marți, 15 septembrie 2009

Incepe zborul...





Cercul strabunilor s-a strans iarasi. De fapt, cercuri-cercuri, multe. Cercuri concentrice.
Cand i-am vazut prima oara, in Anzi, in decembrie, eram pe pamant, in Valea Sacra a Incasilor.



Nu aveam cum sa cad mai mult, eram deja pe pamant... Am simtit coplesirea aia, in fata maretiei. Sublimi, batranii nu erau toti batrani. Femei si barbati cu varste diferite. Unii tineri, altii foarte batrani, acoperiti cu raurile trecerii pe chipurile tacute. Imbracati in piei de animale sau haine tesute din panza, din lana, in impletituri ciudate sau in imbracaminte din ziua de azi... Privind la noi, oraseni din alta tara, pierduti de demult si regasiti aolo, in vale, intre cercurile de piatra...
Cu ochii inchisi, ii vedeam pe toti in stand in cercuri in jurul nostru, si tacerea aia era plina de nesfarsita, netramurita iubire... Si de Inaltime. Asta era, inaltime, intr-o tacere smerita in fata Nevazutului, in prezenta Duhului...

A doua oara a fost in februarie. Primul pas in noul drum, in care mi-am primit primele daruri. Regasirea puterii in adancimile grele ale celor mai mari rani, frici si slabiciuni.
Atingerea mainii celei care atinsese alte maini, care atinsesera altele, si tot asa, mergand pana departe, in vremuri pierdute in neant. Dar pastrate in transmiterea atingerii si a invatarii pasilor. A Caii Frumusetii.
In mica mea legaturica, in care imi stransesem marturiile despre treceri, primeam acolo, iara in cerc, trecand prin foc si lepadand o piele - pielea de sarpe - , alta vedere a lor. Strabunii, ramasi langa noi de atata timp, nevazuti, se faceau in fine vazuti si apoi auziti.

I-am auzit in iunie. Povestea lor, a celor de mai aproape, a strabunilor mei, din neamul dinspre mama si dinspre tata, vorbindu-mi si dandu-mi daruri nebanuite. Daruri de putere, iarasi. Intelegerea izvorului durerii lor, acelasi cu al meu, de ani de zile. Intelegerea izvorului temerilor lor, al fricilor si al atator repetate povesti traite de ei si de mine.
Iesirea din poveste si intrarea in libertate. O stiam deja, dar era altfel, cu totul altfel decat fusese pana atunci. Zburasem ca pescarus, ca soim, ca vultur. Nu stiam insa de zborul pasarii colibri. De acea mica pasare care zboara si pana la 3000 de kilometri, hranindu-se cu nectar. Care gusta si gaseste cu maiestrie, iscodind adanc in flori, dulceata vietii.
Am inteles de la bunii si strabunii lumii ca dulceata asta o poti gasi si o poti trage, cu ciocul prelung de pasare colibri, din multe, nestiut de multe...
Stramosii au facut pfffff! cu o simpla sageata, si gata, ochii s-au intors spre vederea Frumusetii. Oriunde, lumina lor, una cu Lumina, gaseste partea aceea de bucurie si frumos. Doar sa privesti si asculti...

Asculta, priveste si taci.

Taci, din gura, din minte, din miscare, lasa sa patrunda viul si simte... Asta spun ei, de mii de ani. Asta spune pamantul asta pe care calci, cerul pe care il vezi, ploaia, tunetul, Soarele, Luna, stelele-surori, vantul, piatra, bradul, orice fir de iarba.
Bucura-te! canta coruri nestiute, si pe muzica asta colibri-ul poate strabate miile de kilometri din Alaska pana in Mexic, fara a se ingrijora unde va gasi dulcele, in aer, in ape...
Stie, inauntrul misterului, sa prinda dulceata vietii in care este cu totul inmuiat, in care se scalda, in zbor...

Incepe dansul, incepe zborul. Incepe trecerea, ca si cum am fi stransi pe marginea oceanului, de unde voi calatori, cu alti colibri, in zborul nostru de mii de kilometri in adancul nostru, cat mai adanc, spre a ne descoperi - dez-acoperi - inaltimile.

Ne scuturam aripile si ne pregatim de zbor. Avem cu noi deja cantecul, dansul, povestea, toate instrumentele de putere dobandite pana acum, cautand in noi insine.
Ne pregatim sa pasim pe cale. Se deschide calea pe cer, peste ape si munti. Inspre Inima.
Incepe zborul, incepe dansul...
.

9 comentarii:

Anonim spunea...

Stii ce e paradoxal? Sa citesc despre tara condorilor iar primul lucru cu care ma intalnesc la tine pe blog sa fie o pasare-colibri...

Sa-mi povestesti despre munca ei imensa pentru a supravietui si despre darurile pe care le poti primi daca stii cum sa te intorci pe acele pamanturi...

Uneori intru pe blogul meu sa scriu sau sa ma indeltnicesc cu altele, si imi pun muzica. Deschid blogul Mititikkai si dau drumul la playlist... Nu se prea lipesc primele acorduri cu starile mele de spirit dar incetul cu incetul incep sa amortesc. Piere si veninul. In ultimele saptamani am fost sub influenta pieselo tale, chiar daca pare greu de crezut sau chiar daca unii pot banui ca o spun din complezenta...

