.
La inceputul saptamanii am primit o stire. "Din cauza apropiatului si asteptatului impact al puternicului uragan Igor, toate bancile din Bermude vor fi inchise in ziua de 20 septembrie 2010."
Aha. Deci undeva, in lume, niste oameni asteapta sa fie loviti de uragan. Ei stiu clar ca vine. Pentru ca o banca nu se inchide asa, cu una cu doua. Sunt implicatii multe, o retea de legaturi si increngaturi... Darmite sa se inchida toate bancile intr-o regiune sau o tara. Deci e clar, "uraganul Igor vine si tre' sa inchidem tot ce putem"...
Ma gandeam cum asteapta oamenii aia - vreo 67.000 - sa vina uraganul, sa faca ce face si sa treaca. Dupa cum suna tot felul de instructiuni, ar fi sa stea culcusiti si adapostiti, sa suporte ce o sa fie si apoi sa isi reia viata. Cum vor putea...
La mine a fost altfel. Nu stiam ca o sa fie uragan. Ma gandeam eu la o furtuna, ceva, dar... Nici macar nu am avut semnale si intructiuni. Cand m-am dus si eu frumusel, ca omul, sa mai iau o lectie de zbor, sa mai umblu putin prin stafunduri ca sa ies si sa urc, nu stiam ce vine. Stiam doar ca o sa cobor.
Vorba unui Batran din Anzi (la fel ca unui tanar din "zona chineza a vietii mele"): cu cat cobori mai mult, cu atat urci mai mult...
Eiii, si apai am avut parte de coborare. Umblatul prin strafunduri, pe acolo pe unde nu mai stiu si nu am mai vrut sa stiu, e trebusoara de maaaare adancime. Si nu e ceva neaparat cu intuneric, fantome, brrr...uhhaha-uri, bloody and horror movies.
Noooo... Fix ca in zisa de mai inainte, in miezul intunecimii, acolo unde n-ai vrea sa te duci nici cu gandul, gasesti comori. Locul cel-mai-fricii devine locul de unde desfaci un miez de putere. Partea din tine care fugise departe de lumea dezlantuita sau partea alungata de tine, fiindca ai crezut ceva ce ai zis tu sau ti-au zis altii despre tine, partea aceea o gasesti umbland prin launtru-ti si o primesti spre intregirea ta. O primesti cu dragoste. Cu muuuulta dragoste. Si clipa aia de dragoste dintru inceput, din regasire, este de nepretuit... Esti tu si tu, daruiesti si primesti dragoste din tine si pentru tine.
Si pe urma te iubesti. Incepi sa te vezi altfel. Incepi in sfarsit sa te vezi si sa te privesti cu intelegere. Si poti ierta si te poti ierta. Pentru ca asa, iubind, intelegi...
Imi spunea cineva odata ca face tot ce poate, dar nu poate ierta. Oricat de mult ar vrea, e doar din gura, nu din inima. Nu stiam nici eu prea bine cum sa... Dar acum parca pricep.
Una din des-faceri e intelegerea. Pricepi de ce si cand vezi - nuuuu... nu e treaba de minte, nu e niciun tipar, nu e tehnica, nu e "deci" - cand vezi in sensul ca simti, stii de ce dar nu poti spune, e de acolo, din "fara-cuvinte", cand pur si simplu STII si stii de ce era sa fie asa, ca sa fie asa cum e acum, adica exact asa cum trebuie sa fie, ti se face limpede tot si intelegi. Si se dezleaga multe si se face curat. Intelegerea din iubire goleste, scoate ceea ce tinuse fiinta ta agatata si n-o lasa sa mearga si si mai si, n-o lasa sa zboare... E ca si in scrierea lui Jules Verne, cand se taie sforile nacelei si balonul se inalta in vazduh, eliberat de ultimul lest.
Ei, cam asa imi e mie. Numai ca e intr-un fel ciudat. Nu sunt doar sus, plutind frumusel pe aripile vantului. Am intrat in uragan. Nu a venit el peste mine, ca Igor, nu l-am asteptat culcusita undeva, cu usile si ferestrele bine intepenite. M-am dus in el, fara sa stiu in ce ma bag... Cand dai drumul la lest, chiar si la nacela, cand lasi si dezlegi ceea ce te impieica, pe de o parte, si cand iti recapeti parti din tine - care iti vin ca noi, ca nu le mai stia de... nici nu conteaza de cand- , esti luat la varteje si aruncat de colo-colo. Nu e usor sa inveti iar cum sa mergi, cum sa pasesti. Plus ca mai vii si cu alte alea. Mai vii si cu o stare de bine de aia de nu incapi in piele. Mai vii si cu niste forta (oh, yeah, Luke a tras o fuga pana in Dagobah System si s-a intors cu reteta de mancare buna, frunza de radacina, de la la Yoda) si forta este cu tineeee... Ce sa faci cu ea? Cum o tii? Laserul face zzzuuum-zzzzzuuum si risti sa-ti dai peste picioare.
Eeehhh... Una peste alta, uragan. Asta e. Mai tare ca frutuna de anul trecut. Nici nu stiu daca vreau sa treaca asa repede. Incepe sa-mi placa felul in care dau cu fundul de pamant intr-un fel nou. Doare la fel de tare ca inainte, dar de data asta ma distrez.
Miscatul asta de colo-colo, rasucitul perspectivei si vazutul jocului... Oah, distractieeee! Cand te trage furtuna de gat in sus, sa vezi mai bine ce se petrece - see the big picture, ai???- , in timp ce tipi apuci sa vezi tabloul, esti gata sa prinzi shkema (zic "shkema" de douaj'de ori pe minut), si pe cand pici in "realitate" iti dai seama ca inteleapta concluzie, marea revelatie de o clipa ti-a si fugit, odata cu aerul ce-ti vajaie pe langa urechi, in "curentul" caderii...
Cam asta e, dragi frati si surori. Daca va apucati mai serios sau mai in gluma de recuperarea sufletului, sa stiti macar ceva. Foarte posibil, foarte, uraganul... E bine sa stiti. Oricum, n-o sa va foloseasca la nimic, ca asta e shkema, sa fiti luati prin surprindere si mai ales prin sus-prindere.
Cat poa' sa tina? iar nu stiu... Unul din ghizii mei dragi de acum zicea ca pentru a integra doar o singura experienta, cu urmarile ei cu tot, i-au trebuit vreo sase luni...
Asa caaa... hoaahhh... ziceam cevaaaaa???
.
joi, 23 septembrie 2010
duminică, 19 septembrie 2010
Nu ma lasa aripile...
...
Nu-mi incap inapoi, inca. Aripile ma tin... Ma tin in magie.
Sunt si aici si aici...
Vertigo. Ameteala spiralei e mare, lumea se misca incet pe langa rotirea cercului vietii...
De trei zile ma invart pe cer, roata-roata-roata...
Incerc sa ma intorc in mica stea ce ma aflu, si aripile nu ma lasa... Sunt prea mari, prea intinse...
Acum o saptamana am fost sa zbor iara. Pana sus de tot si pana in josul josului. Impreuna cu fratii mei si surorile mele, tovarasii mei de drum...
Cand paseam noi acolo, pe muche, tinadu-ne de maini, inainte de a ne da drumul in necunoscut, ni s-a spus:
- Indrazniti. Imbratisarea necunoscutului va asteapta. Pasiti in gol, se va imple indata.
Si apoi... O sa fie o vreme mai lunga pana veti reveni in cuprinsul zilei... Pana veti invata iar pasii.
E al doilea cerc al spiralei ce ma trece prin necunoscut. Data trecuta, acum un an, a fost ce-a fost... Acum drumul e si mai adanc si si mai inalt...
Insir vorbe aici dar nu stiu sa spun. N-are rost. Nu prea mult, dar ma tot intreaba unii si altii :"Cand te intorci?"
Nu stiu. Nu mai stiu. Si nu mai sunt cine-am plecat... Am plecat, oare? M-am intors...?
Acolo, in munti, agatati in suflarea aceea de aur - rasucita spirala a vietii umbland intre cer si pamant - ne-am pornit iar, uniti, in cautarea sufletului pierdut... Ramas undeva, in adancuri, asteptand sa gasim calea catre noi insine. Sa ne re-facem.
Si am gasit. Oooooo, am gasit. Drumul prin umbre, acolo unde credeam ca-i doar valea plangerii, a dezelgat noduri si a sfaramat lanturi.
Lumea fiecaruia e plina de taine si umblam incetisor, fiecare prin inima altuia. Usor, usuuurel, cu dragoste si cu atentie. Recuperarea sufletului cuiva nu-i doar taina si magie, e daruire de dragoste. Si e mirare si minunare. La fiecare pas recunosti in harta cuiva cate un loc al tau. Scena de viata a unuia cuprinde in ea si pe tine, martor si in acelasi timp fiinta care a trait aceeasi drama.
Si chiar e doar drama, caci afli pe fiecare pas cum e totul un joc. Te ridici, purtat de aripi uriase (ti se dau - nu stii cand, dar te trezesti dus in sus, suuuus de tot) si vezi in ansamblu tot desenul, tot jocul... Vezi jocul vietii tale si pe al celorlalti. In fiece fibra a trupului simti transformarea, chiar trece prin tine si simti si traiesti si-ntelegi pe clipa cum vine jocul asta, cum se face... Ti se limpezesc ochii, si asta, vederea, vine din inima. Acolo, adanc, se face minunea si acum stii. Nu cunosti, stii cu toate ale tale, traite. Nu citite. Nu sunate si cantate frumos, cand doar ti se parea ca intelegi. Jocul vietii tale, joc al lui si al ei si al lor... Acum stii cu tot trupul, prin care curg fiorii intelegrii aceleia facute pe clipa, cum este aia cu toti suntem unul.
Si jocul continua. Te intorci purtandu-te pe tine pe brate, in brate. Pe tine cel nou, cel intreg... Cu tine vin daruri de vraja, daruri de putere. Iti vii iar acasa, in casa inimii tale, in casa fapturii tale, cu darurile pe care le credeai pierdute ori nu-ale-tale: frumusete, curaj, putere, bucurie, gustul vietii, intelegere, vederea, harul de a asculta si a intelege fapturile lumii, legatura de sange cu tot ce e - fie ca are sange sau nu... Toate iti vin inapoi in simtire. Si vezi si simti si te minunezi, si te ridici sus, suuuuus, dincolo de stele, si mai sus, acolo, in miezul Marelui Soare. Firul acela de lumina care te tine viu in toate vietile tale, asta si aia si care or fi fost si-or mai fi, tine in el ca pe una Cerul si Pamantul...
