Ca o coroana, inima...

...

foto

I'm wearing my heart like a crown
Pretending that you're still around


Da, pot sa-ti spun o multime de nimicuri, pretinzand ca toate-s cum le stii. Foarte bune, adica...
Stii, a ramas tot acolo primul visin, acela din curtea casei pe langa care trec, in drum spre autobuz. Visinul, pomisorul acela care isi daduse prima lui floare, e tot acolo. Acum e pom in toata firea... Visam candva cum ar fi sa-l mangaiem impreuna.

Nu, nu a plouat prea tare. N-a mai plouat de fapt de ani de zile.
Din cand in cand e senin si mai urmaresc norii ce se tot duc incolo si-ncoace. Unii ajung si in dreptul pasilor tai si-ti mangaie umbra. Dar eu nu ma gandesc la asta. Deloc.

Nu, nu mi-e dor... Mi-e perfect senin si mi-e umbra in arsita. Mi-e pasul la fel de sprinten si n-am nici o ezitare, nici una. Dansez zi si noapte, asa cum stii. Nu, nu o fac de una singura... Nu tot timpul. Si nici nu ma gandesc ca-ti place acelasi fel de dans, aceeasi muzica. Nu, nici vorba...

Mai scriu din cand in cand povesti, amintind si despre visele noastre comune. Stiu, nu de tine vorbeam, doar de mine si de fluturele meu albastru. Doar de mine si de vizitatorii mei nocturni. Doar de mine si de calatorul meu intors acasa. Nu, nu esti tu...

Nu imi ocupi zi si noapte spatiul acesta complicat din spatele fruntii. Nu esti aici dimineata si seara. Nu imi amintesc de plaja, de brazi si de cerul pe care mi-am dorit sa le privim impreuna, candva.
Era undeva, langa dig, o stanca imbracata in iarba de mare, pe care am fi putut sa stam si sa radem, alunecand si tinandu-ne unul de altul... Nu mai stiu. Am uitat cu desavarsire.

Imi este prefect egal unde esti si ce faci. N-am mai trecut de multa vreme pe la cutia postala... Da, tot fara cheie o tin... Nu mai privesc in fiecare dimineata, asteptand sa pui un nasture de sidef, o frunza de tei, un creion colorat tocit pana a ramas cat degetul meu mic...

Nu mai trec in fiecare zi pe dealul acela unde urmaream pe regina albinelor ori irisii frumosi si uriasi, din fata blocurilor cu patru etaje. Ma gandeam ca ti-ar fi placut sa vezi frumusetile astea.

Nu mai mananc " Caramels, bonbons et chocolats" ascultand pe Dalida si pe Alain Delon... Nu, nici pe Georges Moustaki, cu "Ma solitude"... Acum am alte muzici, iar pe astea le-am uitat cu desavarsire. Nu le mai stiu numele...
Habar n-am ce inseamna cuvintele:
Comme j'aimerais que tu me comprennes.
Rien que des mots
Que tu m'écoutes au moins une fois.
Des mots magiques des mots tactiques
qui sonnent faux
Tu es mon rêve défendu.


Nu mai ascult pe Freddy, iubitul nostru comun. Nu stiu ce spune, nu inteleg limba... Nu stiu...

Si nu imi port inima ca o coroana, prefacandu-ma ca esti aici...

Warning: Cand am scris asta, m-am prefacut tot timpul...

.

Si vine o zi...

...
foto

Si vine o zi in care obosesti. Gata. Stai asa, pe pamant, si privesti in zare. Ziua-i inca intre gene... O vreme, taci. Iti tac si gandurile. In sfarsit! Moara lor, obosita si ea de atata tocat, se opreste. Nu mai are ce macina...

In zare, departe, vanturile pot invarti lumea cum vor. Aici, pe pamant, e liniste. Albastru de liniste. Blandetea linistii te patrunde de peste tot. Intai inconjoara, cald, ca o mantie, apoi furnica pe piele, pe urma intra prin pori si curge inauntru... Gaseste toate cotloanele tale, si alea stralucite si alea prafuite. Daureste tot si lasa praf de aur in toate odaile tale.

Umplut de liniste te uiti la cioburile din fata ta. Pe pamant, cazute si imprastiate, cioburi ale viselor sparte. Da, asa e, unele vise au fost candva purtate de tine, tinute sus, azvarlite in luna... Rostul neimplinirii lor nu il stii. Te-ai trezit cu ele asa, cazand din nu-se-stie, si facandu-se zob... Iata-le aici, facute mici faramici... Si ai obosit sa tot iei iar si iar visele astea si sa le arunci iar in luna...
Gata. Timpul pierdut isi cere rasplata.

