Dincolo de podul - curcubeu. Lumina Ingerului.

.

 foto

Ca sa traiesc, am fost sa mor putin.
Si am trecut podul-curcubeu...

... si acolo, prinsa intre lumi, asternuta cumva, intinsa cumva ca o palma desfacand portile cerului, o trecere.
Nu era parca de atins, te sorbea cumva intr-insa, ca intr-un zbor dulce.
Peste valul matasos de lumina curcubie, adieri aurii... Ca intr-in praf de aur, asa se trecea trecerea.

Si apoi... tot ce se vazuse se deschidea cumva ca un evantai mare, maaare, si nu se mai vedea decat auriu. Pulsa lumina aurie peste tot si stateam in mijlocul ei, plutind cumva ori fiind cumva un punct luminos din praful acela.

Si apoi a venit iar langa mine El. Ingerul. Cu ochii lui in care alunecau ape viorii-argintii, stralucind de sa ma doara ochii.

- Ce faci aici? m-a intrebat cu glasul de fluier. M-am bucurat ca era glasul ala. Stiam si de glasul de tunet... Acum era fluier, picurand inauntru-mi o miere blanda.
- Ce sa fac? Am murit un pic... Stiai ca o sa vina si asta.
- Stiam. Cum iti este?
- Nu stiu...
- Asta e bine. Asa si este sa fie. Nu stii...
Am stat asa in tacere amandoi, pret de cateva falfairi de ape din ochii lui. Simteam cumva trecand falfairile astea desi imi inchipuisem trecerea in fara-timp. Poate simteam doar o curgere...
I-am simtit zambetul. Cand zambeste se deschide cumva ceva peste capetele noastre si parca se face un soare aproape de tot, peste noi... Ca si cum soarele ar sufla cumva, peste umerii nostri, privindu-ne ca un tata ce este...
M-am intors, l-am privit in ochi si... mi-am strans usor pleoapele. Era atat de viorie-argintie apa aia care mi se scurgea in ochi... Imi trebuia picurata mai bland.
- Daca ma mai uit mult la tine ma fac si eu... ma fac...
- Inger. Cam asa. Dar nu e inca acum.
- Dar mi-ai curs din lumina deja. De ce?
- Ca sa vezi. In fiecare din cei de acolo, de pe munti si campii si dealuri si mari, cauta asta. Cauta in ochii lor apa asta pe care noi ingerii o picuram noaptea, cand ei viseaza. Ea creste lumina pe care ei o au inauntrul lor si o ajuta sa curga, ca apa a noastra si-a lor... E aceeasi.
- Dar cum faceti? Ca doar oamenii dorm cu ochii inchisi.
- Picurii se toarna in inima, nu in ochi. Noaptea oamenii inchid ochii si deschid inima. Sunt putini cei care umbla si ziua cu inima deschisa.
- Si apoi? Cum ajunge lumina...
- Se curge prin ochi.
- Cum...?

N-am apucat sa mai intreb. Ma tragea inapoi firul intins de departe, imi era sa ma introc inapoi in lumea cunoscuta mai mult, lasand abia cunoscuta lume...
Poarta m-a supt cumva in afara si am lunecat inapoi in cuprinsul vechiului trup care a tresarit la revenire.

Am deschis ochii si am vazut chipul plecat deasupra mea. Si in jur, cercul de oameni dragi, asezati pe podea, cumva plutind pe stratul acela de minunare care ne tinea in tacere si cald. Un cald ca de foc... un foc bun, un foc darnic. Focul de viata.

Am privit chipurile acelea. Barbati si femei cu fete luminate si luminoase. Ochii lor scanteiau in lacrimi, ca si ai mei... Si cu fiece rasuflare curgea inspre mine... curgea... Da! Curgea aia, lumina aia a lui. A Ingerului. Apa lui si a lor... Aceeasi.

Si asa a curs si raspunsul la intrebarea ce ar fi fost sa fie intre lumi: lumina Ingerului vine din inima fiecarui om, suflandu-se prin ochi, ca suflarea Celui Ce Ne Respira.
Numele ei este iubire...

Am sa privesc cu ochii in care ea mi-a fost cursa, ca sa o vad in ochii tuturor.
Si daca va fi cate un om care-si va fi pierdut visul, voi merge impreuna cu el in adancuri si in inalturi, ca sa il regasim, deschizand inima. Ca sa ii curga lumina prin ochi. Sa ii curga iubirea...
.