Si tu urci si cobori, gustand cu fiecare respir nesfarsitul... te desprinzi si de fir, plutesti mai departe, in necuprins... Unde nu se vede, unde nu stii... Doar nesfarsita Iubire respira prin tine, si te inspira si te expira, si nu mai stii...
Si se face iar clipa si timp, si vii nou inapoi, in lumea asta, invatand iara pasii.
Usor, usurel, copile. Copil nou ce-mi sunt... Inima vietii se simte mai tare, Mama Pamant isi bate mai tare caldura si viata in fiece puls...
Merg printre oameni si simt cum ii mangai. Ma uit la fiecare si il ating usor, cu respirul. Ma inmoi in asta, in respiratia asta calda si vie, si suflu si ma legan incet, usor rotit, usor spiralat. Si inca mai sunt in magie. Acolo, in miezul linistii mele. De aici, din miez, ma rotesc si ating... Luuumeee nooouaaaa...
Si toate astea se trag de atunci si de acolo. A inceput acolo, in Valea Sacra a Incasilor, acum aproape doi ani. Acolo, cu batul de putere in mana, rosteam raspunsul la a doua intrebare. Prima fusese "Ce vrei?" Raspunsul meu fusese: "Vreau sa vad". Venit iute pe buze, de acolo, din inima. Nu stiam ce e aia, dar zisesesm ce venise.
Peste cateva zile, a doua intrebare: "Ce simti acum? De ce ai nevoie?" Suna ca doua, dar era o singura intrebare. Atunci, acolo, am zis: "Stiu ca vine ceva. O schimbare uriasa. Ma tem. Stiu ca am nevoie de curaj ca sa pasesc in ea. Asta e. Curaj." Credeam pe atunci ca acesta, curajul, e cumva "fara frica". Acum stiu altfel. Curajul e sa mergi inainte cu frica cu tot. Sa o simti si sa o faci sa mearga cu tine, mai departe. Iar umbra fricii e locul din care, cand treci mai departe, iti aduni puterea.
Acum, peste aproape doi ani, m-am vazut iar in Vale. M-am intors sa ma privesc si mi-am lipit firul vietii de momentul acela. Acum am curajul. Schimbarea s-a facut de la Sine. Asa cum presimtisem si nu chiar. A venit tare, asa cum simtisem, dar nu a distrus tot. Doar ceea ce nu-mi mai era de folos. A taiat si a cusut, a aprins focul si a ars, daramand ziduri, taind legaturi si lanturi, lasand loc pentru aripi si invartind roata vietii.
Si schimbarea continua. Nu stiu cat timp si nici nu conteaza. E doar flux...
Povestea asta noua suna ciudat, stiu. Am adunat-o cu greu in vorbe.
Puteam sa n-o pun, dar mi-a sunat undeva, intr-un loc dinauntru, un glas de copil care zice: spune-mi...
Pentru el, sa-i fie mai usor sa inteleaga, mai asez o poveste in locul meu de magie...
Nu-mi incap inapoi, inca. Aripile ma tin... Ma tin in magie.
Sunt si aici si aici...
Vertigo. Ameteala spiralei e mare, lumea se misca incet pe langa rotirea cercului vietii...
De trei zile ma invart pe cer, roata-roata-roata...
Incerc sa ma intorc in mica stea ce ma aflu, si aripile nu ma lasa... Sunt prea mari, prea intinse...
Acum o saptamana am fost sa zbor iara. Pana sus de tot si pana in josul josului. Impreuna cu fratii mei si surorile mele, tovarasii mei de drum...
Cand paseam noi acolo, pe muche, tinadu-ne de maini, inainte de a ne da drumul in necunoscut, ni s-a spus:
- Indrazniti. Imbratisarea necunoscutului va asteapta. Pasiti in gol, se va imple indata.
Si apoi... O sa fie o vreme mai lunga pana veti reveni in cuprinsul zilei... Pana veti invata iar pasii.
E al doilea cerc al spiralei ce ma trece prin necunoscut. Data trecuta, acum un an, a fost ce-a fost... Acum drumul e si mai adanc si si mai inalt...
Insir vorbe aici dar nu stiu sa spun. N-are rost. Nu prea mult, dar ma tot intreaba unii si altii :"Cand te intorci?"
Nu stiu. Nu mai stiu. Si nu mai sunt cine-am plecat... Am plecat, oare? M-am intors...?
Acolo, in munti, agatati in suflarea aceea de aur - rasucita spirala a vietii umbland intre cer si pamant - ne-am pornit iar, uniti, in cautarea sufletului pierdut... Ramas undeva, in adancuri, asteptand sa gasim calea catre noi insine. Sa ne re-facem.
Si am gasit. Oooooo, am gasit. Drumul prin umbre, acolo unde credeam ca-i doar valea plangerii, a dezelgat noduri si a sfaramat lanturi.
Lumea fiecaruia e plina de taine si umblam incetisor, fiecare prin inima altuia. Usor, usuuurel, cu dragoste si cu atentie. Recuperarea sufletului cuiva nu-i doar taina si magie, e daruire de dragoste. Si e mirare si minunare. La fiecare pas recunosti in harta cuiva cate un loc al tau. Scena de viata a unuia cuprinde in ea si pe tine, martor si in acelasi timp fiinta care a trait aceeasi drama.
Si chiar e doar drama, caci afli pe fiecare pas cum e totul un joc. Te ridici, purtat de aripi uriase (ti se dau - nu stii cand, dar te trezesti dus in sus, suuuus de tot) si vezi in ansamblu tot desenul, tot jocul... Vezi jocul vietii tale si pe al celorlalti. In fiece fibra a trupului simti transformarea, chiar trece prin tine si simti si traiesti si-ntelegi pe clipa cum vine jocul asta, cum se face... Ti se limpezesc ochii, si asta, vederea, vine din inima. Acolo, adanc, se face minunea si acum stii. Nu cunosti, stii cu toate ale tale, traite. Nu citite. Nu sunate si cantate frumos, cand doar ti se parea ca intelegi. Jocul vietii tale, joc al lui si al ei si al lor... Acum stii cu tot trupul, prin care curg fiorii intelegrii aceleia facute pe clipa, cum este aia cu toti suntem unul.
Si jocul continua. Te intorci purtandu-te pe tine pe brate, in brate. Pe tine cel nou, cel intreg... Cu tine vin daruri de vraja, daruri de putere. Iti vii iar acasa, in casa inimii tale, in casa fapturii tale, cu darurile pe care le credeai pierdute ori nu-ale-tale: frumusete, curaj, putere, bucurie, gustul vietii, intelegere, vederea, harul de a asculta si a intelege fapturile lumii, legatura de sange cu tot ce e - fie ca are sange sau nu... Toate iti vin inapoi in simtire. Si vezi si simti si te minunezi, si te ridici sus, suuuuus, dincolo de stele, si mai sus, acolo, in miezul Marelui Soare. Firul acela de lumina care te tine viu in toate vietile tale, asta si aia si care or fi fost si-or mai fi, tine in el ca pe una Cerul si Pamantul...
Si tu urci si cobori, gustand cu fiecare respir nesfarsitul... te desprinzi si de fir, plutesti mai departe, in necuprins... Unde nu se vede, unde nu stii... Doar nesfarsita Iubire respira prin tine, si te inspira si te expira, si nu mai stii...
Si se face iar clipa si timp, si vii nou inapoi, in lumea asta, invatand iara pasii.
Usor, usurel, copile. Copil nou ce-mi sunt... Inima vietii se simte mai tare, Mama Pamant isi bate mai tare caldura si viata in fiece puls...
Merg printre oameni si simt cum ii mangai. Ma uit la fiecare si il ating usor, cu respirul. Ma inmoi in asta, in respiratia asta calda si vie, si suflu si ma legan incet, usor rotit, usor spiralat. Si inca mai sunt in magie. Acolo, in miezul linistii mele. De aici, din miez, ma rotesc si ating... Luuumeee nooouaaaa...
Si toate astea se trag de atunci si de acolo. A inceput acolo, in Valea Sacra a Incasilor, acum aproape doi ani. Acolo, cu batul de putere in mana, rosteam raspunsul la a doua intrebare. Prima fusese "Ce vrei?" Raspunsul meu fusese: "Vreau sa vad". Venit iute pe buze, de acolo, din inima. Nu stiam ce e aia, dar zisesesm ce venise.
Peste cateva zile, a doua intrebare: "Ce simti acum? De ce ai nevoie?" Suna ca doua, dar era o singura intrebare. Atunci, acolo, am zis: "Stiu ca vine ceva. O schimbare uriasa. Ma tem. Stiu ca am nevoie de curaj ca sa pasesc in ea. Asta e. Curaj." Credeam pe atunci ca acesta, curajul, e cumva "fara frica". Acum stiu altfel. Curajul e sa mergi inainte cu frica cu tot. Sa o simti si sa o faci sa mearga cu tine, mai departe. Iar umbra fricii e locul din care, cand treci mai departe, iti aduni puterea.
Acum, peste aproape doi ani, m-am vazut iar in Vale. M-am intors sa ma privesc si mi-am lipit firul vietii de momentul acela. Acum am curajul. Schimbarea s-a facut de la Sine. Asa cum presimtisem si nu chiar. A venit tare, asa cum simtisem, dar nu a distrus tot. Doar ceea ce nu-mi mai era de folos. A taiat si a cusut, a aprins focul si a ars, daramand ziduri, taind legaturi si lanturi, lasand loc pentru aripi si invartind roata vietii.
Si schimbarea continua. Nu stiu cat timp si nici nu conteaza. E doar flux...
Povestea asta noua suna ciudat, stiu. Am adunat-o cu greu in vorbe.
Puteam sa n-o pun, dar mi-a sunat undeva, intr-un loc dinauntru, un glas de copil care zice: spune-mi...
Pentru el, sa-i fie mai usor sa inteleaga, mai asez o poveste in locul meu de magie...
.
marți, 7 septembrie 2010
Concert Deva Premal si Miten
.
In sfarsit, ei vor fi aici...
Muzica ei, acum opt ani, ma intampina intr-o poarta deschisa. Paseam atunci un prag, fara sa stiu... Am cantat-o doi ani, sa n-o uit, nestiind cine cantase acolo, in alta tara...
