vineri, 7 august 2009

Vineri dimineata

...

foto

Cineva mi-a spus ca azi e vineri. Nu l-am contrazis, asa o fi.
De multa vreme calendarul e acolo, si eu aici.

Mai fac uneori cate o atingere a lui, scurta, ca sa mai asez cate ceva, pe undeva.

Dar imi fac o placere din jocul de-a vacanta si nu prea stiu in ce zi suntem.

Ma pun in ziua care-mi place.
Azi sunt in ziua de mers pe munte. Mi-am luat traistuta mea cu pietre si flori uscate si boabe de porumb, aromata cu Agua de Florida. O sticluta cu apa, o painisoara, stafide si un borcanel miiicut de miere.
Mi-am pus incaltarile de drum si am iesit in strada, grabita un pic sa prind zorii.

Peste oras e pusa de ieri liniste deasa. A plouat rau - sau bine - si inca se sorb apele de pe aleile inundate.
Imi fac placerea de a merge in echilibru pe bordurile inguste. Asta a fost o chestie de mare efect pentru mine, cand am invatat sa imi fac in minte drumul lat, desi "se vede" ingust. Faza aia de pus un picior in fata celuilalt, pe o fasie ingusta, exersata pe linie desenata cu creta, apoi pe barna. Dooooaaaamne, ce am mai ras atunci! Nu fusesem in stare, copil, sa urc pe o barna si sa merg in echilibru. Mereu, aia bleaga, buna la alergare, proasta la barna si sarituri.
M-am dus, prin 90, la arte martiale. Eram fan inrait Bruce Lee, trebuia sa ajung si eu macar la o barna, acolo. Ce sa mai zic de Shaolini?
De unde sa stiu ca peste ani... Eh, asta e alta poveste.

Scurt, ma laud un pic. Am invatat sa merg pe barna, sa urc pe ea din alergare, sa alerg pe ea, sa merg pe bordura. Maaaare lucru, pentru mine, mic, normal, nesemnificativ pentru orice copil. Ei, asa mi-am invatat copilariile nestiute, asa le-am trait mai traziu pe alea netraite. Mai bine mai tarziu decat niciodata...

Cu nuiaua de salcie trag prin gardul viu cate un salut tufelor de merisor si ies in "capul satului". Am eu o iesire secreta, din asfalt drept in camp. Desi o nu vede chiar oricine. Mai sunt niste copii care o stiu...

Peste camp, printre flori, pot apuca orice drum. Stiu insa locul acela, culme de deal, catre care vreau sa ajung, sa prind rasaritul. Deja albastrul de cer da apele luminate, vestind apropierea clipei. Grabesc un pic pasul si-mi fac poteca mai scurta. Acolo, pe varf, intre pomi, e un loc al meu, cu multe bucurii sapate in pietrele locului. Una mai calda si mai buna decat alta. Pietrele alea, vii, isi canta din cand povestile adunate inauntru, si asa am aflat de atatea istorii ale atator trecatori...
Ei, azi am de gand sa stau toata ziua. Mi-am luat toate cele de trebuinta si acum grabesc spre varf. Ma astepta rasaritul Soarelui, iubitul, luminatul, luminatorul. INTI...

Si tot acolo, in varf, ma asteapta si...

8 comentarii:

astharte spunea...

Si tot acolo sus te asteapta Viata, cu frumusetile ei aruncate in lume pentru ochii sufletelor noastre. Acolo e aventura de a exista descatusata de etichetele societatii care a uitat...sa viseze...
O zi minunata pe cararea catre muntele din jocul tau de-a vacanta!

Cristian Lisandru spunea...

Frumoasă cărarea ta, Mikka... Şi eu cred că eşti aşteptată de VIAŢĂ, o viaţă trăită din plin...

Mikka spunea...

Astharte draga, aici, in varf, e uluitor. Stii cum? Stii...
Da, in varf, la rasarit, e o alta pulsatie a Vietii.
Doamne, ce se vede! spun indata cum a fost azi.
In fiecare zi, altfel, dar cu aceiasi participanti...

O zi minunata si tie, cu multe bucurii, ca in zi de vacanta!

Mikka spunea...

Draga Chris, da, Viata ne daruie din plin toate clipele si toate bucuriile. Si ea ne invata sa traim asa cum e ea, plina, din plin...

Clipe pline de frumos iti doresc, in fiecare zi!

ajnanina spunea...

ca e vineri vad pe bloguri... poezie peste poezie peste poezie...

zi de mers pe munte? dupa ziua de dansat in ploaie... calendar de vacanta... cu multe spati colorate, dar nescrise, asteptand creioane tot colorate...

mmm... pietre calde...
si varful...
si Viata, efervescenta cu fiecare pas de pe drum...

si varful... ,,si mai presus de toate astea este dragostea"...

Mikka spunea...

"si mai presus de toate astea este dragostea"

Da, draga Ajnanina, dragostea, sufland Viata peste tot.
Acusi povestesc indata si despre rasarit, un altul cu totul altfel decat pana acum... Viata. Enorma...

Geanina Codita spunea...

Intru şi iar ies, intru , citesc şi ies şi să fiu eu dacă pot să scriu ceva...

Te îmbrăţişez şi îţi urez o zi de vineri aşa cum îşi doreşte sufletul tău!

Mikka spunea...

Geanina draga! :)))
Sa fii tu... cum? Rosie! Imi place grozav noua ta poza.
O zi de minune iti doresc, Frumoaso! Azi si in toate zilele!