Din cand in cand...

...
foto

Din cand in cand o mai iau la picior... Imi place schimbarea de decor, asa ca mai fac uneori cate un viraj, neasteptat si pentru mine. Cand ziceam si eu si restuʹ lumii ca gata, merg in felul asta si in directia asta, pac! Imi fac un alt drum si un alt pas...

Nu ca m-as plicitisi... nici vorba, viata e o super inventie care nu te lasa niciodata sa-i descoperi toate aplicatiile si optiunile. Curge din ea la nersfarsit noul. Iar unii chiar se tem de el... Noul? Brrrrr... Lasati-ne aici in lintita noastra... Lacul statut e sigur...
La naiba! Cu pas pleoscait, splafff-splafff! drept in balta! Ce daca te stropesti? Apa e apa, nu “vitrion“, si face bine, hidrateaza... Nelinistiti, mormolocii din balta cauta sa-si reaseze balamucul... O sa constate pe urma ca le-au disparut niste milimetri cubi de apa...

Cu pas adaugat mergi cu fata spre peisaj sau cu spatele, pe lateral, asa, sa nu cumva sa gresesti si sa te impiedici... Doar ca asta e forma ideala de deplasare in care iti dau cu stangu-n dreptuʹ... Plus ca la un moment dat de doare ochiul, ala de inaintare...
Daca asta te distreaza insa, fa-o! De-aia ne e dat tot asfaltul vietii, sa ne distram!

Poti sa mergi si cu pasul strengarului – risc de dat cu capul de tot felul de praguri – sau cu pasul piticului – risc de picat in nas ori in fund, cand ti-e lumea mai draga...
Poate de-a busilea. E eficient in relatiile cu superiorii. E mai sigur, da-ti trebe cotiere si manusi. Le-au cam epuizat din pravalii prietenii aia cu skateboard-urile.

A, dar uite-i pe-astia pe skates! Astia, da! Asa, da, speeeeeeeed! Sar peste tot, si nu se sparg, neam! Mare nebunie, multa adrenalina, vai de inimioara alora peste capetele carora au sarit!



Ma uitam azi la toate astea si am concluzionat ca mie imi place variatiunea, dar tin la mine si nu ma risc decat pe planseta de surf. Aia insa merge doar pe apa si mai pe langa mal.
Aleg pasul dansat, cu fel si fel de ritmuri si stiluri, cu interventiile surpriza prin baltile mormolocilor care vor sa ne demonstreze ca e mai sigur sa stai in balta ta...

E grozav sa urci dealul de la Eroilor in pas de cha-cha (Gloria Estefan are grija de aranjamentul muzical), sau sa mai faci un spin cubanez in statia de autobuz, ori sa valsezi pe scari, la serviciu, cu dosarele in brate. Poti sa faci piruete in tot felul de locuri...

Stiu ce o sa ziceti, dar nu ma tem de camera 10... Aia nu mai au locuri de parcare, asa ca m-au lasat in libertate, cica-s inofensiva... Habar n-au ei. O sa apara in curand si la noi street dancer-ii...

Sa nu mai vorbim de copii... Copii atomici!



.

Balamuc la etajul 8

Azi am pus mana pe timp si il invart bine, sa dea si el ceva mai multa dulceata.
Haaaa, rade de mine!
Da, am de reasezat lucruri, oameni, situatii si... pe mine, pe undeva, dupa ce netezesc talmes-balmesul.

Ati ghicit! Tre sa "restaurez" casa, dupa razboi. N-o fac decat cu muzica. Si bairam... Rarele mele momente de zgomot (acasa, ca in padure fac cum vreau...).

Balamuc la etajul 8, pisica alba vanzolindu-se prin casa si pisicile negre sarind pe geam... ori viceversa.

Ye, neste "ezemple", ca sa vedeti cum e...








Hai, zi buna s-aveti, manca-v-ar Raiul!


PS Nu ma pot abtine: Ma-nnebunesc dupa melodia din "Pisica neagra, pisica alba". E cea de la genericul emisiunii "de pe vremea mea": "Din comoara folclorului nostru"...

Chavaleeeeeen romaleeeeeen!

.

Ascultand timpul

...
foto

Intre falfairile clipelor se strecoara uneori inalte coloane sonore.
Ca si cum realizatorii filmelor (povesti ale noastre) ar cauta sa imprime alta si alta curgere melodica, facand din fiecare secventa un potential to be continued ...

