foto
Coborand impreuna, in muntii inverziti, drumul ni se face impletire de carari si de maini... Soaptele se indulcesc si apasa usor aerul in jur, asezandu-l pe umeri, rasfirandu-l peste obraji...
Coboram incet, in noaptea din ce in ce mai adanca - corabie albastra si inalta, alunecata pe iarba mirosind verde crud, verde tare, verde plin, dupa ploaie...
Se luneca pasii si noi coboram incet, amintind pamantului atingerea celor pierduti unul in altul. Nu mai stim merge prea bine, e doar leganare usoara, si noaptea - corabie albastra si inalta - ne poarta ea singura, asezandu-ne bland pe carare.
Ametind, ametiti, ametim visul acesta din urma, al mersului impletit peste muntii-nverziti...
Si imi spui sa-mi las teama de-a zice cum zic... Sa ma las chiar asa, cu lumea frumoasa cantata si spusa-n povesti...
Si ma tin de ce-mi spui, ca de-un ram de cires inflorit... Ca de apa din rau... Ca de aer...
Si-mi mai zici ca desi ti-e stiuta caderea, si chiar acum ti se-ntampla si tie - si cu atat mai mult stii cum imi este cand cad - esti aici ca sa mergem de mana, asaaaa... Ne-o primi moale iarba cand o fi sa ne-asternem, ne-o primi cald pamantul, ca o palma uriasa, si ne-om legana...
Si-mi mai zici ca e fara de rost risipirea, ca stii cum e sa spui in desert... Si esti cel dintai intalnit care stie la fel nebunia credintei nebune in om... Si stii si cum este sa mergi inainte, cu frica si tremur... si totusi, sa mergi.
Mi-ar fi fost greu sa cred ca uite, mai e un nebun, daca nu as fi fost dinainte-n credinta nebuna in om...
Si-asa ca ma las sa-ti simt mana cea buna si doar multumesc Iubitului, ca te-a pus pe muntele asta, unde umblu si eu...
Mi-e noua si nestiuta si tare draga mana asta, si ma impletesc cu totul in degete, in brat, pana pe umar, pana pe gat, pana in par... Ma desfasor apoi si cobor, sa ne continuam coborarea in noapte, pana ne-om gasi linistea, adormind intre ierburile muntilor inverziti...
Ne-om trezi doar cu inceputul focurilor de primavara.
Si atunci vom vedea ca n-a fost doar vis...
.
6 comentarii:
pun si eu o aschie de lemn de-ala in foc... in focul de primavara care se apropie...
sa fie somnul incalzit si aromat in cantecul ierburilor spalate de noile ploi, si trezirea intru bucurie...
Multumesc de alaturarea la foc, draga mea. Sa trecem acum, sa facem trecerea. Se vede deschiderea, in sfarsit. Cucubeul face poarta in cer si pe pamant... trecerea. Imprimavararea!
Ştiu că ţi-a fost greu să ajungi până aici .
Dar dacă vei merge mai departe (chiar şi singură )
vei înţelege ce a dorit să îţi dăruiască Iubirea .
Acum e vreme rea şi adevăr vulgar… dar atunci…
Te rog alege nu la îndemnul meu…
ci la îndemnul Celui care poate pătrunde
cu adevărat în inima ta .
Cu multă dragoste !!!
:-) te imbratisez Mikka draga, pentru tot ceea ce scrii si simti...
Draga Anonim,
Multumesc pentru insotire si intelegere si indemn.
Si pentru dragoste.
Draga Dili,
Imbratisarea-i intoarsa cu drag!
Ma bucur ca simti...
Trimiteți un comentariu