Peste doi ani am gasit-o pe net. Deva. Deva Premal si Miten...
Si acum... "ei sunt aici".
Pe 1 octombrie vom canta cu totii muzica de suflet.
Va invit sa va umpleti de dragoste:
Detalii despre toate aici
.
.
In sfarsit, ei vor fi aici...
Muzica ei, acum opt ani, ma intampina intr-o poarta deschisa. Paseam atunci un prag, fara sa stiu... Am cantat-o doi ani, sa n-o uit, nestiind cine cantase acolo, in alta tara...
Peste doi ani am gasit-o pe net. Deva. Deva Premal si Miten...
Si acum... "ei sunt aici".
Pe 1 octombrie vom canta cu totii muzica de suflet.
Va invit sa va umpleti de dragoste:
Detalii despre toate aici
.
.
sâmbătă, 4 septembrie 2010
All I ask of you
.
No more talk of darkness,
Forget these wide-eyed fears
I'm here, nothing can harm you
My words will warm and calm you
Let me be your freedom,
Let daylight dry your tears.
I'm here with you, beside you,
To hold you and to guide you...
Say you love me every waking moment,
Turn my head with talk of summertime
Say you need me with you now and always
Promise me that all you say is true
That's all I ask of you
Let me be your shelter
Let me be your light
You're safe, no one will find you
Your fears are far behind you
All I want is freedom,
A world with no more night
and you, always beside me, to hold me and to hide me
Then say you'll share with me
One love, one lifetime
Let me lead you from your solitude
Say you need me with you here, beside you
Anywhere you go, let me go too
that's all I ask of you
Say you'll share with me one love, one lifetime
Say the word and I will follow you
Share each day with me,
Each night, each morning
Say you love me...
Anywhere you go let me go too
Love me - that's all I ask of you...
.
Raspund la comentarii "in direct", pentru ca vreau sa ramana aici, "la vedere"
Pentru Petra, Frumoasa asta care a inteles simtind, fara a cunoaste limba engleza:
(Pentru ca pana la urma, este o singura limba, nu-i asa? Limbajul lumii, limbajul inimii...)
Nu mai vorbi despre intuneric,
Uita fricile ce-ti fac ochii mari,
Sunt aici, nimic nu te poate rani,
Cuvintele mele te linistesc si te incalzesc,
Lasa-ma sa-ti fiu libertate
Lasa ziua sa-ti usuce lacrimile
Sunt aici, langa tine, sa te tin in brate si sa te calauzesc
Spune-mi ca ma iubesti in fiece clipa de trezire,
Ameteste-ma vorbindu-mi despre vara,
Spune-mi ca ai nevoie de mine acum si intotdeauna
Promite-mi ca tot ce spui e adevarat
Asta e tot ce iti cer.
Lasa-ma sa-ti fiu adapost,
Lasa-ma sa-ti fiu lumina,
Esti in siguranta, nimeni nu te va gasi
Fricile tale sunt departe in urma ta.
Tot ce vreau e libertate
O lume fara de noapte
Si pe tine meru alaturi, sa ma tii in brate si sa ma ascunzi
Spun-mi ca vei imparti cu mine
O iubire, o viata intreaga
Lasa-ma sa te calauzesc afara din siguratate
Spune-mi ca ai nevoie sa-ti fiu aici alaturi
Si lasa-ma sa merg si eu oriunde mergi
Asta e tot ce iti cer.
Pentru Giulia, Frumoasa ca traieste si iubeste la malul marii, acolo unde Inima se simte mult mai tare:
Stiu cantecul frumos al Barbrei Streisand. Cu el invat si eu sa cant aceasta minune.
Dar am pus aici aceasta bucata cantata de Rafael Rosell - e o secventa din Midnight Phantom, serial filipinez care a imprumutat cantecul de acolo de unde straluceste el cel mai bine: "Fantoma de la Opera":
Uite secventa in care Rafael canta "in direct" asa de cald si dulce:
Pentru Simona, Frumoasa care traieste la margine padurii, acolo unde buna-dimineata e adusa de caprioare si cai liberi fara sei:
Daaa... focurile toamnei se aprind. Peste o saptamana voi dansa iar cu focul, in munti... Cine stie cum voi mai veni? Ori cine voi mai veni? Ori...
Dar o sa vin si voi trece iar si pe la curcubeele tale...
.
... si Ajnanina, Frumoasa Povestilor vii, spunea:
"doar atat. totul.
cine are curajul sa ceara totul, merita sa primeasca la modul absolut."
.
Da. Mai ales ca, la modul absolut si foarte concret, foarte palpabil, totul este deja dat noua: Iubirea. Nu avem decat s-o respiram si sa ne lasam cu totul in ea...
that's all... that's All...
.
No more talk of darkness,
Forget these wide-eyed fears
I'm here, nothing can harm you
My words will warm and calm you
Let me be your freedom,
Let daylight dry your tears.
I'm here with you, beside you,
To hold you and to guide you...
Say you love me every waking moment,
Turn my head with talk of summertime
Say you need me with you now and always
Promise me that all you say is true
That's all I ask of you
Let me be your shelter
Let me be your light
You're safe, no one will find you
Your fears are far behind you
All I want is freedom,
A world with no more night
and you, always beside me, to hold me and to hide me
Then say you'll share with me
One love, one lifetime
Let me lead you from your solitude
Say you need me with you here, beside you
Anywhere you go, let me go too
that's all I ask of you
Say you'll share with me one love, one lifetime
Say the word and I will follow you
Share each day with me,
Each night, each morning
Say you love me...
Anywhere you go let me go too
Love me - that's all I ask of you...
.
Raspund la comentarii "in direct", pentru ca vreau sa ramana aici, "la vedere"
Pentru Petra, Frumoasa asta care a inteles simtind, fara a cunoaste limba engleza:
(Pentru ca pana la urma, este o singura limba, nu-i asa? Limbajul lumii, limbajul inimii...)
Nu mai vorbi despre intuneric,
Uita fricile ce-ti fac ochii mari,
Sunt aici, nimic nu te poate rani,
Cuvintele mele te linistesc si te incalzesc,
Lasa-ma sa-ti fiu libertate
Lasa ziua sa-ti usuce lacrimile
Sunt aici, langa tine, sa te tin in brate si sa te calauzesc
Spune-mi ca ma iubesti in fiece clipa de trezire,
Ameteste-ma vorbindu-mi despre vara,
Spune-mi ca ai nevoie de mine acum si intotdeauna
Promite-mi ca tot ce spui e adevarat
Asta e tot ce iti cer.
Lasa-ma sa-ti fiu adapost,
Lasa-ma sa-ti fiu lumina,
Esti in siguranta, nimeni nu te va gasi
Fricile tale sunt departe in urma ta.
Tot ce vreau e libertate
O lume fara de noapte
Si pe tine meru alaturi, sa ma tii in brate si sa ma ascunzi
Spun-mi ca vei imparti cu mine
O iubire, o viata intreaga
Lasa-ma sa te calauzesc afara din siguratate
Spune-mi ca ai nevoie sa-ti fiu aici alaturi
Si lasa-ma sa merg si eu oriunde mergi
Asta e tot ce iti cer.
Pentru Giulia, Frumoasa ca traieste si iubeste la malul marii, acolo unde Inima se simte mult mai tare:
Stiu cantecul frumos al Barbrei Streisand. Cu el invat si eu sa cant aceasta minune.
Dar am pus aici aceasta bucata cantata de Rafael Rosell - e o secventa din Midnight Phantom, serial filipinez care a imprumutat cantecul de acolo de unde straluceste el cel mai bine: "Fantoma de la Opera":
Uite secventa in care Rafael canta "in direct" asa de cald si dulce:
Pentru Simona, Frumoasa care traieste la margine padurii, acolo unde buna-dimineata e adusa de caprioare si cai liberi fara sei:
Daaa... focurile toamnei se aprind. Peste o saptamana voi dansa iar cu focul, in munti... Cine stie cum voi mai veni? Ori cine voi mai veni? Ori...
Dar o sa vin si voi trece iar si pe la curcubeele tale...
.
... si Ajnanina, Frumoasa Povestilor vii, spunea:
"doar atat. totul.
cine are curajul sa ceara totul, merita sa primeasca la modul absolut."
.
Da. Mai ales ca, la modul absolut si foarte concret, foarte palpabil, totul este deja dat noua: Iubirea. Nu avem decat s-o respiram si sa ne lasam cu totul in ea...
that's all... that's All...
.
luni, 30 august 2010
Dansatorii focului
.
Update: partea practica:
Povestea daca v-a placut,
Si de vi s-a parut frumoasa,
Gasiti aici ce-i de facut
Ca sa lucrati si voi acasa.
Gasi-veti toate asezat,
Si cum se face si desface,
Ca sa pasiti inflacarat
In bucurie si in pace!
Si eu acum ma innoptez
Poveste noua desenez...
Spre pantecul noptii, deschis adanc pana la stele, luminile pamantului se ridicau usor, palpaind...
Ici si colo, in linistea cu arome verzi, se auzeau voci.
Langa batranii copaci de la marginea deasa a padurii se adunasera oamenii locului. Batrani si copii, femei si barbati, veneau si se asezau in tacere in marele cerc. Asterneau in fata lor mari si lacuri, munti si paduri, animale si flori, curcubee si luna si soare, toate cuprinse in tesaturi maiestrite. Unii isi asezau la picioare mici legaturi invelite in tesaturi cu fire colorate. Acestia erau vindecatorii... Mai erau cantareti, cu fluiere mestesugite ori cu cate un corn frumos impodobit, cu tobe si zornaitori.
Cand curgerea oamenilor dinspre vale s-a linistit si marele cerc s-a inchis, in mijlocul cercului au pasit patru oameni. Barbati frumosi, tineri, purtand peste piept si pe spate desenele lumilor lor.
Asezati in genunchi, au proptit bine lemnele stranse pentru foc. Si cand au fost gata, intre ei a venit Batranul. Cu plete lungi si albe, cu haine albe de in, batranul parea ca pluteste. Aplecat peste lemne, a suflat usor, a soptit, a mangaiat...
S-a intors apoi catre Steaua Sudului. Toti s-au ridicat si au facut la fel. Si au suflat si au chemat cele patru vanturi, din cele patru zari... Apoi Pamantul si Cerul. Si apoi pe toti cei nevazuti. Oamenii timpurilor dinainte...