Ca si un luptator ostenit, ingenunchiat langa propria umbra... Stai si privesti. Ce poti face? Nu poti dezlega misterul si stii ca nu cu asta ai a-ti umple timpul.
Doar stai si respiri... Asteptarea isi face simtita chemarea. Incepi sa astepti. Sa asculti, sa adulmeci... Ce? Ce vine dupa ultima spargere si risipire?
Iata, cioburile sunt aici. Tu la fel, in stare, in asteptare...

Inauntrul linistii dinauntru, de pe apa limpede si nemiscata ce ai devenit, undeva, pe mijlocul ei, o fluturare. Abia simtita, abia vazuta, o tremurare. Credeai ca vei ramane asa, nemiscat, fara puterea de a clinti macar un gand, pentru totdeauna. Ca te vor prinde ploi si te vor usca arsite aici, in mijlocul campiei, inradacinat in nemiscare, in neputinta...

Si totusi... Nestiuta, neghicita, nemaivazuta si nemaiauzita, acea tremurare acolo, inlauntru linistii dinauntru apare... Usor-usor, ca o parere, tresare si face sa miste interioara mare... Apoi tot mai miscat, tot mai mult fluturat, se isca vartej in mijlocul apei. Ca un buric pe burta uriasa a Mamei. Vartejul trage apele interioare spre adanc, adanc de care nu stiai. Bolboroseste acum tot mai tare, roteste din ce in ce mai mult si mai invloburat intreaga ta interioara mare... Te cuprinde cu totul si roteste in tine, atat de puternic incat trupul pe pamant abia se mai tine. Si deodata, asa, din mijlocul pieptului tasneste vartejul in sus, spre inaltimi, facandu-te sa dai capul pe spate si sa ridici ochii. Vezi cerul. Albastru intens, enorm si nespus de dens... Clocotul launtric iti cuprinde intreaga fiinta, hranind-o cu atata Viu, ca te ridica in picioare.

Din toate partile vantul apare... Cuprinde tot si matura intr-o suflare intreaga campie. In cele patru zari toata faramitarea viselor sparte dispare. Ramane un singur bob, unul mic, stralucitor... poate cel ce a stat in mijlocul viselor. Il ridici in plama. E usor, usor ca un fulg... Pui cealalta palma peste el, sa acoperi si sa ii dai un ultim gand. Intaiul ce-ti apare dupa atata liniste. Ii soptesti ramas-bunul, intelegand ca rosturile implinirilor si neimplinilor stau doar in Mana Care A Scris. Si ca aceste rosturi fac viata sa fie o minunata si uluitoare simfonie. Spui micului bob: "Ridica-te si umbla".
O clipa uriasa sta. Sta mult, inainte de a trece.
Simti intre palme fluturare calda, blanda, usor tematoare. "Nu te teme", ii spui, si desfaci palmele. Un fluture mic, cu aripi de cer, prafuite auriu, isi incearca aripile. Un tremurat, inca unul... Iata, aripile deja isi stiu zborul. Iute ca o dragoste, fluturele albastru isi ia zborul, aratandu-ti ca departe soarele si-a luat in stapanire crestele muntilor.

Te infasori in mantia umbrei tale, asezi privirea spre rasarit si pornesti.
La urma urmei, sunt atatea vise de urmat...

La orizont, o fluturare intre cer si pamant, o aripa de vis... Soarele rade...

Are you sleeping?

Noapte buna...

M-am asezat pe felia de luna si-mi privesc niste copilarisme...

Am o nebuna placere, o stare de vacanta, carata cu galetusa din mare, langa castelul de nisip "picurat"...

Mai stiu azi copiii sa faca asa castele, din picuri de apa si nisip?

Anul asta, din cate se deseneaza, nu am vacanta. Adica una asa, de macar o saptamana. Dar am tot fugit ici-colo, o zi –doua, si o s-o mai fac.

Eiii, si nici nu e nevoie. Uite-asa, doar din cateva abracadabre si ceva muzica si dans, se poate intra prefect in balans, si se face starea de vacanta.

Va pun asa, de noapte buna, o felie de voie buna.

Azi am revazut OBLIO- THE POINT pe youtube si m-am umplut de bine si de starea asta.

Daca dormiti, sa va fie somnul lung, bun si odihnitor. Daca inca nu, faceti o plimbare in desen animat si simtiti-va ca in vacanta... La urma urmei, e doar o simpla chestiune de stare... :))))))))

.

Update:

Mai stiu azi copiii sa faca asa castele, din picuri de apa si nisip?


Am gasit

Un scurt "Despre mine" - leapsa

Am primit o leapsa de le Geanina si am intrat in joc.

