Nu mai am nevoie sa ma duc nicaieri

.

sursa foto

Nu mai am nevoie sa ma duc nicaieri

Nu mai am nevoie sa fac ceva

Sufletul imi e ca o apa, ca un lac de munte.

Am vorbit iar cu Iubitul, in felul nostru nou si drag,

Fara cuvinte, doar pe suflat, doar pe duh...

M-am intrebat zilele astea cate ceva din ce ma intrebam deseori mai demult.

N-a mai fost mare lucru acolo. Nu mai era nimic de...

M-a uimit la inceput, m-am obisnuit mai pe urma, mi-este drag deja:

Nu mai este ceva de stiut.

S-au facut toate ca la inceput, si,  fara sa fi cerut intr-un fel, acum stiu cum au fost inceputurile.

Nici un fel de strigat de victorie, nici un salt pan-la cer...

Asa e firesc, asa e firescul...

A fost  doar un ras, la inceput, apoi multe lacrimi de re-cunoastere, de recunostinta.

Apoi asezarea in liniste, semanand cu linistea in care stateam pe scaunelul de lemn, cela mic, de la tara...

Linistea dinaintea focului in care jucau cocenii fumatori, cu povestile si rasetele noastre copilaresti

Linistea aia cu gust de gutuie, atat de draga, atat de rara...

Nu e nostalgie, nu e durere de tanja a ceva de demult, e placerea reinvierii a toate, puse acum, aici, in palma.

Parca sta timpul, desi  vad in cutia postala plicuri cu "data postei"

Parca sta lumea,

Desi misca vantul asta usor, cu miros de primavara.

E o pace de punct, de miez, de-nlauntru,

Desi se roteste bland si inca alb pamantul...

Mi-e mana usoara si vie, ma uit la ea si ma minunez

Ce minunatie e asta, sa fii aici, sa umbli si sa atingi...

Mi-e plin si mi-e bine cum nu mi-a fost niciodata.

Nu mai am nevoie sa ma duc nicaieri.

.