Infiorare

.

                                                                                  foto


In fiori se simte simtirea mai tare. Oricum ai vrea tu sa fii, cand esti acolo, impreuna cu calatorul ce merge in el insusi, cand respiri impreuna cu el sau cu ea e un singur suflat si un singur suflet...
Ca si cum ai sprijini o femeie ce naste, asa te simti uneori. Ca si cum ai fi ea, scotand cu durere, prin suflat, durerea... Ea nu naste un prunc, ci se naste pe sine, noua, intreaga, frumoasa si mai ales vie.
Ca e femeie sau barbat, tot asa e. Fiecare se naste pe sine, lasand focului ranile sale si iesind luminat in lumina.
De cate ori sunt in suflare cu cel care umbla in launtrul sau, rasucindu-se spre a se rupe de propriile funii, ma infior... Trupul stie cel mai bine curgerea vietii si a mortii si ma tine in aceasta simtire... In facerea aia se misca mari si oceane, se clatina pamantul si se rastoarna cerul... apoi, dintr-o data, sub suflarea sufletelor care ne calauzesc, suntem pe o mare de liniste. Plutim impreuna pe marea asta, lasand sa se linisteasca fiorii din trup si din inima.
De fiecare data cel ingenuncheat mai inainte sub propria povara, cel strans si legat ca o mumie, cel care nu se mai putea misca si nu mai putea sa simta, de fiecare data acela sau aceea se ridica. Iar miscarea aia - nu se vede cu ochii trupului, caci calatorul este inca intis pe pamant - imi e cea mai draga. E o ridicare mereu incununata. E o cununa de lumina, stralucind intr-o maretie de nedescris.
Si pe urma... si pe urma stam uimiti, minunandu-ne de minune... Atingerea aia a pacii, atat de rara si atat de pretioasa, e atat de coplesitoare ca nu ne putem aseza decat in genunchi. Ca doi copii stam sub lumina ce se toarna incontinuu...
Si cand imi mai revin din ameteala, privesc pe cel sau cea ce s-a renascut. Zambetul acela, lumina aia din ochi...
... Nu-s cuvinte...

.