Iata ce a iesit, asa, la repezeala...

1.Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici cel de-al patrulea rand.
" " Pagina 18 e o pagina goala . Deepak Chopra - Calea Magului

2. Fără să verificaţi , cât e ora? vreo 12 jumate
3. Verificaţi: 13:10

4.Cum sunteţi îmbrăcat(ă)?
Roche inflorata cu dantele. Tipic englezesc....

5. Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi?.
La ce-mi scrisese Geanina pe gmail.

6.Ce zgomot auziţi în afară de cel al calculatorului?
Melodia “Guantanamera - Julio Iglesias" - radio al unei colege de birou .

7. Când aţi ieşit ultima dată şi pentru ce?
Dimineata, ca sa vin la munca.... Mai fac inca de-astea...

8. Ce aţi visat ieri noaptea?
N-am prea visat, vorbeam in somn si n-am lasat pe altii sa vorbeasca.

9. Când aţi râs ultima dată?
Cred ca acum vreo cinci minute... hai, max opt.

10.Ce aveţi pe pereţii încaperii unde sunteţi?
O spartura mare cu ceva gratii - un soi de aerisire, da' e doar de forma. Dulapuri cu multe rafturi pline de dosare. Niste geamuri mari care nu se deschid.

11. Daca aţi deveni multimilionari peste noapte care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?
O bucata maaaaaare de padure. Sa am grija sa creasca liberi copacii.

12.Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?
"Devil beside you" - Taiwanez online, revazut de cateva ori. Aseara eram iar pe la jumate. Imi place rau de tot Mike He.

13. Aţi văzut ceva neobişnuit astăzi?
Parul meu.Ieri am pus o masca de par cu plante si petrol. Azi aveam parul muuult in toate directiile. Maine oricum ma tund.

14. Ce părere aveţi despre acest chestionar?.
E un chestionar si atat...

15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă.
S-a reluat cursul de dans arabesc, diseara ma duc sa trag un shimmy...

16. Care este prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba despre o fetiţă?
Daca ar fi fost, ar fi fost Kris.

17. Si daca ar fi vorba de un baiat?
Daca ar fi fost, ar fi fost Mihai.

18. V-aţi gândit deja să locuiţi în străinătate?
Da. Doar gandit. Am prieteni in Noua Zeelanda. Raiul pe pamant...

19. Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului?
"Ce ti-a luat atata?"

20. Daca aţi putea schimba ceva în lume, în afara de politică, ce aţi schimba?.
Pe "trebuie". L-as desfiinta.

21.Vă place să dansaţi?
Enorm. De fapt, o fac aproape zilnic (nocturn).

22. George Bush?
Ce?

23. Ce aţi văzut la tv. ultima dată?
Capul mare si negru. A trebuit sa-l sterg de praf, ca a venit nenea de la UPC sa-mi puna un aparat smecher, care imi face viteza la net de 12 Mbps. A pus un fir si in tv, pe care il tin pe masuta ca sa aiba si ea ceva pe ea...

Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să primească această leapşă?
Nu am "ar trebui". Daca doreste vreun cititor sa preia, please, feel free...

Veniti sa umplem luna II

...
foto
...


In noaptea asta se inalta corabia cu vise.

Luna a crescut sa le prinda si sa le cuprinda, cu toate nuantele si stralucirile lor... Ca si o femeie nascatoare, Luna se rotunjeste, stralucitoare...

La miez de noapte forfota e in toi... Toti micii purtatori de vise, care au strans de peste mari si tari ce au pregatit ai lumii visatori, aduna si aduna tot in corabia ce va urca in luna...
Se lumineaza corabia si scanteiaza padurea... Cantecul zanelor tine in vraja pasari si flori... Niciuna din acestea nu va sti cand visele vor pleca, spre a se implini.

Cand se vor bate trei ceasuri din noapte, corabia se va fi umplut... Ultimii purtatori de vise se intorc pe firele de lumina pe malul lacului... In jurul apei, braul de argint lumineaza si toti elfii si toate zanele danseaza...
Aaaaa! Pantecele corabiei s-a cutremurat. Cute spumate pe ape, mici valuri... daurita purtatoare de vise se ridica pe fire de raze de luna... Usor-usor se ridica in zbor, plina si clatinandu-se de greutatea viselor...

Inauntru, acolo, in Luna, nu stim ce se face. Doar ca pe masura ce cate o felie de vise se implineste, luna incet-incet descreste... Ea naste in lume impliniri si se bucura de fericiri...

Mii de ani, nestiute mii, oamenii au ridicat din cand in cand ochii spre luna, indraznind tremurarile, tristetile, bucuriile si visele sa i le spuna... Luna s-a invatat sa primeasca, sa creasca, sa nasca impliniri si sa le daruiasca...

