joi, 25 februarie 2010

Mate de Coca (3). Poarta Soarelui - Intipunku

.
Si vazura ochii mei!
.
.


Mallku ne imparte biletele de intrare.. Scriu numele meu. Mana imi tremura pe foaie. Sunt aici! La Machu Picchu!


Maiestuos, muntele isi arata fata in soare, ma priveste si parca rade, cu norisori pufosi agatati pe cer, pe post de sprancene.Pasim pe o poteca pietruita, trecem prin poarta, ne asteptam unii pe altii la locul unde coteste poteca. Mallku o ia inainte, facem cativa pasi... iar, cateva trepte... si

Minune!

In fata noastra, maiestuos, stralucind in soare, clar, curat, perfect!

Orasul de Cristal!

Ce vazusem in pana acum in poze, visul meu de ani si ani, este acum in fata mea....

Vazura ochii mei minune!

Pe marginea potecii, fixat doar pe varfurile picioarelor, Mallku povesteste depre Orasul de Cristal: cum a fost construit, cum a fost descoperit, de ce e numit asa.

Aud prin vis povestea lui. Imi simt vartejul din inima, care a mi-a sapat in piept de prin vara si care a crescut de cand am ajuns aici. E usor dureros, dar placut, si vibreaza mai tare, mai tare... a cuprins si spatele, si capul... Respir adanc, in vraja pe care o simt cu toate simturile. E uluitoare senzatia visului implinit!


Caut cu ochii altarul. Intiwatana. E pe varf, la stanga. Mallku ne explica despre liniile ce conecteaza locurile de putere. Despre mersul soarelui si ingeniozitatea incasilor, maestri in astronomie si arhitectura, cunoscatori si iubitori ai Soarelui.

Eu vad stralucirea locului si sorb uriasa seva pe care o simt cum urca din pamant, cu forta, prin tot trupul.


Capul si pieptul mi s-au aprins ca mistuite de flacari. E soare in dupa-amiaza asta pe Machu Pichhu. Si pe cer, pe varfurile care strajuiesc semet Orasul, doua curcubee ne binecuvanteaza intrarea in imparatie. Mallku e fericit, primeste asta cu bucurie ca de copil, pozeaza curcubeele din tot felul de unghiuri, printre ferestrele deschise in piatra de incasii adoratori ai soarelui. Ne spune ca orasul este numit si Orasul Curcubeu.


Intram intr-o incapere semi-acoperita, ne asezam unii langa altii, in linste. Intram si mai mult inauntru, in simtirea locului, chemand binecuvantarea Pachamamei si a lui Wiracocha. Vartejul de senzatii ma ridica, ma risipeste in toate zarile, apoi ma readuce in locul in care imi simt trupul pe piatra. Pornim din nou. Ma clatin si respir greu... Lipsa de aer sau ametealea vrajii? Cine stie? Probabil, amandoua...

Poteca serpuieste catre varf. In dreapta, imaginea uluitoare a constructiilor din piatra, din care unele inconjoara tronurile sapate in stanca, in care incasii urmareau soarele si primeau, in meditatie, inspiratia.

In stanga, in sus, Altarul. Intiwatana. Locul in care se fac initierile solare. Ne risipim pe micul platou, in jurul pietrei. Unii fac poze repede, “la piatra”. Imi gasesc un loc mai in spate, cu soarele in fata. Cobor in mine, in genunchi, alungand repede umbra regretului ca nu o fac si fizic. Nu vreau “sa pozez”. Imi e prea mare, prea mult ce simt. Abia ma tin sa nu ma imprastii in mii de scantei. De mi-ar fi asta ultima clipa in lume, nu mi-ar parea rau sa explodez de bine...

Dar mai este... drum. Mallku coboara un pic, pune palmele in locul unde cu sute de ani in urma "ei" primeau Soarele pe frunte, apoi in inima, dimineata, la solstitiu.

Acum suntem la solstitiul din decembrie.

Ne asezam in spatele pietrei, cu fata la soare. Cu ochii inchisi, primim soarele. Cuvintele lui Mallku ne ghideaza, bland. Mainile deschid poarta spre frunte. Lumina ne umple, dincolo de ochii inchisi. Roti de lumina aurie si violet se invart, se maresc, coboara in tot trupul. Ramane doar lumina. Apoi mana stanga trage din pamant forta, seva, iubirea Mamei. Dreapta primeste de la Cer, de la Soare, puterea. Se unesc in inima, se extind in toata faptura. Radiem...

