duminică, 24 mai 2009

Am sosit...

...

foto

Am sosit, sunt, in sfarsit, in prag!
M-a adus poteca inflorita cu stralucirea soarelui in drum, in frunze si in luminisurile padurii.

Era cat pe ce sa uit si sa intru in casa ta cu praful drumului pe incaltari.

Priveam atat de incantata la albul curat al peretilor proaspat varuiti, ca uitasem ca am trup si ca el are si picioare, si ca ele au purtat incaltari, in drumul spre varf...
De fapt, de altceva m-am ametit: in mijlocul albului cel nou erai tu, zambind, cu parul inca plin de praf albit si cu ochii negri, lucind atat de cald...

In odaia ce ai pregatit-o, ai asternut buchete mici din ramurele de iasomie. Stii cat imi place dulcele miros al albului si al verdelui lor.

Am adus din vale, de la izvor, apa de ceea buna, racoroasa si dulce, sa-ti potoleasca setea dupa atata munca.

Ai imbracat in nou casuta, cu alb curat si flori albastre zugravite langa feresti, asa cum sta bine unui nou vestmant.

Aici, in munte, nu-i loc in casuta decat pentru noi doi. Asa-i destul si bine. In noi sunt atatea stele, ca doar cerul stie cand se deschide, noaptea, cat de mult se straduie a se largi spre a le cuprinde, tragandu-si cutele hainei albastre prinse intre varfurile brazilor.

Era sa uit de bancuta mica de scandura de brad, mirosind tot dulce de atatia ani, pe care ai facut-o cu mana ta, slefuind-o cu dragoste si razand in timp ce eu ma minunam de priceperea mainilor tale.

Am sosit de departe, cautand un pic drumul, caci nu mai fusesem de multa vreme aici... Am lasat in vale toate poverile. Lumea de acolo are inca multe de luat din desagii pe care tot ea si-i umple cu atatea nebunii. Am urcat doar cu apa de izvor si cu o ramura de salcie argintie.

Putem acum sa ne lasam pe seama muntelui, a brazilor si a pasarilor care, uite, ne canta bucuria regasirii noastre. Putem sa ne asezam si sa gustam frumosul si dulceata vietii.

In linistea asta insorita, ce avem mai bun de facut?
Pe bancuta noastra, in fata casei albe, sorbim apa muntelui din ulcele de lut ars, iar din ochii nostri, nemarginirea...

8 comentarii:

Geanina Codita spunea...

Mikka, in căsuţă e loc doar pentru doi, iar noi suntem cam mulţi cei care vom veni. Şi-mi place aerul cela descris, şi-mi place albul care miroase a prospăt încât imi vine să gust, iar albastrul florilor mă trimite pe vârf de munte să mă infrupt din apa vieţii şi să aud susurul izvoarelor. Mirific tabloul tău zugrăvit cu o măiestrie de profesionist în ale trăirilor omeneşti. Mulţumesc.

Mikka spunea...

Geanina draga,
Bucurosi de oaspeti!
Albul cel proaspat e facut din sufletul curat, innoit...
Pentru cei care vor veni, vom face loc cu drag. De vor fi multi prieteni, cu cantec si voie buna si cu lemn de brad, mintenas se gata si adapost si pat si masa pentru cei care vor sa guste pacea muntelui...
Iar padurea ofera cu drag din bunatatile ei celor care stiu potecile ei si cararile Iubirii.

Geanina Codita spunea...

Vreau să mă pierd prin pădure, să-mi răsfăţ privirea cu frunzele-arămii, să-mi cânte şi izvorul, cu glas de ciocârlii. Ai spus bine, lemn de brad, mă regăsesc şi aici, brad sunt în zodiacul chinezesc, aşa că voi fi la mine acasă, nu mai încape nicio îndoială.

Mikka spunea...

Geanina, vezi, padurea stia ea ce stia camd mi-a spus: brad!
Pe "chinezeste" si eu sunt de lemn... dragon. Promit sa stau cuminte si sa dau foc doar cat trebuie ca sa incalzesc un pic atmosfera. Dar nu cred ca va fi nevoie. Avem noi caldura in sufelte si foc vesel in priviri.
Of! Abia astept sa gasesc "pe bune" casuta asta, nu mai am rabadreeee!

Am pus deoparte un plic de ceai si pentru tine. Cred ca tre' sa mai fug in Peru, sa mai fac rost de ceva pliculete :))))

Cristian Lisandru spunea...

"Am sosit de departe, cautand un pic drumul, caci nu mai fusesem de multa vreme aici... Am lasat in vale toate poverile. Lumea de acolo are inca multe de luat din desagii pe care tot ea si-i umple cu atatea nebunii. Am urcat doar cu apa de izvor si cu o ramura de salcie argintie" - acest pasaj mi-a făcut o poftă nebună de urcat în tren, de lăsat orice activitate deoparte - ca să sufere în tăcere, să agonizeze şi să intre în moarte clinică - şi de hălăduit pe "poteci de suflet, pe poteci de dor". Cu miros de brad în nări, cu natura cântând pebtru suflet la urechi. De-o fi şi un loc pentru foc, om sta şi-o spune poveşti până la scârţâitul dimineţii...

Mikka spunea...

Draga Chris,
Asta-i atat de usor de facut!
Lasatul activitatilor sa agonizeze - tare faina "treaba"!
Casuta - deocamdata, doar cu chirie - e acolo si asteapta pe doritorii de bine de padure...
Loc de foc este, am facut acolo foc acum cateva luni... Si stiu pe cineva care stie sa povesteasca si sa cante la chitara... :))))
Mai stiu si Povestitori, care sunt gata sa vina la foc, si uite-asa gata cu somnul, intr-adevar, "până la scârţâitul dimineţii..."
Taaare mi-a placut asta!

ajnanina spunea...

buna dimineata, dragoste!
zilele trecute m-am plimbat pe dealuri si munti...
erau atatea locuri pe unde s-ar fi putut ascunde si arata minunata ta casuta...
dar nicaieri nu vibra locul de dragoste ca aici... :)

Mikka spunea...

Buna dimineata, Stralucitoareo!
Ai fost pe acolo! Ce frumos si bun!
Ei, aici suntem noi povestitorii, care simtim mai bine locul si impartasim dragostea. Abia astept sa fie 100 la 100 palpabila atmosfera asta. Si este pe cale! Vine!

O zi de minune iti doresc, ca toate cele ce vor urma....