Purtate impreuna, visele capata o forta nebuna. Se intalnesc in lumina toate. Si aici, ca si acolo, in mare sau in munte, pe nisipuri sau in campii bogate, oamenii viseaza cam la fel... Dar daca nadajduiesc impreuna, si cred, si viseaza asa, incep cu totii lumea a o schimba...


Privesc la minunea din padurea de argint si la luna.
Am facut focul si-i cant, sub bolta deschisa a Spatiului Sacru. Din cele patru zari, vanturile vegheaza si hranesc luminile si flacara violet.
Impreuna cu mine, cu noi toti, visatorii, cei ce au fost si cei ce vin dupa noi sunt aici, "bunice si bunici", fratii nostri mai mici si copiii copiilor ce vin... Impreuna, credem in implinirea viselor noastre luminate si vrajite de Luna.


Update: Pun aici visul cuiva, vis atat de stralucitor ca aproape face din noapte zi:
Visul lui Mihai, cel care a pornit intr-un Autostop pentru Pace si Suflet. Visul meu, legat de al lui, e sa-l vad intors acasa... Desi pe blog nu e nicio miscare din 13 ianuarie, ultima postare spunea Orice este posibil si se incheia asa:

Viata mea se intampla aici si acum!
Respir adanc, zambesc larg si iubesc tot ce mi se-ntampla.
Sunt liber! Ca si tine!
Nu stiu cat si cum voi trai, dar ma bucur pentru ca te-am intalnit!

Sunt totul,
sunt nimic,
sunt orice.

Orice este posibil!

Te asteptam acasa, Mihai!

.



.

Veniti sa umplem luna

...
foto


Impreuna cu Ajnanina am ales aceasta noapte ca sa va aducem aminte de visare.

In noaptea asta se coboara corabia din Luna...

V-am povestit acum cateva zile cu ce se umple luna.

Am aratat acolo cum elfii si zanele vin si aduc, pe fire de lumina, peste ape, cupe cu visele noastre, ale tuturor, si umplu corabia cea stralucita. In trei nopti, ea se umple, si apoi urca iar in Luna, unde magia va desavarsi implinirea viselor.

Pe 7 iulie, (luni noapte), e luna cea mai mare, luna plina. Pe lacul cel abastru din padurea de argint se va ridica acea corabia, ce se coboara azi.

Pana atunci, puneti-va in cupe toate visele. Sau cele ce va vin acum in minte. Cele ce vin, sunt primele, caci ele sunt de mult acolo, in inima, ori in spatele ochilor, asteptand sa straluceasca intre toate cele ce se vor implini.

Unul langa altul, visele locuitorilor acestei lumi, au mai multa forta.
Acolo, in Luna, se intalnesc...

Puneti-va, cernute si asternute:
Vise de dragoste. Vise de drum. Vise de nastere si crestere, de bun si belsug. Vise de schimbare. Vise de implinire, de regasire, de fericire. De sanatate si putere. De mangaiere. De semanat si de cules. De dat, de primit, de ales. De stiut si facut. De sedere linistita, langa iubit, langa iubita. Vise de plecare, pe munte si pe mare. De vacanta, de joc si speranta. De intelegere si luminare. De zburat pana la soare. De pace si bun, de cantec si dans, de echilibru si balans...
Toate, cate si mai cate, vise mari si marunte.

In Luna, se vor face perechi-perechi ori chiar mai multe laolalta.
Vis de dragoste de baiat intalnind un vis de fata. Vise de mama si vis de tata intalnesc suflet de copil asteptand sa vina in lume. Vis de drum, gasindu-si cararea, vis de nou, gasindu-si schimbarea. Vis de vacanta, intalnind cea mai frumoasa calatorie ori casuta, un mal de mare ori un varf de munte. Vise mari si vise marunte, se intalnesc, se amesteca si se vrajesc...

Cum? Nu stim bine. Si nici nu stim cine...
Dar nu conteaza. Totul e ca in noapte Luna cea plina lumineaza si sta asa, sa creasca si sa vrajeasca visele ce urmeaza sa se implineasca.

Pana luni noapte, va poftim sa va scrieti o lista de vise, cu indrazneala, iar noi cu indrazneala sa o citim... Purtate asa, in inimi mai multe, visele se vor implini mai iute...
Si daca veti face aceasta lucrare, vom trece pe la fiecare si va vom povesti unii altora despre cei ce au visat... Sarbatorind, asa, prin colind, pe toti cei ce au incercat.
Sa ce? Sa creada. Intai au crezut, ca pe urma SA VADA.