Intr-unul din cantece, posibilele cautari si descoperiri, cele ale de ce –urilor copilaresti...
In altul, tacerile de dupa AHA-urile pline de uimire, cu ingenuncherea in fata revelatiei...
In altul, cantecul inimilor gasite una pe alta, cantand la fel...
In altul, trista unduire a despartirii, care crede ca urmeaza doar the end...

In fluxul asta muzical si intra-temporal, primesc uneori dezlegare de la Marele Papusar si pot sa vad intreteseri si melodii ce-au fost cantate candva sau ce-si asteapta cantaretii.
Ca orice vazator incepator, pot asculta si vedea coloanele colorate sonor ale altora. Impletirea lor imi este indescifrabila inca in ce priveste feliile mele de cantec si de film...

Infasurata in mister, coloana sonora a propriului meu film imi este data inca in secvente ce se incheie cu o nota de trecere, iar in functie de asta fauritorii cantecului schimba registrul, surprinzandu-ma destul de des...

Ascultand timpul, derulat ca film al vietii mele, e posibil ca intr-o zi sa inteleg, sa montez ecranul si sa-mi deschid un cinematograf.
Ma intreb insa daca se va gasi cineva sa vina la vizionare, desi va fi intrarea libera...
.

Nespus...

...

foto

Luce intins apa in noaptea asta

S-au potolit vantoasele si se aseaza peste noi

Caldul caldului, imbiind la tacere...

Nu-mi spui... In limba asta, a nespunerii, ce bine intelegem fiecare fluturarea celuilalt.

Tacerea mea e azi impurpurata. Mi-ai dat nespunere atat de dulce, de noua, de nemaprimita pana acum. Imi este nou si mi-e bine. Iti caut petala pleoapei si vad acolo tacerea ta albastrie, senina.

Ah! Si seninul m-ai invatat in asta seara. Blanda-imblandata bataie a inimii, in ritmul seninului tau.

Mi-e bine langa tine, Ingere...

Ramanerea aici e doar o soapta pe care o auzim amandoi.

De unde vine? De la cires vine... El a zis primul.

El sa ne tie de-acum in aici si sa ne-acopere din cand in cand seninul.

Soarele priveste printre crengi dimineata si sigur ne va recunoaste fata.

Oare o sa imprastie vesti in spatiile subceresti?

Si ce daca... Pamantul e cald si e bun si el stie sa taca...

Mi-e liniste si cald si iara bland.

Mi-e bine langa tine, Ingere....

.

L'important c'est la rose... Trandafirul Francesco

...
foto

Azi m-am reintalnit cu trandafirul meu de acum patru ani...

Ce revedere! Ca mai toate, dintr-o zi a mea, e o minune si bucurie...

Il gasisem cu patru ani in urma la o florarie, printre alte frumuseti. Frumos, mandru, vesel si pasional, ca toti trandafirii. Dar el era cel mai cel... O frumusete, care imi facuse asa, un semn discret, din tremurul petaleleor. Il luasem atunci cu mare bucurie si il pusesem pe birou, iar el, inaltat pe tija lui prelunga, privea peste calculatoare si radea de capetele plecate, muuuult prea serioase pentru acea zi de vara. Dupa ce l-au zarit, multi l-au tot admirat mai mult de o saptamana. Pe urma, intr-o zi, s-a risipit, plecand asa, in Tara Trandafirilor, asa cum si randunelele pleaca in Tara Randunelelor...

Mi-a fost dor de el, desi am gasit un frate al lui, prins intr-o bula de sticla, intr-un atelier de sticlarie din Mallorca. La fel de frumos, dar nu era el...

Si azi dimineata a venit iar! Francesco al meu, trandafirul care de cand ma vazuse isi soptise numele si ma chemase sa-l iau...
Tremura de bucuria intalnirii. L-am zarit peste capetele oamenilor, iar el m-a vazut, semetindu-se pe lujerul lui, peste alti trandafiri... Petalele umede luceau in soare si auzem cantecul lui, atat de frumos, de cald, de complet. Dintr-o tara de soare si mare, el vine din cand in cand si-si depune toata bogatia in preajma cuiva.