S-au asezat iar, incepand sa cante. Intai usor, doar bataia de toba. Aia, Inima. Bum-bum... Inima Mamei Pamant... Pe urma suierul vantului, in glasuri impletind carare spre luna. Pe urma strigat de pasare si soapta de vant... Apoi femeile au intrat in cantat, prin curgerea lina a apei si a focului.
Batranul a vorbit lemnului si a aprins prima flacara. Aceasta, hranita cu cantec, a intrat in miez, intre vreascuri, si a tras roata de jur imprejur... Si focul a prins viata si a inceput a-si sufla lumina vie catre cei din cerc.
Si atunci a fost semn de incepere a dansului. Cei patru barbati au impins mai intati in pamant cu piciorul, sa deschida portile inimii. Apoi au cuprins cu bratele si ochii stelele, luna, cerul cu tot si cu toate. Rotind si sarind, chiuind si chemand vulturii, au intins marginile spatiului sacru peste toti cei din jur, si dincolo peste zari, unde se vede doar cu inima...
Roata dansatorilor s-a facut tot mai vie, mai mare, mai deasa... Strigatul cate unuia sageta aerul si intra adanc in inimile deschise ale celor din cerc. Si acestia murmurau adanc sau mai tare, oftau sau cantau in alt fel, mai tare sau mai soptit, dupa cum isi primeau fiecare sageata. Si pe firul acela, adanc, fiecare se cobora inlauntru-si si acolo isi gasea cate o flacara, o arsura, o umbra, o durer sau o pierdere, o jale sau o despartire. Un loc ramas gol, asteptand implinirea... Un nod, o ratacire, o secatuire. Ori poate o bucurie si o nadejde, o speranta, un vis, o vedere a propriei vieti intr-un fel sau in altul.
Cand si cand, cate unul din margine se apropia de foc. Ingenunchea sarutand aerul si cerul si pamantul... Se apleca peste micul bat strans in pumn, isi sufla acolo gasirea aceea, arsura si focul launtric. Durerea si lantul, povara si pierderea. Le sufla acolo, in lemn, si apoi punea lemnul in foc. Si focul cel viu le primea, spre ardere si schimbare, spre trecere in viul puterii. Mai puneau in suflare ceea ce aveau de hranit, de crescut: de la visuri de o viata, cu rod de copii si de campuri, cu pace in suflet si limpezire in minte, pana la viziuni ale lumii, asa cum si-o vor si cum va sa fie. Cu pajisti manoase, ape curate, cer limpezit si ploi bune, copii sanatosi si case frumoase, tovarasi de drum care tin fruntea sus si inima calda.
Si cate unul din dansatori se oprea in fata vreunuia de pe margine. Il privea in ochi si astepta. Si acesta, strabatut de spiritul focului, se prindea de acel fir de aur si se cobora in adancul miezului sau. Isi gasea ce-l apasa, ce vrea sa scoata, ce vrea sa lase de tot
- Furie!
- Furie! strigau ceilalti, si dansatorul sufla in foc furia aceea, furia tuturor... Se leganau toti si suflau, sa o scoata, sa fie schimbata in forta, in focul actiunii potrivite...
Din cand in cand se mai auzea:
- Jale!
- Jale, strigau iar, si jalea toata se scurge in foc, prin gura dansatorului sufland in flacara.
- Dor! Neliniste! Frica! Speranta! Dorinta de prunci! Chemare de dragoste!
Rand pe rand, familia isi punea in foc, prin suflarea fiecaruai si a dansatorilor-mesageri, toate cele ce se cereau lasate si toate cele ce se voiau crescute.
Focul avea sa le prefaca, sa transforme viata acelora care voiau ca sa schimbe.
Dansatorii, cu trupuri lucind de sudoare si luminate de foc, se miscau in aceeasi suflare, una cu a celor din cerc... Focul vorbea, trosnind cate-o ramura, scaparand cate o roata de scantei... Limbile sale purtau catre cer ce suflasera oamenii, intarind chemarea lor catre o noua viata.
Batranul, pe margine, murmura si el cantec de foc si priveste in zare. Ce vede... va povesti. Aceea, povestea Batranului, asteptata de cerc, va veni doar la urma, cand focul se va fi lasat pe pamant, sa se stinga trecand in cenusa.
Pana atunci dansatorii inca mai salta si se mai rotesc, invartind in vartej suflarea celor ce-si schimba in dansul de foc toata viata...
.
.
Update: partea practica:
Povestea daca v-a placut,
Si de vi s-a parut frumoasa,
Gasiti aici ce-i de facut
Ca sa lucrati si voi acasa.
Gasi-veti toate asezat,
Si cum se face si desface,
Ca sa pasiti inflacarat
In bucurie si in pace!
Si eu acum ma innoptez
Poveste noua desenez...
Spre pantecul noptii, deschis adanc pana la stele, luminile pamantului se ridicau usor, palpaind...
Ici si colo, in linistea cu arome verzi, se auzeau voci.
Langa batranii copaci de la marginea deasa a padurii se adunasera oamenii locului. Batrani si copii, femei si barbati, veneau si se asezau in tacere in marele cerc. Asterneau in fata lor mari si lacuri, munti si paduri, animale si flori, curcubee si luna si soare, toate cuprinse in tesaturi maiestrite. Unii isi asezau la picioare mici legaturi invelite in tesaturi cu fire colorate. Acestia erau vindecatorii... Mai erau cantareti, cu fluiere mestesugite ori cu cate un corn frumos impodobit, cu tobe si zornaitori.
Cand curgerea oamenilor dinspre vale s-a linistit si marele cerc s-a inchis, in mijlocul cercului au pasit patru oameni. Barbati frumosi, tineri, purtand peste piept si pe spate desenele lumilor lor.
Asezati in genunchi, au proptit bine lemnele stranse pentru foc. Si cand au fost gata, intre ei a venit Batranul. Cu plete lungi si albe, cu haine albe de in, batranul parea ca pluteste. Aplecat peste lemne, a suflat usor, a soptit, a mangaiat...
S-a intors apoi catre Steaua Sudului. Toti s-au ridicat si au facut la fel. Si au suflat si au chemat cele patru vanturi, din cele patru zari... Apoi Pamantul si Cerul. Si apoi pe toti cei nevazuti. Oamenii timpurilor dinainte...
S-au asezat iar, incepand sa cante. Intai usor, doar bataia de toba. Aia, Inima. Bum-bum... Inima Mamei Pamant... Pe urma suierul vantului, in glasuri impletind carare spre luna. Pe urma strigat de pasare si soapta de vant... Apoi femeile au intrat in cantat, prin curgerea lina a apei si a focului.
Batranul a vorbit lemnului si a aprins prima flacara. Aceasta, hranita cu cantec, a intrat in miez, intre vreascuri, si a tras roata de jur imprejur... Si focul a prins viata si a inceput a-si sufla lumina vie catre cei din cerc.
Si atunci a fost semn de incepere a dansului. Cei patru barbati au impins mai intati in pamant cu piciorul, sa deschida portile inimii. Apoi au cuprins cu bratele si ochii stelele, luna, cerul cu tot si cu toate. Rotind si sarind, chiuind si chemand vulturii, au intins marginile spatiului sacru peste toti cei din jur, si dincolo peste zari, unde se vede doar cu inima...
Roata dansatorilor s-a facut tot mai vie, mai mare, mai deasa... Strigatul cate unuia sageta aerul si intra adanc in inimile deschise ale celor din cerc. Si acestia murmurau adanc sau mai tare, oftau sau cantau in alt fel, mai tare sau mai soptit, dupa cum isi primeau fiecare sageata. Si pe firul acela, adanc, fiecare se cobora inlauntru-si si acolo isi gasea cate o flacara, o arsura, o umbra, o durer sau o pierdere, o jale sau o despartire. Un loc ramas gol, asteptand implinirea... Un nod, o ratacire, o secatuire. Ori poate o bucurie si o nadejde, o speranta, un vis, o vedere a propriei vieti intr-un fel sau in altul.
Cand si cand, cate unul din margine se apropia de foc. Ingenunchea sarutand aerul si cerul si pamantul... Se apleca peste micul bat strans in pumn, isi sufla acolo gasirea aceea, arsura si focul launtric. Durerea si lantul, povara si pierderea. Le sufla acolo, in lemn, si apoi punea lemnul in foc. Si focul cel viu le primea, spre ardere si schimbare, spre trecere in viul puterii. Mai puneau in suflare ceea ce aveau de hranit, de crescut: de la visuri de o viata, cu rod de copii si de campuri, cu pace in suflet si limpezire in minte, pana la viziuni ale lumii, asa cum si-o vor si cum va sa fie. Cu pajisti manoase, ape curate, cer limpezit si ploi bune, copii sanatosi si case frumoase, tovarasi de drum care tin fruntea sus si inima calda.
Si cate unul din dansatori se oprea in fata vreunuia de pe margine. Il privea in ochi si astepta. Si acesta, strabatut de spiritul focului, se prindea de acel fir de aur si se cobora in adancul miezului sau. Isi gasea ce-l apasa, ce vrea sa scoata, ce vrea sa lase de tot
- Furie!
- Furie! strigau ceilalti, si dansatorul sufla in foc furia aceea, furia tuturor... Se leganau toti si suflau, sa o scoata, sa fie schimbata in forta, in focul actiunii potrivite...
Din cand in cand se mai auzea:
- Jale!
- Jale, strigau iar, si jalea toata se scurge in foc, prin gura dansatorului sufland in flacara.
- Dor! Neliniste! Frica! Speranta! Dorinta de prunci! Chemare de dragoste!
Rand pe rand, familia isi punea in foc, prin suflarea fiecaruai si a dansatorilor-mesageri, toate cele ce se cereau lasate si toate cele ce se voiau crescute.
Focul avea sa le prefaca, sa transforme viata acelora care voiau ca sa schimbe.
Dansatorii, cu trupuri lucind de sudoare si luminate de foc, se miscau in aceeasi suflare, una cu a celor din cerc... Focul vorbea, trosnind cate-o ramura, scaparand cate o roata de scantei... Limbile sale purtau catre cer ce suflasera oamenii, intarind chemarea lor catre o noua viata.
Batranul, pe margine, murmura si el cantec de foc si priveste in zare. Ce vede... va povesti. Aceea, povestea Batranului, asteptata de cerc, va veni doar la urma, cand focul se va fi lasat pe pamant, sa se stinga trecand in cenusa.