Vom face luni noapte un foc mare si frumos, sa hraneasca visele si sa lumineze inimile celor ce au indraznit sa viseze...
.




.
Update:

Imi fac o prima portie de vise...


Acum visez si imi vad in inima implinite visele astea:

Casa mea dintre dealuri. Lemn si piatra de rau. Cu odaia de scris, cu gradina cu flori, bancuta si masa de lemn de brad. Visini si meri si caisi, plus loc de alergat pe iarba si intre flori. Undeva, mai la vale, o apa curgatoare. Sau un lac albastru. Ma incanta oricare...
Cu un pic de noroc si oarece nebunie, cel mai tarziu vara viitoare va fi sa fie...

In iernile ce vor veni, omul meu sa stea langa mine, in casuta, sa ne uitam la foc. Pulovarul lui de lana impletit e gri-bej, de lana curata si buna. Stam asa, si privim focul, binecuvantandu-ne norocul. Din cand in cand, mai scriem cate ceva... Printre zambete si plete carunte...

In cate un weekend mai merg impreuna cu dragi tovarasi de drum prin cate un loc... Intalnim oameni, carora le povestim despre cantece, dans si viata ce se arata din toate, pentru toate fiintele binecuvantate. Stam impreuna la foc si ne amintim despre noi inSine... Traim si iubim. Si ne iubim...

Peste putin timp, in lume se face minune: curate si limpezi sunt apele si padurile si pamanturile, si gandurile noastre ale tuturor. Avem timp de noi si ne tinem unii pe altii in bine. Lumea toata vorbeste Limbajul Inimii si toate se astern spre Bucuria tuturor... Aici e o lista lunga, nu-i loc in pagina sa ajunga... Pun in cupa si vor sti elfii cum sa o duca...

.

Cercuri...

...
foto

"- Este interesant aici, la curte, a spus odata Merlin in fata lui Arthur, dupa ce acesta ajunsese rege. Nu mi-am dat seama ca toti muritorii au aceeasi slujba.
- Asa sa fie? a intrebat Arthur. Si care ar fi ea?
- De temincer, a raspuns Merlin, refuzand sa mai adauge ceva cu privire la acest subiect."
(Deepak Chopra - Calea Magului)

Cercuri...

Cercuri-cercuri, cuprind atatea lumi.
Cati oameni, atatea lumi...
Fiecare in universul sau, vazand si crezand asa cum crede si cum vede.

Cercuri ale vietilor noastre, stranse in povestile despre noi insine. Uneori - aproape intotdeauna - ne inflorim aceste povesti, ajungand sa le credem pe astea, infloritele, mai tare, fiindca ne plac mai mult...

Cercurile dorintelor, a ce am vrea sau am fi vrut sa fie...

Cercuri de amintiri, umbland in trecut, cercuri de vise, umbland in viitor...

Cercuri ale puterilor si slabiciunilor noastre.

Cercuri ale rolurilor pe care le jucam, de femeie-barbat, de bine si de rau, aici si acolo, azi-maine... mereu asta-aia...

Invartindu-se in jurul taliei, soldurilor, picioarelor, umerilor, capului... Ca si cum am fi niste hoola-hoop mergatori, mai mult mergand pe loc...

Cercurile ne tin in niste spatii pe care, privindu-le asa, dinauntrul rotirii lor, le vedem limitate si rotunde.

Poate ca daca ne-am opri din balansul acesta cu care le dam miscarea, am putea lasa sa cada toate cercurile.
S-ar duce jos, la picioare, poate cu zgomot, lovindu-se unele de altele.

Am putea sa pasim peste ele si sa iesim din ele. Din mijlocul lor putem sa o luam orincotro.
Toate drumurile vor fi fara limite...

.

Cand deschizi ochii

...
foto

Cand deschizi ochii, VEZI...

Asta, deschiderea ochilor, ca si viata insasi, e un mare dar al Iubirii.

Am orbecait zeci de ani... Nestiind ce inseamna sa vezi. Voi povesti, candva, mai mult... Acum, doar scurta, cat mai scurta istorie despre deschiderea ochilor.

Cand s-a intamplat inchiderea ochilor, nu stiu. E undeva, in ceata, toata povestea asta. Inca nu mi-am rezervat timp sa o privesc. Dar o sa-i vina si ei ceasul. Poate deja e aici, langa mine...

Totul e ca m-am trezit - ei, m-am gasit, trezirea inca nu fusese - ca nu mai nimeresc drumul. Ca nu mai gust viata. Nu mai simteam vreun gust, darmite sa ii simt gustul cel bun... Incet-incet, ape tulburi si grele ma cuprindeau si ma trageau la fund, spre letargie. Si chiar daca in jur erau tot felul de minunatii, nu mai vedeam... Nici nu mai voiam. Aveam doar senzatia maaaare a unui soi de End...

