Long time no talk...

.
Cam fara vorbe, ultima vreme...
Mai mult tacere, mai mult muzica.
De ce muzica asta? ma intreaba unii si altii.
Unde e peste tot numai muzica asta? Unde? Praful si pustiul umplu lumea si tu canti...

Ma uit si tac. De multa vreme mai mult tac.
Dar cant... M-am facut apa, m-am facut vant... de dimineata ori de amurg.
Si cant... Uneori usor, abia auzit... Alteori e bataie de toba. E sunetul inimii Mamei Pamant...

Si asa din cand in cand vine pe malul apei mele cate un om. Cate un insetat. Pe insetati ii cunosti dupa mers. Sunt beti de sete. Se clatina...

Eu le spun Calatori. Cand se asaza pe malul vietii lor, obositi, insetati si totusi fara a sti sa bea... Uscati de sete, cu apa langa ei.
Asta e semnul. Asezarea asta. Cand sunt gata sa se opreasca din alergat si sa soarba...

Uneori inca alearga pe langa mal. Uneori inca se zbat, cautand si strigand "de ce?" Uneori, cu niste ate rupte in mana inca incearca sa tina in maini fraiele vietii.
Ca si cum ai putea pune capastru Apei...

Si vine asa peste ei, binecuvantata, oboseala. Aia care ii face sa se aseze pe mal si sa incerce, macar o clipa, sa priveasca in Apa Vietii. Si sa se vada pe ei insisi. Nu ce au auzit ca ar fi, nu ce au fost invatati ca ar fi, nu cum ar trebui sa fie... Se vad cum sunt.

Si vine asa peste ei, binecuvantata, suflarea Apei... Si ii pleaca usor, pe mal. Ii inveleste cu blandete, ii culca si ii leagana. Si se asaza peste ei, dulce si ostoitoare, pacea.

Si incet ei se scufunda in propriile adancuri, purtati de dorinta de a isi muri moartea si de a isi invia viata. Si cu fiecare respir ei se curata si se limpezesc. Si se descopera, se dez-acopera Izvorul Inimii. Se risipeste ceea ce omora. Se descatuseaza ceea ce invie.

Si asa omul se ridica, usor clatinat, ametit, de data asta ametit de propria putere, si priveste lumea. O vede altfel. Acum e viu...

Fiecare Calator isi desfasoara aripile in fata mea, le falfaie de cateva ori, sa le incerce, sa guste, sa se obisnuiasca cu zborul. Si apoi pleaca in drumul lui.

De o vreme vad tot minuni de-astea. Nu pot vorbi despre ele. Nu am cum, nu am ce. Asa face minunarea, te lasa fara vorbe.
Poti doar sa te pleci cu o mana pe inima, ingenuncheat in fata maretiei, si sa dai clipa ta, asta cat sufli si cat iti simti inima vie, catre Marele Respir...
.