Mate de Coca. Spiritul Dansului

Continui cu amintirile...
Mai ales ca zilele astea am umblat de nebuna dupa o toba.
Pai da, ca n-am fost in stare sa-mi iau una de la mama lor...

Toba face parte din stolul meu de pasarele... Prin adolescenta voiam mai multe, da' neaparat astea: pian, tobe, saxofon, chitara. Am reusit doar sa ma invartesc patru ani pe langa o chitara, aia din vitrina de la "Muzica". Am luat-o in ultimul an de liceu. Da' n-am ajuns sa invat sa cant ca lumea...

In schimb, toba... Da' toba de-aia adevarata... Imi trebuie musai!
Stiu, stiu, acum cred in aia ca toba, ca si sabia, vine singura la omul cu care va trai. Inteleg, da' mie imi trebuie acum.
Eiii, si am dat yo buzna intr-un magazin cu articole din Peru, si omul de acolo, dragut, a incercat sa ma mai potoleasca. "N-avem", zice el, "da' facem rost. Facem comanda la Peru, ziceti de care, in ce nota, cum sa fie, si aducem."
Nu, nu vreau de aia cu nota. Eu tre' sa pun mana pe ea, sa o aud cum bate. Daca e ca inima, asta e!
Pana la urma m-am ales cu ceva. Am in buzunar "Inca Land"! Adica tara Inka! Bineinteles, e cartea de vizita a omului, da' yo o pun la semne. Semn ca pamantul ala o sa-mi fie iar sub picioare.

Si acum, povestea, asa cum era ea acum un an... Povestea cu prima mea toba si cu Spiritul Dansului.



In calatorie am primit daruri nenumarate. Si inca mi se dau, caci drumul e abia la inceput.
Una din seri s-a umplut mai mult de magie, prin dans.
Aguas Calientes. Inca nu am dat cu ochii de Machu Picchu, de Orasul de Cristal. Dar deja sarbatorim.
Cantareti si dansatori totodata, trei magicieni ai muzicii: doi barbati si o femeie, canta despre zbor, despre ape, despre foc, cer si dragoste. E atata bucurie ca nu avem loc pe scaune, in mica sala de mese din hotel. Fata rade si danseaza cu toba in brate. Suntem vrajiti si purtati in lumile cerului plin de vulturi, condori, pescarusi... E atat de usor, cand te prinde Spiritul Dansului...
Alanna, maestra in dans sacru, ne invita cu un zambet insorit sa lasam locul la masa si sa ne daruim muzicii si magiei. Ne leganam in dans, ne prindem in hora. Femei in cerc, ne simtim curentii de forta care trec dintr-o mana in alta, ne privim, parca suntem zanele padurii si ale muntilor. Magie si taina. Bucurie.

Muzicantii fac o pauza si ne risipim spre mese. Alanna ne intreaba: "Ati vrea sa cantati si voi la un instrument?" Ma uit mirata si foaaaarte ispitita. Fluierul atat de dulce si in acelasi timp puternic nu mi-e chiar cunoscut. Chitara, veche dorinta a mea, atinsa doar ce cateva ori, stangaci... N-apuc sa gandesc prea mult, maiini vesele ma prind si ma trag, ma trezesc cu uriasa toba in brate, prinsa pe dupa gat, si cu cateve perechi de ochi care clipesc simultan, zambind la mine: "Ei? Ce faci acum?" In mana mea cele doua bete cu capete invelite in material colorat devin instrumente de putere. Stanga mea loveste tare, cu batul, si aud un sunet grav, puternic, adanc. Incepe bataia inimii. Bum-Buum! Bum-Buum! Bataie de inima. Toti au ramas incremeniti. Si eu, dar eu nu pot sta mult, mainile bat ritmul. Cantaretii dau drumul unui cantec vesel, plin de forta, si ma trezesc miscand spre dreapta si spre stanga, cu toba in brate, care e vie si bate in ritmul inimii Mamei, a Pachamamei. Sunt prinsa de vraja, rad, radem cu totii, e magie, foc, dragoste, bine. Fluierul aduce in sange fiorii zborului, chiotele fetei si vocea calda a unui dintre barbati ne invata din nou cum e sa ne simtim iubiti prin muzica.
Urmeaza iara dansuri, apoi alt cantaret dintre noi incearca puterea tobei.   
Suntem vrajiti si sarbatorim solstitiul la poalele lui Machu Picchu.
Inca nu stiam ca magia abia incepe...
A fost o noapte de vis si de visat.