Palma dreapta pe inima, cea stanga in dreptul plexului solar. Reverenta de multumire la Pachamama si TataInti. Mama Pamant si Tata Soare.

“... and YOU ARE WELCOME!” Sunteti bineveniti!


Asa se incheie toate ceremoniile sau meditatiile in care ne-a purtat Mallku. Saman, astronom, poet, pictor. Umbland prin lume cu totul in spirit... Ghid pentru multi altii.

Suntem bineveniti! Multumim, Mama, multumim Tata! Suntem acum copiii iubiti ai Soarelui si ai Pamantului... Asa am fost mereu, dar nu stiam. Nu ca acum, cand o stim cu toate si din toate ale noastre.

Suntem cu totii bineveniti!




,

12 comentarii:

Geanina Lisandru spunea...

Oraşul de Cristal...cum să nu îţi tremure toată fiinţa când ochii sunt întâmpinaţi astfel de minunăţii.

O postare de zile mari.
Te îmbrăţişez cu toată dragostea!

calatorprinlume spunea...

Foarte frumos! Ma bucur ca ai trait asemenea experiente si ca le impartasesti cu noi :).

Astept, mai mult...

Denisa

petra spunea...

pasesc in tacere prin spatiile dintre cuvinte ,putin aplecata ca si cum sa VAD drumul ce se desfasoara in interior la lumina , nu plec ,nici nu vin ,continuu sa merg

Orry spunea...

woooaaaawww! Orasul de Cristal ...

Mikka spunea...

Geanina draga, asa e, inca tremura, fiinta... si asa va ramane.
Iti doresc bucurii cel putin la fel de mari!

Mikka spunea...

Draga Denisa, multumesc de insotire. Povestile vor mai fi... au fost si vor mai fi, frumoase de tot!

Mikka spunea...

Draga Petra, ce bucurie ca vezi...

Mikka spunea...

Da, draga Orry, Orasul... de Cristal, de Lumina, Curcubeu... Si cate si mai cate sunt acolo!

gaboru de paul spunea...

Candva, intr-o anumita zi, iti vei lua o bataie sora cu moartea. Te rog sa-ti inchpui supliciul la care sunt supus de ceva vreme incoace: am un amic peruan pe care m-a mancat pe undeva sa-l invit la mine in casa. Mai bem un mate, mai o pipa, mai o poveste... Chestii care curg, mai ales acum, din ianuarie incoace, de cand am ramas somer... Stii ce inseamna sa-i traduci nebunului trei episoade? Cum naiba sa ma mai fofilez? Da-mi si mie un semnal daca ai de gand sa termini serialul... Ok???? O zi buna, Mititika...

Mikka spunea...

Ayyyy- ayyy, Pablitooo! M-ai facut sa mor de ras! Considera ca am mancat deja bataia, ca pe bune era saaaa...
Dios mio, te si vad pe post de povestitor, cu mate, pipa si povesti... si amicul peruan langa tine, curios. Pai mai degraba el ar putea sa-ti spuna, ca stie mai multe, si direct in spaniola. Asta daca nu iti vorbeste mai intai in quechua, deh:))
Se pare ca ai mai mult timp. Bucura-te de el. Dar sa fie si timp liber bine platit!
Serialul... mai e. Dar daca vrei sa scapi mai repede, intra in arhiva, vezi "mate de coca". Povestile, cel putin alea de la inceput, sunt acolo. Nu garantez ca nu mai fac si altele...:)
O zi de minune sa ai. Inca o data gracias, mi-ai "facut ziua"!

paul gabor spunea...

nu il las sa ma baraie la creier... e curios nebunul, nu poate sa creada ca cineva poate sti atat de multe despre tara aia a lui, plina de capre... hihihihi...

Mikka spunea...

Eeeee... si hihihi si yo. Capre, mai draga, capre, dar mai ales llamas si alpacas. Ei, astea, alpaca, au o lana asa de moale si bunaaaa...
Si imagineaza-ti, in mama muntilor, pe pustii, e cate un alt nebun care canta la fluier. Asaaa, cam ca pe la noi...
Ei bine, mine de la muzica aia mi s-a tras. Doar doo cantece, a lu' Alborada: Imbabura si Puyumuyumuwan.
De la ele am 'nebunit yo si am plecat in munti. Aia pe care ii simteam casa mea....