Credeti ca noi ne alegem trandafirii? Cand ii culegem, ii cumparam sau ii primim? Nuuuu... ei stiu exact cui vor canta cantecul lor soptit, in ultimele zile de viata. In zilele infloririi si deschiderilor maxime, ei stiu cui vor oferi parfumul. Vin asa, usor, in viata noastra si pleaca la fel... Revin in alte haine, da-s tot ei. Totul e sa stim sa-i recunoastem.

Mie Francesco mi-a aparut iar azi, si l-am cumparat cu mare bucurie, abia asteptand sa ajung la birou si sa-l inalt, asa, ca pe un stindard al dragostei peste griul birourilor...

Acum deja s-a potolit frematarea celor ce l-au privit cu mirare, si au aflat toti cine e el, iubitul trandafir de acum patru ani... Stiu, sunt eu insami o şotie, o gluma, asa ca nu-i mai mira prea tare.

El priveste, asa, mandru, peste toate si peste tot, aratandu-si petalele stralucind de forta, de frumos, de lumina, de culoarea dragostei... Oricat ar fi de preocupati de cifre si de telefoane, cei care il privesc sorb o picatura din altceva. Nu stiu nici ei ce simt, un gust cunoscut ori poate nou... De undeva, dinspre alt loc, sunt trasi un pic de maneca spre a simti si a se bucura. O clipa se rupe rutina si se trezesc respirand un alt aer. Macar in acea clipa, important e trandafirul...
.

Cu Pasiune...

In cresterea asta de la vis la iubire, era inevitabil sa nu urc iar... Trecand prin ceata norilor - asa e, Ajnanina draga, am trecut prin ceata, am iesit din nou peste nori, in dansul nebun al extazului, al lui Agape...

Rotind iar in vartejul fara marginile opririi, ma las iar in plin abandon, in Iubire...
Ma inunda iar poemele lui Rumi.

Rumi! Rumi! Cand o sa trec de tot, sa fii in prag, sa ma primesti, intoxicata de Iubire...

Dansez si sunt. Atat. Sunt...



sursa foto



CU PASIUNE

Cu pasiune roaga-te.
Cu pasiune lucreaza.
Cu pasiune fa dragoste.
Cu pasiune mananca si bea si danseaza si joaca-te.
De ca sa pari ca un peste mort in acest ocean de Dumnezeu?


FRUMUSETEA INIMII

Frumusetea inimii
E frumusetea care dainuie:
Buzele-i sunt pentru
A ne da sa bem apa vietii
Adevarata e apa,
Cel care toarna
Si cel care bea.
Toti trei devin Una cand
Talismanul tau este sfaramat.
Acea Unime pe care nu o poti cunoate
Cu gandirea.



TEMPLUL IUBIRII

Templul iubirii nu e iubirea insasi
Adevarata iubire e comoara,
Nu zidurile ce-s in jurul ei.
Nu admira decoratiunile,
Ci scufunda-te in esenta,
In parfumul care te invadeaza si te atinge-
Inceputul si sfarsitul.
Descoperita, asta inlocuieste totul,
Aparentul si necunoscutul.
Timpul si spatiul sunt sclavi ai prezentei sale.

Miracolul iubirii

...

In fiecare zi imi iau o portie de cafea, sorbind asa, dulce si bun, langa ea, povesti de dragoste, povesti despre Iubire...
Am un loc din care mereu iau cate o picatura de nectar, si nu ma satur...
"IUBIRE MAGICA" , a Frumoasei Marianne Williamson, este rezerva mea de bun.
Recitesc din ea - si stau in hamac, draga Geanina! chiar daca pic si eu cu fata in jos :))) - si imi flutur cu mare placere aripile in zori... Intotdeauna, nu stiu de ce, cand inchid cartea, vad zorii trandafirii...

Pentru un prieten drag, ca raspuns la o intrebare, pun azi iara copy-paste, din Iubire Magica:

"Miracolul iubirii este exprimat prin alti oameni. Atunci cand o fiinta iubita este trimisa de Dumnezeu - si nimeni altcineva nu-ti poate spune ca e asa, in afara de sinele tau - atunci el sau ea detine cu adevarat cheia eliberarii sufletului tau. Dumnezeu i-a incredintat-o. El sau ea cuprinde, in fiecare atingere si suspin, informatia de care ai nevoie, miraculosul elixir pentru a-ti alchimiza slabiciunile si a le transforma in forte - pentru a-ti usca lacrimile si a le transforma in esenta geniului, pentru a-ti rupe lanturile si a te elibera, ca sa te desfasori, in sfarsit, ca ceea ce esti: sinele tau plin de pasiune. Vai si amar de cel ce nu cunoaste inca indeajuns, pentru a spune un "Da" ferm si din inima unei astfel de iubiri, pentru a se inclina in fata adevarului ei, pentru a se smeri in fata fortei sale, pentru a se abandona rafalelor de vant ce se dazlantuie in inimile indragostite.

