Focule, mergi cu mine!

.

.
In deschiderea drumului nou, o chemare, o cantare, o incantare.
FOCULE, MERGI CU MINE!

Cu un genunchi pe pamant, cu o palma in tarana infipta bine, sa simt cum intra radacinile din ea pana in inima Mamei, cu fruntea spre soare si cu ochii in zare. Cu deschiderea inimii roata, de jur – imprejur luminata.

Asa se incepe drum nou.
In spate am dat foc. Focul arde si drum si loc si poduri mai vechi si furnicarile de pe spinare si cenusa din ochi si pietrele de pe inima.
O sa mai lupt cu balaurii – aia dinlauntru, ca numai aia sunt – dar acum mi-e sabia focului aici si ma stiu pune in ea cand vine vremea. O sa mai vina, stiu asta.
Acum balaurul asta zace in tarana si sangele lui oglindeste un chip... ma recunosc. Eu, cu ale mele, alea care au fost... Focul arde acum drumul in spate si vine pana la picioare. Urmele se ard una cate una, duse... duca-se! Nu mai au rost. Drumul facut si-a lasat in sangele viu ce imi umbla in trup toate cele de pret. Tot ce am adunat de folos. Nu-s multe... Si nu mai ramane nimic din ce nu era sa ramana. Niste feluri de gandi, a rosti, a impleti, a ma impletici... Arse pe foc, duse... duca-se!
Niste cautari mai vechi – intr-o parte si alta a oricarui drum sunt poteci, pe ele te mai pierzi, te mai ineci... dar el, drumul, stie sa te traga de inima si pana la urma te aduce pe el, n-ai scapare odata pornit pe cale...
Si tipa in foc trupul slabanog, ala ce se credea calcat in picioare, ala ce se simtea cu gura stransa sub pumn, ala ce isi plangea de mila. Tipa, plange, se zbate si tipa iar si din tipat iese racnetul. E leul lui “pe mine, ma, pe mine?” ala care se credea pe el un fel de sine...
Crapa si el in foc, se duce la mama lui, de unde o fi venit...
Mai arde in foc o parte din umbra. O parte, coaja adica. Fiindca miezul ei, al umbrei, luminat se ridica. Si vad. Vad ce imi fusese frica sa vad. Pe mine impartindu-ma in bucati, dupa rau sau bine. Pe mine taindu-ma si sangerandu-ma, incercand sa fiu buna, la fel de buna, poate chiar mai buna ca... Nu. N-am sa fiu, nu am cum sa fiu ca altcineva. Asa. Orice desen tras la indigo nu-mi apartine, nu ma deseneaza pe mine. Pe foc orice “ca”! Oricum o sa arda si “mine” candva...
Asaaaaa... mai departe. Focul se intinde mai sus si arde. Acum niste piedici, niste prostii, niste ganduri adunate de prin balarii. Alea cu “o fi rau - o fi bine” si alea cu “bietul de mine”. Alea cu “oi fi in stare”, venite furis si tais cand imi intindeam aripile sa zboare.
Radacina gandurilor astora se mai tine, o sa mai trebuiasca ars mult si bine...
Asa ca imi chem focul, sa mearga de-acum pe drum cu mine.

Si ii spun:

Focule, mergi cu mine
Si arzi...
Scapara flacara
Scanteie si secera
Limpezeste si curateste
Si din vapaie ma naste si ma primeneste
Iti dau sa le arzi:
Ceata si innegrirea mintii
Nelinistea inimii
Si tremurul trupului
Nefacerea - cand rostul ar fi sa las sa se faca,
Facerea - cand rostul ar fi sa las sa se coaca
Clatinarea si umilinta
Si mai ales, mai ales, mai ales necredinta.
.