Nebunia Iubirii

.

.

Cand a venit, am recunoscut-o. Mai venise de cateva ori, ma atinsese doar usor si se retrasese putin. Imi vazuse frica si se trasese putin inapoi, ca sa ma lase sa ma obisnuiesc.

Doamne, se trasese Ea inapoi... Dar nu se putea risipi, nu avea cum, pentru ca nu avea unde. Pentru ca Ea este peste tot. Nesfarsita Iubire...

Am trait cateva luni intr-o nuca. Ma micsorasem, eram prinsa acolo inauntru, in propria micime, in plangerea de mila. Ma sufocam. Incercasem sa ies si zbaterea a avut ceva roade. Cat sa pot sa imi umflu plamanii si sa tip iar: „Scoate-ma de aici!” Am primit atunci visul, care mi-a aratat cum, dar nu facea in locul meu.

M-am pus si-am facut... In cele invatate mai incoace, se poate face ceea ce doar visam candva: bagi mana in viata si o rasucesti... Asta ziceam eu mai demult, mandra de „metafora”. Habar n-aveam ca asta e chiar „chestie concreta”. Cand te izbesti de blocaje, cand se inchid usile, cand nimic nu mai merge dar si ceea ce sta e chinuitor, se face Vartejul. Forta vine si spulbera ceea ce e de spulberat, asaza ce e de asezat, astfel incat sa se restabileasca armonia. Echilibrul. Sa fie din nou inspir si expir, curgere... Vartejul creste si se hraneste 28 de zile. Apoi se dizolva, plecand de unde a venit.

A 28-a zi a fost pe 14 februarie. De ziua indragostitilor...
Eram intr-o librarie si voiam si eu o „carte dulce”. Si prietena mea cea mai buna mi-a aratat-o.

Elif Shafak - Cele patruzeci de legi ale iubirii

Am tresarit cand am vazut-o. Am simtit iar vantul ala, aripa care venise si se retrasese.
Am promis ca o citesc abia a doua zi.

Au fost trei zile si trei nopti. Trei nopti in care nu am prea dormit. Eu, care pot sa dorm si facuta pachet, intr-o sacosa...

Trei zile si trei nopti am delirat. De data asta, aripa nu s-a mai retras. Macinarea aia din ultimele luni pregatise terenul. Eram praf, cu inima deschisa, sub cer, plutind pe ape. Asa ca s-a revarsat cerul si a umplut cupa, atat cat a fost ea de larga atunci.

Prima zi, am crezut ca mor. Intalnirea dintre Shams si Rumi... Traita de cateva ori, stiuta pana la durere. Daca pana acum ma infioram la poemele mistice, ajungand sa ma las doar putin in betia Iubirii, cam atat cat te pleci pe ghizdurile unei fantani, acum n-am mai putut. M-am tinut strans, cu mainile amandoua, acolo, pe margine... Mi-era frica. Mi-era frica de Nebunie. Nebunia Iubirii. Cea care face ca tot sa se schimbe, fara putinta de control. Fara sa mai stii de tine. Doar de Iubitul.
Stiam insa ca o sa alunec. In carte era si fantana...
Aia, intalnirea dintre Shams si Rumi... Am mai vazut-o. Am trait-o, si nu o data. Povestile cartii curg si de fapt sunt scoase din mine. Ele vin de departe, din adanc, stiute fir cu fir, picatura cu picatura, respir cu respir...

Mi-a fost rau, prima zi. Sfasiere intre doua lumi. Una cu cifre care nu ma interesau catusi de putin, alta in care ascultand despre cifre, scriam pe caiet si tipam: SHAMS! SHAMS!SHAMS!
Am umplut o pagina, cu ochii stransi. Lacrimile ar fi curs incontinuu, dar invatasem demult cum sa plang inauntru.

Iubirea atinge si sparge pe dinauntru, face loc si te scoate din nuca.
Oricat de mizerabil te-ai simti si ai fi, cand Ea vine in curgerea aia groasa si involburata, nu O poti opri.

Am plans tot drumul pana acasa, nu conta ce vedeau oamenii din metrou, din autobuz, de pe strada.Ma regaseam iar cu Iubitul, asa cum n-a mai fost in viata asta, dar cum stiam din altele...
M-am perpelit toata noaptea, vorbind cu Iubitul. Si soaptele Lui au fost mai vrajite ca niciodata, si lumea s- a invartit in nebunia aia tot timpl, si am fost iubita ca niciodata in viata asta.
A doua zi, iar, in carte. Shams si Rumi, lumea din jurul lor, legile Iubirii, asa cum le povestea Shams. Lumea s-a colorat in nesfarsit aur si miere, zapada plina de curcubeu... Cifrele erau albastre, aerul zbura, il vedeam in fasii, oamenii pe care nu-i intelegeam nu mai contau, cei pe care ii intelegeam erau din ce in ce mai multi.
M-am umplut de blandete.
Mi s-au rupt zidurile inimii, coaja de nuca se topise demult...
Am stat acolo unde urasem sa stau, ascultand ce urasem sa ascult, si totul era un cantec...
SHAMS! SHAMS! Imi canta inima. Ma umpleam de bucuria regasirii cu aripa Iubirii, ma scufundam si ma inaltam de cateva ori pe secunda... De fapt timpul a disparut atunci, a ramas un fosnet dulce, o adiere, un sarut...