Ce tragic e atunci cand suntem prea aroganti pentru a asculta glasul iubirii, pentru a lasa deoparte toate meschinariile si a spune: "Sunt gata sa ma duc acolo". Ce prostesc e sa spui "nu", refuzand puterea alegerii plina de iubire pe care Dumnezeu a facut-o pentru noi. Ce trist e sa ne subestimam atat de mult, incat sa nu putem crede ca cel sau cea care ne sta in fata - trimisi de Dumnezeu - este un inger venit sa ne dea aripi. In ziua de azi suntem atat de putin impresionati de misterele universului!

Dar, daca suntem obisnuiti sa-L negam pe Dumnezeu, atunci, desigur, Ii negam si ingerii. Iar ei tin in brate, ca si statuia lui Michelangelo, Pieta, trupurile iubirilor noastre nealese.
Ingerii plang, pentru ca inimile lor sunt deschise, si eu cred ca Dumnezeu insusi plange la vederea refuzului unei astfel de bucurii. Iar voi continuati sa va rugati pentru ceea ce deja ati primit si, intr-o buna zi, veti intelege ca ceea ce ati lasat sa zboare pe langa voi a fost un miracol menit sa vindece. Ati putea sa o spuneti si voi, dar atunci va fi, probabil, prea tarziu.

Ingerii nu raman aici prea mult; ei zboara mai departe, atunci cand iubirea ii refuza. Ei nu zabovesc in zonele fricii pamantesti. Ingerii nu vin decat sa ridice pasagerii si sa zboare cu ei in paradis. Orice altceva este atat de prostesc si atat de trist!

Dar mai este inca un lucru de stiut despre ingerul care a venit dupa tine. Ingerul care a venit sa te duca in paradis are, in realitate, doar o singura aripa. Ea avea nevoie ca ingerul din tine sa iasa la iveala, sa fii pentru ea ceea ce ea era dispusa sa fie pentru tine. Astfel ati avea tot ce va trebuie pentru dans si pentru zborul vostru unul cu celalalt. Impreuna ati fi avut o singura pereche de aripi.

Data viitoare cand va veni - oricine ar fi ea- poate ca nu o vei refuza. Data viitoare cand va veni, smereste-te in fata Domnului. Data viitoare cand va veni, recunoaste-ti durerea. Data viitoare cand va veni, vino si tu in intampinarea ei. Data viitoare cand va veni, renunta sa te mai impotrivesti.
Data viitoare cand va veni, fii curajos."

(Marianne Williamson)

Omul din Luna

...
foto

Am vorbit azi-noapte cu omul din Luna... Toata noaptea am vorbit.

Profitand de perdeaua deasa de ploaie, cand putini indrazneti se avantau sa strabata norii cu mintea, caci privirea nu putea strapunge intunericul, am povestit cu Omul pe reteaua interioara. Pe Innernet... Asa comunicam deseori si ieri nu avea de discutat cu multi privitori spre Luna... Eu m-am invatat sa-l vad prin intuneric si aveam culoar liber catre atentia lui.

Mi-a povestit ce a mai facut de la ultima lansare de vise a noastra, de acum o saptamana. A avut cateva "nopti" nedormite - adica zile, caci el doarme ziua - din cauza luminii prea puternice a scanteietoarelor vise. L-am sfatuit sa se acopere cu o perdea din matasea noptii, poate asa ii va fi mai usor...
A ras un pic si mi-a zis ca nu se gandise. Acolo, la el, in ziua nu ramane din noapte nimic. Dar i-am strecurat o smecherie: cand noaptea se furiseaza sa plece, sa taie un pic din mantia ei. Apoi asezand-o pe solul lunar, acolo unde visele se transforma in impliniri, sa-si puna si el o dorinta si sa-si faca o mantie cat de mare vrea, sa se umbreasca putin sub ea...