Pana atunci dansatorii inca mai salta si se mai rotesc, invartind in vartej suflarea celor ce-si schimba in dansul de foc toata viata...
.
.
vineri, 27 august 2010
Si daca tot e baile...
.
Update
Asta de la Giulia:
si asta:
Gracias!
.
A doua nocturna dansanta.
Daca tot e baile, baile sa fie!
Sa lucre maine cine o vrea... yo promit sa nu ma mai conversez in limbi straine cu sefii mei din Strainezia. (Chiar daca vorbeam noi Ingles, tot degeaba...)
O sa stau cu castile si la birou si o sa continui baile din noaptea asta, exact ca Scarlett... Pe sub birou. Si nu doar. Se poate dansa extra cu scaunele cu rotile. Probat pe ritmuri latino, arabe si rock'n roll.
Acu' m-a bagat Giulia in ritm si nu vreau sa mai ies. Bineinteles ca am probat musica de musica primita in dar. Cum sa asculti asa o muzica? Adica sa stai si sa asculti? Ai??? Ayyyyyyy!
Bun! Covorul lucra bine, e foaarte primitor. Pufos cat trebuie, permisiv cat trebuie la piruete!
Giulia, pe muzica asta de la tine noaptea este luminoasa de tot!
Millon de gracias, querida!
En la noche blanca, la negra baila...
PS lung-de-tot: Chestia asta nu e nebunie... E un fel de a-ti lua din viata o portie zzzzzzdrrrrravana de bun, si din oricare. Bun de cel mai bun... Si de a-l imprastia iar, cu fiecare suflare.
Asta ar trebui sa fie ceva firesc. Asa, ca suflarea...
Imi spunea acum ceva timp o Frumoasa ca nu stie sa danseze. Prostii! Nu exista om sa nu stie sa danseze. Sau da, pentru ca dansul nu se cere stiut. Dansul adevarat, nu jocul tehnic... Dansul.
Asta e ca bataia inimii. Ne nastem si asta, inima, batea dinainte, draguta, de cand eram noi la locul cel mai de adapost...
Ei bine, tot de la inima se trage si dansul. Cum nu inveti sa bati din inimioara, asa nu inveti dansul. Nu pasii fac dansul. Inima.
"Sicretul" ar fi carevasazica, sa lasi inima... Si pe Spritul Dansului sa tanseasca prin ea, in tine. Pe urma nu mai stii nimic.
Decat uneori, in anumite feluri de dans, poti privi prin ochii cuiva...in alta inima.
Cam asta e...
Ups! S-a racit covorul... Ayyyyy! Stai ca viine negritaaaa!
.
Update
Asta de la Giulia:
si asta:
Gracias!
.
A doua nocturna dansanta.
Daca tot e baile, baile sa fie!
Sa lucre maine cine o vrea... yo promit sa nu ma mai conversez in limbi straine cu sefii mei din Strainezia. (Chiar daca vorbeam noi Ingles, tot degeaba...)
O sa stau cu castile si la birou si o sa continui baile din noaptea asta, exact ca Scarlett... Pe sub birou. Si nu doar. Se poate dansa extra cu scaunele cu rotile. Probat pe ritmuri latino, arabe si rock'n roll.
Acu' m-a bagat Giulia in ritm si nu vreau sa mai ies. Bineinteles ca am probat musica de musica primita in dar. Cum sa asculti asa o muzica? Adica sa stai si sa asculti? Ai??? Ayyyyyyy!
Bun! Covorul lucra bine, e foaarte primitor. Pufos cat trebuie, permisiv cat trebuie la piruete!
Giulia, pe muzica asta de la tine noaptea este luminoasa de tot!
Millon de gracias, querida!
En la noche blanca, la negra baila...
PS lung-de-tot: Chestia asta nu e nebunie... E un fel de a-ti lua din viata o portie zzzzzzdrrrrravana de bun, si din oricare. Bun de cel mai bun... Si de a-l imprastia iar, cu fiecare suflare.
Asta ar trebui sa fie ceva firesc. Asa, ca suflarea...
Imi spunea acum ceva timp o Frumoasa ca nu stie sa danseze. Prostii! Nu exista om sa nu stie sa danseze. Sau da, pentru ca dansul nu se cere stiut. Dansul adevarat, nu jocul tehnic... Dansul.
Asta e ca bataia inimii. Ne nastem si asta, inima, batea dinainte, draguta, de cand eram noi la locul cel mai de adapost...
Ei bine, tot de la inima se trage si dansul. Cum nu inveti sa bati din inimioara, asa nu inveti dansul. Nu pasii fac dansul. Inima.
"Sicretul" ar fi carevasazica, sa lasi inima... Si pe Spritul Dansului sa tanseasca prin ea, in tine. Pe urma nu mai stii nimic.
Decat uneori, in anumite feluri de dans, poti privi prin ochii cuiva...in alta inima.
Cam asta e...
Ups! S-a racit covorul... Ayyyyy! Stai ca viine negritaaaa!
.
joi, 26 august 2010
Allah huuuu...
...
Azi am respirat femei frumoase.
S-a umplut ziua inca de dimineata.
Lola s-a tuns si s-a facut si mai fumoasa, alaturi de omul ei.
Giulia s-a aratat in toata stralucirea ei si mi-a dat de regandit subiectul poze.
Parfumul lor m-a imbatat si am lucrat pe jumate dusa, plutind in arome de splendoare. Si m-a tinut in frumusete si in gustatul ei.
Dupa ora de lupta in transeele de la sala de fitness, transportul in comun a fost o binecuvantare. Am stat iar in spate de tot, acolo unde poti sa te cuibaresti si sa te joci cum vrei, ca e "dupa usa". Si am pus muzica de belly dance, si am tras niste jocuri de abdomen, ca puteam...
Am venit acasa unduind pe strada - era noapte - si facand si niste shimmy ici-colo... Aleea din spatele blocului a permis, caci a inchis ochii...
Si peste toate, si scotocitul in cd-uri. Stiam ca am ceva muzici, luate cand nici nu visam sa dansez. Acum am de dat mai departe muzicile astea dansarete si daca tot le-am gasit, am trecut un pic prin ele. Si ele prin mine...
Si m-am rasfatat asa cum am stiut si am putut, dupa ce crezusem ca ora de abs&legs de azi m-a dat gata.
Da' de unde! Am dat drumul mai ales la abs... de aia ii zice belly dance, nu?
Si picioarele le-am "fixat" un pic, dandu-le un implus cu niste bratari gasite taman la Moeciu, unde am fost la primul atelier de belly dance... (M-am laudat, ya!) Vedeti dovada poza cu bratarile.
Si m-am invartit in o mie si una de nocturne stari de bine - nu conteaza ca invat abia a-ul din A - si covorul meu s-a zapacit de tot. Credeam ca o sa-si ia zborul cu mine cu tot, cand eu ma dusesem dejaaaa...
Invariabil dansurile mi se incheie in rotiri si trec din muzica de dans in cate o betie picurata de uriasul Nusrat Fateh Ali Khan. Si rotesc si rotesc... Desprinderea e lina mai intai, apoi vartejul ma prinde. Nu mai e o palma in jus si una in jos. Mainile se intind, trag de piept si se desfac aripile. Rotire-rotire-rotire, varteeeejjj...
Si apoi eu sunt un punct, si lumea se misca. Sunt undeva, intr-un miez, toate sunt si se rotesc...
Apoi sunt maare si fara maaargiiniii...
Si pe urma tehnica vine si ea si face pluf! cu toata starea asta, ca se opreste muzica. Aia din pc. Dar ailalta, aia care de fapt se turnase prin om si intrument si care pornise rotirea, e tot aici... Rotirea ma coboara usor si ma opresc. Cad pe covorul care ma ia in bratele lui pufffffoase. Sunt tot un punct, lumea se roteeeesteeee...
Allah huu, allah huuu.... Haaaaa...
Cred ca sunt ca un dovleac de halloween, doar o gura uriasa zambareata. Puuufff, puufff... rotirea se destrama usor si ma lasa in starea de tinut in palma.
Stare din care ma scot un pic, doar cu o mana, sa o pun aici, acum. Ca atunci cand o sa ma scot de tot din ea n-o sa mai am dorinta de povestit...
.
Azi am respirat femei frumoase.
S-a umplut ziua inca de dimineata.
Lola s-a tuns si s-a facut si mai fumoasa, alaturi de omul ei.
Giulia s-a aratat in toata stralucirea ei si mi-a dat de regandit subiectul poze.
Parfumul lor m-a imbatat si am lucrat pe jumate dusa, plutind in arome de splendoare. Si m-a tinut in frumusete si in gustatul ei.
Dupa ora de lupta in transeele de la sala de fitness, transportul in comun a fost o binecuvantare. Am stat iar in spate de tot, acolo unde poti sa te cuibaresti si sa te joci cum vrei, ca e "dupa usa". Si am pus muzica de belly dance, si am tras niste jocuri de abdomen, ca puteam...
Am venit acasa unduind pe strada - era noapte - si facand si niste shimmy ici-colo... Aleea din spatele blocului a permis, caci a inchis ochii...
Si peste toate, si scotocitul in cd-uri. Stiam ca am ceva muzici, luate cand nici nu visam sa dansez. Acum am de dat mai departe muzicile astea dansarete si daca tot le-am gasit, am trecut un pic prin ele. Si ele prin mine...
Si m-am rasfatat asa cum am stiut si am putut, dupa ce crezusem ca ora de abs&legs de azi m-a dat gata.
Da' de unde! Am dat drumul mai ales la abs... de aia ii zice belly dance, nu?
Si picioarele le-am "fixat" un pic, dandu-le un implus cu niste bratari gasite taman la Moeciu, unde am fost la primul atelier de belly dance... (M-am laudat, ya!) Vedeti dovada poza cu bratarile.
Si m-am invartit in o mie si una de nocturne stari de bine - nu conteaza ca invat abia a-ul din A - si covorul meu s-a zapacit de tot. Credeam ca o sa-si ia zborul cu mine cu tot, cand eu ma dusesem dejaaaa...
Invariabil dansurile mi se incheie in rotiri si trec din muzica de dans in cate o betie picurata de uriasul Nusrat Fateh Ali Khan. Si rotesc si rotesc... Desprinderea e lina mai intai, apoi vartejul ma prinde. Nu mai e o palma in jus si una in jos. Mainile se intind, trag de piept si se desfac aripile. Rotire-rotire-rotire, varteeeejjj...
Si apoi eu sunt un punct, si lumea se misca. Sunt undeva, intr-un miez, toate sunt si se rotesc...
Apoi sunt maare si fara maaargiiniii...
Si pe urma tehnica vine si ea si face pluf! cu toata starea asta, ca se opreste muzica. Aia din pc. Dar ailalta, aia care de fapt se turnase prin om si intrument si care pornise rotirea, e tot aici... Rotirea ma coboara usor si ma opresc. Cad pe covorul care ma ia in bratele lui pufffffoase. Sunt tot un punct, lumea se roteeeesteeee...
Allah huu, allah huuu.... Haaaaa...
Cred ca sunt ca un dovleac de halloween, doar o gura uriasa zambareata. Puuufff, puufff... rotirea se destrama usor si ma lasa in starea de tinut in palma.
Stare din care ma scot un pic, doar cu o mana, sa o pun aici, acum. Ca atunci cand o sa ma scot de tot din ea n-o sa mai am dorinta de povestit...
.
luni, 23 august 2010
12 + 2
.
Am primit asta de la John.
La lepse nu prea ma... joc, da' asta e chiar interesanta. Mie mi-a folosit chiar - o sa vedeti unde si de ce -, asa ca multumesc, draga John. M-am mai privit inca o data, altfel...
1. The most valuable thing: Well, asta chiar mi-a dat de gandit. Si cum n-am prea mai practicat sportul asta, m-am urnit mai greu... Interesant a fost ca ceea ce as fi pus aici nu intra in categoria "things": viata, dragoste, bucurie, sanatate, aer/apa/soare/pamant, frumusete, oameni, liniste si alte "chestii" de-astea etc - ele nu sunt lucruri. Asa ca la punctul asta nu am ce bifa.
Mai departeee...
2. When I’m angry: I run to get a chocolate. Si marai, ma stramb, suflu de cateva ori. Pot sa si tip (un "kiaaai" mai mititel, uneori sub forma de "la naiba"!), dupa care ma stramb iara, de ras...
Asta in cazul in care nu am dat cu mucii in fasolea cuiva, cum se zice. Chestie pe care pot s-o fac foaaaarte usooor... (Ups! Sorry!)
3. The most beautiful holiday: Aici avem doo directii:
- ce a fost: PERU, PERU si iar PERU! (cu o trecere usoara peste Egipt, Grecia, Israel, Spania)
si
- ce va fi: PERU, PERU si iar PERU!(cu o trecere mai grea peste China, Hong Kong, Seoul si altele tot pe-aici... deocamdata vise, la catre tricotez... am facut ceva camasi din urzica, mai e pana sunt gata toate douasprezece)
4. When I want to relax: I just feel what I feel. Usually, I am on "relax" mode. No effort... Nu prea fac altceva. Pot sa pun aici "si mai relax"? Pot, siigur ca pot! Deci,(sic!) cand vreau si mai relax decat relaxul firesc, trag cate o portie buna de dans. Si pun si niste muzici anume... Si ma mai latesc si lungesc pe iarba. Si ma mai si rasfat in baie, ca toate fetele, in spume parfumate si muzici, plus o carte. Pentru o ora, cel putin... Pe uuuurma, masaj cu ulei de portocale... pe uuurmaaaaa...
5. Places I would live (in): Obviously, Peru! Si Noua Zeelanda, unde niste amici ai mei au dat de raiul pe pamant. Dar cel mai mult acum mi-ar placea locul ala de care ma tot tin bine, in visul meu pentru unul din viitorurile posibile: o casuta pe deal, undeva prin Arges sau prin Apuseni. Vad eu ce se leaga pana la urma.
6. I was most happy when: Sooooooo many times! Era si sa mor de bucurie, odata, acum multi ani pe o noapte cu luna plina la marea noastra. Era sa plesnesc si am tipat ca plesnesc. Noroc ca am tipat, asa m-am mai dezumflat, ca eu chiar plesneam.
A mai fost soarele, pe Machu Pichhu... Mai e si cate o noapte de aia (se intampla mai mult noaptea) in care ma fura extazul si ma duce suuuuuussss, suuuus, de p'orma ma resetez la nivel terestru in mai multe zile si etape. Inca nu am dat totusi de maximul maximumului (aia cu marea e deja depasita, acum am alta "largime"). Cum aflu, cum vin si va spun...
7. I don’t/won’t say no to: Love
8. I stay away from: Bad mood. A mea sau a altora. Nu-mi plac oamenii plangareti. Daca ei vor si eu pot, ajut, pun umarul sa rezolv ce pot, dar nu ma mai bag la tinut perna sub capul sau fundul plangaretilor calificati.
9. I am nervous when: Well, let me see... Cand ceva ma face sa ma simt stransa in chingi. Ce sa fac, sunt foarte obraznica - desi aparentele insala grozav- si nu prea imi plac cutiile, lanturile, regulile stupide - exista si unele reguli destepte, dar astea sunt rare. Pentru astea din urma imi ia ceva timp sa inteleg si sa ma adaptez, macar pentru o vreme. Dupa aia fac eu ce fac si schimb situatia...
10. I regret: When I did not say: Please stay! I love you... (Asta a fost cel mai dur item din toata leapsa asta. dar pentru asta iti multumesc, John. Am stat cinstit cu mine, sa analizez. Era cat pe ce sa spun "Je ne regrette rien". Si totusi... Ouch!)
11. I would never quit: Love. Joy. Beauty. Calatoria de aici pana aici. Povestile, dansul, muzica, iubitul oamenilor, scotocitul in cotloanele vietii... Aaa, da. Viata. Vreau sa mor vie, asa ca n-o sa ma las sa mor mai inainte de trecere...
12. The best friends: Ajnanina, of course. Si altii cativa, unii care sunt aici, altii care au trecut deja in alte lumi... Numele lor sunt stiute sau nestiute, pe coperti de carti sau in cantece si in povesti... Aaaaa, si mai e unul, da: eu.
13. I get angry when: I lose time by being angry
14. A perfect day: Oaaaaaa! AAA peeeeerfect daaaaaay!
Sa zic? Zic: Cafea la ibric, bauta in cani de pamant smaltuite, de alea neterminate si imperfecte - ca la sado- dar atat de stralucitor impodobite. Oricat de stralucitoare ar fi, zambetul lui, privind pe deasupra canii colorate, insoreste tot dealul, tot locul ala de acolo, din fata casutei din deal... Sorbindu-ne unul pe altul, deschidem dimineata. Si atat.
(eiiii, prostii, nu-i asa?)
Cum nu prea intru in jocul lepselor, nu fac invitatii directe. Dar daca cineva din posibilii cititori isi doreste jocul asta, please feel free to play...
.
Am primit asta de la John.
La lepse nu prea ma... joc, da' asta e chiar interesanta. Mie mi-a folosit chiar - o sa vedeti unde si de ce -, asa ca multumesc, draga John. M-am mai privit inca o data, altfel...
1. The most valuable thing: Well, asta chiar mi-a dat de gandit. Si cum n-am prea mai practicat sportul asta, m-am urnit mai greu... Interesant a fost ca ceea ce as fi pus aici nu intra in categoria "things": viata, dragoste, bucurie, sanatate, aer/apa/soare/pamant, frumusete, oameni, liniste si alte "chestii" de-astea etc - ele nu sunt lucruri. Asa ca la punctul asta nu am ce bifa.
Mai departeee...
2. When I’m angry: I run to get a chocolate. Si marai, ma stramb, suflu de cateva ori. Pot sa si tip (un "kiaaai" mai mititel, uneori sub forma de "la naiba"!), dupa care ma stramb iara, de ras...
Asta in cazul in care nu am dat cu mucii in fasolea cuiva, cum se zice. Chestie pe care pot s-o fac foaaaarte usooor... (Ups! Sorry!)
3. The most beautiful holiday: Aici avem doo directii:
- ce a fost: PERU, PERU si iar PERU! (cu o trecere usoara peste Egipt, Grecia, Israel, Spania)
si
- ce va fi: PERU, PERU si iar PERU!(cu o trecere mai grea peste China, Hong Kong, Seoul si altele tot pe-aici... deocamdata vise, la catre tricotez... am facut ceva camasi din urzica, mai e pana sunt gata toate douasprezece)
4. When I want to relax: I just feel what I feel. Usually, I am on "relax" mode. No effort... Nu prea fac altceva. Pot sa pun aici "si mai relax"? Pot, siigur ca pot! Deci,(sic!) cand vreau si mai relax decat relaxul firesc, trag cate o portie buna de dans. Si pun si niste muzici anume... Si ma mai latesc si lungesc pe iarba. Si ma mai si rasfat in baie, ca toate fetele, in spume parfumate si muzici, plus o carte. Pentru o ora, cel putin... Pe uuuurma, masaj cu ulei de portocale... pe uuurmaaaaa...
5. Places I would live (in): Obviously, Peru! Si Noua Zeelanda, unde niste amici ai mei au dat de raiul pe pamant. Dar cel mai mult acum mi-ar placea locul ala de care ma tot tin bine, in visul meu pentru unul din viitorurile posibile: o casuta pe deal, undeva prin Arges sau prin Apuseni. Vad eu ce se leaga pana la urma.
6. I was most happy when: Sooooooo many times! Era si sa mor de bucurie, odata, acum multi ani pe o noapte cu luna plina la marea noastra. Era sa plesnesc si am tipat ca plesnesc. Noroc ca am tipat, asa m-am mai dezumflat, ca eu chiar plesneam.
A mai fost soarele, pe Machu Pichhu... Mai e si cate o noapte de aia (se intampla mai mult noaptea) in care ma fura extazul si ma duce suuuuuussss, suuuus, de p'orma ma resetez la nivel terestru in mai multe zile si etape. Inca nu am dat totusi de maximul maximumului (aia cu marea e deja depasita, acum am alta "largime"). Cum aflu, cum vin si va spun...
7. I don’t/won’t say no to: Love
8. I stay away from: Bad mood. A mea sau a altora. Nu-mi plac oamenii plangareti. Daca ei vor si eu pot, ajut, pun umarul sa rezolv ce pot, dar nu ma mai bag la tinut perna sub capul sau fundul plangaretilor calificati.
9. I am nervous when: Well, let me see... Cand ceva ma face sa ma simt stransa in chingi. Ce sa fac, sunt foarte obraznica - desi aparentele insala grozav- si nu prea imi plac cutiile, lanturile, regulile stupide - exista si unele reguli destepte, dar astea sunt rare. Pentru astea din urma imi ia ceva timp sa inteleg si sa ma adaptez, macar pentru o vreme. Dupa aia fac eu ce fac si schimb situatia...