Pe urma, dintr-o data, asa cum se mai intampla unui corp viu scufundat in apa, am avut o zabatere sa ma ridic la aer... Ca si cum trupul ar fi preluat comanda. De fapt, cam asa era... Pe urma inca o zbatere, si inca una... Dinauntru, ca dintr-o cutie cu zabrele scufundata in apa, ceva sa chinuia sa iasa...

Aceste zbateri au facut sa crape apele, sa se deschida si sa faca o poteca in sus. Am fost scoasa la suprafata, aproape impotriva vointei mele. Pe urma apele s-au retras si a trebuit sa invat sa merg. Parca eram pe Insula lui Robinson, dar eram pe o insula, nu sub ape.
Si asa, cu poticneli, am mers. Prin propria Vale a Plangerii. Am ajuns in cele din urma sa strabat desertul. Am ajuns si la oaze. Am invatat mersul prin furtuna. Si pe urma, ca si dar, a venit zborul...
Plutirea a fost mai intai, apoi revenirea in lume. Ciudat, si chiar pe dos. Dar asa a fost. Dupa zbor am invatat sa merg prin lumea asta, asa cum e. Si intr-o zi, am inceput sa vad...
Era vara si mergeam pe jos in fiecare zi. N-am sa uit acea vara, in care am fost purtata pe brate de inasi fata pamantului. Ele m-au invatat sa vad: Florile iesite din boboci, la inceputul verii, apoi iarba, gazele, firele de traista-ciobanulu, albastrelele, irisii de langa un bloc luuung pe langa care treceam zilnic, trandafirii, hortensiile. M-au invatat sa vad ce e acolo. Cata viata, cate culori, cate schimbari de stralucire. Irizarile se schimbau in fiecare zi, pe aceeasi petala, era atata nou!
Am inceput sa vad oamenii. Vedem curgerea luminii in ochii lor sau trecerea umbrelor peste ea. Si m-am uitat enorm de mult la cer. Uluitor, enorm, cu tot cu pasarile lui. Mereu altele, alte cercuri, alte povesti in drumurile trasate pe cer.
M-au invatat toate cum sa respir, gustand prezentul.

Dar cea mai mare intalnire a fost acolo, in Peru.

Desi in vis facusem drumul de copil, n-am putut imagina ce va fi fost sa fie...

In acele pamanturi am intrat cu toate poverile adunate si inca in semiintuneric. Vedeam asa, ca prin ceata, si nu stiam ce vad. Doar, uneori, mici flash-uri...

Multe s-au intamplat acolo. Raman in cupa lor, sa-si verse lumina, toate acele intamplari. Dar a fost asa: pamantul, acest dar al Mamei, mi-a dat cateva socuri puternice. Ca descarcari de milioane de volti, dar fara sa ma ucida, ba dimpotriva. Ca o resuscitare extrema, cu descarcare in timp...

In Poarta Soarelui. Pe Machu Picchu. Trecere cu inima goala, deschisa, golita de tot, sa primeasca... Instantanee lumina, in tot launtrul... merg printre ierburile verzi, prin acest Acasa al meu, visat cu foc, cu ardere, de copil... Inca nu pot sa respir, asa de fierbinte e lumina asta... Si buna, si arzatoare, incandescenta. Ma vad si dinauntru si din afara, parca sunt o torta umbland pe pamant. Ochii vad dinauntru in afara... In multe culori. Imi tasnesc din ochi, inspre lume, razele luminii din curcubeu... Imi vad lumea. O VAD...
Peste cararea de trepte, cobor si urc, ajungand la piatra altarului. Initirea solara. Pamanatul sageteaza lumina in sus. Soarele toarna prin ochi... Din nou, curgere de lumina.
Pe urma, drumuri in alte pamanturi andine. Asezarea pe iarba, in "Balconul Zeitei". Acolo, culcata pe fata Mamei, am primit iar in plin alt soc... Forta vietii, atat de puternica, intai m-a adormit, apoi a tras din mine si de pe mine toata neiubirea. Ca multe degete, mari si lungi, patrunzand pana in adancuri nestiute, Mama a cules din mine toate acele umbre. Neiubirile. In toate felurile lor. Facute de mine, mie insami... Crezute, crescute, hranite de mine ani de zile...
Neiubirile-s multe: acele asteptari neimplinite, pe care le-am fi fi vrut si nu le-am avut: iubiri de la iubit/de la iubita, de la mama/ de la tata, de la copii nascuti ori neavuti, de la tovarasii de drum, de la ce zicem noi ca-i lumea sau soarta... Si cea mai grea, neiubirea de sine... Toate asta mi le-a scos, ca pe fire cenusii si negre, infasurate in launtrurile mele.... Canalele luminii s-au destupat si am vazut... Oamenii frumosi care dormeau pe pamant, langa mine. In sus, in trupul lor, curgea din pamant dragostea Mamei, Viul. Din sus, de peste tot, dragostea Soarelui, a cerului, tot Viul. Din ape, din munti, din vanturi, din tot ce era in jur, rauri de lumina umpland oul de aur care este omul... Din om, spre lume, iar lumini... Totul , chiar totul, o lumina...

