Stiu, o sa fie doar pragul acestei usi, o sa fie doar pragul acestei ferestre... Stiu, indragostirea e doar un pas peste prag, un pas inspre.
Dar e bine si imi e drag de tot. De Tot...
Am primit un poem de dragoste, asezat bland, ca un fir pe o matase, asa cum se fac toate cantarile dragostei.
Era infasurata matasea asta fina, acest poem, intr-o superba muzica, una din cantarile care ma topesc in Ocean.
Cel care a scris poemul acesta, cantand dragostea lui pentru Iubitul, nu stia c-o sa vin, arsa de setea cu care ma port prin lume, si-o sa sorb pana o sa-mi simt sangele iar, pan-o sa simt...
Am luat panza usoara a dragostei scrise de el, am respirat adanc mireasma purtatoare in betie, am prins firul si am scris si eu despre Ea. Despre Iubire. Si am intrat amandoi in aceeasi Cantare, in aceeasi curgere, si am cazut in adorare, nelasand Soarele si Luna sa stea intre noi decat ca si parti ale cantecului, nu ca despartitori...
Nu mai e margine, nu mai e sus si jos, nu mai este...
Imi e cantec si nebunie de dragoste si betie...
Rumi... stii cum se intalnesc oamenii de acum in Iubirea cantata de tine?
Stii. Stii...
Ai fi zis ca matasea tesuta atunci va ramane, va creste, se va inmulti? Ai fi zis, fiindca stii.
Stii Nesfarsita Iubire.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu