marți, 16 iunie 2009

Insula

...
foto


M-am hotarat sa ma fac insula.

Prea multe plansete in jur... Prea mult taras, fara mers, fara zbor... S-a pierdut inaltimea... Este la moda cocoasa...

Uite, copacii mor in picioare... O sa invat de la ei si o sa-mi infig in piept o ramura de brad, sa pun steag, sa se stie:

AICI - INSULA

Am sa ma culc apoi intre ape, sa plutesc cu fata spre cer... Insula albastra.

Aici se poate sta culcat si asculta Greul Pamantului. Poti sta degeaba, fara sa faci nimic-nimic, doar sa balangani picioarele in apa, de pe podetul mic, din trei scanduri. Poti numara frunzele teiului... daca te lasa, ca el este mare pisicher si-si face vant cu vantul, tot timpul...
Poti da drumul apasarilor in balta asta mica, asta de-a fost candva apa sarata. Lacrimile uitarii. Intre timp a plouat peste ea, apa e dulce acum si matasea broastei abia asteapta sa prinda apasarile si sa le teasa locul de veci...

Mi-am facut imprejur brau de flori, sa vina albinele si bondarii sa cante ziua. Noaptea, avem greierii trubaduri, si daca-i rogi frumos, aduc cantece din cele patru zari. Si mai avem si pe cerbul cu coarne de argint. El a venit din Poveste si stie povesti...

Cum? Cat costa intrarea? Pai, sa vedem... Hmmm... Cam mult.
Tre' sa lasi acasa pe "trebuie". Sa lasi si ceasul, telefonul, agenda si calendarul.
Sa vii asa cum esti, nu cum ar vrea altii sa fii.
Sa te imbraci cat mai lejer, e interzisa tinuta de seara.
Neaparat sa vii pe nemancate, avem o bucatareasa care face mancari de cele infricosate, de curte imparateasca... Daca nu vei gata bunatatile, nu te lasa sa pleci de la masa.
Sa aduci prieteni. Vai de tine daca n-ai! Tre' sa gasesti... Poti sa imprumuti de la drum: pe Regina Albinelor, pe Randunica sau pe Micul Print... Nu vii cu mana goala, neaparat tre' sa ai mana cuiva in palma ta. Faci rost de unde stii!

La foc, noaptea, dam drumul sforilor si lasam luna si stelele sa urce pe bolta. Ele ne vor presara lumina pe crestet, sa ne stralucim unii altora.

O sa scrie in ziare ca undeva, intre apele plansetelor s-a ridicat o insula anonima. State puternice vor vrea sa-si revedice noul tinut. Dar o sa imi iau marginile inflorate si voi porni spre mijlocul marii. Acolo sunt delfinii, care or sa ma inconjoare si or sa ma poarte unde vor sti ei ca-i mai bine. Voi fi cea mai calatoare insula de pe planeta...

Am putea sa plutim impreuna... Daca vreti, haideti sa pornim colind peste mari...
Sa facem un arhipelag albastru, purtat intre cer si pamant, pe ape de smarald si vant de libertate.

20 de comentarii:

elena marin-alexe spunea...

intr-adevar copacii mor cu demnitate, in picioare.Mi-ar placea sa fiu un copac, cu radacinile adanc infipte in pamant, pe care nici o furtuna sa nu-l doboare.Dar mi-ar place sa fiu si ...un arhipelag albastru....
O seara frumoasa iti doresc!

Mikka spunea...

Draga Elena,
Si mie imi plac copacii. Ei sunt tot un fel de oameni, da' cu radacini in pamant. Mult mai puternici, demni si plini de seva, de viu! Asa spun indienii din Sudamerica.

Daca iti place sa fii insula albastra, e minunat! Putem face deja un inceput de arhipelag. Sa vedem cine mai vine... Oamenii care gusta libertatea!
O noapte de minune, cu vise implinite!

ajnanina spunea...

vin si eu cu insula mea...
acum e visinie, iar iarna se face indigo. oricum, am curcubee care sa semnalizeze in orice culoare...

eu inca mai plang din cand in cand, dar sarea ma ajuta sa plutesc mai usor.
am in buzunare ciocolata. si visine.
am multe buzunare, cine stie sa caute va gasi.
vin si cu Eugen, ursuletul. merita, pentru ca stie sa pluteasca frumos pe apele somnului meu de copil. pe el il tin de mana...

in jur am barcute de hartie facute din paginile cartilor pe care le iubesc. cand vreau sa-mi amintesc, organizez concursuri, iar barcutele danseaza in jurul meu.

Mikka spunea...

Whoaaa! Ajnanina, creste arhipelagul... Si culori, si curcubeu, si ciocolata, si visine si mai ales Eugen... Peste toate, somnul de copil. Cu barcute de hartie dansatoare. Ah! Ce placere! Sa vezi ce se vor minuna marile!
Plutire pe minuni de vis in noaptea asta, draga mea!

ajnanina spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Geanina Codita spunea...

Mikka,
draga mea draga, iar fac prostii, vin în vizită la ore indecente, dar aroma ceaiului ce mi l-ai adus în seara acesta m-a prins de năsuc şi m-a adus val-vârtej. Nu munca m-a tinut departe de voi ci un paianjen ce a vrut cu toată îndârjirea să mă sărute în urmă cu ceva zile în parc. Şi nu a cedat până nu şi-a văzut visul cu ochii La început a fost bine, ca să fiu puţin sadică dar ce mi-a făcut după şi unde nu mă întreba, drept pentru care de la extazul petrecerii de sâmbătă am trecut la agonia pe care mi-a oferit-o cu generozitate paianjenul verde şi nu prea mititel.Acum stau la gheaţă, îmi este puţin mai bine, dar nu mă întreba de dureri. Ador să fiu sărutată cu foc, dar nu de specia asta verde.Am citit povestea de pe insulă şi cu riscul de a mai primi săruturi de la broscuţe, mă aşez pe marginea lacului şi cânt sau recit, cum vrei tu draga mea. Mi-a fost un dor nebun de tine şi trimit îmbrăţişări cât să acopere toată insula. Somn uşor draga mea!

ajnanina spunea...

buna dimineata, Mikka...
am visat frumos... :)
iarta-ma pentru comentariile sterse...
uneori, in casa ta ma emotionez asa de tare ca scriu numai prostii...

o zi superba in largul oceanului, alaturi de toate celelalte insule... si, bieninteles si de a mea :)

Mikka spunea...

Geanina draga,
Vezi, ai fost asa de dulce si buna dupa petrecere, ca bietul paiajen a vrut si el gust bun!
Sa te faci bine-bine, draga mea, sa petrecem iara!
Multumesc de alaturare in cantec si voie buna, pe insula...
Las' ca te saruta cu foc printii marilor, sa-ti treaca orice urma de durere... Si eu te imbratisez, sa iasa durerea complet.

O zi minunata, cu sanatate maxima si bucurie!

Mikka spunea...

Draga Mugur, ma bucur ca ai venit cu noi!
Multumesc de salutul pescarusic de dimineata si de stralucire!
Sa ai o zi minunata azi, cu ape line si cu bucurii!

Mikka spunea...

Ajnanina, draga mea insula albastra,
Emotiile sunt si la mine, eu ma uit si ma bucur de tovarasi de drum minunati!
Desi eu chiar scriu tot felul de prostii... Da' asta e, asta avem... Si ce daca? Totul e "just for fun"...

O zi plina de "fun", de distractie, de stralucire, caci soarele e peste tot, dincolo de nooooori!

Cristian Lisandru spunea...

"La foc, noaptea, dam drumul sforilor si lasam luna si stelele sa urce pe bolta. Ele ne vor presara lumina pe crestet, sa ne stralucim unii altora" - mi-e tare dragă această insulă a ta. Vreau şi eu coordonatele...

Mikka spunea...

Draga Chris, cu mare drag...
Longitudine: cat prind bratele intinse, cand te lasi pe apa, cu fata spre cer...
Latitudine: cat prinde bataia inimii, cand te increzi in ea.
Cred ca vei gasi usor, pe harta...

Sa vii cu niste tamaioasa. Si muzica aia buna. Pe insula ta, e multa veselie si sunt petreceri lant...

ajnanina spunea...

se anunta petrecere noua in arhipeleag?

bun, deci insula mea se va pregati si ea...
n-am nici vita de vie nici alte surse de bautura... da dau jos nucile de cocos din visin:)
vedem noi ce facem cu ele :)

Mikka spunea...

Maaaamaaaa! Rachiu de nuca de cocos! Si, mai rau, ce-mi place mie muuuult de toooot! Pina Colada!
Ayyy-ayyyy! Ce bunatati!

ajnanina spunea...

ia uite, inocenta de mine :))
habar n-aveam ce bogatii detin...
plutirea pe valuri devine din ce in ce mai interesanta :)
hic!

Mikka spunea...

Eu deja m-am imbatat... Tot Pina Colada e cea mai buna. Topai intr-un picior si cant" Lumeeeeeee! Lumeeeee!

Geanina Codita spunea...

Bună dimineaţa,
draga mea dragă.scriu cu o mâna şi cu un deget ţin tastatura, dar şi aşa am venit la un ceai, dacă nu aş fi la tratament aş zice să pui şi nişte rom, dar sper ca în 2+3 zile să fiu în formă maximă, nu de alta , dar mi-e dor de o petrecereeeeeeeee. Am venit pe insula misterioasă în căutare de leacuri. Ce zici , mă ajuţi? Hai că dacă m-ai vedea ai râde copios de mine. Sper totuşi ca inspiru să nu mă abandoneze, măcar el .Pupici geaninoşi, în cantităţi industriale cum spune un poet în viaţă.

Mikka spunea...

Pupici geaninosi, ai? Gracias!
Toti pupam dulce fata...
Daca ma lasa de la munca, as fi venit la tine, sa tai si sa sug sangele otravit... Ayy-ayyy, aranhaaaa!
Primeste esenta de dragoste de la insule si insulari si niste mate de coca. Facem un foc pentru tine si dansam ca nebunii in jurul lui, sa-ti treaca durerea...
Tre' sa facem un party. Doar sa ma "fixeze" nenea cu PC-ul... Ma cam rog...

Cristian Lisandru spunea...

Gata, am notat coordonatele, am luat legătura cu cheflii, rezerve ar fi. Trebuie să le punem în corabia cu pânze de vise şi să rugăm Zeul Vânt să ne poarte cât mai repede către INSULĂ...

Mikka spunea...

Minunat, Chris, contam pe tine pentru "rezerve". Cat despre vant, cred ca deja a primit ruga si incepe sa sufle. Sa pornim! cat mai repedeeeee!