Am ras si am sporovait. Ne stim de o viata, eu si Omul din Luna... Eu mai trecand de varste si de locuri, el tot "tanar si nelinistit"...
E chiar un pic nelinistit, noptile astea. Din cand in cand, la luna plina... Dar ii trece...
Ieri era cam plouat... Privise cam mult la pescarii ce-si facusera de lucru in noapte si acum povesteau soptit, cu nadejdea ca pestele vine mai bine in undita pe vreme ploioasa...

L-am imbiat cu o cana de ceai. A ras un pic stramb, stie si stiu si eu ca nu poate cobori noaptea din Luna... Doar pe marginea diminetii poate veni, cand stralucitoarea lui gazda isi incheie misiunea nocturna. Ei, da, din cand in cand mai calatoreste el si noaptea, dar asta doar cand e satul de plimbarile lunare. Cand are o "motivatie"...

Acolo, in Luna, ii este perfect... Lumina placuta, prefirata argintiu, ii arata locuri de basm. Nu-s aglomerari urbane, nu-s batalii si alergari dupa vreo himera... Doar ca nu-i verde si nu-s rauri si nu-s mari... Mai coboara el la scaldat in apele marii, stiu eu... Tot la luna plina ii place mai mult, dar nu numai... I-am spus ca l-am vazut si pe Nil... Iar a ras. Ii plac cantecele alea, auzite de pe maluri, si soaptele perfect clare in noapte, si rugaciunile muezinilor. Ii plac si cantaretii nocturni, si dansatorii de langa focuri, si povestile indragostitilor plimbareti pe sub luna... Si florile care se deschid noaptea, si muzica de prin salile de dans, si povestile citite de parinti copiilor.
- Nu te plictisesti, acolo, singur?
L-am intrebat asta a nu stiu cata oara, de cand tot vorbim...
Mi-a zis ca nu, nu se plictiseste. Si ca oricum, de acolo vede mai bine tot. Aici, pe pamant, ar vedea ca si mine, doar cate o felie din ce poate el vedea. Doar un pic din toate minunatiile.
Si de data asta mi-a marturisit ca nu e chiar singur. Nu stiu ce l-o fi apucat, se vede ca l-am prins intr-un moment in care avea chef sa spuna... Oricum, stie ca eu sunt discreta si ca nu povestesc nimanui. Doar fiecare poate vorbi cu el, direct... Si nu-mi place deloc sa imprastii prin sat. Oricum, de obicei satul stie si ce nu e, mai ales ce nu e...

Da, omul mi-a spus... Obosit de atata umblat singur prin praful lunar, se asezase intr-o noapte undeva, langa un mic crater, si privea spre pamant, iscodind gandurile noastre. El, Omul, poate auzi uneori ce gandim... A zarit un palpait luminos, un soi de licurici, undeva, spre marginea luminata a lunii, acolo unde incepe fata nevazuta, cea umbrita... S-a apropiat sa vada ce era acolo. Si a gasit... Un pui mic de vis. Cu licariri azurii si violet, tremura agatat intr-un mot de piatra, si nu stia cum sa se descurce din propriile fire incalcite... L-a desfacut cu grija, fir cu fir, si pe urma a vrut sa-i dea drumul. Dar ceva l-a oprit. O clipire, o umbra, o frantura de poveste din el l-a tinut sa vrea sa mai vada. Si a vazut... Era visul unei fete care canta pe malul marii, in noapte. Canta chiar lui, Omului din Luna. Mirat, a mai privit un pic. Si-a aprins luminile launtrice, sa prinda visul pe raza de unde a venit. Si a gasit-o pe fata, pe mal... Intr-o tara indepartata, pe o plaja albastra luminata de luna. Cantecul ei vrajise valurile si el asculta uimit...
Nu si-ar fi inchipuit ca dintre atatia oameni din jurul ei, fata-si va fi visat ales pe el, pe Omul din Luna...
Intai n-a stiut ce sa faca. Era prea nou, prea mult, prea neasteptat. Apoi, de atata timp, el nu stia ce-i tulburarea asta. Placuta, dar tulburare...
Fara sa se gandeasca prea mult, a intrat in joc... A inceput sa asculte cantecul si a trimis si el raze de luna. Fata le-a prins si a sarutat luminile din palme. Apoi a ras catre el, in noapte. Omul i-a facut semne din luna, ca un copil, ca un tanar fara minte... Ea a inceput sa alerge pe plaja, sa rada si sa danseze... Si pana la ziua au glumit, intr-o limba stiuta numai de ei...

