M-am uitat cateva zile la mine.
Mi se intampla destul de des, caci in egoismul meu cel crunt "eu" joaca rolul nr. 1, desigur.
Dincolo de tacerea asta, in care m-a aruncat ultima etapa dintr-un proces de transformare - ultima parcursa, nu ultima traita, ca asta o sa tina de-acum toata viata. - am cautat cu incetul, abia miscat, ceva...
Ceva ce nici eu nu stiam ce. Ce caut. Nici cautarea nu mai era importanta. Nimic.
Vrei pe "do no-thing"? Ia de-aici!
Si ce scotocisem eu ani de zile mi-a cazut in cap, asa, pe la finele anului trecut...
Am inceput anul asta in ne-facere. Ca si cum linistea aia cu totul, de-o cerusem eu prin 2005, avea intarzierea asta de fix ... nu stiu cate zile sunt in patru ani, nu conteaza.
Nu ma mai pre-ocup de ceva. Nici nu ma ocupa, nici nu ma ocup...
Grazie Gratiei!
Da' vezi ca inca se mai joaca jocuri si ma mai atinge cate o unda de chef... atata cat sa ma uit acuma la mine si sa ma iau incet - incet de toooot, sa nu ma sparg - la intrebari:
Ei, ce se intampla, doctore?
Ayy, medicine woman, ce-ti veni acuma cu tacerea asta? Povesti, chestii, nu mai...? O sa zica blogosfericii si blogocubicii cine stie ce.
Nu ca ma omoram eu cu ce zice lumea. Demult treaba asta isi tinde valoarea spre zero, si se apropie acu' destul de mult de el.
Dar mi-am revazut in povestile de inceput seva aia. Curgerea aia. Ce tare pornisera povestile despre Peru! Alea pe care le-a citit doar Ajnanina, si asa m-a descoperit ea pe mine. Aia e partea care imi place mie cel mai mult pe blogul asta, "al meu". Aia e inima mea...
Oare acum ce se intampla?
Si uite-asa, m-am uitat la mineeee...
Si m-am prins de niste trebusoare:
Ca si la inceput, si mai incoace am povestit, nu am scris, ceea ce-mi canta inima, cand imi canta. Uneori mai mult, alteori mai putin. Cand a dat pe dinafara, galgaind, povesteam mult, de-mi ardea tastatura. Cui povesteam? Mie. In primul rand, in al doilea si in al treilea, mie. Sunt egoista rau, asa cum ziceam.
Nu scriu literatura. Poate ma joc in cuvinte, dar eu doar povestesc. Fara sa ma intereseze forma. Ea e intr-un fel parte din fond, din continut, curge odata cu povestea. Povestea e parte din mine, nu ajustez dupa vreo regula literara.
In general, nu-mi plac regulile. Ma fofilez cat pot...
De aia nu vizitez pe toata lumea, nu scriu comentarii doar asa, ca sa fie,. A propos, mi se intampla uneori sa citesc postari superbe, dar la care sa fiu in fara cuvinte... Sau sa citesc si sa nu "imi sune", si egoista de mine zice: acum, asta, nu.
Nefiind scriitor, nu ma incadrez nici in in concursuri literare, nici in premii. (Multumesc aici celor care s-au gandit cu drag la mine. Dar... eu sunt povestitor. Atat.). Lumea mea imi arata fetzele ei si incerc a le zugravi repede-repede, cat tine "poza", ca totul se misca, se schimba...
Acum toate sunt inca intr-o incetineala aproape de... stare. Ca intr-o superba pictura japoneza.
Acum sunt intr-un frumos tablou de iarna, cu splendide luciri argintate si cu chef de privit pe geam. Mult. Nemiscat. In liniste, cu ceva muzica blanda, ceai si cafea. Din cand in cand dansez, fac gimastica Pilates si ma uit mult la "dorama" online.
Sunt ca o ciudata combinatie - prefect posibila in lumea mea - intre o ursoaica alba, semi-adormita pe zapada sclipind orbitor, si o frunza pe un lac de munte, intr-o zi insorita.
Si noaptea... Eiii... asta e alta poveste...
.
6 comentarii:
Eu cred ca majoritatea dintre noi, cei care scriem pe-aici, scriem, in primul rand, pentru noi.
Sa lecturez o povestire scrisa din inima, care sfideaza regulile, asta-mi place mult !
De-asta-ti multumesc, si pentru ce-mi arati tu aici, asa, egoist cum o faci, si pentru comentariile pe care mi le (ni le) lasi uneori – din suflet, vesele si pline de interjectii si vocale lungi, lungite, cum imi inchipui eu ca si vorbesti in realitate !
Iar nominalizarile si premiile cred ca sunt o alta forma, mai stangace, de a intoarce ceea ce daruiesti tu. ;)
Leuta draga, nici n-am scris bine, si ai si zburat pe aici, albinuta vesela!
Da, majoritatea asa scriem, doar ca uneori unii pica in plasa iluziei...
Ma bucur ca te regasesti cumva aici, in sfidarea regulilor si in alte alea. La fel gasesc si eu la tine, veselie, spontaneitate, sinceritate, culori si lumina - si asta sunt cateva din motivele din care imi place ce scoti tu acolo, in cantecul tau...
Nominalizarea de la tine a fost o dulceata, una de-a ta, buna si frumoasa. Multumesc si pun in geam, aici, langa bunatatile din care ma infrupt peste iarna...
:)
in lumea povestilor, asta face diferenta intre scriitor si povestitor: unul dintre ei isi incheie spusele cu: si asta e o alta poveste :)
Mikka, esti un om atat de bun... o femeie distinsa... si tin sa iti multumesc ca imi citesti toate prostiile pe blog si esti acolo cand am nevoie de tine, de incurajarile tale.
Scrii frumos... atat de frumos... uneori ma pierd in povestirile tale... ca intr-un vis!
Imbratisari, zambete si bucurii, pentru ochi senini.
Da, Ajnanina, asa e. Unul dintre ei, si stim careeeeee! :)))
DoarTu,
Primesc cu drag si raspund cu drag la zambete, imbratisari si ochi senini.
Visul... te pierzi in el fiindca e si al tau. Fiindca visezi frumos. Implineste-ti visele, draga mea!
Trimiteți un comentariu