Aceasta curgere continua, atat de minunata incat te face doar sa stai si sa o sorbi, da o stare de nedescris.
Asa am simtit cum respir chiar Iubirea. Am vazut o fata a Ei, lumina asta, viata care curge in tot, peste tot...
Departe de a fi doar o poveste intre barbat si femeie, intre mama/tata si copil, intre "mine" si "ceilalti", ea este chiar in tot viul, clipa de clipa, peste tot... Care se vede, vibrand in tot...

Mi-am vazut ochii mari, plini de lumina asta care intra si iese din ei... Nu stiu unde incepe si unde se termina lumina. Nu mai e inauntru-in afara. Miscand prin viu, simt Iubirea. Tot este Ea si Ea e tot. Pamant, ape, copaci, flori, cer, nori, furtuni, ploi, soare - ooo! soarele e miez din Miez - nisipuri, paduri, oameni, pietre, vietuitoare, curucubeu... Tot. Forta asta care se invartejeste in fiecare respir. Facandu-ne sa-L simtim pe Cel Ce Ne Respira... In valurile Bucuriei...

Acum doua saptamani, o femeie frumoasa, care imi este calauza in arta vederii si in zburat, statea langa mine la masa si imi spunea acelasi lucru: Totul este Iubire. Ea e peste tot. Nimic altceva nu este, nu exista.
Doar mintea noastra ce se mai straduie si mai face umbre... Cand le privesti cu ochii deschisi, dispar...

Aici imi amintesc aceea: "Daca dragoste nu e, nimic nu e."

Adica nimic altceva nu este, decat Iubirea.

Cand deschizi ochii, poti vedea...

Tot ce as vrea sa stiu

...
foto

Nu trebuie sa-mi povestesti nimic.

Am vazut deja liniile de pe frunte, drumuri ale gandurilor tale... Cu mici intreruperi, asa cum au fost si ruperile de gand, caderile si inaltarile sperantelor tale.
Am cules deja, din coltul ochiului, buchetele de zambete, atat de multe... Daca privesc asa cum te privesc, cu ochii inimii, aud si rasul tau, atat de mare, de plin, de frumos, de bogat...

Aici, langa buze, doua fire sapate, abia vazute, abia stiute, ca si lacrimile ce s-au stins coborand pe obrazul fierbinte.
Mai stiu din felul in care atingi ceasca de cafea, dimineata, ca iti place sa cuprinzi cu amandoua mainile. Si e o puternica si foarte calda, usor tremurand de gingasa ce este, cuprinderea ta...

Degetele rotunde, care aseaza incet una peste alta hartiile de pe masa de lucru, sunt degete de copil. Ah, ce ma incant dupa astfel de maini... Oricat de tare si de scortos ar fi costumul, oricat de cocos ar vrea sa fie glasul, degetele tradeaza sufletul cald... atat de copil... atat de plin de fantezie, de joaca, de mangaiere data si primita.

Mai stiu din glasul tau cand iti ploua si cand iti e soare. Astea, cantate povesti ale sufletului, uneori una, alteori alta cu ce imi spui, se aseaza perfect desenate pentru mine. Si daca as avea ceva neinteles, ochii tai spun tot. Nu stii sa ascunzi. Nici nu vrei, stiu... Ce bine! Asa suntem de aceeasi parte a timpului, economisind ani de ocol, ce-ar fi dat numai cenusii cautari inutile. Am ales sa ne privim in fata, sa ne tinem de maini sau de cestile de cafea si sa spunem...

Istoria ta personala nu ma intereseaza. Nu-mi trebuie destainuiri.
Istoria cea fara de persona, fara de masca, o traim impreuna, atat cat vrem si cat putem. Oricum, nici noi nu ne stim prea bine pe noi insine.

Mai am ceva din care stiu. Felul in care faci focul. Ca si mine, cu ochii in jocul de flacari, uiti de tine si intri in magie. Acolo nu-i nevoie de cuvinte. Ca si pe malul marii sau pe patul de flori de langa casa din deal.
In linistea dintre doua adieri de vant aud bataile inimii tale. Am invatat demult sa ascult, cand eram doar eu si marea... Stiu deslusi Limbajul Inimii. Si inima canta atat de frumos...