- De la o vreme, nu mai dorm zilele. Astept sa vina noaptea, sa ne spunem tot felul, de ce-am mai facut, ce-am mai auzit... Luna plina ma nelinisteste, ma gandesc ca ea o sa-si urce un vis in corabie, si in vis o sa fie altcineva...
- De ce n-o intrebi? am zis eu, neputand sa ma abtin a invarti cu un bat in lumina lunii...
L-am vazut cum s-a uitat la mine dintr-o parte.
- Ce s-o intreb?
M-am uitat si eu dintr-o parte.
- Ce vis o sa-si urce in Luna...
A tacut si s-a intors cu spatele. L-am simtit ca nu prea nu mai avea chef de vorba...

L-am invitat in gand pe Om sa-si gaseasca drumul linistii sa si sa-si intrebe visatoarea. Stiu ca pana la urma, intr-o noapte, nelinistile vor fi mai mari decat ezitarea, si va croi drum intrebarii sale...

Eu stau si privesc ziua cerul si stiu ca acum, in Luna, Omul incearca sa doarma... O sa-i fac un ceai de tei cu miere de roinita pentru data viitoare...

De la o plimbare...

De la o plimbare in Cismigiu, unde am petrecut clipe de minune cu Ajnanina si cu Geanina,am venit cu multe bucurii.
Una, aceea a timpului trait in impreuna. Are o dulceata de neegalat. Bucuriile astea sunt rare, ca pret, ca nestematele, si tot ce putem face e sa le tinem cat putem, vii, in inima. Zambetul si atingerea calda a povestilor de viata sunt daruri ce trebuie pretuite pe masura marimii sufletelor din care vin...
Cine stie cate astfel de bucurii vom avea? Muuulte vreau sa cred, enorm de multe.
Multumesc de acest dar sufletelor frumoase care azi au aripat ziua si visele mele.

Un cantec romantic pentru Frumoasele mele de azi si pentru toti cei pe care ii purtam in visele noastre:



O mica lamurire: Ca si toate povestile de dragoste ale vietii mele, "Romeo si Julieta" are happy end, refacut de mine cand eram copil...
.

Update: De la Mirey, un dar de suflet frumos pentru prieteni si pentru prietenie.
Multumesc, Frumoaso, Validation e o minune de film...

YOU ARE GREAT, YOU ARE AMAZING!

Interviu cu un Inger

...
foto

Pentru multe si de toate avem Ingeri...Si pentru vise, desigur. Ingerii nu se numesc "pentru", ci direct, "acel/acea ceva". Inger Vis, de pilda... Ingerii vise sunt multi. Pentru ca sunt si multe vise.

In noaptea cu luna plina am privit inaltarea corabiei cu vise. Trei nopti s-au tot urcat vise in Luna... Ajnanina s-a rugat pentru ele, eu am facut foc si am cantat.

Ieri noapte am asteptat in pragul casutei mele din vis, intre flori si pomi.
Am pregatit samovarul, am pus canile de pamant pe masuta de lemn de brad si am asteptat acolo, sub stele. Luna, din inalt, de dincolo de nori, cu sufletul ei de Luna, a vazut si a stiut...

Cam dupa miez de noapte a venit. Era el... Frumos, cu plutire in pasi, cu miscari line, strabatut de vinisoare de lumina aurii, albastrii si trandafirii. Un Inger. Ingerul Vis.

S-a asezat pe bancuta de lemn de langa masuta. Ochii ii erau ape schimbatoare si, din cand in cand, luciri de stele.
Am asezat pe masa ceaiul, in cani. Parfumul de tei, iasomie si trandafir a umplut locul. A zambit. I-a placut mireasma.

