sau desavarsit- nu poate ravni.“
( Paulo Coelho - "La raul Piedra am sezut si-am plans")

Inteleg si primesc orice, oricum ar fi, soare sau ploaie. E unul din chipurile lui Dumnezeu. Al Iubirii...
.