luni, 15 iunie 2009

Revedere

...
foto


Mi-a sosit Zburatorul.

Nu mai deschisesem poarta demult. De atata timp, ca uitasem sunetul acela, scartait dar mandru, care anunta deschiderea...
Fusese plecat atata vreme, ca pletele i se umplusera de colb si negrul lor noptat avea argint spre tample.

Dar ochii, luciosi ca soarele, radeau si cautau prin poteca flori pe care nu le mai vazuse. Unele noi...

Mi-a zis ca stia ca o sa fac la fel ca Ileana, sadind margaritare pentru Fat-Frumos din Lacrima si udandu-le cu apele sarate ale ochilor.
I-am spus ca nu, n-am plans, caci eu, spre deosebire de Ileana, stiam ca va veni, cam asa, pe la sapte seara, cand e gata ceaiul...

Trecuse vreme de cand fuseseram sa vedem ce mai fac puii de urs, si veverita, si cerbul cu caprioara lui, si mama broastelor verzi din iaz...

Uitasem cararea spre padure... Nu mi-ar fi fost frica sa umblu noaptea, caci luna imi e lumina noptilor mele, dar toate animalele ne stiau de doi...

Plecase sa gaseasca o comoara, si atat de mult il arsese cautarea ca nu putuse lupta cu ea. Ca si cum viata i-ar fi fost cusuta pe harta aceea, atat de misterioasa, atat de vrajitoare...

Pun pe masuta canile cu ceai cald si painea cu unt si miere. Asta ii place. Oricum, doar asta am in casa... Astept sa guste si sa se aseze linistea intre noi, mai densa, mai clara. Incet, se desface nodul pe care il tine infasurat in piept si zice primele vorbe:

- Bun ceai... Indulcit cu miere. Miere de salcam...

Sorb si eu putin si astept caldura sa inceapa a lucra. Doar n-o sa intreb, asa, asa cum imi vine, cu toata inima pe buze: "Ai gasit?" Nu, trebuie sa astept... Dupa atata timp, ce mai conteaza un ceas sau doua? Acesta este timpul tacerii lui... Ea, tacerea, se zbate sa mai ramana, se lupta cu caldura casei si cu aroma ceaiului. In cele din urma, va ceda...

- Am ajuns in munti. (Tacerea se tine inca de gatul lui, cam tremuranda, dar se tine...) Aveau acolo niste oameni o stana. Am stat cu ei si am invatat viata muntelui. Cum sa trec prin vara si iarna la fel... Parea ca nu se va misca nimic, nimic nou nu va fi, dar... (Tacerea se simte incoltita de cladura care se face intre noi. Se micsoreaza si se strange in gulerul camasii) A venit Batranul care m-a luat cu el mai departe. Am mers mult si am ajuns la mare. Acolo, linistea. Am invatat linistea. Sa vezi ce viata e in ea! (Tacerea se sufoca de entuziasmul lui).
Pe urma am avut si o nastere. O femeie de pescar se chinuia sa nasca, iar eu si Batranul am ajutat-o. Doamne, ce ochi are viata nou-nascuta! Pe urma am fost pe mare cu barcile, mai multi. Am petrecut zile si nopti in larg. Sa vezi... (O zaresc cum se strecoara in jos, pe sub bratul care se misca aratand cum vasleste...O vad lasata pe podea; nehotarata mai e!) Sa vezi ce inseamna sa treci prin furtuna! N-as fi crezut ca imi poate fi asa de frica, si cu toate astea sa trec prin ea, impreuna cu oamenii aia... Mi-au spus ca si lor le fusese tare frica, dar ca trebuiau sa tina barca pe apa... Aaa, si a mai fost ceva! Intr-o noapte Batranul a murit. S-a asezat pe o stanca si a adormit. La ziua l-a gasit femeia lui, asa, cu fata spre mare. L-am pus in barca, asa a fost vorba lui de mai demult. Ca el e om din mare si ca asa ramane, si "dupa"...
Si sa mai vezi...

Ma uit la fata asta care mi-a fost nelipsita in vise. Acum e aici si povesteste, si eu beau ceai si ma uit... Galbena la fata, tremuranda, mica, Tacerea s-a strecurat spre usa. Ma uit fix la ea si ma vede. Tresare. Parca am sagetat-o in inima. Oh, asta si voiam! Se strecoara iute pe usa care statuse deschisa, uitata de mine in nebunia revederii, si o vad departandu-se pe poteca...

Ma intorc sa il privesc. Cu fata incalzita de vorbe, cu zambetul de poveste desfacuta din sacul adus de departe, imi lasa in sfarsit asteptarea sa se potoleasca:
- Am gasit...

Respir pe varful respirului, cu ochii pe buzele deschise in incantarea descoperirii.

"Ce?" as vrea sa tip... Pot inca, pot sa nu o fac.

Se ridica si lasa cana pe masuta. Rade din ochi, asa cum stie ca ii sta bine... Intinde pumnul si deschide palma.
Nu vad nimic in palma. Ridic ochii intrebatoare.
Rade de-a dreptul, si ma lasa sa ma invartesc toata in mine, incercand sa dezleg misterul...
Incet imi ia palma dreapta si mi-o aseaza peste a lui. Inchide apoi usor degetele peste ale mele. Simt inima coborata in palma...

Oftez si ma uit iar in ochii cei luciosi.

- Cand mergem sa vedem padurea?