Mi-am scos cuminte caietul si un creion colorat. Am asteptat sa se lase peste noi mireasma noptii, ca o mana mangaietoare. Cand am simtit ca a venit clipa, am intrebat:
- Ce fac visele noastre? Sunt bine? Glasul mi-a sunat atat de tare, in linistea aia...
El a zambit, cu ochii schimband ape de azuriu si trandafir...
Am auzit raspunsul, ca un cantec:
- Toate visele au ajuns cu bine. Sunt fiecare in cuibul sau. Vegheate sunt cu grija si cu drag.
- Ce se intampla cu ele acum?
- La fiecare gand al celui ce l-a trimis, gand de crestere, de buna grija si de drag, se aduga inzecit praf de stele si clar de luna. Visul este hranit. Am vazut ca si voi va rugati pentru ele...
Zambetul lui a facut zarile sa clipeasca. Lumina zilei a scanteiat in plina noapte, apoi s-a intunecat iara. Parca visam si parca nu...

- Voi de fapt nu faceti nimic pentru ele.
- Cum asa? am zis eu. Atata lume s-a grabit sa-si puna visele in Luna... Sa si le aleaga, sa si le culeaga, sa le hraneasca cu buna grija, cum zici.
- De unde vin ele, visele, stii? A intrebat cu glas argintat , cu atata blandete ca mi s-a facut caldul acela, de miere...
- Din mintea noastra.
- Da si nu...
- Din inima noastra.
- Da si nu...
- Cum asa? Visul unui copil sa creasca, al calatorului sa isi atinga tinta sau doar drumul, al femeilor si barbatilor sa se intalneasca si sa se iubeasca, al taranului sa-i rodeasca ogorul, al mamei si tatalui sa le fie hranit, sanatos, norocos si iubit odorul, toate astea nu-s ale noastre?
- Da si nu...

Blandetea glasului ma adormea, privirile-i jucau in curcubeu. Parca o mantie vrajita si grea mi se lasa peste ochi, peste intelegere...
Deodata, cu o miscare destul de iute pentru felul lui plutitor, s-a ridicat si, zambind in stralucire, a rotit o aripa de argint, un semicerc prin fata mea, ca si cum ar fi tras o cortina.

Cand argintul aripii a coborat, am vazut...
In fata mea, minunea unei Lumi...
O lume cu toate ale ei implinite: parinti cu pruncii lor, in case luminate, incalzite de dragoste, stralucite. Perechi de tineri si de varstnici umbland mana in mana pe cate un drum. Oameni lucrand pamantul si ridicand din sanul brazdei cate un rod, privindu-l bucurosi in Soare... Adanciti in carti, inventatorii strigand "Evrika!" Alergand pe campuri, copii fericiti tragand dupa ei zmee colorate. Un pictor un fata unei uluitoare capodopere, zambind fericit si facandu-si ultima atingere de penel pe panza desavarsita. Cantareti si dansatori mangaiati de bucuria trairii darului lor, invatatorii in mijlocul invataceilor...
Ape cristaline udand campuri roditoare, muntii semeti plini de paduri verzi stralucitoare, vietati prin campuri, paduri si ape, umplandu-le de viata... Culorile curate, in aerul pur, isi rasuceau nuante care mai de care mai vrajite, umplandu-mi ochii de frumos si sufletul de bucurie.
Multe si toate le-am vazut, repede, ca si cum multe filme se defasurau simultan in fata ochilor mei.
Asta era o lume undeva, sus... Sub ea, ca si cum ar fi privit cerul, multimi de oameni urmareau cu privirile lumea de sus, cu fire de lumini pornind din ochii si din inimile lor...

- Asta e lumea, asa cum o visam, lumea care va fi sa fie. Fiecare om simte chemarea visului si il primeste in inima. Apoi il vede, si cu inima si cu mintea. Lumea visului e cea care isi cheama visatorii. Visele sunt deja facute. Lumea de vis e deja facuta. Voi le vedeti si le primiti pe cele care va cheama. Le raspundeti si veniti spre ele. Va croiti toata viata drum spre ele.

Il ascultam vrajita.
- Si pe ea, lumea asta, cine a facut-o?
Ingerul ridica iar aripa si o roti peste capul meu.
Uriasa, toata noaptea s-a aprins in lumini orbitoare. Au cantat cerurile. Minunea m-a coplesit de am simtit ca nu-mi mai incap in trup. Culorile orbitoare au sclipit o clipa atat de puternic incat am crezut ca voi orbi. Am strans pleoapele.

Apoi a cazut iar mantia noptii, i-am simtit adierea albastra... Am deschis ochii.
Pe masa, cana cu ceai aburea tei, iasomie si trandafir...

.