Nu stiu cum sa ma mai ascund de cei care m-ar putea intelege gresit... Ma refer la faptul ca nu mai raspund la comentarii. Si ca unii dintre cei care vin acolo, la mine, nu merita nici sa trec prin fata lor...

Dar nu ma pot explica tuturor. Starea de vinovatie nu o pot duce la toata lumea...

Mikka spunea...

Draga Paul,
Cred ca stii deja ce bucurie imi face sa aflu asta. Mie muzica - nu-s piesele mele, sunt ale unor maiastri (asta o fi femininul de la maiastra???) imi este ca apa care trece si prin piatra... Ma hraneste. Si daca ti-a facut bine, tare ma bucur.
Si eu am avut perioada mea de liniste, si nu doar pe blog. Si inteleg, cred, foarte bine asta. Nevoia de a nu mai face din obligatie. E o parte din lepadarea de pielea de sarpe de care zic aici. Din ingroparea sau arderea lui "trebuie".
Cand mi-am facut blogul, a fost pentru ca acolo, in tara condorului, mesajul fusese: "scoate". Scoate din tine ce ai primit si ce primesti. Fara frica. Fara sa-ti pese de cine si ce zice. Pentru cine e, e. Pentru cine nu, nu. Ca ploaia, ca pamantul... Ele nu intreaba, ele sunt.
Ce conteaza comentariile? Mai bine zis, pentru cine conteaza si de ce?
Mi-am vazut mie, ca incepatoare de blog, placerea de a descoperi comment-uri, apoi insinuarea dependentei, si pe urma, slava Domnului, ingroparea lui "trebuie".
Nu mai privesc la asta. Colibriul zboara si gata. Pasarea cantareata canta si gata. Se uita ea la spectatori? Ca doar nu da spectacol... Canta ca asa e ea, sa cante...

Offf...Vinovatia, aia, o sa-i vina vremea sa o ingropi sau sa o arzi si pe ea.
Sa te ascunzi? De ce? de cine? nu voi folosi fraza cu piatra...
Ma folosesc de zbor si de colibri si iti zic asa: de stiut stii. Nu tre' sa te intorci in vreo tara ca sa scoti din tine, sa te descoperi. Dez-acopera-te, scoate-ti frumusetea, gusta dulceata vietii.
La capitolul asta lucrez si eu. Si urmeaza chestii grozave...
Te tin "la curent".

PS daca ma uit bine la tot desenul asta, ai facut exact ca un colibri: ai scotocit cu rabdare si curaj, dincolo de starile alea, lasand veninul, ca sa gasesti dulceata...

Anonim spunea...

Poate aveam nevoie de cuvintele astea. In general nu stau sa despic foarte mult firul in patru, dar "joaca" cu oamenii nu e simpla. Sunt mai direct, mai am nevoie de barda, dar din cand in cand ma apuca de maneca unele remuscari. Atunci cad in plasa...

Mikka spunea...

Sa-ti fie plasa cat mai blanda...
Tot zbor, si caderea, nu?
Da' mai bun ii celalalt...

ajnanina spunea...

stau pe-aproape, la marginea cercului, la poalele cerului...
suntem toate: eu, mierlele, proumbeii, vrabiile, codobatura, ciocanitoarea, si chiar si pupaza mea din vis...

si sustinem cu drag zborul surorii colibri... :))

avem la indemana pentru orice nevoie sau dorinta: pene de rezerva, fructe de padure, picaturi de apa, grauncioare de polen...
zboara, surioara, zboara...
destinul te cheama, dragostea te asteapta...

ajnanina spunea...

Paul,
nu te poti ascunde... si nici nu vrei asta... :)
prea e in soare si frumos locul tau in aceasta lume... indiferent de starile care mai vin ca praful atunci cand ti-l netezesti...
si tot ca praful zboara...

Anonim spunea...

Privind ,vad o pasare , virf de unghi si aripile ei duc alte pasari .Nu ma intreb , privesc si vad cerul si pasarea . du-ne pasare ,dulcele nectar ne este chemarea ... Nu astept nimic doar privesc fara poveste ...o pasare si cerul sau cerul si o pasare ...sunt tot una . Ma bucur de zbor si zambesc .

Mikka spunea...

Ajnanina draga, cu pasarile surori cu tot... Ce bucurie e pe tarm, ce bucurie e pe cer... Zborul e acelasi pentru toti, doar sa-l simtim.
Toate-toate, si pupazaaa?? :)))

Aaaa, cu asa bunatati de provizii, calatoria peste ocean e o minune.

Ha, imi amintesc de "Provizii"... Elizabeth Gilbert. Oh, Doamne, incotro zbor eu oare acum? Sa-mi aleg tari cu I? :))) Ori poate cu P... Sunt curioasa cine si ce ma cheama. Dar nu prea curioasa, nuu, asaaa doar un pic :))
Multumesc si ma bucur de insotire, draga mea!

Mikka spunea...

Draga Anonim,
Ma bucur de zborul si de zambetul tau.
Sa-ti fie nectarul dulce si hranitor.
Povestile noi or sa vina, abia astept sa le culeg...