21 de comentarii:

ajnanina spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Mikka spunea...

Nuuu! Fara lacrimi...
E trecut de sapte si se bea ceai... Cu miere de salcam...
Chiar daca pare siropoasa. Mie imi place dulceata vietii...

ajnanina spunea...

e de bucurie.
cand o sa vin si o sa va imbratisez, nu va mai fi nici urma de lacrima...
maine.
nopatea asta e doar a voastra.
noi, ceilalti suntem dupa cate un copac, fascinati.
pentru ca astfel de clipe sunt unice. si se intampla acum...

Mikka spunea...

Voi "ceilalti", impreuna, fiecare cum vrea si cum ii e mai bine, urmati-ne prin padure... In noaptea asta, calatorim pe vise, in Acum...
Pe muzica magica de Iubire...

ajnanina spunea...

visul meu urmeaza visul tau...

Mikka spunea...

Oare nu e acelasi vis?

ajnanina spunea...

visul cel mare, da...
doar ca eu, de atata timp dormeam fara vise...
nu mai puteam visa, nu mai aveam din ce.
incet, incet, se deschide si la mine izvorul...

mai povesteste, te rog...
primii pasi impreuna, din nou, in padure...

ajnanina spunea...

sunt in padure... chiar daca dorm...
fericire, fericire...

MULTUMESC, DRAGOSTE

Mikka spunea...

Buna dimineata, dragoste!
Ei, ti-a placut drumul pe vis?
Alanna, femeia aceea frumoasa din Peru, cea care traieste ca si colibri, alaturi de condor, mi-a spus:
"Acesta este doar inceputul"...

ajnanina spunea...

buna dimineata... :)
azi-noapte m-am trezit de cateva ori si am avut impulsul sa intru sa vad :)))
am avut vise ciudate si fantastice. dar noaptea a fost totusi un sfetinic bun.
am mai facut un pas inainte...

imi imaginez chipul tau in dimineata asta ... :))

Mikka spunea...

Draga mea,
Si eu am fost curioasa, dimineata asta...
M-am dus sa ma vad in oglinda. Voiam sa stiu cum arata un om care a visat tot timpul dragostea...
Nu am vazut nimic in oglinda. Eram fara chip. Si doar soarele, intrand pe fereastra.

N-am reusit sa imi desenez liniile albastre in jurul ochilor. Am plecat asa, nedesenata...

ajnanina spunea...

candva, inaintea erei e-mail, am primit o scrisoare de la un om cu ochii albastri.
n-am putut sa o deschid pana cand nu mi-am fardat si eu macar pleoapele cu albastru, ca sa il pot intelege cu adevarat...

asa si tu, dupa noaptea alaturi de Fiinta de Lumina abia materializata ai vazut numai lumina ...

cred ca fiecare are un chip pe care nu i-l vede decat o singura Fiinta, in conditii speciale.
asa cum se vede licarul din ochi sau de deasupra umarului stang al Celeilalte parti...

fiecare putem fi tranfigurati in multiple chipuri. cu toate aste, adevaratul chip al nostru apare numai in prezenta...

Mikka spunea...

Licarul de deasupra umarului stang... Iara vorbim aceeasi limba. putini o cunosc. As vrea sa o stie toti.

Fiinta de Lumina...

Draga mea, dupa povestea asta, a vorbelor scrise in aceste comment-uri, o idee (uneori, mai e cate una, la zeci de ani) mi-a crescut asa de tare ca a spart locul si o sa vezi ce a facut.

Adevaratul nostru chip...numai Prezenta...

Cristian Lisandru spunea...

Am citit acest text dimineaţa - întreaga zi a devenit mai frumoasă... Mulţumesc, Mikka...

Mikka spunea...

Paseste in Frumusete, draga Chris...

Cristian Lisandru spunea...

Păşesc cu paşi mari, fără niciun fel de teamă, starea de bine mă cuprinde încetul, dipare oeice grijă şi orice gând nelalocul său... Prin Frumuseţe trebuie să treci zâmbind. Ideal ar fi să râmâi în ea tot timpul...

Mikka spunea...

Ma bucur, draga Chris,
Cu cat iti place mai tare, cu atat ea te invata sa fii in ea tot timpul... Ne mai clatinam. Mai alunecam. Dar odata invatata poteca, vom pasi mai des. Si ce e mai frumos e ca ea, Frumusetea, vine mereu si ne ia de mana, chiar daca noi mai pierdem cararea... Asta e... Ea nu stie altfel...

Simion Cristian spunea...

Mikka, raspunsurile tale la comentarii sunt la fel de frumoase ca postul!

Mikka spunea...

Draga Simion Cristian,

Ele sunt ale starii care scrie tot... In Frumusete, esti doar fluier, Ea canta...

Ma bucur ca iti place. Frumusetea e in fiecare si isi recunoaste propriul chip...

Nu e "poezie pe hartie", e Viata, asa cum e ea cu adevarat. Frumoasa!

Delia spunea...

Draga mea prietena! Te citesc cu drag desi nu intotdeauna reusesc sa comentez pentru ca am senzatia ca nu pot fi la inaltimea vorbelor si mai ales a mesajului pe care il transmiti. Te felicit din tot sufletu!

Mikka spunea...

Delia draga,
Simteam eu un zambet cald aici, langa mine... vezi, ce frumoasa e intalnirea!
Sufletul tau frumos e cel care simte la fel! Primesc si intorc zambetele!