10. I regret: When I did not say: Please stay! I love you... (Asta a fost cel mai dur item din toata leapsa asta. dar pentru asta iti multumesc, John. Am stat cinstit cu mine, sa analizez. Era cat pe ce sa spun "Je ne regrette rien". Si totusi... Ouch!)
11. I would never quit: Love. Joy. Beauty. Calatoria de aici pana aici. Povestile, dansul, muzica, iubitul oamenilor, scotocitul in cotloanele vietii... Aaa, da. Viata. Vreau sa mor vie, asa ca n-o sa ma las sa mor mai inainte de trecere...
12. The best friends: Ajnanina, of course. Si altii cativa, unii care sunt aici, altii care au trecut deja in alte lumi... Numele lor sunt stiute sau nestiute, pe coperti de carti sau in cantece si in povesti... Aaaaa, si mai e unul, da: eu.
13. I get angry when: I lose time by being angry
14. A perfect day: Oaaaaaa! AAA peeeeerfect daaaaaay!
Sa zic? Zic: Cafea la ibric, bauta in cani de pamant smaltuite, de alea neterminate si imperfecte - ca la sado- dar atat de stralucitor impodobite. Oricat de stralucitoare ar fi, zambetul lui, privind pe deasupra canii colorate, insoreste tot dealul, tot locul ala de acolo, din fata casutei din deal... Sorbindu-ne unul pe altul, deschidem dimineata. Si atat.
(eiiii, prostii, nu-i asa?)
Cum nu prea intru in jocul lepselor, nu fac invitatii directe. Dar daca cineva din posibilii cititori isi doreste jocul asta, please feel free to play...
.
vineri, 20 august 2010
Atingerea
.
Caldura amiezei de vara apasa micul oras, turtind acoperisuri, turle si asfalt. Firele de iarba tremurau in focul aerului inca incins.
Mica insula de umbra a cafenelei de sub smochini abia reusea sa-si apere musteriii. Norocosii prinseserea un colt de seara mai racoroasa, sorbind cu nesat ceai rece, serbeturi si dulceturi sofisticate aduse din tari de tare departe...
Iasomii, trandafiri, bergamote, lamai, portocal... arome peste arome umpleau umbra aceea, iar trecatorii se agatau de ea, cautand, doar-doar o fi un pic de loc si pentru ei...
Dar locul era mic si multi ramaneau sa infrunte arsita.
Sub umbra, o femeie gusta un sorbet aromat, de cel bun de bun...
Privind pe sub borul mic al palariei de pai urmarea tremurul usor, abia palpait, al frunzelor copacului datator de umbra.
Marginile verzi ale frunzelor dezvaluiau cand si cand, intre pete albastre de cer, cate o sageata mai iute sau mai bland zburatoare - vreo pasare ce indraznea sa strabata inaltul.
Privirile cautau sa respire acel inalt, sorbind usor inspre umbra doar linistea...
Adusa inapoi dinspre sus, privirea i se agata de firul acela drept, intins de ochii unui privitor de dincolo de umbra acelei gradini. Lipit cu spatele de zidul crapat al unei case, in umbra aproape transparenta, un barbat. Statea pe marginea de piatra a bordurii si o privea.
Mai intai, ea se stranse un pic. "Oare ce...?" Dar privirea aceea o prinse, asa cum nu se intamplase demult. Nu mai apuca sa se mire, sa se intrebe "ce vrea si asta".
Privirea aceea, ca un cuprins bland al obrajilor, ca o mangaiere...
Deschisa, senina, directa si clara, cum nu mai vazuse.
Omul acela, intunecat de atata ars de soare, o privea intr-un fel... Ca si cum ar fi deschis un fir luminos catre ea, iar acum ea se lasa sa lunece pe firul asta, sa se duca adanc in... nu stia ce.
Privirea lui, ca o primire intre palme... prelungirile inimii.
Deschiderea asta ii venea tocmai acum. Acum cand, cu ultimele puteri, fugise din viata de pana atunci. Prea multa truda, prea multa lupta. Orice, oricum, oricat ar fi facut sau ne-facut, toate se impiedicasera, se intarisera si ea ajunsese ca un bulgare de piatra. Abia mai sufla.
Fugise din tot si din toate, iesind pur si simplu de pe linia vietii de de pana atunci.
Linie?! Ha! Mai mult serpuire... Dar ce mai conta acum? Drept sau serpuit, drumul se stransese, se ascutise, era prea taios. Gata! Gata, spusese si plecase pur si simplu.
"Ah! Ai fugit!" ziceau unii si altii. "Ai fugit? Nuu, ramai si te lupta."
Poate ca ar fi facut asta daca ar fi putut se miste. Dar era stransa, in bulgarul de piatra.
Cand si cum se facuse acesta, cum se adunase in jurul ei?
Nici asta nu mai conta. Nu acum. Poate dupa - daca ar fi putut sa miste - ar fi stat sa desfaca.
Acum insa fugise si se adapostise in gradina cu dulceturi si cafele. Plecase sa simta, pentru cat o fi fost sa fie, un pic din dulceata vietii. Doar un pic, doar cat sa...
Si acum omul asta statea acolo si intindea firul acesta spre ea. Si acolo, in umbra aromei de flori si de dulce, acolo, in locul acela frumos, ea se lasase sa lunece din zidul de piatra din jurul inimii ei in deschiderea aia limpede si primitoare.
Nici nu vedea chipul acelui om. Vazuse ca e un barbat uscativ, ars de soare sub maieul acela un pic prafuit... Dar ea vedea numai ochii. Si acum nici macar... Vedea doar...
Oooooo, ce vedea?
Intrata pe fir, in adancul acela luminos, vedea... O femeie frumoasa, mergand printre oameni. Cu pasul usor, cu fata de zambet si ochii de ape curate... Mergea si se unduia, ca o adiere ori ca un vant puternic. Apoi pasii se apasau bine pe pamant. Pe urma se inalta ici si colo, ca si cum ar sari din piatra in piatra. Femeia purta in par flori de iasomie. Si mirosea iasomie in jur, pe tot drumul ei...
Cand vazu stiu ca se vedea pe sine. Stia ca e ea, asa mandra cum se vazuse. Stia deja ca e unul din felurile in care ar fi vrut sa fie.
Si auzi glasul celui care o privea:
- Cine alegi sa fii?
Se cutremura si se trase usor inapoi din firul privirii. Se rascoleau toate intr-ansa, foarte repede, foarte tare. Crescu intr-un fel in ea insasi.
Privi apoi inca o data. Tot acolo, tot deschis, omul mesteca o frunza... Nu inchisese inca poarta privirii, astepta.
Ea rasufla si se lasa iar, ca si cum ar fi sarit din inalt intre norii pufosi, stiind ca brate puternice o vor prinde. Si mai vazu. Mai umbla putin, sa mai vada ceva din ce ar vrea. Si din ce nu mai voia sa vrea.
Si auzi iar:
- Cand alegi cine vrei sa fii... si soaptele continuara sa-i spuna ce si cum.
Ea asculta si zambea, topindu-se ca si aburul apei de pe pahar...
Si cand toate fura gata, se prinse putin de marginea privirii aceleia, o saruta cu tot dulcele ei si inchise ochii.
Ramase asa, sa se simta pe sine, dupa vartej... Si sufla. Plamanii se umplura si rasufla mult, puternic, limpede si bun. Se misca. Liber, larg, deschis...
Bulgarele de piatra se faramase.
Deschise ochii spre cerul curat, se ridica si se scutura din tot trupul. Privi peste drum.
El nu mai era.
Doar un ochi mic de apa langa marginea de piatra...
Se apropie, privi. Si vazu. Se vazu. Pe o margine de drum, pe o banca, pe o piatra, primind in privire pe cel aflat tot pe o margine. Aceea a propriei vieti.
Vazu si-i placu ce vazu. Zambi si pleca apoi, pasind usor.
In urma ei, iasomia se revarsa, parfum peste toata gradina...
.
Caldura amiezei de vara apasa micul oras, turtind acoperisuri, turle si asfalt. Firele de iarba tremurau in focul aerului inca incins.
Mica insula de umbra a cafenelei de sub smochini abia reusea sa-si apere musteriii. Norocosii prinseserea un colt de seara mai racoroasa, sorbind cu nesat ceai rece, serbeturi si dulceturi sofisticate aduse din tari de tare departe...
Iasomii, trandafiri, bergamote, lamai, portocal... arome peste arome umpleau umbra aceea, iar trecatorii se agatau de ea, cautand, doar-doar o fi un pic de loc si pentru ei...
Dar locul era mic si multi ramaneau sa infrunte arsita.
Sub umbra, o femeie gusta un sorbet aromat, de cel bun de bun...
Privind pe sub borul mic al palariei de pai urmarea tremurul usor, abia palpait, al frunzelor copacului datator de umbra.
Marginile verzi ale frunzelor dezvaluiau cand si cand, intre pete albastre de cer, cate o sageata mai iute sau mai bland zburatoare - vreo pasare ce indraznea sa strabata inaltul.
Privirile cautau sa respire acel inalt, sorbind usor inspre umbra doar linistea...
Adusa inapoi dinspre sus, privirea i se agata de firul acela drept, intins de ochii unui privitor de dincolo de umbra acelei gradini. Lipit cu spatele de zidul crapat al unei case, in umbra aproape transparenta, un barbat. Statea pe marginea de piatra a bordurii si o privea.
Mai intai, ea se stranse un pic. "Oare ce...?" Dar privirea aceea o prinse, asa cum nu se intamplase demult. Nu mai apuca sa se mire, sa se intrebe "ce vrea si asta".
Privirea aceea, ca un cuprins bland al obrajilor, ca o mangaiere...
Deschisa, senina, directa si clara, cum nu mai vazuse.
Omul acela, intunecat de atata ars de soare, o privea intr-un fel... Ca si cum ar fi deschis un fir luminos catre ea, iar acum ea se lasa sa lunece pe firul asta, sa se duca adanc in... nu stia ce.
Privirea lui, ca o primire intre palme... prelungirile inimii.
Deschiderea asta ii venea tocmai acum. Acum cand, cu ultimele puteri, fugise din viata de pana atunci. Prea multa truda, prea multa lupta. Orice, oricum, oricat ar fi facut sau ne-facut, toate se impiedicasera, se intarisera si ea ajunsese ca un bulgare de piatra. Abia mai sufla.