I-am scris lui Elif Shafak, autoarea cartii. Nu stiam ce sa-i spun, a fost doar o multumire, asa cum facuse Ella catre Aziz... Nu conteaza daca vreodata va citi sau nu. Trebuia sa ii spun. Stiam ca oricum ea stie ce face asta, ce a pus ea acolo, in poveste. Nici ea nu e in afara Nebuniei Iubirii.N-are cum.

A doua noapte de cantec si poezie...

Toata noaptea m-ai tinut in brate, Iubite...
Nesfarsita iti e Iubirea si multa mi-ar fi si mie, de-as putea s-o cuprind...
Mi-e inca prea stramta cupa, sunt inca putina in fata Oceanului nesfarsit al Iubirii Tale...
Mi-e plina rasuflarea de dulceata Ta, mierea Ta curge prin cuvintele mele,
Desi sunt mai mult in tacere...
N-as mai vorbi, n-as mai rasufla, de teama sa nu Te risipesc...
Dar Tu esti peste tot si nu este loc in care sa nu curgi Tu...


A treia zi, deja mai bine. Nu mai era nevoie sa incerc nimic. Blandetea se misca prin mine, eram ca si Tine, dulce...

Am alunecat in fantana Iubirii, am alunecat...
Si m-am scufundat aolo, ajungand in cer, fiind in ceruri...
Valul Lunii m-a inconjurat, stelele-surioare au cantat ca si mine, argintiu si auriu, cantece de Iubire...
Nebunesc este totul, pierdere si rapire, nu mai e jos si nici sus, doar Rasuflarea calda si dulce...


Dulce blasfemie. Asa se numeste cartea dinauntrul cartii.

Duminica de ieri am indraznit si am mers intre oameni, acolo unde cativa se intalneau sa impartaseasca din ceea ce au adunat in calatoriile lor. Urma sa povestesc si eu. Despre ce? Despre cine? Ce vorbe sa tina Asta? Ceea ce ma facuse sa plang tot drumul pana acolo, nevazand decat Soare? Ceea ce canta in mine?
Si peste toate acele lururi serioase si grave si adevarate, m-am trezit ca as vrea sa le povestesc despre Nesfarsita Iubire.
Care, asa cum se zice in carte, nu poate fi lamurita, poate fi doar traita. Dar care le lamureste pe toate.
Si am spus cat am putut. Putin, adica. Mai mult au fost povestile si Cantecul. Ala care vine din launtrul in care nu mai salasluieste nimeni, doar sufla Iubirea.
Cineva s-a incruntat. „- Nesfarsita Iubire?” Adica poti sa iubesti si un purice?
- Si.
As fi raspuns „si un paduche, si un vierme... si pe cel mai nenorocit crim...” Dar m-am oprit. Inca nu era timpul. Intram in Dulcea Blasfemie...

Cineva m-a luat sa vorbim. Era o intepenire, o durere, o secatuire.
- Ce sa fac?
- Ce vrei? am zis
- Nu stiu. Asta e, nu mai stiu ce vreau.
- Stiu ca asta e cea mai grea intrebare. Bine. Ce nu mai vrei?
- Asta si asta si asta...
- Bine. Ce vrei in schimb?
- Libertate.
- Si cand ai avea-o, cum te-ai simti?
- As fi eu. As fi cum vreau eu sa fiu.
- Si cum ai vrea sa fii?
- Iubita.
- Asta e. Lasa pe ce nu mai vrei. Cufunda-te in schimb in Nesfarsita Iubire. O sa vezi... O sa vezi. Cand vine Ea..
Ochii i s-au topit in lacrimi. Fata i s-a schimbat, s-a indulcit, s-a aerisit...
- Stiu. Cand vine Ea nu mai conteaza nimic.

Deja simtise aripa.

Nu i-am zis de frica de dinantea lasarii in fantana. Asta e pentru fiecare de trait. Nici de betie, nici de nebunie...
Oricum, acestea nu se mai pot decat primi...

Acum imi petrec vremea clipind des, ca sa ma obisnuiesc cu starea asta, si mi-e mai bine. Oricum, mult mai bine decat in prima zi.
Cu exceptia faptului ca imi vine sa cant tot timpul – si chiar o fac, acasa si pe strada, mai putin la birou – si am luat la recitit cartea – ceea ce nu stiu ce va mai aduce - in rest, cam asaaaaaa...
.