Ce ne-ar trebui vorbe?
Avem doar de gustat felii de prezent impreuna...

Tot ce-as vrea sa stiu e deja aici.
Imi e cu mult mai mult decat as fi cerut...

...

Mi-am ales...

foto

Mi-am ales culorile mele de lume. Le-am pus peste alb si negru - stiu, astea nu sunt culori, am tinut minte, doamna profesoara - doar pe astea le am din femeie si din barbat, cei din care m-am intrupat...
Am pus fasii din curcubeu... Multe si in tot felul.

Intai am racait cu batul in pamant. Cand eram mica, aveam chiar o lingura. Copii, scobeam cu lingura pamantul din fata blocului, sa gasim gargaunii. Ii scoteam de prin gauri, cu o sfoara cu gogoloi de smoala la capat... Am racait si am pus pamantul negru, cafeniu, galbui, rosiatic...

Pe urma, verdele, desigur... Zeama de iarba tocata de coasa, cu mirosul ei cu tot, din capitele in care ne urcam, pana in varf, si ne aruncam apoi in iarba scapata, pentru o noapte, de la macel... Mirosul verde de fan, peste culoare, o face mai deasa, mai patrunzatoare, mai vindecatoare.

Pe iarba stateam - si mai stau si acum, deseori - cu fata spre cer. Albastrul, acoperindu-ma pana nu ma mai vedea nici o umbra. Ma inveleam in albastru, si intre mine si soare ramaneau doar treceri pufoase, albe sau roz, sau sidefii, norii mei incepatori...

Aaaa, si Marele Nor, cenusiul ala care mi-a spalat prima alunecare spre pustiul sufletesc. Norul ala, asa de crunt, a venit intr-o toamna si m-a adus acasa de la aeroport, de unde plecase el, pentru totdeauna. A facut atata zgomot si atata stoarcere de apa, ca mi-a taiat firul lacrimilor si cand a ramas doar un pic din el, mic-mic, mi-a adus primul hohot de ras. Cenusiul meu drag. Buna, apa ta...

Pe urma, am avut trandafirii. Astia au venit cu o armata de culori si au intrat pana in fundul sufletului. Nimic nu i-a oprit, nici impietririle, nici panzele de paianjen, nici orbirea, nici surzenia... Au intrat cu tot cu spini si cu parfum imbatator. Cu galbuie-lamaie, cu portocaliu, cu galben de ou, cu rosu de foc, visiniu de catifea groasa si grea, rozul de dulceata, albul de neatingere, si culorile vinului, in feluri nemaivazute... Mi-au facut in suflet gradina mea de trandafiri. Incet, am invatat a-i iubi, a-i creste si a-i altoi...

A fost si rosul de sange. Primit si dat, in atatea sariri ale inimii. Ca o caprioara, alerga inima prin padure, prin camp, in intampinare... Venea sangele in obraji si facea acolo dovada celei mai ascunse simtiri, si-mi parea rau ca nu-s chinezoaica, sa am fata de portelan... Prostii... da' frumoase prostii, si-ale mele...

Mi-am luat de prin campiile dorului aur de miere. Dulce, curata, calda imbratisare de miere. Dulceata lui impreuna...

Mi-am pastrat primul buchet de violete, asezat intr-o carte, cea pe care o citeam cand mi le-a daruit el...

Si pe urma, cand am invatat zborul, am adus aur de soare si argint de luna, le-am impletit si mi-am facut cununa.

M-am tavalit prin nisip, sa ma umplu de sablu, culoare spusa in tara Moldovei...

Cu toate culorile astea am urcat pana sus-sus, la peste 2600 de metri, in Orasul Curucbeu. Pe Machu Picchu... Si apoi si mai sus, in Altiplano, la peste 4200... In locurile alea culorie s-au amestecat, facand o roata intre cer si pamant.... Pe roata aceea, ca un lut, m-am rotit pana ce Mana mi-a dat noua forma, de amfora, in care imi sta plina ochi toata curgerea inimii, in cantece si povesti...

Cine trece, daca vrea, se opreste, se apleaca si bea. Unii ma vad albastra, altii rosie, altii verde ori aurie.
Nu mai sunt doar culorile mele. Cum nu mai sunt eu doar racaind pamantul, colindand pe campii si urcand pe inaltime. Sunt acum in acestea toate, batand, odata cu vantul, pustiuri si mari deopotriva.
Eu, dintre toate culorile, mi-am ales pe toate.