Fugise din tot si din toate, iesind pur si simplu de pe linia vietii de de pana atunci.
Linie?! Ha! Mai mult serpuire... Dar ce mai conta acum? Drept sau serpuit, drumul se stransese, se ascutise, era prea taios. Gata! Gata, spusese si plecase pur si simplu.
"Ah! Ai fugit!" ziceau unii si altii. "Ai fugit? Nuu, ramai si te lupta."
Poate ca ar fi facut asta daca ar fi putut se miste. Dar era stransa, in bulgarul de piatra.
Cand si cum se facuse acesta, cum se adunase in jurul ei?
Nici asta nu mai conta. Nu acum. Poate dupa - daca ar fi putut sa miste - ar fi stat sa desfaca.
Acum insa fugise si se adapostise in gradina cu dulceturi si cafele. Plecase sa simta, pentru cat o fi fost sa fie, un pic din dulceata vietii. Doar un pic, doar cat sa...
Si acum omul asta statea acolo si intindea firul acesta spre ea. Si acolo, in umbra aromei de flori si de dulce, acolo, in locul acela frumos, ea se lasase sa lunece din zidul de piatra din jurul inimii ei in deschiderea aia limpede si primitoare.
Nici nu vedea chipul acelui om. Vazuse ca e un barbat uscativ, ars de soare sub maieul acela un pic prafuit... Dar ea vedea numai ochii. Si acum nici macar... Vedea doar...
Oooooo, ce vedea?
Intrata pe fir, in adancul acela luminos, vedea... O femeie frumoasa, mergand printre oameni. Cu pasul usor, cu fata de zambet si ochii de ape curate... Mergea si se unduia, ca o adiere ori ca un vant puternic. Apoi pasii se apasau bine pe pamant. Pe urma se inalta ici si colo, ca si cum ar sari din piatra in piatra. Femeia purta in par flori de iasomie. Si mirosea iasomie in jur, pe tot drumul ei...
Cand vazu stiu ca se vedea pe sine. Stia ca e ea, asa mandra cum se vazuse. Stia deja ca e unul din felurile in care ar fi vrut sa fie.
Si auzi glasul celui care o privea:
- Cine alegi sa fii?
Se cutremura si se trase usor inapoi din firul privirii. Se rascoleau toate intr-ansa, foarte repede, foarte tare. Crescu intr-un fel in ea insasi.
Privi apoi inca o data. Tot acolo, tot deschis, omul mesteca o frunza... Nu inchisese inca poarta privirii, astepta.
Ea rasufla si se lasa iar, ca si cum ar fi sarit din inalt intre norii pufosi, stiind ca brate puternice o vor prinde. Si mai vazu. Mai umbla putin, sa mai vada ceva din ce ar vrea. Si din ce nu mai voia sa vrea.
Si auzi iar:
- Cand alegi cine vrei sa fii... si soaptele continuara sa-i spuna ce si cum.
Ea asculta si zambea, topindu-se ca si aburul apei de pe pahar...
Si cand toate fura gata, se prinse putin de marginea privirii aceleia, o saruta cu tot dulcele ei si inchise ochii.
Ramase asa, sa se simta pe sine, dupa vartej... Si sufla. Plamanii se umplura si rasufla mult, puternic, limpede si bun. Se misca. Liber, larg, deschis...
Bulgarele de piatra se faramase.
Deschise ochii spre cerul curat, se ridica si se scutura din tot trupul. Privi peste drum.
El nu mai era.
Doar un ochi mic de apa langa marginea de piatra...
Se apropie, privi. Si vazu. Se vazu. Pe o margine de drum, pe o banca, pe o piatra, primind in privire pe cel aflat tot pe o margine. Aceea a propriei vieti.
Vazu si-i placu ce vazu. Zambi si pleca apoi, pasind usor.
In urma ei, iasomia se revarsa, parfum peste toata gradina...
.
joi, 19 august 2010
Doar mergand...
.
De cateva zile - si mai ales nopti - mi se scurg printre degete lacrimi de femei. Povesti de viata, cu rasucirile lor, cu frangeri, cu cresteri si cu descresteri...
Ma uit cum se fac desenele lor pe nisip. Povestile sunt unice, fiecare a trait in felul sau orice cotitura de drum, dar miezul, radacina suferintei e tot aceeasi...
"Ce ciudat!" as fi zis mai demult. Acum a ajuns sa imi para firesc. Pe degetele unei maini se numara izvoarele tuturor durerilor omenesti. Pe degete, iar coborat acolo, in palma, e acel unul singur miez, din care vin toate...
Merg pe strada, sa gust lumea. Din centrul orasului inca sufocat de caldura, merg pe jos, sa simt si sa gust. Ce? Starea de viu. Ma lipesc si ma infasor de senzatiile astea. Unele urcand din pamantul cald, altele mangaind pe obraji, pe ochi, pe par...
Simt pe fata saruturi calde. E o retea de fire care vibreaza cand trec printre ele, un fel de retea de viu... E elastica, firele se ating bland de mine si ma lasa ma merg, ma tin pe blandete, ca si cum as merge pe pe si printre palme bune...
Imi simt starea asta, mi-o tin in brate ca pe un dar, si ma gandesc la pasi, la acesta simpla si naturala hrana. La acesta facere de bine din fiecare pasire.
Ma misc si ma umplu de puterea asta a viului, si ma infior de marimea, de adancimea binecuvantarii. Fiece pas ma hraneste. Ce dar, fiecare pas!
Imi amintesc de femeile astea, care sunt acum stranse intr-un punct, stranse tare. De toti oamenii stransi...
Imi vine un gand: Doamne, daca toti oamenii ar simti viul asta, cat de mult s-ar umple din pasii lor! Cat de mult ne hraneste Mama Pamant...
Si chiar cand gandesc, o picatura zdravana imi cade pe mana. Calda, fierbinte chiar. Un pipi de pasare!
Rad si ma uit in sus. Cerul e limpede, albastru adanc... O pasare mi-a tras ochii in el, sa vad, sa vad...
Da. Hrana luminii solare.
Cerul si Pamantul...
Si iar ma copleseste binecuvantarea.
Puteam sa fiu si eu cioburi, ca aceste femei... Puteam sa fiu tot pe muche, acolo unde am fost o data. (Doar o data, slava Domnului!)
Dar a fost sa imi fie dat sa simt.
Si asta, simtirea asta, e ceea ce tine in miezul ei implinirea asta, culeasa din fiece pas.
Ma astern la drum ca si cum as ingenunchea.
Si ma rog.
Ma rog sa fiu in inspir, curata si limpede, ca sa pot prefira usor printre degete lacrimile acestor femei. Sa fiu limpede langa ele, cand ele se scutura de drurere si se pleaca asupra propriei fapturi, sa se priveasca si sa se re-cunoasca. Sa stiu sa rostesc si sa tac ceea ce e de rostit si de tacut atunci cand acestea se vor trece pe sine prin renastere.
Ma rog ca si ele sa se ridice, sa mearga si sa simta pasii.
Si sa vad toti oamenii pasind pe strada, umpluti si hraniti de viu, simtind hrana asta si gustand cu nesat...
.
De cateva zile - si mai ales nopti - mi se scurg printre degete lacrimi de femei. Povesti de viata, cu rasucirile lor, cu frangeri, cu cresteri si cu descresteri...
Ma uit cum se fac desenele lor pe nisip. Povestile sunt unice, fiecare a trait in felul sau orice cotitura de drum, dar miezul, radacina suferintei e tot aceeasi...
"Ce ciudat!" as fi zis mai demult. Acum a ajuns sa imi para firesc. Pe degetele unei maini se numara izvoarele tuturor durerilor omenesti. Pe degete, iar coborat acolo, in palma, e acel unul singur miez, din care vin toate...
Merg pe strada, sa gust lumea. Din centrul orasului inca sufocat de caldura, merg pe jos, sa simt si sa gust. Ce? Starea de viu. Ma lipesc si ma infasor de senzatiile astea. Unele urcand din pamantul cald, altele mangaind pe obraji, pe ochi, pe par...
Simt pe fata saruturi calde. E o retea de fire care vibreaza cand trec printre ele, un fel de retea de viu... E elastica, firele se ating bland de mine si ma lasa ma merg, ma tin pe blandete, ca si cum as merge pe pe si printre palme bune...
Imi simt starea asta, mi-o tin in brate ca pe un dar, si ma gandesc la pasi, la acesta simpla si naturala hrana. La acesta facere de bine din fiecare pasire.
Ma misc si ma umplu de puterea asta a viului, si ma infior de marimea, de adancimea binecuvantarii. Fiece pas ma hraneste. Ce dar, fiecare pas!
Imi amintesc de femeile astea, care sunt acum stranse intr-un punct, stranse tare. De toti oamenii stransi...
Imi vine un gand: Doamne, daca toti oamenii ar simti viul asta, cat de mult s-ar umple din pasii lor! Cat de mult ne hraneste Mama Pamant...
Si chiar cand gandesc, o picatura zdravana imi cade pe mana. Calda, fierbinte chiar. Un pipi de pasare!
Rad si ma uit in sus. Cerul e limpede, albastru adanc... O pasare mi-a tras ochii in el, sa vad, sa vad...
Da. Hrana luminii solare.
Cerul si Pamantul...
Si iar ma copleseste binecuvantarea.
Puteam sa fiu si eu cioburi, ca aceste femei... Puteam sa fiu tot pe muche, acolo unde am fost o data. (Doar o data, slava Domnului!)
Dar a fost sa imi fie dat sa simt.
Si asta, simtirea asta, e ceea ce tine in miezul ei implinirea asta, culeasa din fiece pas.
Ma astern la drum ca si cum as ingenunchea.
Si ma rog.
Ma rog sa fiu in inspir, curata si limpede, ca sa pot prefira usor printre degete lacrimile acestor femei. Sa fiu limpede langa ele, cand ele se scutura de drurere si se pleaca asupra propriei fapturi, sa se priveasca si sa se re-cunoasca. Sa stiu sa rostesc si sa tac ceea ce e de rostit si de tacut atunci cand acestea se vor trece pe sine prin renastere.
Ma rog ca si ele sa se ridice, sa mearga si sa simta pasii.
Si sa vad toti oamenii pasind pe strada, umpluti si hraniti de viu, simtind hrana asta si gustand cu nesat...
.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)