Me, my Soul and I

.
Tocmai ce incepe anul dragonului de apa. Posibil ca vestea asta sa lase pe multi asa cum i-a gasit.
Eu insa m-am prins de ea si nu ma mai las. Adica de fapt m–am prins de dragon. Stau pe spinarea lui si zburaaam!
Avem o relatie speciala, dragonul meu si cu mine, mai ales dupa ce am vorbit noi pe limba noastra si ne-am spus cuvintele de salut. Desigur, desigur, tot alea de le stim toti care am citit Cartile Junglei. “Tu si cu mine vorbim aceeasi limba”... Suntem de acelasi sange, eu si dragonul meu. Doar ca eu sunt dragon de lemn. Eh, tocmai bine. Apa hraneste lemnul...

Anul asta, calare pe dragonul meu drag, ma intorc in lume. Treaba se petrece cam ca in minutul 4:13 din filmul filmelor, de mai jos:





Doar ca acum sunt ca un dragon-copil calare pe un dragon-dragon. Nu, nu-l cheama George... Nu spun cum il chem... Strigam impreuna si “bazaim oile” (alt film, asta).

In anul care a trecut m-am adunat pe mine. Din bucatile sparte-n februarie, m-am strans incet-incet, ca firele de nisip, mai intai. M-au hranit parcurile Bucurestilor si povestile Zanei Povestilor. Am invatat iar sa merg, incet-incet, pe Podul Curcubeu. ..
Ah, nu stiam prea mult despre Tribul Oamenilor Curcubeu. Doar pe urma, dupa ce am facut pasul Nebunului, am aflat legenda. Revenirea Oamenilor Curcubeu.



Nu stiam ce pornisem atunci, nu stiam... Mi-era doar de mine, de setea asta nestavilita de Eu... Sufletul se lovea de sticla turnului, si am facut iar ceea ce am mai facut de catea ori: am zis NU. Am zis iarasi NU biciurii. Nu trebuie sa fii razbonic, cu arc si sageata. Poti insa sa zici NU si chiar sa dai peste mana cu biciul. Si apoi chiar si mai si , sa iei biciul din mana ta, ala de nu il stiai, si sa il arunci. Sa nu te mai lovesti pe tine. Sa nu mai crezi in desenele altora. Sa te uiti adanc in oglinda, dincolo, dincolo... Sa lasi sa se sparga masca, mastile. Pana cand... Pana cand vine aia, picatura de la inceput, scanteia.

Multi platesc acum amagirile si dau vina pe dez-amagitori. Nu, aia si-au facut fix treaba lor, sa dez-amageasca. Sa scoata din amagire.
Se gasesc iata cate unii, unii nebuni, ca mine, care dau si pun mai mult pret pe sufletul lor decat pe mana aia intinsa. Aia care da bucata de carne in schimbul botnitei. Si care incearca sa-si traiasca viata, nu sa o vada cum trece. Sau mai rau, nici sa nu o vada...

O paranteza: m-a apucat asa, zilele trecute, un gand, care mi-a facut cioc-cioc in cap pana cand am intrat pe net sa caut. Naarghita. Asa imi venise, si nu stiam de ce.
Pe urma am aflat: tocmai in ziua precedenta Naarghita revenea in lume, iesea din tacerea de 21 de ani. A venit si a vorbit. Si a spus firesc, usor, senin: “dar eu sunt fericita”. Si audienta nu prea pricepea. De ce a tacut, de ce s-a retras, de ce a trait asa. Dupa masuratoarea multora, ar fi trait in saracie. Dupa spusele ei, a trait in re-culegere, si e fericita. Naarghita daduse candva de o tara intreaga in care oamenii traiesc asa. Dar nu vreau sa intru in poveste, nu o stiu, doar presupun...
Numai ca s-au potrivit tare interesant lucrurile astea deloc intamplatoare. Fusese chiar in ziua aia. Fix atunci. Tocmai cand reveneam si eu in lume, scotand pe ermit din pestera lui, vedeam cel mai adevarat ermit. Dupa 21 de ani de stat asa, cu sufletul tau... Revenirea in lume, cu darul intelegerii. Da, sigur, multi nu pricep. E dreptul lor, e firescul lor. Dar, ca si-n povestea stelutei de mare, fie si pentru un singur om e important sa se faca asta.
Cel putin pentru mine a contat enorm, ca inca un semn. Exact cand revin in lume, impreuna cu alti Calatori...

Pretul platit de mine pentru re-culegere si re-gasire a fost mult mai mic. Cam un an, un an in care m-am hranit cu frumusete. Si mai ales cu cantecele care vin din Sufletul meu. Pe care l-am simtit, ascultat si iubit mai mult.
Mi-am dat timp mie. Si in timpul asta s-au schimbat multe, s-au invartit iara Roata Destinului, Diavolul, si Moartea, si am dansat in cerc multa vreme, asa cum danseaza Lumea. Si am calatorit iar, cand adanc, in Umbra, cand sus de tot, acolo, in Soare. Fiind iar eu. EU...

Ma intorc cu alt chip... Voi juca iarasi roluri. Dar acum iau cu mine si pe altii, care vor sa traiasca. Sa simta, sa fie acolo, in timpul pe care si-l ofera. Si sa indrazneasca sa spuna NU. Pas important, esential, catre DA.

Maine. Maine, mai povestesc...

Acum, niste ceai. Mai am pe aici pe aproape niste Yerba Mate de la un alt Calator...

.