Pun aici o poveste adevarata, a lui Maud Sejournant, din cartea ei "Cercul Vietii", care ma fascineaza nu doar cu ce aduce in viata mea, legat atat de mult de drumul meu, cat si cu dragostea de viata ce rasare din fecare rand, si chiar dintre randuri:

"Astfel l-am intalnit pe Maestrul de dans. N-am avut niciodata un alt nume pentru el. Nici nu cred ca i s-ar potrivi un altul.
Are o statura marunta si corpul ii e tanar, iar fata fara varsta, mai ales sub stratul de vopsea. Trasaturile sale ascutite, ca taiate din piatra, tipice triburilor din Est, sunt indulcite de ochii limpezi si luminosi ce emana un soi de blandete calda. Acestea sunt cuvintele care imi vin pentru a-l descrie. Simt in el o mare forta spirituala, ma face sa ma gandesc la unul din cavalerii Mesei Rotunde, pornit in cautare. Insa dansatorul itinerant este mai mult decat atat: e insusi Spiritul Dansului. Iata istorisirea pe care mi-o va spune mai tarziu, atunci cand increderea ne va fi apropiat unul de altul.
Pe vremea cand era inca adolescent si traia in casa parintilor sai, i s-a intamplat intr-o zi sa-si auda numele strigat dindaratul unei portite ce ducea spre o gradina mica. A iesit imediat, dar n-a vazut pe nimeni. Intamplarea s-a reluat pe parcursul mai multor luni, pana cand intr-o zi a vazut, la cativa metri in fata sa, un oval imens de lumina galbena care s-a ridicat la o inaltime de peste doi metri.
A fost foarte surprins si a banuit ca este prada unei halucinatii. Si-a frecat ochii, i-a ridicat in zare, apoi a privit din nou in fata lui: lumina era tot acolo.
Cum, din fericire, credinta in spirite mai facea inca parte din traditia lui, a intrebat aparitia:
- Cine esti?
- Sunt Spiritul Dansului.
- Si pentru ce ai venit aici?
- Am venit sa-ti spun sa dansezi.
Si adolescentul a inceput sa danseze acolo, pe cararea batatoria din gradina, rasucindu-se si facand tumbe in aer. Asta a durat zile intregi. Apoi a gasit un dansator deosebit de inzestrat, caruia i-a cerut sa-l invete arta sa. Astfel a invatat dasnul cu cercuri. Cateva luni mai tarziu s-a auzit din nou strigat pe nume. A iesit si a vazut acelasi oval de lumina care s-a apropiat de el, a patruns in corpul lui printr-un punct aflat in apropierea ombilicului. Dupa aceea tanarul a devenit dansator itinerant, sosind peste tot unde era chemat si dansand la sarbatori, la reuniuni rituale, la petreceri.
“Stiam ca Spiritul Dansului danseaza acum prin corpul meu”, mi-a spus el.
In aparenta, acest Spirit ii daruise nu numai o mobilitate exceptionala, un talent deosebit al miscarii si ritmului, ci il facuse sa inteleaga ca viata intreaga este un dans si ca nimic nu poate opri sau imobiliza acest dans cosmic.
Asta e ceea ce mi-a povestit. Intr-un fel imi era greu sa cred ca o persoana ce parea atat de tanara putea sa aiba deja o viziune asa de justa si de profunda asupra lumii. Dar poate ca nu avea varsta...
“Viata este un dans urias care nu se opreste niciodata, care inainteaza, se rasuceste, se invarteste; care ne cheama in fiecare clipa sa ne miscam impreuna cu el, sa il urmam la brat pentru a-i urma cadenta. Viata apartine bunilor dansatori, celor care stiu sa pastreze ritmul, sa tina cadenta, sa improvizeze miscari noi pe baza celor deja cunoscute.”
“De mici copii suntem invatati sa pasim, insa nu intotdeauna de catre Spiritul Dansului. Pasii ni-i arata parintii nostri, mai mult sau mai putin inzestrati in acesta privinta. Ai mei au fost buni dansatori ai vietii si au reusit sa ma invete ritmul. Dar alti parinti, dupa cum am vazut in cazul multor prieteni de-ai mei, sunt putin stangaci si nu si-au putut deprinde copiii cu gratia pasilor, uneori nici macar cu ritmul. Unii nu stiu decat sa se roteasca spre dreapta, altii nu stiu decat sa se roteasca spre stanga si nu le trece prin cap sa inverseze sensul. Sau, si mai des, se multumesc sa urmareasca urmele intiparite pe pamant, fara sa inteleaga ca ar fi suficient sa urmeze Spiritul Dansului. De aceea incep sa se simta mai bine in sir, impreuna cu altii, si repeta miscarile fara incetare – caci de asta, cel putin, sunt siguri. Daca se impiedica, fiindca nu stiu sa se lase dusi de dans, atunci incep sa se judece si sa se dojeneasca pentru stangacia de care au dat dovada, ba merg pana acolo incat ajung sa se lege de Spirit si sa-i faca reprosuri! Dar Spiritul rade, desigur. Daca se izbesc de alti dansatori aflati in preajma, sau daca altii se izbesc in ei, sunt furiosi si fac pe ceilalti cu ou si cu otet. Asta poate sa conduca la conflict, la cearta, ba chiar la moarte. In general insa sunt multumiti sa se razboiasca cu ei insisi sa se considere greoi, stangaci, lipsiti de talent sau ridicoli. Se dojenesc de fiecare data cand nu reusesc sa evite gropile sau cand se lovesc de pereti. Asta ii umple de resentimente si atunci isi fac rau, in spritul lor, in inima lor sau chiar isi provoaca suferinta fizica. N-au lasat Spiritul Dansului sa le calauzeasca pasii...
Dar avem intotdeauna timp sa invatam “, conchide el cu un suras amuzat."
 
(Maud Sejournant- Cercul vietii)
.